Alte cereri. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 575

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Lupea Judecător

- - - - Președinte Secție

- - - - Judecător

Grefier: -

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței nr. 3405 din data de 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurenta reclamantă - SRL și consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri, Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:

Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL precizează că instanța de fond a respins capătul de cerere privind suspendarea actelor administrative dat fiind faptul că au făcut dovada faptului că existau suficiente motive de suspendare. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta DGFP G solicită respingerea acestuia ca nefondat. Depune întâmpinare.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la recursul reclamantei solicită respingerea acestuia.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința 3405 din data de 12 noiembrie 2007, a Secției Comercială și Contencios Administrativ a Tribunalul Gorj pronunțată în dosarul nr-, după casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, a fost admisă contestația reclamantei - SRL în contradictoriu cu DGFP G, anulându-se decizia nr.52/2006 a DGFP

S-a dispus soluționarea pe fond a contestației reclamantei.

S-a respins și cererea de suspendare pe fond a actului administrativ fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că nu au fost făcute dovezi din care să rezulte că s-au declanșat cercetări penale, astfel că reclamanta a fost prejudiciată prin crearea stării de incertitudine cu privire la eventualele debite pe care le are de achitat către DGFP

S-a apreciat că reclamanta are un interes legitim în realizarea unui drept prevăzut de lege, respectiv acela de a-i fi soluționată contestația și a-i fi clarificată situația fiscală, esențială pentru statutul său de comerciant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP G, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală motivat de faptul că au fost respectate dispozițiile art.108 și 214 Cod procedură fiscală, la momentul emiterii deciziei contestate, existând sesizarea penală nr. 24035/29.06.2006, adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Recurenta menționează că în cauza dedusă judecății există indiciile săvârșirii unei infracțiuni ca urmare a faptului că veniturile evidențiate în caietele de evidență gestionară nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății, fapt ce a determinat formularea plângerii penale.

Astfel, în mod corect, organul de soluționare al contestațiilor a procedat la suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, în temeiul art.214 al.1 lit.a Cod proc.fiscală.

Ca urmare, organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei, cum a dispus tribunalul, întrucât nu a fost finalizată soluționarea laturii penale.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta deoarece apreciază că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de suspendare, deși a făcut dovada faptului că există motive suficiente de suspendare și cu atât mai mult cu cât a început executarea sa silită.

Se susține că acest capăt de cerere sete nemotivat iar cu privire la cauțiune instanța nu a dispus achitarea acesteia, deși i s-a solicitat fixarea cuantumului acesteia.

Recurenta reclamantă a formulat întîmpinare prin care arată că nu mai subzistă motivul de suspendare întrucât latura penală a fost soluționată.

Curtea analizând recursul formulat de recurenta reclamantă în raport de motivele invocate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse care suplinesc motivarea instanței de fond.

Prin sentința nr.549/20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj Secția Contencios Administrativ și Comercială, în dosarul nr.999/C/2006, a fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere nr.289/2006 emisă de pârâtă motivat de faptul că nu a fost îndeplinită cerința privind achitarea cauțiunii în cuantum de 10.000.000 ROL dispusă prin încheierea din 06 noiembrie 2006, conform art.185 din OG 92/2003.

Această sentință nu a fost atacată cu recurs, astfel că ea a devenit irevocabilă.

La rejudecarea după care casarea încheierii de ședință din 06 nov.2006, și trimiterea cauzei având ca obiect anularea deciziei nr.53/30.06.2006 emisă de DGFP G, nu a mai fost formulată motivat o nouă cerere de suspendare a executării pentru alte motive decât prima, ci doar rezultă faptul că la judecarea pe fond, din data de 12 noiembrie 2007, s-a solicitat de reclamantă, prin apărătorul ales, și admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, fără a fi precizate alte motive.

Potrivit art.14 al 6 din Legea 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Rezultă deci, din cele expuse, cât și din motivele de recurs că cererea de suspendare viza aceleași motive pe de o parte, iar pe de altă parte, se solicita admiterea unei cereri de suspendare respinsă în mod irevocabil. Prin urmare, o astfel de cerere este inadmisibilă, iar soluția primei instanțe de respingere a acesteia este corectă, cu motivarea prezentă.

Avându-se în vedere cele expuse anterior, cât și dispozițiile art.312, 316 se va respinge recursul recurentei - SRL.

Referitor la recursul formulat de DGFP G, acesta este fondat.

Decizia nr.52/30.06.2006, emisă de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP G, prin care s-a dispus suspendarea soluționării cauzei referitoare la obligațiile fiscale suplimentare în sumă totală de 17.799 RON stabilite în sarcina reclamantei, a avut la bază plângerea penală adresată cu nr.24035/29.06.2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Existența sesizării organelor de urmărire penală în condițiile art.108 cod proced. fiscală nu a fost contestată, astfel că, decizia de suspendare a soluționării contestației adoptată de recurenta pârâtă a fost corectă, fiind adoptată cu respectarea dispozițiilor art.214 cod proced.fiscală.

În mod greșit tribunalul a reținut că nu a fost făcută dovada plângerii penale, deși din rezoluțiile, actele ce emană de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.J, rezultă că s-au efectuat cercetări penale.

Potrivit art.214 al.1 cod proc.fiscală, "organul de soluționare competent, poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control sesizat organele în drept cu privire existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administratică."

Deci, respectarea dispozițiilor legale, în ceea ce privește emiterea deciziei contestate trebuie apreciate în raport de situația de fapt și probele existente la acea dată, din care rezultă că suspendarea dispusă de recurentă se circumscrie prevederilor art.214 al.1 lit.a a codului d e procedură fiscal, fiind fără relevanță că în prezent latura penală a fost soluționată.

Prin urmare, în mod corect a fost emisă decizia nr.52/2006 de pârâtă, astfel că, pe cale de consecință, contestația reclamantei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Față de cele expuse cât și dispozițiile art.304 pct.9, 312, 316, se va admite recursul DGFP G, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge contestația formulată de reclamanta - SRL împotriva deciziei nr.52/2006 emisă de DGFP

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 3405 din data de 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința.

Respinge contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.52/2006 emisă de DGFP

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

- -

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

- -

JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu

- -

Grefier,

Red.-

Tehnored SI 2 ex.25.04.2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Elena Canțăr, Iuliana Rîciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Craiova