Alte cereri. Decizia 670/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.670/CA
Ședințapublică de la 02 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de recurenta reclamanta - SRL - cu sediul ales în C,-, județul C, la ȘI ASOCIAȚI, împotriva sentinței civile nr. 932 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (în format vechi 846/CA/2006), în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în, str.-.- nr.24, județul C, având ca obiect alte cereri contencios fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 noiembrie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2008
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 932/22.04.2008 a Tribunalului Constanțaa fost admisă excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Primarul Orașului, s-au respins ca nefondate excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria orașului și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Primarul Orașului, invocate de pârâți, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului și Primăria Orașului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință a reținut prima instanță că a fost investită cu cererea reclamantei - SRL prin care a solicitat, în principal, anularea sarcinii fiscale de plată a impozitului pe clădirea "Teatru de " din orașul, cu consecința anulării înștiințării de plată nr. 4424/22.05.2006, iar în subsidiar, anularea dispoziției nr. 6342/30.06.2006 a Primăriei Orașului și, pe cale de consecință, anularea înștiințării de plată nr. 4424/22.05.2006 ca fiind întocmită fără respectarea formelor procedurale reglementate de lege, ori, în subsidiarul acestei cereri, anularea actului contestat ca nefondat.
A susținut reclamanta că exploatează imobilul cu destinația "Teatru de " din orașul în virtutea contractului de asociere în participațiune încheiat cu Primăria Orașului, iar potrivit prevederilor art. 249 alin.1 din Codul Fiscal, impozitul pe clădire este datorat de proprietarul acesteia.
A subliniat reclamanta că este de esența contractului de asociere în participațiune ca ambele părți să participe în mod echilibrat, proporțional la activitatea în urma căreia se prefigurează a se obține profit, iar în măsura în care unitatea administrativ teritorială este scutită de plata impozitului, se impune anularea dispoziției nr. 6432/30.06.2006 a Primarului Orașului ca nelegală.
În ceea ce privește actul administrativ contestat, reclamanta - SRL a apreciat că dispoziția nr. 6432/30.06.2006 nu cuprinde motivele de fapt și de drept soluția dată asupra contestației administrative, calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, dispoziția fiind eliptică în ceea ce privește modalitatea concretă prin care s-a ajuns la stabilirii valorii de impunere a clădirii.
Referitor la înștiințarea de plată nr. 4424/22.05.2006 a motivat reclamanta că organul fiscal era ținut să stabilească baza de impunere pentru existența obligației de plată, sens în care era îndreptățit a administra proba cu expertiza tehnică de specialitate pentru a determina valoarea clădirii supuse impozitării, iar în lipsa acestei expertize trebuia luat în considerare prețul de piață al bunului impozabil.
Pârâții Primarul Orașului și Consiliul Local au invocat prin întâmpinare excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Orașului.
Examinând probele cu înscrisuri, interogatorii și expertiza tehnico imobiliară administrate la cererea părților, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată este nefondată, întrucât activitatea desfășurată de reclamanta - SRL are un scop economic, fiind astfel aplicabilă situația de excepție prevăzută de art. 250, alin.1 din Codul Fiscal, în sensul impozitării clădirii publice afectate unui scop economic.
Susținerile reclamantei referitoare la drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de asociere în participațiune au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, instanța de fond reținând caracterul imperativ al dispozițiilor legale referitoare la stabilirea obligației de plată a impozitului pe clădire.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Constanța, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea plângerii.
În motivele de recurs a invocat partea că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile Codului Fiscal privind obligația de plată a impozitului pe clădire, având în vedere doar dispozițiile art. 250, alin.1 din acest act normativ, fără a fi coroborate aceste prevederi cu cele ale art. 249, alin. 1 și alin.3 din cod.
Astfel, critica recurentei a vizat neaplicarea scutirii de impozit și pentru situația în care clădirea era exploatată de un agent economic, precum și extinderea enumerării făcute de legiuitor pentru situațiile de excepție prevăzute de art. 249, alin.3 din codul fiscal, în ceea ce privește dreptul de folosință asupra clădirilor supuse impozitării.
