Alte cereri. Decizia 650/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.650/CA
Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenții pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, județul T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, recurent chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.1942 din 05.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, G, G, intimatul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,-, intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. Se solicită judecata în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economieri și Finanțelor Publice. Constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției invocate din oficiu cât și asupra fondului cauzei, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.1942/05.09.2008 a Tribunalului Tulcea au fost respinse ca nefondate excepția necompetenței materiale a instanței investite cu soluționarea cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, iar acțiunea formulată de reclamanții G, -, G, G, a fost admisă în parte, fiind obligați pârâții Inspectoratul de Poliție Județean T, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților G, G, G, la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar aferent perioadei 01.09.2002 - 31.03.2006, reclamantului pentru perioada 01.09.2002- 15.02.2005, reclamantului pentru perioada 01.09.2002 - 15.03.2005, reclamantul pentru perioada 15.03.2005 - 31.03.2006 și reclamanților și pentru perioada30.07.2004 - 31.03.2006, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective a acestora.
Prin aceeași sentință au fost obligați Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamantului, în
sensul acordării sporului de 30% pentru perioada corespunzătoare pentru fiecare reclamant, iar Ministerul Finanțelor Publice B, în calitate de chemat în garanție, a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata despăgubirilor către reclamant.
A respins cererea privind acordarea despăgubirilor reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar către reclamanții, și, ca nefondată.
Capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de 12 Baf ost respins ca nefondat.
Prima instanță a fost investită cu cererea înregistrată la nr-, prin care reclamanții G, -, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean T, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea pârâților la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru perioada 1 septembrie 2002 (dată începând cu care au devenit aplicabile dispozițiile OUG 43/2002) - 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a OUG nr.27/2006), actualizate cu indicele de inflație, calculat de la data când trebuia acordat până la data achitării efective a sumelor cuvenite și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
De asemenea a solicitat a se constata că în calitate de lucrător de poliție judiciară a fost discriminat față de alți ofițeri de poliție judiciară detașați la DNA/PNA, a se anula situația creată prin discriminare și a obliga Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamantului, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 1.09.2002 - 31.03.2006.
Totodată, a cerut reclamantul ca instanța să dispună și obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să îi plătească sumele de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de 12 B calculată de la 5 mai 2003 și până la data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului de Interne nr.440/5.05.2003 și până la data introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuia acordate lunar și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
In motivare, reclamanții au arătat că au calitatea de ofițeri de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare prin
ordin al ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art.201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea poliției judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție "primesc un spor de 30%" din salariul de bază lunar.
Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
În cazul lucrătorilor de poliție judiciară detașați la. sporul a fost menținut la nivelul de 3% după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției.
S-a mai arătat că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de sporul de 30% prevăzut de actele normative menționate deoarece nu a fost printre cei detașați la.
Au considerat reclamanții că actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară conțineau prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea lor, care erau contrare dispozițiilor nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Reclamanții au precizat că în privința lor, erau incidente dispozițiile art.1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2002, în prezent modificată prin Legea nr. 324/2006, în sensul că au fost supuși unei discriminări constând într-o "deosebire" sau "preferință", pe baza unui criteriu care a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor acestora în domeniul economic, mai precis dreptul la salariul egal pentru muncă egală.
În cazul polițiștilor detașați la. conform art. 10 alin. 3 din nr.OUG 43/2002, "lucrătorii de poliție judiciară efectuează actele de cercetare penală sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurilor din Parchetul Național Anticorupție". Această prevedere a fost preluată și de actele normative care au modificat nr.OUG 43/2002 și care reglementează în prezent activitatea
Au precizat reclamanții că aceeași situație exista și în cazul lor, conform art.218 alin.1 din Codul d e procedură penală unde se menționează că "procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliției judiciare - și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale". În temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr.364/2004, "organele de cercetare ale poliției judiciare își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului -".
Au mai arătat reclamanții că în privința cauzelor cercetate de ei, în comparație cu cele cercetate de către polițiștii, nu au existat diferențe pe fond sub aspectul complexității, deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului acuzat sau al sumei vehiculate drept mită, ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate pentru aflarea adevărului și pentru dovedirea vinovăției persoanei cercetate.
Singura diferență existentă între atribuțiile lor și ale colegilor detașați la. era aceea că ei avea inclusiv răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis dispune începerea urmăririi penale și întocmirea actelor de terminare a urmăririi penale.
Au considerat că dreptul comun în materie îl constituie prevederile art. 67-68 din Legea nr. 168/1999, fiind vorba de un conflict de drepturi prin care se solicită despăgubiri generate de salarizarea inegală a unor persoane aflate în aceeași situație.
Au menționat reclamanții că în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Aceste prevederi sunt reluate și de art. 3 din nr.HG 208/205, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale pentru administrare Fiscală.
În situația admiterii cererii, au apreciat reclamanții că s-ar fi impus obligarea Ministerului Finanțelor Publice la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor bănești necesare achitării acestor despăgubiri.
Totodată s-a cerut anularea situației create prin discriminare și obligarea Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului Județean T de a efectua mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea lor, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006.
Reclamanții au arătat că solicitarea lor viza o perioadă ce depășea termenul de trei ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 republicat și de art. 283 al. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 însă trebuia să se țină cont de faptul că cererea lor era întemeiată pe principiul discriminării, statuat în mai multe acte normative printre care și nr.OG 137/2000. În acest act normativ se prevede faptul că termenul pentru introducerea acțiunii este de trei ani care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persona interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În ceea ce îi privește, au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii după data de 16.08.2007, când fost redactată și au putut intra în posesia Hotărârii nr. 219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se statuează că neacordarea sporului de
30% tuturor polițiștilor a avut ca efect un tratament diferențiat care întrunește elementele constitutive ale art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Cu privire la punctul 4 din cererea de chemare în judecată reclamanții au precizat că sunt funcționari publici cu statut special de polițist, angajat al IPJ T și a solicitat obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean T să le plătească sumele de bani reprezentând valoarea neimpozabilă a normei 12B, calculată de la data de 05.05.2003 (data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului de Interne nr. 440/5.05.2003) și până la data introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație calculate de la data când trebuiau acordate, lunar, și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
Au arătat reclamanții că acest drept li se cuvine în raport cu dispozițiile art.1 din nr.HG65/2003 și Ordinului Ministrului de Interne nr. 440/05.05.2003, drept care nu le-a fost acordat până în prezent.
Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta are dreptul la uniformă, echipament specific, alocații pentru, asistență medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.
Conform art.1 din HG nr. 65/2003, privind stabilirea drepturilor de pe timp de ale persoanelor aparținând structurilor A cărora li se aplică statutul polițistului, aceste categorii de personal beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de zilnică în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii care constituie norme de
Au menționat reclamanții că în anexa 1 nr.HG 65/2003 se prevedea că norma de 12B se acordă gratuit personalului căruia i se aplică statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura, situație în care se află și el.
Au arătat că aceste prevederi au fost preluate și de Ordinul I nr. 440/05.05.2003, unde se stipula că acolo unde nu sunt posibilități pentru distribuirea hranei în natură se va acorda la sfârșitul lunii valoarea neimpozabilă a normei, cei în cauză urmând a-și procura în mod individual produsele la care au dreptul.
În speță reclamanții au susținut că nu au beneficiat de în natură sau de valoarea financiară a acesteia, astfel încât dreptul lor a avut un caracter iluzoriu, deși la nivel de J există polițiști care a beneficiat și beneficiază și în prezent de norma de 12B, aceștia fiind tot funcționari publici cu statut special ca și ei.
Reclamanții ai mai arătat că trebuie observat că prin neacordarea normei 12 B, au fost supuși unui tratament discriminatoriu față de polițiștii care au beneficiat de acest drept, care de obicei se atașează la salariu și ca urmare au suferit un prejudiciu material care justifică cererea lor de despăgubiri.
În drept reclamanții au invocat prevederile art. 21 din nr.OG137/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată și completată prin
Legea nr. 27/2004 și Legea nr. 324/2006, art. 165-168 din Codul Muncii, art. 67-68 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alin. 4, 5 din nr.OUG 43/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 503/2002, modificată prin Legea nr. 161/2003, modificată prin nr.OUG 24/2004 aprobată prin Legea nr. 601/2004, art. 1 din nr.HG 65/2003, Ordinul nr. 440/05.05.2003, art. 28 al. 1 din Legea nr. 360/2002, Lega nr. 188/1999.
In dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în fotocopie hotărârea nr.185/22.07.2005 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, hotărârea nr.219/1.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării Autoritate de Stat Autonomă B și practică judiciară.
Prin întâmpinare pârâtul T, a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - decembrie 2004 având în vedere prevederile alin. 1, art. 166 Codul Muncii conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
A arătat pârâtul că sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002 este numai pentru polițiștii (ofițerii) detașați la. iar reclamantul nu a fost ofițer și nu a fost detașat la.A, deci nici o condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită și pe cale de consecință nu a beneficiat de acest spor.
A considerat pârâtul că nu avea bază legală pentru plata acestor sume iar în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice la art. 14 sunt prevăzute reguli privind cheltuielile bugetare și potrivit alin (2) nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Referitor la acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută din anul 2002 și până la 31.03.2006 pârâtul a arătat că art. 28 alin. 3 și 4 din nr.OUG 43/2002, care prevedea acest spor de 30% pentru polițiști a fost abrogat prin nr.OUG 27/29.03.2006, art.41 lit., deci din ]1.04.206 și n până în prezent acest spor de 30% nu mai există nici pentru polițiștii detașați la. () deoarece art.28 alin 1-5 au fost abrogate.
Referitor la capătul 4 de cerere care viza neacordarea suplimentului de, pârâtul a considerat că norma 12B se acorda numai anumitor categorii de polițiști, așa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 65 din 23.01.2003 anexa 1 privind Normele de pentru personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne.
Pârâtul a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.
La data de 25 aprilie 2008 depus întâmpinare și Inspectoratul General al Poliției Române care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002 - 24.03.2005, excepția necompetenței materiale a instanței de judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române.
Cu privire la prima excepție, pârâtul a arătat că dreptul la acțiune cu privire la pretențiile bănești invocate de reclamant pentru perioada de timp cuprinsă între 1.09.2002 - 24.03.2005 era prescris.
Referitor a cea de a doua excepție, s-a arătat că, potrivit art. 911din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publicei, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât și Inspectoratul General al Poliției Române aveau calitatea de autorități publice centrale, cu personalitate juridică, conform prevederilor art.1 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea și art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare.
În această situație pârâtul a considerat, în temeiul prevederilor art.3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că ar fi aparținut competența de soluționare a prezentei cauze secțiilor de contencios administrativ și fiscal al curților de apel.
În privința celei de-a treia excepție, a precizat pârâtul că reclamantul era angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu al Inspectoratului General de Poliție, iar excepția invocată se întemeia pe prevederile art. 12 alin (2) din legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care stipula că "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspector șef) este ordonator terțiar de credite".
Cu privire la capătul de cerere referitor la norma de 12B pârâtul a arătat că potrivit anexei 1 la HG nr. 65/2993 privind stabilirea drepturilor de, în tip de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu modificările și completările ulterioare norma 12B se acordă printre alte categorii de personal și "personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.
Inspectoratele de poliție județene nu fac parte din structura ci sunt unități subordonate acestuia, în consecință, personalul încadrat la. T nu beneficiază de prevederile art. 8 din Tabelul 1, Anexa 1 la Ordinul. nr. 440/2003 privind hrănirea efectivelor în timp de, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, față de toate aspectele învederate, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, prima instanță a reținut că reclamanții îndeplineau funcția de lucrător de poliție în cadrul T, desemnat ca organ de cercetare ale Poliției Judiciare prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art.
201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primeau un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compuneau completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplineau, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, a rezultat că și reclamantul avea dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, a reținut instanța de fond că prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare, iar prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor
efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul a rezultat întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuau numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele erau diferite, sub aspect practic, cele două categorii se aflau într-o situație analogă.
S-a concluzionat în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care a atras, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activau în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
In privința normei de, s-a relevat că, potrivit anexei la HG nr. 65/2003, norma 12 B ar reprezenta supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale acordate gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura (situația la care s-au raportat reclamanții invocând discriminarea).
