Anulare act administrativ . Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia nr.1007

Ședința publică din data de 23 iunie 2009

PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana

JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu

-

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței nr. 271 din data de 16 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județ și pârâta Trezoreria G, județ

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D, intimatul-reclamant și intimata-pârâtă Trezoreria

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, după care,

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și luând act de solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința nr. 271 din data de 16 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele D și Trezoreria G, obligând pârâtele să restituie reclamantei suma de 22.652 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, după analizarea probelor administrate în cauză, a reținut că potrivit art.28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe, iar în conformitate cu art.30 și 31 din tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Coroborând cu aceste prevederi dispozițiile art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată, precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Tribunalul a constatat că rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

În ceea ce privește Constituția României, de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).

Tribunalul reține că utoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1) și că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art.14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor 110( exarticolul 90 par.1) dar și a art.28-31 din Tratat, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor susmenționatului articol, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, ar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România și astfel OUG nr. 50/2008 este contrară 110( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuind restituită, iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză și pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite si folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod Civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale si efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se invocă prevederile nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare la 1.07.2008. Conform art. 11 s-a instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.

Prin normele metodologice de aplicare a acestui act normativ s-a dispus numai restituirea diferenței dintre cele 2 taxe (cea achitată în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și noua taxă de poluare) și nu restituirea integrală a taxei.

Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 par.I din Tratatul, revine exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin.2 din Constituție, prevede în mod expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația Statului Român, deci a organului competent material de a armoniza legislația internă cu cea europeană.

În opinia recurentei existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Articolul 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.

Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul

Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al

Susținerea recurentei constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie - temeiul de drept fiind prevederile unei legi ce emană de la puterea legislativă, Parlamentul României, nu poate fi reținută de instanță întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului, dar și cu principiile instituite de în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.

Reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru restituirea taxelor impuse cu încălcarea legislației comunitare după ce a adresat această solicitare Administrației Finanțelor Publice G care i-a răspuns în sensul că suma a fost încasată în baza legii și cu respectarea art.2141din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

Instanța de fond a reținut corect că încasarea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal și, față de văditul caracter ilegal al taxei respective, se impune restituirea acesteia.

Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Art. 11 din nr.OUG 50/2008, invocat de recurentă, este inaplicabil litigiilor în curs de soluționare și care au ca obiect restituirea integrală a sumelor colectate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Astfel, nu se poate reține justificat că Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, sentința recurată fiind temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței nr. 271 din data de 16 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județ și pârâta Trezoreria G, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu

- - - - - -

Grefier

Red. / tehnored

2 Ex. / 1 iulie 2009

Ds. Fond - Tribunal

Judecător Fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Stan Aida Liliana
Judecători:Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Ploiesti