Alte cereri. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 86/CA
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola I, având ca obiect alte cereri - anulare dosar penal - recurs împotriva sentinței civile nr.133/CA din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul și consilier juridic, care depune delegație de reprezentare pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, nu se solicită judecata cauzei și în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, pune în discuția părților excepția de tardivitate a formulării recursului, în raport de împrejurarea că soluția dată la fond este de declinare în favoarea Judecătoriei Iași, iar recursul trebuia declarat în 5 zile de la pronunțare.
Cu privire la acest aspect, având cuvântul recurentul, arată că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică, nu i-a fost respectat principiul oralității, nu a putut să-și facă apărările în cauză și nu a putut avea acces la dosar. Întrucât la registratură nu i s-a oferit oportunitatea de a studia dosarul și nu a putut intra în posesia hotărârii date de instanța de fond, nu a putut formula recurs pe baza acestei hotărâri.
Interpelat fiind, cu privire la cele învederate, cu privire la imposibilitatea de a lua cunoștință de conținutul hotărârii și privitor la nerespectarea principiului oralității, apreciază că instanța ar trebui să treacă peste excepția de tardivitate, urmând a se studia motivele de recurs.
Consilier juridic, pentru intimat, solicită admiterea excepției de tardivitate a recursului.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.1033/ca/21.11.2008 Tribunalul Iașia declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola
În motivarea sentinței a reținut instanța că potrivit art. 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit un răspuns, în termenul prevăzut la art. 7 alin.(4) din lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daunele morale; de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
De asemenea, art. 18 alin.(1) din actul normativ în discuție prevede că instanța, soluționând cererea la care se referă art.8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, o adeverință, etc.
În speță, actele medicale din dosarul medical al reclamantului ce emană de la pârât, care se încadrează în categoria de autoritate publică, în sensul lărgit al art. 2 lit.b din Legea nr.554/2004, fiind persoană juridică cu statut de utilitate publică, nu sunt însă acte administrative unilaterale în înțelesul art. 2 lit.c din același act normativ, ci simple acte emise în legătură directă cu activitatea medicală a spitalului, susceptibile de a fi atacate pe calea dreptului comun.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat reclamantul.
Verificând cu prioritate termenul de declarare a recursului, instanța a constatat că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 21.11.2008, iar recursul a fost înregistrat la data de 07.01.2009.
Termenul în care se putea declara recurs împotriva hotărârii de declinare a competenței era de 5 zile de la data pronunțării, potrivit dispozițiilor art. 158 alin.3 Cod procedură civilă și nu a fost respectat de către recurent, aspect ce atrage respingerea recursului ca tardiv, conform art. 312 Cod procedură civilă.
Susținerile recurentului, în sensul că pronunțarea nu s-a făcut în ședința publică, apar ca nedovedite, atât timp cât această mențiune apare în dispozitivul sentinței, împotriva căruia nu s-a înscris în fals.
Termenul de recurs decurge din lege, data de la care se socotește este cea a pronunțării sentinței, neexistând obligația de comunicare, dispoziții edictate tocmai în scopul respectării principiului celerității procesului civil în cauzele în care se pune problema competenței instanței sesizate.
În consecință, Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței nr. 1033/CA/21.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./24.03.2009
Jud.fond: Tribunalul Iași -.-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc