Alte cereri. Decizia 5172/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5172

Ședința publică de la 08 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.S împotriva sentinței nr. 2046 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SRL prin avocat lipsind recurentul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se cererea scrisă de la dosar prin care recurentul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.S solicită suspendarea cauzei, potrivit art.242 CPC.

Avocat pentru intimata pârâtă SC SRL se opune la suspendarea cauzei, arătând că pârâta nu mai derulează relații contractuale cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.

Instanța respinge cererea de suspendare formulată de recurentul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.S având în vedere cele susținute de avocat cu privire la existența unei înțelegeri între părți, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata pârâtă SC SRL arată că prima instanță a considerat corect că acțiunea formulată de reclamant este lipsită de temei legal, solicitând respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea adresată Tribunalului M la data de 02.12.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantul Spitalul Județean de Urgență D Tr. Sac hemat în judecată pe pârâtul SC SRL pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de prestări servicii de spălătorie nr. 562/05.10.2004.

A motivat că derularea acestui contract a fost afectată de mai multe incidente, ocazie în care s-au confruntat cu sistarea activității de spălătorie. Începând cu data de 25.11.2008 pârâta a sistat activitatea de prestări servicii, motivul fiind debranșarea de la rețeaua electrică din cauza neplății facturilor, motiv pentru care consideră că se află în fața unei imposibilități de continuare a contractului cauzată de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă.

La dosar a depus în copie contract de închiriere spațiu nr. 563/05.10.2004, adresa nr. 2693/25.02.2008, act adițional nr. 3/2007 la contractul de prestări servicii de spălătorie, calculație preț, adresa nr. 751/17.01.2008, act adițional din 17.01.2008, calculație de preț, contract de prestări servicii de spălătorie nr. 562/05.10.2004, adresa nr. 18320/27.11.2008, procese verbale de custodie.

La data de 13.04.2009 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la prestarea serviciilor de spălătorie în condițiile de calitate precizate în contractul de prestări servicii la prețul stipulat în actul adițional din 28.01.2008 până la încetarea contractului prin ajungere la termen.

A motivat că pârâta a încălcat art. 15 pct. 2 din contract, prețul contractului fiind modificat periodic prin acte adiționale ultima modificare fiind la 28.01.2008 astfel că prețul depășește cu mult valoarea exprimată în EURO la data depunerii ofertei.

A susținut că pârâta a sistat pentru o perioadă prestarea serviciilor în data de 25.11.2008 astfel că a fost obligat să încheie un contract cu altă societate dintr-o altă localitate pentru o perioadă de o lună de zile sperând că vor rezolva conflictul cu pârâta. Deși a fost invitată la conciliere pârâta a continuat să aibă aceeași purtare abuzivă cu scopul vădit de a-i determina să-i accepte solicitările.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de reziliere a contractului de prestări servicii, motivând că derularea contractului nu a fost afectată de activitatea pârâtei, care a realizat o investiție importantă și de mare valoare, dotând spitalul cu titlu gratuit cu inventar și manifestând disponibilitate la dialog.

A susținut că în data de 25.11.2008 și ulterior nu s-a oprit niciodată activitatea de furnizare a inventarului către secții, dovadă fiind bonurile de predare-primire existente, iar disfuncționalitatea privind furnizarea energiei electrice a fost remediată în mai puțin de 48 ore. De altfel avea la dispoziție un stoc de lenjerie care să asigure continuitatea serviciului mai mult timp decât 48 ore, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit în data de 25.11.2008 ora 1100.

A susținut că a respectat întocmai clauzele contractului și că reclamantul ignorând activitatea desfășurată a încheiat în data de 28.11.2008 un contract cu firma SC SRL din

A invocat faptul că litigiul este unul de contencios administrativ și nu de comercial și a mai solicitat anularea acțiunii ca netimbrată.

Pârâta a precizat că este de acord cu încetarea contractului de prestări servicii datorită stării de tensiune existente și a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1.169.905, 20 lei reprezentând investiția reală rămasă neamortizată( 334.368 lei-amenajare clădire spălătorie, 646.627,5 lei-cheltuieli de inventar mijloace fixe și 188.910 lei-inventar ), precum și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului spălătorie și utilajelor acestuia până la plata efectivă a obligației.

La dosar a depus în copie: decizia nr. 1/2008 a Curții de APEL CRAIOVA Secția Comercială, adresele nr. 504 19414 din 28.11.2008, 505/1.12.2008, 514/3.12.2008, 531/12.11.2008, 538/17.12.2008, 5540/19.12.2008, bon predare-primire rufe nr. 10799, 10791 din 30.11.2008,10780/20.11.2008, 10796, 10790, 10791, 10789, 10794, 10797, 10788, 10793, 10787 din 29.11.2008, un număr de 32 bonuri predare primire noiembrie- 2008, 10800/1.12.2008, 10801/11.12.2008, 10804, 10803 din 2.12.2008,10778, 10779, 10777, 10783, 10786, 10787, 10785, 10784 din 28.11.2008, situațiile predării rufelor pentru perioada noiembrie- 2008, un număr de 8 chestionare de evaluare satisfacție din 30.11.2008, 09.04.2008, 17.06.2008, 20.08.2008 și 14.09.2008.

