Alte cereri. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 85/CA
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile nr. 233/CA din 22 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul -, în contradictoriu cu intimații:, -, -, -, -, -, -, -, -, -, Și, având ca obiect drepturi bănești (alte cereri).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, pentru toți intimații, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, care arată că, prin serviciul registratură al instanței, recurenta Casa Județeană de Pensii Vad epus cerere prin care solicită retragerea recursului formulat la data de 20 octombrie 2008, împotriva sentinței nr.233/CA din 22.09.2008 a Tribunalului Vaslui, potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă.
Interpelat fiind de către instanță, avocat, pentru intimați, declară că nu se opune cererii formulate în cauză.
Instanța luând act de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, ținând seama și de dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 233/CA/22.09.2008 a Tribunalului Vasluis -a dispus:
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, -, -, și, în contradictor cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 15.11.2004 în funcție de data încheierii raporturilor de serviciu, și până la data de 22.09.2008, drepturile bănești urmând a fi actualizate cu rata inflației de la data plății.
S-a respins capătul de cerere privitor la acordarea în continuare a drepturilor bănești.
A reținut instanța de fond că reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii V pentru a fi obligată la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare începând cu data de 15 noiembrie 2004, drepturi bănești actualizate cu rata inflației de la data plății.
S-a solicitat ca acordarea acestor drepturi să se facă și în viitor, până la abrogarea prevederilor legale ce reglementează aceste drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 29 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art. 44 din nr.OUG92/2004 și art. 48 din OUG nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. Dispozițiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.
Tot prin această lege s-a modificat art.29 al.1 lit."d" din Legea nr.188/1999, în sensul că "suplimentul gradului " a fost înlocuit cu" suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Excepția de nelegalitate a normelor legale de suspendare invocată de reclamantă nu este întemeiată. Curtea Constituțională a statuat, în mod constant,că beneficiul unor drepturi salariale, cum sunt și sporurile solicitate prin acțiune, nu constituie un drept constituțional fundamental,iar prevederile art. 5.3,art. 41,art. 15 ( 2 ).art.16 ( 2 ) din Constituție nu sunt incidente în privința reglementărilor, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care se acordă.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce privește acest drept.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".Dreptul reclamantei este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1din Protocolul adițional la Convenție.
Reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri deși în art. 41 din nr.OG6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici s-a stipulat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de legislație specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
De asemenea, prevederile ordonanței nr.6/2007 se completează cu cele ale Legii nr.188/1999, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la OG nr. 6/2007 la pct."D" denumit sporuri specifice s-a prevăzut că personalul menționat în anexă beneficiază și drepturile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, deci și de sporurile pretinse de reclamanți prin cererea formulată.
Cererea privind acordarea acestor drepturi pentru viitor nu este întemeiată întrucât creanța nu întrunește condițiile prevăzute de lege. De asemenea acordarea acestor sporuri este condiționată de îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind calitatea de funcționar public, reglementările legale în acest sens.
Pentru considerentele reținute mai sus instanța urmează să admită cererea.
În temeiul dispozițiilor art.31 alin.1 lit. "c" și "d" din Legea nr.188/1999, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 15.11.2004 și până la data pronunțării, respectiv 22.09.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata drepturilor actualizate cu rata inflației de la data plății.
S-a respins capătul de cerere privitor la acordarea în continuare a acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs pârâta Casa Județeană de Pensii V, considerând soluția criticabilă sub aspectul lipsei de culpă a instituției pentru neacordarea sporurilor în litigiu, motivat de faptul că prin art. XII din Legea 251/2006, de modificare a Legii 188/1999, art. 29 și celelalte modificări aduse prin această lege urmau să intre în vigoare abia începând cu data de 01.01.2007, dată până la care dispozițiile sus-menționate erau suspendate, iar ulterior 1.01.2007 recurenta nu a primit sumele de la buget aferente plăților sporurilor în litigiu.
Prin adresa sa cu nr. 5804/19.02.2009, reclamanta învederează însă faptul că înțelege să-și retragă recursul promovat în dosarul de față, astfel încât curtea urmează să dea eficiență art. 247 Cod procedură civilă, luând act de renunțarea la judecarea prezentului recurs, cu menținerea sentinței civile nr. 233/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea recursului formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii V, în dosarul -, având ca obiect sentința civilă nr. 233/CA/22.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.03.2009
Jud.fond: Tribunalul Vaslui -.-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc