Anulare act administrativ . Decizia 1098/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1098/R/CA/2008

Ședința publică de la 14 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier: - -

Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 36/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

În interiorul termenului de pronunțare la dosarul cauzei au fost depuse, prin Serviciul Registratură al instanței, în data de 14.10.2008, concluzii scrise din partea intimatei pârâtă și din partea recurenților reclamanți.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 7.10.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții u și u au solicitat ca prin hotărârea judecătorească, în contradictoriu cu pârâtul Primăria Orașului B - prin primar și SRL B să se dispună anularea autorizației de construire nr. 76/2006 și a avizului de funcționare nr. 89/2006 ca fiind nelegale.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că în data de 06.10.2006 a fost emisă autorizația de construire nr. 79 prin car a fost schimbată destinația imobilului autorizat, proprietatea pârâtei SC SRL, din depozit en gros în atelier confecții textile și pentru montare scară de acces la subsol.

Întrucât reclamanții locuiesc în imediata vecinătate a societății pârâte, proprietare a spațiului, apreciază că pentru emiterea autorizației contestate era nevoie de acordul vecinilor, respectiv al reclamanților.

Arată că atelierul de confecții textile care funcționează în imobilul pârâtei este situat în imediata vecinătate a locuinței familiei și în anotimpul cald, zgomotul mașinilor de cusut creează disconfort, ca de altfel și angajatele care ies în pauză de masă în curtea atelierului, lângă gardul reclamanților și produc zgomot prin discuțiile purtate. Fiind pensionari cu o sănătate șubredă, recomandările medicale pentru reclamanți sunt de cât mai multă liniște.

Plângerea prealabilă formulată în cauză a rămas fără o soluționare favorabilă, așa încât se consideră îndreptățiți la prezenta acțiune.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar plângerea prealabilă și răspunsul primit la această plângere, bilet de ieșire din spital și scrisoare medicală, reclamația adresată Prefectului Județului

Taxa de timbru în sumă de 16 lei a fost achitată legal, ca de altfel și timbru judiciar (fila 6 dosar fond).

Prin întâmpinarea formulată, pârâții Primăria Municipiului B prin Primarul mun. B și SC SRL B au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată. Au mai invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cât și lipsa interesului legal în promovarea acțiunii (filele 23-24, 25-26 dosar fond). Arată că raportul juridic este încheiat între SC SRL B și Primăria B, reclamanții fiind străini de aceasta, iar funcționara societății nu afectează în nici un fel modul de viață al acestora.

Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr. 36/CAF/23 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr- a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului, iar pe fond a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit certificatului de înregistrare la ORC A (fila 29 dosar fond) pârâta SC SRL Baf ost înființată la sediul social din B,-, jud. A, încă din 13.04.1992, fiind proprietara imobilului înscris în CF Nr. 204 B (fila 62 dosar fond).

Obiectul de activitate al societății pârâte, ca de altfel și activitatea desfășurată de aceasta, a fost cauza unor neînțelegeri cu reclamanții, derulându-se între părți mai multe litigii civile și penale.

Pentru stoparea acestor neînțelegeri, pârâta SC SRL Bah otărât schimbarea obiectului de activitate, din depozit en gros în Atelier de confecții textile - cu montare scară acces la subsolul imobilului, obținând în acest sens autorizația nr. 79/06.10.2006 a cărei anulare se solicită (fila 57 dosar fond).

Certificatul de urbanism nr. 127/02.10.2006 emisă pentru informare în acest sens nu stabilește în sarcina pârâtei SC SRL B obligația de a obține acordul vecinilor, așa cum susțin reclamanții (fila 61 dosar fond).

De altfel, acest acord nici nu era necesar față de dispozițiile art. 2.5.6 din cap. A al Anexei I din Conținutul cadrul pentru autorizarea lucrărilor de construcții raportat la obiectul autorizației de schimbare de destinație și nu de edificare de construcție nouă.

Legislația construcțiilor în de aplicare ( 1430/2005) prevăd la 4 - că acordul vecinilor se solicită numai în cazul construcțiilor noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata apropiere, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări etc.) sau dacă construcțiile noi, prin natura activității adăpostite, produc poluare.

Din probele existente la dosar rezultă că autorizația a cărei anulare se solicită a fost emisă pentru o construcție deja existentă, deci nu pentru una nouă, doar pentru schimbarea destinației din depozit en gross în atelier de confecții textile cu montare scară acces în interior subsol. Societatea pârâtă beneficiară a autorizației de construire nr. 79/2006 funcționa în același imobil încă din anul 1992, iar motivul schimbării obiectului era tocmai înlăturarea oricăror activități care ar deranja pe reclamanți.

Este de neconceput că cele șase mașini de cusut din imobilul proprietatea pârâtei SC SRL B și angajatele acesteia produc zgomot peste normele legale și ar putea fi cauza îmbolnăvirii reclamanților.

-, mai mult, reclamanții nu au produs dovezi din care să rezulte că angajatele societății produc zgomot în pauzele de masă, ca de altfel și cele șase mașini de cusut pe care acestea le utilizează.

Nu poate fi îngrădit dreptul pârâtei SC SRL B de a folosi, în limitele prevăzute de lege, imobilul proprietatea acesteia, în scopul pentru care a fost cumpărat, fără a-i fi îngrădit dreptul constituțional la proprietate.

Din probele existente la dosar rezultă că societatea pârâtă a întocmit un studiu de impact și a măsurat gradul de zgomot, încă din anul 2001, acestea nefiind depășite nici când activitatea societății era mai intensă.

Prin actele medicale depuse de reclamanta (biletul de ieșire din spital și scrisoare medicală - filele 3, 4 dosar fond) nu s-a făcut dovada faptului că activitatea de confecții textile desfășurată de societatea pârâtă ar fi cauza diagnosticului reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții și au declarat recurs, solicitând, în principal, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În expunerea motivelor de recurs, reclamanții arată că pârâta Primăria Municipiului B nu le-a comunicat actele care au stat la baza eliberării autorizației nr. 79/2006 și avizul de funcționare nr. 104/2006, astfel că le-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Sub un alt aspect, se critică hotărârea atacată în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu a motivat în nici un fel legalitatea sau nelegalitatea avizului de funcționare nr. 89/23.05.2006 a cărei anulare a fost solicitată.

Se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Cât privește cererea subsidiară de casare a sentinței, reclamanții arată că în certificatul de urbanism nr. 127/2.10.2006 nu se stabilește în sarcina pârâtei SC SRL B obligația de a obține acordul vecinilor, prevăzut de Legea nr. 50/1991 și Ordinul Nr. 1430/2005 de aplicare a legii, iar instanța, în mod greșit, a apreciat că pentru schimbarea destinației nu este necesar acest acord. De asemenea, se susține că nu au fost respectate nici dispozițiile legale ale art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătății Nr. 536/23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, din care rezultă că secțiile care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producere de zgomot, vibrații, mirosuri, praj, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanță de minim 15 mp de ferestrele locuințelor.

În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 5 și 6 și art. 3041Cod procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu suma de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta SC SRL B aceasta a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți.

Analizând motivele invocate cât și din oficiu, actele depuse și legislația în materie, Curtea constată că recursul reclamanților este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților fără o analiză aprofundată a probatoriului din care să rezulte dacă poluarea prin zgomot produs de activitatea productivă a pârâtei și angajații săi duce la o stare de disconfort al vieții intime a reclamanților.

În acest sens, instanța avea obligația în baza rolului activ să administreze probe pentru a se convinge dacă în prezenta cauză era sau nu necesar acordul vecinilor cu ocazia obținerii autorizației pentru schimbarea destinației spațiului ocupat de societatea pârâtă din depozit en gros în atelier de confecții textile.

Potrivit Legii nr. 50/1991 R pct. 2.5.6 A1 Anexei I - "acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate", iar potrivit anexei 3 din Ordinul Guvernului nr. 1430/26.08.2005 pct. b 4 alin 3 se prevede că acordul vecinilor se solicită pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinației de locuințe a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părți din acestea, precum și a spațiilor cu altă destinație din aceeași clădire, dacă prin natură activităților se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații, etc.).

Pentru determinarea poluării prin zgomot, vibrații, etc. instanța va administra în probațiune o expertiză care să stabilească gradul de poluare și orice alte probe și apoi, în funcție de această determinare, se va pronunța dacă este necesar sau nu acordul părților.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța va analiza și celelalte susțineri ale reclamanților din motivele de recurs.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 pct. (1) și (3) din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul reclamanților și pe cale de consecință se va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 36/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 14 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./11.11.2008

Jud. fond,

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1098/2008. Curtea de Apel Alba Iulia