Anulare act administrativ . Decizia 124/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 124/CA

Ședința publică de la 16 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 3: Dan

Grefier:

S-a luat spre examinare recursul introdus de reclamanta -"I CONF " I, împotriva sentinței civile nr. 1005/CA din 13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru recurentă, lipsă fiind intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și solicită să se pună concluzii cu privire la urmările faptului că cererea a fost soluționată în absența autorității publice emitentă a actului administrativ prin care obligația fiscală a fost stabilită.

Consilier juridic, pentru recurentă, apreciază că se impunea chemarea în judecată a autorității vamale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării aceleiași instanțe.

Constatând dezbaterile încheiate, după deliberare;

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1005/CA din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta "I CONF" în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reține că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să constate netemeinicia și nelegalitatea deciziei nr. 46 din 05.05.2008 privind soluționarea contestației formulată și, pe cale de consecință, să anuleze decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 898 din 08.02.2008, în sumă totală de 848 lei, ca urmare a controlului ulterior al declarației vamale de tranzit nr. nr. 07ROIS-, finalizat prin procesul-verbal nr. 898/08.02.2008.

S-a mai reținut că biroul vamal de destinație a comunicat neîncheierea tranzitului, în condițiile în care principalul obligat nu a furnizat dovezi care să ateste încheierea operațiunii de tranzit, înlăturându-se susținerea reclamantei referitoare la faptul că, la plecarea din România, conducătorul auto a fost instruit să se prezinte la autoritatea vamală franceză, respectiv la vama din, întrucât deținea și marfă necomunitară, scrisoarea oficială emanând de la JJ contrazicând afirmația reclamantei.

Reținând că documentele prezentate nu reprezintă dovezi ale încheierii regimului de tranzit, conform art. 365 din Regulamentul Comisiei () nr. 2454/93 și că, în mod corect Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale a încheiat din oficiu și a scos din evidențe operațiunea de tranzit, conform art. 204 alin. 2 din Regulamentul CEE nr. 2913/992, prima instanță a apreciat că deciziile contestate sunt temeinice și legale.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta "I CONF", care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau și că nu era posibil ca ea să se deplaseze în Franța pentru a încheia tranzitul, culpa aparținând beneficiarului extern.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, atât prin cererea introductivă, cât și prin concluziile depuse în termenul de pronunțare, reclamanta a solicitat, în mod explicit, anularea atât a deciziei nr. 46 din 05.05.2008, emisă de I, cât și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 898/08.02.2008, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Atâta timp cât s-a cerut anularea unui act administrativ emis de o altă autoritate decât cea chemată în judecată, prima instanță era obligată, atât de art. 129 Cod procedură civilă, cât și de art. 161din Legea nr. 554/2004, să asigure soluționarea contenciosului administrativ cu participarea tuturor organismelor interesate, cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 898 din 08 februarie 2008 privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal reprezintă chiar actul de autoritate prin care obligația fiscală a fost stabilită, el fiind un act administrativ fiscal în înțelesul dat acestui termen de art. 41 Cod procedură fiscală.

Nu are nici o relevanță, pentru stabilirea sferei participanților la contenciosul administrativ de față, faptul că, potrivit art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, sesizarea instanței se poate face doar după emiterea deciziei de soluționare a contestației îndreptate împotriva unui act administrativ fiscal, atât timp cât, de principiu, cercetarea legalității unui act nu se poate realiza în absența persoanei care l-a emis, indiferent dacă soluția adoptată a fost aceea de respingere a acțiunii, reclamantei trebuind să i se permită realizarea pretinsului drept în raport cu cei implicați în mod direct și hotărâtor în nașterea raportului juridic litigios.

Ca atare, constatând că, indiferent de modul în care reclamanta și-a formulat și susținut acțiunea, prima instanță nu putea proceda la cercetarea legalității unui act administrativ fără ca, în condițiile art. 161din Legea nr. 554/2004, să fi pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ-fiscal contestat și că neîndeplinirea acestei cerințe aduce atingere dreptului constituțional al celui ce se consideră vătămat la un proces echitabil. Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe, pentru a se asigura soluționarea acțiunii în raport cu toți cei interesați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul introdus de reclamanta "I CONF" împotriva sentinței civile nr. 1005/CA din 13 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.

Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași:

23.03.2009

2 ex.-

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Dan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 124/2009. Curtea de Apel Iasi