Față de dispozițiile Legii nr. 218/2002, a fost evident că inspectoratele județene de poliție nu erau parte din structura, ci se aflau în subordinea acestuia, astfel că funcționarii publici cu statut special din cadrul acestora nu puteau beneficia de sporul de 12 B, iar în ceea ce privește discriminarea, pe lângă faptul că o asemenea situație nu a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu s-a venit cu argumente concrete care să impună concluzia că s-au inclus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în interpretarea dată discriminării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind administrate probe într-un sens sau altul.
Relativ la excepția de necompetență materială, s-a menționat că, având în vedere calitatea reclamanților de funcționari publici cu statut special, litigiile derivând din raporturile de serviciu erau de competența instanței/completului de contencios administrativ, ceea ce în cauză s-a întâmplat, cauza fiind trimisă la completul specializat 10 prin încheierea din 9 mai 2008.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca
atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1.09.2002 - 31.03.2006 a fost apreciată ca nefondată, Legea nr.137/2000 privind discriminarea în art.27 alin.2 prevăzând că termenul pentru introducerea cererii era de 3 ani de la data săvârșirii faptei, sau de la data când persoana interesată a luat cunoștință de săvârșirea ei, în cauză luna august 2007 când s-a pronunțat Hotărârea nr.219 a
Având în vedere argumentele prezentate, instanța a admis ca fondată în parte acțiunea, obligând pârâții Inspectoratul de Politie Județean T, Inspectoratul General al Politiei Române si Ministerul Internelor si Reformei Administrative să plătească reclamanților G, G, G, și despăgubiri reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, reclamantului pentru perioada 01.09.2002 - 15.02.2005, reclamantului pentru perioada 01.09.2002 - 15.03.2005, reclamantului pentru perioada 15.03.2005 - 31.03.2006 și reclamanților și pentru perioada 30.07.2004 - 31.03.2006, constând în sporul de 30 % din salariul de baza lunar, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei și până la data plății efective a acestora.
Totodată a obligat pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului T să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare in evidentele privind salarizarea reclamantului, în sensul acordării sporului de 30 % pentru perioada menționată.
Prima instanță a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice B să aloce fondurile necesare pentru plata despăgubirilor către reclamant și a respins capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana 12 B, ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Inspectoratul de Poliție al Județului T, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor.
În cuprinsul recursului său recurentul IPJ Tac riticat sentința civilă nr.1942/05.09.2008 a Tribunalului Tulcea, invocând încălcarea și greșita aplicare a legii, motivat de faptul că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând sporul de 30% agenților de poliție, fără a avea temei juridic pentru perioada 2002 - 2005, deoarece doar de la momentul modificării OUG nr. 43/2002 prin OUG nr. 134/2005 s-a prevăzut acest spor și pentru agenții de poliție.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a făcut o confuzie între cele două categorii de polițiști prevăzute de Legea nr. 360/2002, respectiv categoria ofițerilor de poliție și categoria agenților de poliție.
Un alt motiv invocat de recurent este acela că nu se poate vorbi de discriminare, întrucât reclamantul intimat nu a fost detașat la PNA, chiar dacă efectua aceleași acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă au fost numiți cu avizul conform al Procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor.
A subliniat recurentul că, în condițiile în care legea nu prevedea acest spor pentru toți polițiștii care fac parte din poliția judiciară, instanța nu avea cum să acorde aceste drepturi decât pentru cei detașați la PNA.
În drept nu a fost precizat temeiul juridic al cererii de recurs.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a arătat recurentul că data de la care reclamantul intimat a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este cea la care s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002, nicidecum data pronunțării Hotărârii nr. 219/2007 a CNCD.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, raportat la obiectul acesteia, a învederat recurentul MIRA că, prin decizia Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că prevederile art. 1, art.2, alin.3 și art. 27, alin.1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme juridice create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Apreciind recurentul că se află exact în situația prevăzută în decizia Curții Constituționale, a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a precizat același recurent că diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază un criteriu obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structurile MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, iar CNCD a constatat, prin mai multe hotărâri pronunțate, că " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG 137/2000, între ofițerii de poliție mutați în cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MIRA și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
În drept nu a fost precizat temeiul juridic al cererii de recurs.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința recurată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulate de reclamanți, arătând că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, prin aceasta nefăcând altceva decât să adauge la lege, ceea ce trimite dispozitivul hotărârii judecătorești atacate în sfera netemeiniciei și nelegalității.