La cererea reconvențională reclamanta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acesteia. A motivat că încetarea contractului de prestări servicii nu poate fi dispusă de instanța de judecată fiind un atribut exclusiv al părților conform art. 18 din contract și că pârâta nu poate beneficia conform art. 18 pct. 9 de contravaloarea investițiilor făcute, acest lucru fiind posibil numai în cazul prevăzut de art. 18 pct. 7 din contract, iar pârâta nu a dovedit că a urmat procedura prevăzută în contract, ci dimpotrivă a încetat cu rea-credință activitatea.

Cu privire la cererea privind instituirea unui drept de retenție a susținut că este nefondată atâta timp cât obiectul acțiunii așa cum a fost precizată este obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Prin încheierea de ședință din 27.03.2009 cauza a fost transpusă pe rolul completului de contencios administrativ și fiscal avându-se în vedere că raporturile juridice dintre părți sunt de natură administrativă, litigiul decurgând din executarea unui contract administrativ.

La acțiunea precizată pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că nu a întrerupt activitatea de spălătorie, defecțiunea din 25.11.2008 fiind remediată în mai puțin de 48 ore, după care activitatea a fost continuată în parametrii normali și continuă și în prezent.

Prin încheierea de ședință din 04.05.2009 a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii, considerându-se că spitalul este scutit de plata taxelor de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997, fiind instituție publică ce furnizează servicii publice.

Prin sentinta nr. 2046 din 05.06.2009 Tribunalul Mar espins actiunea precizata si cererea reconventionala.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca intre Spitalul Județean D Tr. S, în calitate de achizitor, și SC SRL, în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii de spălătorie nr. 562/05.10.2008.

Conform art. 2.3 din contract prețul contractului era de 17.493 lei/kg. rufe fără TVA, adică 0,43 EURO fără TVA.

Art.15.2 din contract prevede ca prețul în lei prevăzut în ofertă este ferm și se menține 365 zile de la data depunerii ofertei conform art. 41 din OUG nr. 60/2001 modificată ținând cont de clauza 16.1. Ulterior, pe durata de executare a contractului se poate aplica prețul actualizat, dar fără a se depăși valoarea exprimată în EURO la data depunerii ofertei.

Clauza prevăzută în art. 16.1 din contract stipulează că părțile contractante au dreptul pe durata îndeplinirii contractului de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act adițional numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

În temeiul prevederilor contractuale, respectiv art. 16 pct. 1 din contract au fost încheiate mai multe acte adiționale prin care părțile au convenit asupra modificării art. 2.3 din contract cu privire la prețul contractului ultima modificare fiind făcută prin actul adițional înregistrat sub nr. 752/17.01.2008 la Spitalul Județean M și sub nr. 30/28.01.2008 la SC SRL.

Potrivit acestui act adițional s-a modificat prețul contractului la 2,87 lei fără TVA începând cu data 01.01.2008 datorită creșterii salariului minim pe economie și a măririi tarifelor la apă stabilite prin HCL nr. 196/18.12.2007 a mun. D Tr.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la prestarea serviciilor de spălătorie în condițiile stipulate în contractul de prestări servicii și la prețul prevăzut în actul adițional din 28.01.2008 până la încetarea contractului prin ajungere la termen.

Din înscrisurile depuse la dosar de către părți nu reiese că pârâta a încetat activitatea de spălătorie și nici că activitatea desfășurată nu ar îndeplini condițiile de calitate stipulate în contract.

În ceea ce privește prețul contractului acesta se stabilește de părțile contractante în raport de clauzele contractuale, iar instanța nu se poate substitui voinței uneia din părți și nu poate stabili un alt preț decât cel convenit de către părți.

Referitor la încetarea contractului înainte de ajungerea la termen aceasta poate interveni doar prin acordul părților conform principiului libertății contractuale și consensualismului, iar în speță un asemenea acord nu s-a realizat reclamantul solicitând executarea contractului până la încetarea prin ajungere la termen.

În ceea ce privește cererea pârâtei de plată a contravalorii investițiilor efectuate și neamortizate și de instituire a unui drept de retenție până la plata acestora se reține că este neîntemeiată.

