Alte cereri. Decizia 649/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.649/CA
Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar ales P T, cu sediul în T,- Bis, județul T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sectoe 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1941 din 5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea, dispune desprinderea filelor 15 și 16 ce reprezintă recursul formulat de DGFP T împotriva sentinței civile nr.2164 din 25.09.2008 pronunțată în dosarul nr- în vederea atașării acestuia la cauza respectivă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice
Constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției cât și asupra fondului luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr.404/88/26 februarie 2008, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T pentru a se dispune obligarea pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate, constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 1 septembrie 2002 (data începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG nr.43/2002) - 31 martie 2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr.27/2006), actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuia acordate lunar aceste sporuri și până la data achitării efective a sumelor cuvenite iar în cazul în care nu este posibilă actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație solicită obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, calculate de la data când trebuia acordat lunar sporul salarial de 30% și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
Reclamantul a mai solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
De asemenea, a solicitat anularea situației create prin discriminare și obligarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamantului, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, reclamantul a arătat că este polițist în cadrul poliției judiciare la Biroul de Cercetare Penală din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, desemnat ca organ al poliției judiciare prin ordin al Ministrului internelor și reformei administrative, cu avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza disp. art.201 alin.3 din Codul d e proc.penală și art.2 alin.3 și art.4 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
În conformitate cu preved. art.28 din nr.OUG 43/2002, privind Parchetul național anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul național anticorupție "primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar".
Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA sau pentru judecătorii care compun complete specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție. În cazul, ofițerilor de poliție judiciară detașați la. sporul a fost menținut la nivelul de 30% după intrarea în vigoare a OUG nr.24/2004 privind
creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combaterea corupției.
Reclamantul a precizat că în perioada cât a activat ca polițist de poliție judiciară nu au beneficiat de spor de 30% prevăzut de actele normative menționate, deoarece nu a fost printre cei detașați la DNA.
A mai aratat reclamantul că prin neacordarea sporului salarial de 30% calculat la valoarea salariului de bază lunar, a fost supus unui tratament discriminatoriu față de ofițerii poliției judiciare care au beneficiat de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică cererea lor de despăgubiri.
La data de 28 martie 2008 Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare prin care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat iar execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
A depus întâmpinare și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 1.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii prezentei acțiuni, solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă.
La solicitarea instanței Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tac onfirmat calitatea reclamantului de organ de cercetare penală ale poliției judiciare.
Prin sentința civilă nr.1941 din 05.09.2008 Tribunalul Tulceaa respins excepția prescripției invocata de T ca nefondată; a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, și Ministerul Finanțelor Publice; obligă pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale constând in sporul de 30% din salariul de baza lunar aferente perioadei in care reclamantul a avut calitatea de ofițer de politie judiciară, in intervalul 01.09.2002 - 31.03.2006, actualizate in raport cu indicele de inflație la data plății efective; obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare in evidentele privind salarizarea, in sensul acordării sporului de 30 % din salariul lunar de baza pe perioada menționată anterior; obligă Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata despăgubirilor către reclamant.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul îndeplinește funcția de polițist din cadrul poliției judiciare la Biroul de cercetare penală din Inspectoratul județean al poliției de frontieră
T, desemnat ca organ al poliției judiciare prin ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art.6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamantul are dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le
instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
S-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1.09.2002 - 01.09.2005 este nefondată, Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani de la data săvârșirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoștință de săvârșirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunțat Hotărârea nr.219 a CNCD.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatar ales Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T învederează că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficiere de sporul de 30% prevăzut de art.28 din OUG nr.43/2002 motivat de faptul că nu au fost detașați niciodată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Se arată că reclamanții nu îndeplinesc nici condițiile prevăzute de lege pentru a se bucura de calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare în conformitate cu art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și a art.201 alin.3 din Codul d e procedură penală, cu modificarea adusă de Legea nr.281 din 24 iunie 2003.
Arată că la data de 01.01.2004 intrat în vigoare Ordinul ministrului administrației și internelor nr.617 din 29.12.2003 privind desemnarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, ordin care stabilea la modul general, organele de cercetare ale poliției judiciare.
Se susține că reclamanții nu au fost și nu sunt desemnați în conformitate cu art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției
judiciare și a art.201 alin.3 din Codul d e procedură penală, ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Dovada calității de organ de cercetare al poliției judiciare nu se face în baza unei adeverințe sau a unei adrese, ea se face cu prezentarea celor două documente și anume: avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție și ordinul prin care au fost desemnați nominal de către ministrul administrației și internelor ca organe de cercetare ale poliției judiciare.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a arătat recurentul că data de la care reclamanții intimați au luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este cea la care s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002, nicidecum data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, raportat la obiectul acesteia, a învederat recurentul MIRA că, prin decizia Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că prevederile art. 1, art.2, alin.3 și art. 27, alin.1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme juridice create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apreciind recurentul că se află exact în situația prevăzută în decizia Curții Constituționale, a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamanților ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a precizat același recurent că diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază un criteriu obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structurile MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, iar CNCD a constatat, prin mai multe hotărâri pronunțate, că "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din OG 137/2000, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare".
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice Tac riticat sentința recurată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulate de reclamanți, arătând că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, prin aceasta nefăcând altceva decât să adauge la lege, ceea ce trimite dispozitivul hotărârii judecătorești atacate în sfera netemeiniciei și nelegalității.
Verificând criticile aduse prin recursurile formulate, critici ce au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și potrivit dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că sunt fondate pentru considerentele:
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că " în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în MO nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamantul a susținut că în calitate de ofițer de poliție judiciară a MIRA a fost discriminat în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși a efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi
existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca "fiind neconstituționaleîn măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Din considerentele deciziilor rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit dispozițiilor art. 31 al.1 din Legea nr. 47/1992 "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamantului trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamantul să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadra în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupa funcția de ofițer al poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamantul nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamantul, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul MIRA nu a beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
După cum în mod constant a decis instanța europeană diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage și comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe " o justificare rezonabilă și obiectivă".Orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Și în atare situație CEDO a apreciat că "statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile."
Concluzionând, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada, conform alin.4 al art.27 din OG nr. 137/2000, existenței unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestuia este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamantului.
Referitor la excepțiile privind necompetența materială a instanței de contencios precum și lipsa calității procesuale a IGPR se reține că ele sunt nefondate față de dispozițiile art.91 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, coroborate cu disp.art.1 din OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA și art.7 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Se vor avea în vedere și considerentele conform cu care inspectoratele județene de poliție sunt unități teritoriale din subordinea IGPR, cea din urmă fiind cea care îndrumă coordonează activitatea unităților teritoriale dar și ordonator secundar de credit, motive pentru care se impune ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Critica privind excepția prescripției dreptului la acțiune a rămas fără obiect în condițiile în care Curtea a reținut netemeinicia dreptului pretins de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Admite recursurile declarate de către recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar ales P T, cu sediul în T,- Bis, județul T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sectoe 1, nr.1A, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1941 din 5.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată față de pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
Tehnored. 4 ex./18.12.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
