Anulare act administrativ . Decizia 1300/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1300/R-cont
Ședința publică din 02 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Gina Achim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtaINSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva încheierii de ședință din 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- reclamantă, domiciliată în Pitești,-, -.10,.C,.14, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică,a răspuns intimata - reclamantă personal lipsă fiind recurenta - pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr. -/27.11.2009 emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 2,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, o cerere din partea recurentei prin care solicită judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 din Cod pr.civilă și dovada achitării taxei de timbru.
Intimata - reclamantă depune la dosar un set de înscrisuri și arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Intimata - reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2009, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării Ordinului nr.361/12.05.2009, emis de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.05.2009, prin ordinul sus menționat a fost somată să depună permisul de conducere la unitatea de poliție în a cărei rază teritorială își are domiciliul.
A mai arătat reclamanta că a obținut permisul de conducere în mod legal, întrunind toate condițiile cerute de lege.
În consecință, acest act administrativ este emis abuziv, atâta timp cât împotriva sa nu a fost începută urmărirea sau cercetarea penală și nici nu se regăsește în vreuna din situațiile prev.de art.114, 116 din OUG 195/2002 republicată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.artr.14 din Legea 554/2004.
Prin Încheierea din data de 13.07.2009, Tribunalul Argeșa admis cererea formulată de reclamantă și a fost suspendată executarea Ordinului nr.242/16.04.2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr. 361/12.05.2009, emis de pârât a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule reclamanta, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
S-a dispus totodată, ca titularul să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea Ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
S-a reținut în considerentele Ordinului că la baza emiterii lui, s-a avut în vedere acțiunea în anulare ce formează obiectul dosarului înregistrat la Judecătoria Pitești la data de 12.05.2009.
În ceea ce privește aplicabilitatea art.14 alin.1 din Legea 554/2004, în speță, legea prevede următoarele: "1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond".
Cele două condiții - cazul bine justificat și paguba iminentă - trebuie îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, tribunalul a constatat că aceasta este îndeplinită prin însuși contextul legislativ în baza căruia permisul de conducere a fost reținut.
În acest sens, art.101 și art.102 din OUG 195/2002 republicată, contravin OUG 9/2009.
În speță, pârâtul nu a dovedit că reclamanta s-ar afla într-unul din cazurile prev. de art.101 și art.102 din OUG 195/2002 republicată, aceasta bucurându-se de prezumția de nevinovăție.
De asemenea, și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege este îndeplinită.
Potrivit art.7 pct.1 din CEDO: "nicio pedeapsă fără lege. 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituie infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii".
Reclamanta a invocat astfel - prin reținerea permisului de conducere - limitări ale vieții sale publice și private, în contextul în care nu s-a dovedit că ar fi săvârșit o faptă sancționată de legea penală (vezi art.6 pct.2 CEDO).
Față de aceste considerente și în conformitate cu textele de lege sus menționate, tribunalul a admis cererea și a dispus suspendarea executării Ordinului nr.361/12.05.2009 emis de Instituția Prefectului Județului A, privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule al reclamantei, până la pronunțarea instanței de fond, în mod irevocabil.
Împotriva încheierii a formulat recurs, în termen legal, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că:
- în mod greșit, au fost aplicate de către instanța de fond, dispozițiile art.103 alin.8 coroborate cu dispozițiile art.114 alin.1 litera e) din OUG nr.195/2002, care conțin norma imperativă privind obligația instituției de "a dispune" suspendarea exercitării dreptului de conducere autovehicule, după ce, în prealabil, a sesizat instanța de drept comun cu acțiune în anulare.
- în mod greșit, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, prin aceea că, nu există împrejurări de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ atacat, pentru a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat, după cum nici dovada îndeplinirii celei de-a doua condiții - pagubă iminentă.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea încheierii și respingerea cererii de suspendare.
Examinând criticile aduse, pe care Curtea le-a încadrat pe temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, se reține că recursul este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare:
Într-adevăr, potrivit art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, în situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art.114 alin.1 litera e), va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința ori rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
Din lecturarea textului sus - invocat, rezultă că, atunci când instanța de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru persoana în cauză. Deci, această măsură nu este lăsată la latitudinea autorității, respectiv la posibilitatea acesteia de a face aprecieri asupra modului în care va proceda, singura condiție fiind sesizarea, în prealabil, a instanței de judecată, care va verifica modul de obținere a permisului.
Prin urmare, în cererile având ca obiect suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, instanțele vor verifica numai dacă sunt îndeplinite dispozițiile art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, fără a putea extinde cercetarea și făcând aplicația art.14 din Legea nr.554/2004 - R, sub aspectul îndeplinirii celor două condiții.
Cum, cel puțin, la nivel de aparență, ordinul prefectului respectă condițiile impuse de art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, cererea reclamantului, nu avea justificare legală.
În sfârșit, se va sublinia că instituției prefectului îi revin aceste atribuții în considerarea art.32 și 37 din HG nr.1391/2006.
Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiilor OUG nr.195/2002, urmează să admită recursul, să modifice încheierea, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI, cu sediul în Pitești, nr. 1, județul A, împotriva încheierii de ședință din 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- reclamantă, domiciliată în Pitești,-, -.10,.C,.14, județul
Modifică încheierea, iar pe fond respinge contestația formulată de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
/6 ex/10.12.2009
Jud. fond
OPINIE SEPARATĂ
de judecător - -
Consider că se impunea respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele argumente:
Cu privire la fondul cererii de suspendare, se constată că deși textul art. 103 alin. 8 din nr.OUG 195/2002 așa cum a fost introdus prin nr.OUG 9/2009, prevede o suspendare de drept a exercițiului dreptului de a conduce autovehicule, nu se poate nega forța principiilor prevăzute de reglementările internaționale, în special în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Luarea unei măsuri cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi intră sub incidența art. 6 din Convenție și trebuie să urmeze întocmai aceste dispoziții, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, elaborată în temeiul textului.
Instanța de judecată este chemată să realizeze o analiză efectivă a susținerilor părților și să verifice aplicarea principiilor sus menționate analizând compatibilitatea textului intern cu aceste reguli fundamentale.
Astfel, art. 103 alin. 8 din OUG nr. 195/2002 prevede suspendarea condiționată de formularea unei cereri în fața instanței, prin care se impută persoanei o faptă gravă. Imediat, urmare a acestei imputări se suspendă exercițiul unui drept, astfel că această măsură este efectiv determinată de prima procedură.
Textul nu se relevă a fi compatibil cu Convenția atâta vreme cât nu permite instanței să analizeze dacă sunt întrunite cerințele luării măsurii, temeinicia acesteia, prin existența unor indicii convingătoare privind săvârșirea unei fapte grave. acestei fapte atrage aplicarea garanțiilor art. 6 paragraf 1 din Convenție în procedura ce se desfășoară în temeiul art. 114 alin. 1 lit. e) din nr.OUG 195/2002, de care depinde soluția cererii de față, în cazul acuzațiilor în materie penală fiind necesar a se respecta prezumția de nevinovăție, iar dacă se permite instituirea unei prezumții contrare, aceasta nu trebuie să depășească limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (Salabiaku Franței, paragraf 28).
A prezuma că s-a săvârșit o faptă gravă, cu consecințe și asupra exercițiului dreptului astfel obținut, fără a se prezenta o minimă dovadă în sensul existenței faptei, nu poate fi apreciată ca respectând limitele rezonabile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În cauză, se constată că atașat întâmpinării nu s-a depus decât cererea de sesizare a instanței potrivit art. 114 lit. e) din OUG nr. 195/2002, fără nicio minimă dovadă care să permită instanței să aprecieze asupra îndeplinirii criteriilor desprinse din jurisprudența curții europene.
Or, în cazul în care lipsesc indiciile temeinice și concrete pentru sesizarea instanței civile, indicii avute în vedere și în expunerea de motive a nr.OUG 9/2009, dar ulterior omise în textul adăugat articolului 103 din nr.OUG 195/2002, se afectează și legalitatea actului prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului de a conduce autovehicule.
Instanța constată că rațiunile pentru care textul a fost adoptat se justifică într-o societate democratică, însă acesta nu a avut în vedere garanțiile prescrise de art. 6 paragraf 1 din, pentru a fi în deplină concordanță cu norma convențională.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312.proc.civ. se impunea respingerea recursului ca nefondat.
Judecător,
- -
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