Conform art. 18.3 din contract pârâta, în calitate de prestator al serviciilor de spălătorie, este îndreptățită la decontarea lucrărilor de investiții efectuate și neamortizate în situația denunțării unilaterale a contractului de către achizitor în condițiile art. 18.2 din contract, iar în speță aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Reclamantul nu a denunțat unilateral contractul de prestări servicii, ci dimpotrivă a solicitat executarea acestuia conform clauzelor convenite la încheierea lui.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul Spitalul Judetean de Urgenta Dr.Tr.S, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in temeiul art. 304 si urm. civ.

Cod Penal

Dezvoltand in fapt motivele de recurs, reclamantul a aratat ca tribunalul a ignorat inscrisurile existente la dosarul cauzei, care dovedesc prestarea serviciilor de spalatorie catre o alta institutie, nicidecum Spitalul de Urgenta.

Obligarea paratei la prestarea serviciilor de spalatorie in conditiile de calitate stipulate in contractul de prestari servicii nr. 562/05.10.2004, la pretul stipulat in actul aditional din 28.01.2008 se impune din cauza iminentei aparitiei unor infectii nozocomiale cauzate de imposibilitatea Spitalului de a mai furniza lenjerie curata pe sectii, care ar genera eventuale litigiicu pacientii, care ar antrena raspunderea civila a acestuia.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost precizata.

Prin intampinarea formulata la data de 07.12.2009, intimata parata SC SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, solutia pronuntata de tribunal fiind data in aprecierea corecta a probelor si a unei juste aplicari a legii.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele:

Litigiul de fata are ca obiect solicitarea reclamantului Spitalul Judetean de Urgenta Dr.Tr.S de obligare a paratei SC SRL la prestarea serviciilor de spalatorie in conditiile stipulate in contractul de prestari servicii si la pretul prevazut in actul aditional din data de 28.01.2008 pana la incetarea contractului prin ajungere la termen.

Recurenta pretinde ca aceasta solicitare este justificata de posibilitatea aparitiei unor infectii nozocomiale cauzate de imposibilitatea asigurarii lenjeriei curate pe sectii, intrucat parata a sistat in repetate randuri prestarea serviciilor de spalatorie cu scopul vadit de a-i accepta majorarile de pret, respectiv in data de 25.11.2008, ceea ce a determinat reclamantul sa incheie un contract de prestari servicii de spalatorie cu o alta societate pentru o luna de zile (28.11.2008 - 31.12.2008).

Contrar sustinerilor recurentului si in acord cu judecatorul fondului, Curtea constata ca in cauza nu s-a facut dovada neexecutarii de catre parata a obligatiilor contractuale.

Dimpotriva, din inscrisurile prezentate in aparare de catre parata (adresa nr. 18827/05.12.2008 emisa de Spitalul Judetean catre toate sectiile, prin care se aducea la cunostinta ca trebuie sa comunice cantitatea de rufe predate societatii parate in perioada 25.11 - 02.12.2008; situatia predarii lenjeriei la sectia medicala pentru perioada 25.11-28.11.2008; situatia predarii rufelor la unitatea Primiri Urgente, -perator pentru perioada 25.11-29.11.2008; situatia predarilor catre parata la sectia Diabet, Pediatrie, Ortopedie, Psihiatrie pentru perioada 25 - 27.11.2008, mai multe bonuri de predare-primire rufe din data de 28.11.2008 de la mai multe sectii ale spitalului) rezulta ca aceasta si-a indeplinit obligatiile contractuale in perioada indicata de catre reclamant - 25.11.2008 si ulterior, fara ca activitatea de furnizare a inventarului sa se fi oprit.

Nici sub aspectul neindeplinirii de catre parata a conditiilor de calitate din contract reclamantul nu a produs dovezi.

Tot astfel, pretul contractului este unul din elementele contractului care se stabileste de catre parti in baza principiului libertatii si egalitatii partilor contractante.

Curtea va mentine, asadar, solutia tribunalului, criticile recurentului nefiind fundamentate prin alte dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice evident inscrisurile avute in vedere de instanta de fond.

In considerarea celor enuntate, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, Curtea va inlatura criticile relative la aplicarea gresita a legii de catre instanta de fond, apreciind ca nu subzista cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, drept pentru care va respinge ca nefondat recursul, facand aplicarea si a dispozitiilor art. 312.civ.

Cod Penal

Recurenta reclamanta fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274.civ.Cod Penal, urmeaza a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimata parata, in cuantum de 1000 lei, reprezentand onorariu aparator ales in prezenta faza procesuala (chitanta nr. 402/07.12.2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.TR.S împotriva sentinței nr. 2046 din 05 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata parata SC SRL.

Obliga recurentul reclamant la plata catre intimata parata a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.Jud.-

Ex.2/08.01.2010

Jud.fond

Președinte:Laura Mariana Chimoiu
Judecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 5172/2009. Curtea de Apel Craiova