Alte cereri. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 694

Ședința publică de la 16 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1/CA din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic -, pentru intimata - pârâtă N, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recurentul - reclamant a depus la dosar un memoriu în 2 exemplare și înmânează un exemplar reprezentantului intimatei - pârâte prin detașarea file 31 dosar.

La solicitarea instanței, consilier juridic - arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Instanța constată că prin cererea care a fost înregistrată la Curtea de APEL BACĂU sub nr.105/31A/09.10.2008, recurentul - reclamant a indicat compunerea completelor de judecată care a pronunțat hotărârile în cauzele în care a fost parte, dintre judecătorii arătați doar trei compun completul de judecată care soluționează prezenta cauză, iar cu privire la recuzarea acestora instanța s-a pronunțat.

În această situație, instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității recursului, excepție cu privire la care s-a dispus citarea recurentului - reclamant pentru a formula concluzii. Prin memoriu depus la dosar, recurentul a precizat că recursul este declarat în termen.

Consilier juridic - pentru intimata - pârâtă N, solicită respingerea recursului, ca tardiv formulat.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare pe excepție.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1/CA/11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis excepția invocată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, în sensul că s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de reclamantul în contradictoriu cu N și Garda Financiară - Comisariatul Regional

În motivarea acestei sentințe s-a reținut - în esență - că s-a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 214/CA/2006 a Tribunalului Neamț, sentință care a fost atacată cu recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 735/27 octombrie 2006 a Curții de APEL BACĂU.

În atare condiții, tribunalul a apreciat că singura hotărâre susceptibilă de contestație în anulare este decizia irevocabilă pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, sentința civilă nr. 214/CA/2006 a Tribunalului Neamț nefiind susceptibilă a fi atacată pe această cale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, recursul fiind înregistrată la Tribunalul Neamț la data de 11 iulie 2008.

Verificând recursul din punct de formal, la primul termen de judecată, curtea a pus în discuție excepția tardivității recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, excepția tardivității se impune a fi soluționată cu prioritate, făcând inutilă cercetarea fondului cauzei.

Sub acest aspect se constată că recurentul a primit sentința recurată la data de07 februarie 2008,așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 38 dosar fond, întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 92 al. 4 Cod procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Având în vedere că în speță recursul a fost declarat la data de11 iulie 2008,curtea, în considerarea argumentelor susmenționate, constată că termenul de recurs a fost depășit, condiții în care va proceda la respingerea recursului ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1/CA din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE șiGARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL REGIONAL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red. /

Red.

Tehnored. 2 ex.

07/10nov. 2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Bacau