Obligația de a face. Decizia 5170/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5170
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2060 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns procurator pentru recurentul reclamant și consilier juridic - pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA S PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Procurator pentru recurentul reclamant depune concluzii scrise de admitere a recursului.
Consilier juridic - pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA S PRIN PRIMAR solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de fata, deliberand, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul M sub nr- din 04.02.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria S reprezentată prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la încheierea unui contract de concesiune cu clauze legale, respectând legea contractelor de concesiune.
În motivare, a aratat că la data de 25.07.2007 a depus cerere la primărie pentru concesionarea unei suprafețe de teren la fosta fabrică de in, unde acumpărat prin licitație publică clădirile, cerere ce a fost aprobată de Consiliul Local-/27.09.2007
Conform art. 50 din OUG nr.54/2006, în termen de 20 de zile trebuia să i se întocmescă contractul de concesiune, lucru ce nu s-a întâmplat, deși s-a prezentat zilnic la primărie.
La data de 03.12.2007 primăria i-a prezentat un contract, însă acesta a fost întocmit cu rea-credință. Nu a putut semna contractul deoarece, conform contractului, concesiunea începea din 03.11.2007, deci anterior încheierii acestuia, iar redevența trebuia să o plătească în 14 zile deși, potrivit OUG nr.54/2006, în termen de 90 de zile de la încheierea contractului se achită sub formă de garanție o parte din redevența datorată pentru primul an de exploatare.
A mai susținut că, potrivit clauzelor din acest contract, în situația rezilierii, din orice motiv, nu se percep daune. Or, cum contractul este încheiat pe 20 de ani și trebuie făcute investiții, nu este posibil să fie evacuat fără plata unor despăgubiri.
Pe data de 21.12.2007 i s-a prezentat un alt contract care nu avea corectată data începerii concesiunii, iar redevența se obliga să o achite în 4 luni. Deși ar fi acceptat plata redevenței și data începerii contractului, nu a fost de acord cu faptul că la rezilierea contractului nu se percep daune și nici cu faptul că în cazul decesului titularului contractul încetează, deși acesta a fost aprobat pentru 20 de ani.
A precizat că, potrivit nr.OUG54/2006 și nr.HG158/2007, părțile pot stabili și alte clauze decât cele stabilite prin contractul cadru, fără însă a aduce atingere clauzelor și condițiilor reglementate de legea contractelor de concesiune.
A depus la dosar Hotărârea nr.58/2007 a Consiliului Local S, procesul-verbal din 27.09.2007 privind ședința ordinară a Consiliului Local, contracte de concesiune, cererea înregistrată sub nr.29467/21.12.2007 și extrase din acte normative.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A susținut că primăria a întocmit contractul de concesiune nr.8479/03.12.2007, contract cu care reclamantul nu a fost de acord, acesta dorind să impună anumite clauze, că obiectul contractului îl constituie un teren proprietate privată a orașului S și nu este aplicabil actul normativ invocat de reclamant, respectiv OUG nr.54/2006.
Prin adresa nr.28525/03.12.2007, reclamantul a fost invitat pentru a semna contractul,însă acesta solicită alte clauze contractuale. Terenul este proprietate privată a orașului, iar conform art.121 alin.2 din Legea nr.215/2001, bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, aceasta implicând evident și libertatea contractuală.
În dovedire reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentinta nr. 2060 din 10 iunie 2009, Tribunalul Mar espins ca neintemeiata actiunea.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca prin Hotărârea Consiliului Local al orașului-/2007 s-a aprobat concesionarea unei suprafețe de 10552 mp teren aparținând domeniului privat al orașului către reclamant, stabilindu-se totodată că durata concesiunii este de 20 de ani, redevența totală fiind de 3630,5 lei, cu drept de prelungire conform legii.
În baza acestei hotărâri a fost întocmit contractul de concesiune (nr.28479/03.12.2007), care a fost semnat de concedent, repectiv Primăria orașului
Reclamantul, prin acțiunea formulată a susținut că a refuzat semnarea acestui contract deoarece conține clauze contrare dispozițiilor art.50,art.51, art.56 și art.57 din OUG nr.54/2006, solicitând instanței obligarea pârâtului la încheierea unui contract cu clauze legale.
Potrivit art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ, având însă în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului interesului public.