Examinând recursurile formulate în prezenta cauză prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 3041Cod proc. civ. se reține caracterul lor fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. l din nr.OG137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art.41 din Constituția României cât și de Codul Muncii.
În art. 28 din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, se prevede că personalul prevăzut la alin.(l)-(3), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 alin.(2) din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară.
Prin art.41 lit.e din nr.OUG27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurilor și altor categorii de personal din sistemul de justiție, s-au abrogat dispozițiile art.28 alin.(l) -(5), (7) și (9) din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Din analiza textelor legale enunțate reiese că acest spor salarial a fost acordat pentru o perioadă determinată doar polițiștilor detașați în cadrul, având în vedere natura activității prestate, cât și parchetul unde funcționează. Aceste persoane aveau statutul de detașați în cadrul, față de ceilalți agenți de poliție, existând un grad de complexitate mai mare în activitatea desfășurată. în funcție de aceste criterii, există o justificare obiectivă a diferențierii, în condițiile în care munca este prestată în structuri diferite, iar complexitatea muncii nu este identică.
Curtea Constituțională prin Decizia nr.721/24.10.2006 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.269 al.l și 2 din Codul Muncii și art.21 al.l din nr.OG137/2000 privind sancționarea faptelor de discriminare, reținând că în conformitate cu jurisprudența sa și a, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.l din nr.OG137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ori, aplicarea așa cum solicită reclamanții prin acțiune a prevederilor art 28 din nr.OUG43/2002 și în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres și limitativ, constituie tocmai o încălcare a normelor constituționale cuprinse în art. l al.4 care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art.61 al. l potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit art.31 din Legea nr. 47/1992 republicată, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță în vigoare sunt definitive și obligatorii, astfel că instanțele de judecată nu pot trece peste cele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 819/3.07.2008.
Față de aceste considerente, nemaifiind justificată în drept discriminarea pretinsă de reclamant, Curtea reține că soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune nu se mai impune în mod distinct, în lipsa unei fapte care să poată fi considerată discriminare, în raport de care s-ar fi putut determina începutul termenului de prescripție de 3 ani.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR Baf ost corect soluționată de către instanța de fond, care a reținut că, în calitate de ordonator secundar de credite, această instituție conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, fiind necesar ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în garanție de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamant.
Conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Prin urmare, nu poate exista o corelație și o obligație directă între beneficiarul final al sumelor bugetare și administratorul bugetului de stat, întrucât suplimentarea bugetului ordonatorului principal de credite nu se realizează prin simpla solicitare a salariaților, ci în urma evaluării impactului financiar și pe baza exclusivă a unui proiect întocmit al ordonatorilor principali de credite ( în speță, Ministrul Internelor și Reformei Administrative).
Cum în concret Ministerul Internelor și Reformei Administrative fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, precum și a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, ca ordonator principal de credite, se va reține că cererea de chemare în garanție, fondată pe o prezumtivă obligație directă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a
suplimenta bugetul Inspectoratelor de Poliție Județene, a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În aceste condiții, prin raportarea prevederilor art. 20, alin.3 din Legea nr. 554/2004 la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și va admite recursurile formulate de IPJ T, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin mandatar ales T și B și va modifica în parte sentința civilă nr. 1942 din 05.09.2008 a Tribunalului Tulcea, urmând a respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect drepturi salariale spor 30%, respingând cererea de chemare în garanție ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice invocată din oficiu de instanță.
Admite recursurile formulate de recurenții pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în T,-, județul T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr.1A, recurent chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.1942 din 5.09.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu intimații reclamanți G, G, G, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T, intimat pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,- și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că:
Respinge acțiunea având ca obiect drepturi salariale spor 30%.
Respinge cererea de chemare în garanție ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Tehnored.jud.-
4 ex./19.12.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
