Anulare act administrativ . Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1093/R-cont
Ședința publică din 30 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., împotriva sentinței nr. 726/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăSRL, cu sediul în Rm. V,-, Bl. 67,. A,. 10, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier - juridic pentru recurenta - pârâtă și administrator pentru intimata - reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurenta -pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în senul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă, iar dacă se va trece peste această excepție, pe fond, să fie respinsă ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2009, reclamanta - SRL cu sediul în Rm. V,-, bloc 67, scara A,.10, județul V, a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V, cu sediul în Rm. V, strada G-ral, nr.17, județul V, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta a-i restitui taxa de primă înmatriculare pentru autoturisme în cuantum de 11.770 lei, actualizată cu dobânda legală, din momentul plății și până la restituirea efectivă.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
In motivarea acțiunii, se arată că în anul 2007, reclamanta a achiziționat un autoturism D-, fabricat în anul 1996, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească taxa specială de primă înmatriculare în cuantum de 11.770 lei.
Se precizează că a solicitat, în calitate de contribuabil, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, restituirea de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare, însă cererea a fost respinsă în mod nejustificat. Taxa de primă înmatriculare la care a fost obligată are caracter ilegal și discriminatoriu, încălcând prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și prevederile art. 25, 28 coroborate cu art. 3 alin. 3 din Directiva CE 922/12. Dreptul comunitar, prin art. 90 din Directiva 92/12, garantează neutralitatea deplină a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele de import și, ca atare, prevederile art. 2141cap. din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, taxa de primă înmatriculare fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 din.
Pentru aceste considerente, reclamanta solicită obligarea pârâtei să-i restituie taxa de primă înmatriculare, întrucât este percepută ilegal și contravine regulilor comunitare.
Prin întâmpinarea de la filele 8-13 dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă pe considerent că este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003,privind Codul fiscal, dispun în mod imperativ că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România. În raport de aceste dispoziții legale, reclamanta nu a făcut dovada că se află în una din situațiile prevăzute de art. 2143Cod fiscal, astfel că nu poate beneficia de scutirea de taxă la prima înmatriculare. Totodată, se invocă că autoturismul achiziționat de reclamantă nu face parte dintre produsele fabricate sau achiziționate în UE pentru a i se aplica dispozițiile art. 90 din. Taxa specială de primă înmatriculare în România are caracterul unei taxe pentru autoturisme și autovehicule în condițiile prevăzute de art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu o taxă specială pentru fiecare înmatriculare sau reînmatriculare în România. Prevederile legale menționate nu retroactivează, până la data primei înmatriculări în România și nici nu se aplică pentru cazurile de reînmatriculare survenite ulterior după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. In consecință, prevederile OUG nr.50/2008, care instituie cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule începând cu data de 1 iulie 2008 și care stabilește atât formula de calcul, cât și cuantumul diferit al acestei taxe în funcție de gradul de poluare, trebuie avută în vedere de instanță la soluționarea litigiului, deoarece nu o scutește pe reclamantă de la plata acestei taxe și nici nu o exceptează.
Pentru aceste motive se solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Prin sentința nr. 726/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 11.770 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la restituirea efectivă. A fost obligată pârâta la 39,50 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a hotărât următoarele:
Din actele și probele dosarului rezultă că reclamanta a fost obligată să plătească suma de 11.770 lei, taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat în anul 2007, taxă care are efect echivalent, în înțelesul art. 25 din și, ca atare, contravine dreptului comunitar.
Susținerea pârâtei, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.
Potrivit art.148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinarea de la filele 8- 13 dosar.
Într-o atare situație, apărarea pârâtelor în sensul că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, pe considerent că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată este neîntemeiată și speculativă. Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, obligația de plată a taxei, condiționează înmatricularea unui autoturism de dovada plății acesteia, nu echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum am arătat o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraf 1 din invocate atât de reclamantă, cât și de pârâtă, potrivit cărora" nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare",instanța a constatat că în acest fel se asigură libera circulație a mărfurilor, interzicându-se taxele discriminatorii și protecționiste.
Față de reglementările dreptului comunitar, reclamanta, persoană juridică cu cetățenia română se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar ordinii juridice comunitare de către autoritățile administrative cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat în 2007.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. l din interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme de la 1 ianuarie 2007 prin art. 2141-2143Cod fiscal. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Taxa specială pentru primă înmatriculară a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art. 2141alin. 3 din Codul fiscal, și are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, situație în care dreptul comunitar este obligatoriu pentru instanțele naționale, iar judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, chiar dacă acesta este contrar reglementărilor interne.
In consecință, modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule deja înmatriculate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 90 alin. 1 din și, implicit, ale Constituției României.
Intr-o atare situație, tribunalul este obligat să constate că art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art. 90 din și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Urmare acestui fapt, taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă pentru autoturismul achiziționat în anul 2007, în cuantum de 11.770 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil litigiului menționat.
Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
De asemenea, în cauza dedusă judecății nu sunt aplicabile prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 întrucât acestea încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, așa cum a fost revizuită în anul 2003. Încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu încălcarea dreptului comunitar și ca atare statul român nu este în drept să păstreze nimic din sumele încasate nelegal, iar prevederile art. 11 din OUG nr.50/2008 sunt neconstituționale, legea neputându-se aplica unor situații juridice născute anterior intrării în vigoare.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal, în sensul că s-ar valida, prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ, o normă juridică inactivă la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat atât de dreptul comunitar cât și de art. 15 alin.2 din Constituție.
În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79,I/S Ministere danois des import set accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05și,par.61-70).
Din cele arătate, rezultă că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligată pe pârâtă să-i restituie suma de 11.770 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la 39,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
În termen legal, împotriva sentinței de mai sus, a formulat recurs pârâta DGFP,atât în nume propriu cât și în numele subunității sale a Municipiului Rm.și, invocând dispozițiile art.304 pct.7, 9 și art.3041Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Astfel, susține că: prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la excepția inadmisibilității, omisiune ce echivalează cu o nemotivare; instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea art.207 alin.1 Cod pr.fiscală, potrivit căruia, contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, iar potrivit art.7 din Legea nr.554/2004, trebuia să îndeplinească procedura prealabilă, astfel că intimata nu mai era în termen să conteste actul respectiv; instanța de fond nu a înțeles motivarea excepției inadmisibilității acțiunii, argumentele în respingerea acesteia, fiind străine de cauză; arată că motivarea excepției a fost făcută pe disp.art.214/1 - 214/3 din Codul fiscal, care stabilesc autoturismele scutite de la plata acestei taxe speciale, iar instanța trebuia să rețină că reclamanta nu a făcut dovada că se află în una dintre situațiile expres prevăzute de art.2143Cod fiscal, privind scutirea de la plata taxei speciale.
Pe fondul cauzei, susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE și nu a reținut că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamantă nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamantă, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România.
În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008, respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar diferența de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în temeiul Codului fiscal și cea care trebuie plătită în temeiul OUG nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite în Normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Examinând sentința, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, după cum rezultă din practicaua sentinței atacate, respingând excepția ca neîntemeiată, întrucât prin cererea de la fila din dosar, reclamanta a făcut dovada că s-a conformat obligației prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, se reține că excepția inadmisibilității acțiunii formulată de recurenta - pârâtă, a fost legal respinsă, cererea reclamantei nefiind întemeiată pe disp.art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, nesusținându-se că s-ar afla într-una din situațiile prevăzute de acest text legal, ci pe disp.art.90 din Tratatul CEE.
Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.
În aceste condiții, acțiunea reclamantei trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.
În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantului este admisibilă, aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143Cod fiscal, reclamanta a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Potrivit art. 25 "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sautaxele cu efect echivalent".
Intimata - reclamantă a cumpărat un autoturism, importat din Germania, stat membru UE.
În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.
Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.
Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., împotriva sentinței nr. 726/26.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăSRL, cu sediul în Rm. V,-, Bl. 67,. A,. 10, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
-
Grefier,
-
Red.
TC/5 ex.
17.11.2009
Jud fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