În cauză, instanța a reținut că, potrivit art.1 din nr.OUG54/2006, actul normativ invocat de reclamant, această ordonanță de urgență reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. Ori, se constată că, așa cum s-a reținut și în hotărârea consiliului local de aprobare a concesionării, terenul în suprafață de 10552 mp. ce urma să fie concesionat reclamantului face parte din domeniul privat al orașului
Prin urmare, s-a apreciat că în ceea ce privește încheierea contractului de concesiune dintre reclamant și Primăria orașului S nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.54/2006, așa cum s-a invocat prin cererea formulată.
Potrivit art. 121 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri mobile si imobile, altele decât cele prevazute la art. 120 alin. (1), intrate in proprietatea acestora prin modalitatile prevazute de lege. Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun.
Din aceste dispoziții legale coroborate cu cele ale art.8 din Legea nr.554/2004, se reține că bunurile din domeniul privat al orașului sunt supuse dispozițiilor de drept comun, și prin urmare, încheierea contractului de concesiune este guvernat de principiul libertății contractuale.
Principiul libertății contractuale se exprimă prin aceea că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să determine prin voința sa clauzele contractuale și efectele pe care urmează să le producă.
Potrivit art.5 civ. nu se poate deroga prin convenții de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Prin urmare, voința juridică ce stă la baza contractului trebuie să respecte dispozițiile imperative ale legii și bunele moravuri. Ori, clauzele contractuale inserate de pârâtă în contractul semnat de către aceasta nu încalcă dispoziții imperative ale legii și nici bunele moravuri, și acestea urmează să fie determinate de către părți potrivit principiului enunțat anterior.
Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că în lipsa unor clauze predeterminate prin lege, părțile sunt cele care stabilesc clauzele ce urmează a fi inserate în contractul de concesiune încheiat, cu respectarea HCL nr.58/2007.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand instantei aplicarea dispozitiilor art. 304 ind.1 civ.
Cod PenalIn dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a sustinut ca hotararea este data cu aplicarea gresita a legii, in sensul ca, desi instanta retine ca regimul juridic al bunului in cauza este dat de Legea nr. 215/2001, se pune problema competentei instantei de contencios administrativ, actiunea trebuind solutionata de o instanta civila si nu respinsa ca neintemeiata.
Prin intampinarea formulata la data de 3.11.2009, intimata parata Primaria Sas olicitat respingerea ca nefondat a recursului, instanta de fond aplicand in mod corect prevederile art. 121 alin.2 din Legea nr. 215/2001 si cele ale art. 8 alin.2 din Legea nr. 554/2004.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor expuse in motivarea caii de atac, a actelor dosarului si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea urmeaza sa retina caracterul fondat al recursuluipentru motivul de ordine publica prevazut de art. 304 pct. 3.civ.
Cod PenalDin datele spetei rezulta ca litigiul, prin obiectul sau, vizeaza obligarea Primariei S de a incheia cu reclamantul un contract de concesiune privitor la terenul din zona fostei Fabrici de In, in conditiile OUG nr. 54/2006.
Potrivit art. 1 din ordonanță de urgență mentionata, aceasta reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, iar potrivit art. 66 alin.1, soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, actiunea in justitie fiind adresata secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.
Terenul in discutie insa, cu privire la care se solicita incheierea contractului de concesiune face parte din domeniul privat al orasului
Asa fiind, in acord cu dispozitiile art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, litigiului de fata ii sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun ("Bunurile care fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel").
În raport de dispozițiile art. 1 art. 2 lit. c și 10 din Legea nr. 554/2004, legea conteciosului administrativ, contractul administrativ care poate face obiectul controlului de legalitate al instantei de contencios administrativ are ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica.
Conchizand asupra celor expuse, contractul de concesiune privitor la un bun proprietate privata este un act de drept comun supus legii civile sau comerciale, dupa caz, si nu face obiectul controlului de legalitate in conditiile Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, Tribunalul M - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ a incalcat dispozitiile privitoare la competenta materiala, hotararea pronuntata fiind afectata de nulitatea prevazuta de art. 105 alin. 1.civ.
Cod PenalPentru considerentele expuse in analiza exceptiei de necompetenta materiala a primei instante, constatand incidenta cazului de casare prevazut de art. 304 pct. 3.civ.Cod Penal, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 6.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de reclamantul, va casa hotararea pronuntata de Tribunalul M - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si va trimite cauza spre competenta solutionare in prima instanta la Judecatoria Strehaia, judetul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 2060 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata parata Primaria S prin Primar.
Casează sentința, trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Strehaia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.Jud.-
Ex.2/08.01.2010
Jud.fond
Președinte:Laura Mariana ChimoiuJudecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela
