Anulare act administrativ . Decizia 115/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.115
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței nr. 697 din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar. La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata -
reclamantă. reprezentată de avocat, lipsă fiind recurentul -pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având cuvântul pentru intimata-reclamantă. avocat, depune la dosar împuternicirea avocațială nr.8 și chitanța nr.8/22.01.2010 privind plata onorariului, după care, alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru intimata-reclamantă. avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate întrucât taxa trebuie restituită în totalitate.
Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței pe care a depus-o la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 4014/120/11.09.2009, reclamanta -
SRL, a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice B pentru Statul Român și Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 18.333 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autovehiculele proprietatea sa, precum și la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere, calculate de la data plății nedatorate până la achitarea integrală a sumelor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31.07.2007 a achitat suma de 13.500 lei pentru Iveco nr. de identificare -, iar la data de 15.01.2008 suma de 5.333 lei pentru auto Audi Q7 la Trezoreria Târgoviște cu ordinele de plată nr. 547/31.07.2007 și nr. 33/15.01.2008, conform calculului Trezoreriei Statului, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă impusă de art. 214 ind. 1 Cod fiscal introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificată prin OUG nr. 110/2006, 418/2007, corespunzător capacității cilindrice, a normei de poluare sau tipului autoturismului, însă această sumă i-a fost percepută nelegal.
Se impune, în aprecierea reclamantei ca, în speță, instanța să facă aplicarea principiului supremației dreptului comunitar și al efectului direct al prevederilor Tratatului de Înființare al Comunității Europene asupra reglementărilor interne, prin aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Reclamanta a susținut că această taxă este într-o contradicție vădită cu
dispozițiile art. 90 alin. 1 și 2 al Tratatului Comunității Europene care consacră principiul nediscriminării produselor importate din comunitatea europeană în raport de produsele interne.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 554/2004, art. 1092, 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 90 din Tratatul CE.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Finanțelor prin DGFP D, a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că, prin adoptarea OUG nr. 50/2008,
s-a instituit începând cu data de 1.07.2008 o taxă pe poluare pentru autovehicule, în art. 11 din același act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, astfel că s-a dispus restituirea numai în parte a taxei achitate în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
S-a mai precizat că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul CE, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovița prin
sentința nr.697/29.10.2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, obligând pârâții să restituie reclamantei sumele de 13.500 lei și de 5333 lei, achitate cu titlul de taxe speciale de
primă înmatriculare, reactualizate cu dobânda legală calculată de la data plăților nedatorate și până la data restituirii sumelor, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art.
2141- 2143din Codul Fiscal și punctul 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare, ori din alte state.
Conform art. 90 paragraful (1) din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 paragraful (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Pârâtul a invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului Fiscal, reclamanta invocând nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, în acest sens fiind dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. (2) menționat, că prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
S-a mai motivat totodată efectul direct al art. 90 paragraful (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, iar art. 2141- 2143Cod Fiscal, sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față, întrucât se încalcă astfel principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect, autoturismele din celelalte țări membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantă pentru înmatricularea autoturismelor în cuantum de 18.333 lei, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea legislației comunitare, motiv pentru care urmează a fi restituită.
Împrejurarea că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Apărarea pârâtului conform căreia reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată, întrucât nici organul administrativ care înmatriculează autoturisme și nici cel care încasează taxa și nici
Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu au emis un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar, așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. (1) din Constituția României, motivează instanța de fond.
Totodată, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială, iar noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Tribunalul a apreciat că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac s-a arătat că prin OUG 50/2008, a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008. Ulterior s-au emis Normele Metodologice de aplicare a OUG 50/2008, respectiv HG 686/2008, care prevăd o procedură de restituire a sumelor ce reprezintă diferența între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare.
Astfel, legiuitorul a reglementat doar restituirea diferenței dintre cele 2
taxe și nu restituirea integrală, astfel că obligarea recurentului la restituirea în totalitate a taxei de primă înmatriculare este nelegală și netemeinică, fiind prejudiciat bugetul general consolidat al statului.
S-a mai susținut că obligația generică de armonizarea a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție, revine exclusiv
Parlamentului și nu instanțelor judecătorești, textul constituțional prevăzând că au prioritate reglementările comunicare față de dreptul intern"cu respectarea prevederilor actului de aderare, obligația de armonizare revenind deci, Parlamentului.
Dispozițiile art. 90 alin.1 din TCE au în vedere limitarea drepturilor
statului de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, iar existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe, arată recurenta.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, art.304 și 3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin sentința nr.697/29.10.2009, Tribunalul Dâmbovița, a admis acțiunea formulată de în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și a dispus obligarea acestuia la plata sumelor de 13500 lei și 5333 lei, reprezentând taxe speciale de primă înmatriculare, reactualizate cu dobânda legală calculată de la plăților nedatorate și până la data restituirii sumelor.
Reclamanta a cumpărat în anul 2007 un autoturism marca Iveco, înmatriculat sub nr. KA 658L și un autovehicul secand-hand tip Audi Q7, cu număr de înmatriculare KC-, din Germania.
Pentru a fi înmatriculate în România, pârâta a încasat de la reclamantă cu ordinele de plată nr.547/2007 și nr.33/2007 sumele de 13500 lei și respectiv 5333 lei, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
În cazul de față, autovehiculele în discuție erau deja înmatriculate, încălcându-se astfel, disp. art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, taxele plătite pentru înmatricularea în țară fiind în contradicție cu prevederile sale.
Astfel, potrivit acestui paragraf, "nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Ca atare, prin plata făcută, s-a încălcat principiul de mai sus, limitându-se astfel libera circulație a mărfurilor.
În privința aplicării OUG nr.50/2008, acesta nu se poate aplica pentru trecut, încălcându-se astfel prevederile art. 15 din Constituție, referitoare la neretroactivitatea legii.
De asemenea, instanțele judecătorești au obligația atunci când sunt sesizate, să respecte prev. art. 148 alin. 2 din Constituție, care prevăd prioritatea prevederilor comunitare, față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus menționată, Curtea văzând și dispozițiile art. 312(1) din pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât instanța a respins recursul declarat de pârâtă, în sarcina acesteia se reține culpa procesuală, fiind incidente dispozițiile art. 274 pr.civ. astfel că va obliga recurenta să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, ce reprezintă onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în
Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței nr. 697 din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante, 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr. 3120
red.DR
tehnored.DL
5 ex/04.02.2010
f-
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
