Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1299/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 1299/R-cont

Ședința public din 02 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judector

Judector: - -

Judector: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtaINSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI,cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva încheierii de ședinț din 13 iulie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- reclamant, domiciliat în Pitești, str. C-tin, nr.2, -.1,.B,.14, județul

La apelul nominal, fcut în ședința public, au lipsit prțile.

Procedura, legal îndeplinit.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr. -/27.11.2009, emis de Primria Municipiului Pitești, în dum de 2,00 lei, reprezentând taxa judiciar de timbru și timbrul judiciar în cv valoare de 0,15 lei.

S-a fcut referatul cauzei, de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței, c s-a depus la dosar, prin biroul registratur la data de 30 noiembrie 2009, cerere din partea recurentei - pârâte, prin care solicit judecata în lips și dovada achitrii taxei de timbru.

Curtea, având în vedere actele și luctrrile dosarului, constat recursul în stare de judecat și reține cauza în vederea deliberrii.

CURTEA

Constat c prin cererea înregistrat la data de 22 mai 2009 reclamantul a solicitat suspendarea executrii Ordinului nr.381/18.05.2009 emis de Instituția Prefectului

În motivarea cererii, reclamantul a artat c prin ordinul menționat a fost somat s depun permisul de conducere, cu toate c l-a obținut legal. În consecinț, a susținut c actul administrativ este emis abuziv cât vreme împotriva sa nu a fost început cercetarea sau urmrirea penal și nici nu se regsește în vreuna în situațiile prevzute de art.114, 116 din nr.OUG195/2002.

Prin încheierea din 13 iulie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția civil, s-a admis cererea și s-a dispus suspendarea executrii ordinului contestat pân la pronunțarea instanței de fond în mod irevocabil.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut c sunt îndeplinite cele dou cerințe prevzute de art.14 din Legea nr.554/2004, deoarece art.101 și 102 din nr.OUG195/2002 contravin dispozițiilor nr.OUG9/2009, reclamantul neaflându-se în vreuna dintre cazurile prevzute de cele dou texte de lege, în favoarea sa operând prezumția de nevinovție.

S-a mai susținut, sub aspectul pagubei iminente, c prin reținerea permisului de conducere s-au adus reclamantului limitri ale vieții publice și private, în contextul în care nu s-a dovedit c ar fi svârșit vreo fapt sancționat de legea penal.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Instituția Prefectului Județului A, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Astfel, potrivit art.103 raportat la art.114 alin.1 lit.e) din nr.OUG195/2002, suspendarea exercitrii dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie in condițiile în care Prefectul a sesizat instanța de judecat cu o acțiune în constatarea faptului c permisul de conducere a fost obținut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiție este îndeplinit în cauz, litigiul fiind pendinte.

S-a mai susținut c nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executrii actului administrativ - cazul bine justificat și paguba iminent - în sensul c nu exist împrejurri care s pun la îndoial legalitatea actului administrativ și, respectiv, c nu este dovedit nici un fel de pagub.

Examinând sentința recurat prin prisma lipsei procedurii prealabile, luat în discuție de C din oficiu, în raport de dispozițiile art.304 pct.9, art.3041și art.306 alin. 2 Cod procedur civil, Curtea constat c recursul este fondat.

Temeiul legal invocat de ctre reclamant pentru cererea sa în justiție, reținut și de ctre prima instanț, îl constituie art.14 din Legea nr.554/2004 potrivit cruia "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dup sesizarea, în condițiile art.7, a autoritții publice care a emis actul sau a autoritții ierarhic superioare, persoana vtmat poate s cear instanței competente s dispun suspendarea executrii actului administrativ unilateral pân la pronunțarea instanței de fond".

Curtea constat c prima instanț, în mod nelegal a procedat la suspendarea executrii actului administrativ fr a examina dac, anterior sesizrii instanței, reclamantul a demarat procedura prealabil prevzut de art.7 din Legea nr.554/2004, deși suspendarea executrii actului administrativ în condițiile art.14 presupune dovedirea inițierii procedurii prealabile.

În condițiile în care lipsește dovada plângerii prealabile, în mod nelegal și fr legtur cu cauza, prima instanț a reținut doar lipsa vinovție penale a reclamantului.

Menționând ca principal acest aspect al lipsei dovezii formulrii plângerii prealabile, Curtea constat c nu se mai impune cenzurarea hotrârii instanței de fond sub aspectul corectei aprecieri (din perspectiva normelor legale raportate la susținerile și aprrile reclamantului) a îndeplinirii celor dou condiții pentru suspendarea executrii: cazul bine justificat și paguba iminent.

Pentru cele expuse, în temeiul art.312 alin.1- 3 Cod procedur civil, Curtea va admite recursul Instituției Prefectului Județului A și va modifica sentința, în sensul ca va respinge cererea de suspendare a executrii Ordinului nr. 445/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva încheierii de ședinț din 13 iulie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția civil, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești, str.C-tin nr.2, -.1,.B,.14, județul

Modific sentința, iar pe fond respinge contestația.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public astzi, 2 2009, la Curtea de Apel Pite ști, Secția comercial și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./3.12.2009

GM/6 ex.

Jud.fond:

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1299/2009. Curtea de Apel Pitesti