Un alt motiv de recurs a fost formulat referitor la nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere expuse în petitul plângerii de către - SRL, critica vizând faptul că înștiințarea de plată contestată trebuia să aibă ca bază de impunere suma de 61 500 EUR, nicidecum valoarea de aprox. 1 250 000 EUR, acest aspect nefiind analizat în cuprinsul hotărârii recurate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 3041Cod proc. civ.
Legal citat, intimatul Primarul Orașului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a analizat dispozițiile codului fiscal incidente în cauza de față, imobilul supus impozitării fiind inclus în domeniul public al unității administrativ teritoriale, cu o valoare de inventar bine determinată, reevaluarea fiind efectuată în baza OG nr. 81(2003, prin dispoziția Primarului nr. 452/07.11.2003, cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 81/28.08.2003 și nr. 1487/30.10.2003.
Dată fiind situația juridică a acestei clădiri, fiind afectată unui scop economic, în virtutea contractului de asociere în participațiune încheiat între - SRL și Consiliul Local, a susținut intimatul că declarația privind impozitul pe clădire era în sarcina recurentei reclamante, aceasta fiind titulara dreptului de folosință asupra imobilului "Teatrul de vară" din localitate.
Examinând recursul formulat de - SRL prin prisma criticilor aduse hotărârii atacate, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă are un drept de folosință asupra clădirii "Teatrul de ", izvorât din contractul de asociere în participațiune încheiat cu autoritatea publică locală.
Potrivit dispozițiilor art. 249, alin.3 din Codul Fiscal, "entru p. clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale,
concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz."
Ori, în virtutea contractului de asociere în participațiune nr. 5368/13.05.2001, recurenta reclamantă - SRL are dreptul "de a exploata localul pus la dispoziția sa, pe riscul și răspunderea sa", fiind astfel titulara dreptului de folosință pe clădirea " de " din orașul.
Norma aplicabilă situației de fapt în care se află recurenta este cea cuprinsă în dispozițiile art. 249, alin. 3 din Codul Fiscal, din care reiese că sarcina fiscală a plății impozitului pe clădire revine celui care are imobilul respectiv în folosință, dacă acesta face parte din domeniul public sau privat al unității administrative teritoriale.
Prin prisma acestui prim motiv de recurs invocat în legătură cu aplicarea trunchiată a dispozițiilor codului fiscal, Curtea reține că soluția primei instanțe este legală, fiind suplinite considerentele hotărârii atacate cu cele expuse anterior.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a valorii impozabile a clădirii, contestate de recurentă atât în plângerea sa, cât și în prezentul recurs, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 253 din Codul Fiscal, "în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii."
Valoarea de inventar a " de " a fost stabilită prin aplicarea metodologiei prevăzute în nr. 1487/2003 privind normele metodologice de reevaluare și amortizare a activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice.
Recurenta reclamantă a contestat dispoziția nr.6342/30.06.2006 a Primăriei Orașului, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva înștiințării de plată nr. 4424/22.05.2006, iar unul dintre motivele de nelegalitate susținute de Sc SRL este cel al stabilirii unei baze de impozitare neconforme cu valoarea de piață a imobilului.
Normele legale cuprinse în Codul Fiscal prevăd modalitatea de calcul a impozitului pe clădiri raportat la valoarea de inventar a construcției, iar această valoare a fost corect stabilită în prezenta cauză prin raportare la situația juridică a respectivei clădiri, cu respectarea metodologiei de calcul a coeficienților de actualizare.
Susținerile recurentei în sensul că organul fiscal putea să solicite administrarea unei probe cu expertiza, prin care să se determine valoarea de piață a clădirii în discuție nu poate fi primită, cât timp dispozițiile art. 253 Cod fiscal stabilesc modalitatea de calcul a impozitului pe clădiri doar prin raportare la valoarea de inventar, valoare stabilită asupra construcției "Teatrul de " în anul 2003.
Prin urmare, prima instanță a reținut corect caracterul neîntemeiat al plângerii formulate de reclamanta - SRL, sentința civilă nr. 932/22.04.2008 a Tribunalului Constanța urmând a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat în contencios administrativ de recurenta reclamanta - SRL - cu sediul ales în C,-, județul C, la ȘI ASOCIAȚI, împotriva sentinței civile nr. 932 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (în format vechi 846/CA/2006), în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în, str.-.- nr.24, județul C, având ca obiect alte cereri contencios fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Tehnored.dec.jud.-
2 ex./05.01.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
