Anulare act administrativ . Decizia 107/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 107

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Laura Mariana

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S împotriva sentinței nr.701 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant prin avocat lipsind recurenta pârâtă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr.701 din 14 octombrie 2009 admis acțiunea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publica

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului taxa specială de înmatriculare în sumă de 1704 lei, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1062 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria Municipiului S suma de 1704 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria - nr. - din 19.06.2008 pentru autoturismul marca VOLSWAGEN GOLF, tip, având număr de identificare -, cu o capacitate cilindrică de 1896 cm, pe care l-a achiziționat din Franța la data de 06.05.2008, autoturism care a fost înmatriculat în această țară membră a la data de 09.10.2007, potrivit actului de cesiune și înstrăinare și certificatului de înmatriculare, depuse la dosarul cauzei.

Prin notificarea nr.42/20.07.2009, reclamantul a solicitat pârâtei restituirea sumei de 1704 lei, însă prin adresa nr.26732/28.07.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sis -a comunicat că suma a fost legal încasată și nu poate fi restituită.

Potrivit art. 2141- 2143Cod fiscal și art. 311-312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în vigoare la data achitării taxei de primă înmatriculare, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Pe de altă parte, art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede că nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, art. 23 (9) din Tratat, referitor la libera circulație a mărfurilor, dispune asupra interzicerii între statele membre a tarifelor vamale la import și export și a tuturor taxelor cu un efect echivalent, iar art. 25 (12) convine asupra faptului că statele membre se abțin să introducă între ele taxe vamale la import și la export sau taxe cu efect echivalent.

Ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, art.148 alin.2 din Constituție dispune că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, art.148 al.4 instituind obligația Parlamentului României, Președintelui, Guvernului și autorității judecătorești de a garanta aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Prin instituirea taxei de primă înmatriculare conform art. 2141-2143Cod fiscal pentru autovehicule înmatriculate în alte state și reînmatriculate în România și câtă vreme nu s-a dispus perceperea unei asemenea taxe și pentru autoturismele produse și înmatriculate sau reînmatriculate în România, se constată încălcarea prevederilor legislației comunitare anterior menționate precum și o diferență de tratament și discriminare la regimul fiscal, discriminare datorată unor măsuri fiscale noi față de cele existente la data aderării pentru produsele străine.

Aceasta reprezintă o nesocotire a dreptului comunitar, taxa având efect echivalent taxelor vamale și fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condițiile unei competiții egale.

S-a constatat așadar că suma achitată de reclamant nu a fost datorată conform legislației comunitare astfel că ea trebuie restituită, neavând relevanță plata voluntară de către reclamant, câtă vreme autovehiculul nu putea fi înmatriculat fără achitarea ei.

Susținerile pârâtei că prin OUG50/2008 au fost abrogate dispoz. art. 2141-2143din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, iar cu ocazia primei înmatriculări atât persoanele fizice cât și cele juridice sunt obligate la plata unei taxe de poluare, nu au putut fi reținute, având în vedere că prin acest act normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele cu ocazia primei înmatriculări în România, act normativ care a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, ulterior achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant.

Împotriva sentinței Tribunalului Olts -a declarat recurs de către pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003

Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.

S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.

A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.

În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.

Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a importat un autoturism second- hand.

După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 1704 lei, conform chitanței seria - nr. - din 19.06.2008.

Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.

Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.

În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.

Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.

Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin. 4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta S împotriva sentinței nr.701 din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, cu 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

Tehnore.

26 Ianuarie 2010

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Laura Mariana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 107/2010. Curtea de Apel Craiova