Anulare act administrativ . Decizia 1480/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1480/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - IMPORT EXPORT, împotriva sentinței civile nr. 2282/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUN T și CONSILIUL LOCAL AL MUN. T, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat, cu delegație la dosar și avocat, cu delegație la dosar, consilier juridic pentru intimatul Consiliul local al municipiului T și consilier juridic pentru intimatul Primarul municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul intimatului Consiliul local T depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare, pe care o comunică și cu reprezentanții recurentei.
În continuare, reprezentantul recurentei, avocat solicită în probațiune efectuarea unei adrese către T cu solicitarea de a preciza amplasamentul terenului în litigiu, dacă acesta se află sau nu în administrativul teritorial al municipiului Este important să se solicite de către instanță prin adresă acest lucru, întrucât T deține toate hărțile care stabilesc limitele administrativ teritoriale ale municipiului.
Reprezentantul intimatului Consiliul local T solicită respingerea cererii în probațiune, nefiind oportună și utilă, întrucât la dosarul cauzei există suficiente acte în acest sens.
Reprezentanta intimatului Primarul municipiului T solicită respingerea cererii, pentru aceleași considerente.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune, apreciind că această cerere este în strânsă legătură cu primul motiv de recurs, care urmează a face obiectul deliberării.
Întrucât părțile prezente arată că nu au alte cereri de formulat, curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei, avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, deși acest lucru a fost solicitat în subsidiar, consideră că cea mai oportună soluție ar fi aceea de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, în vederea administrării probațiunii.
Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.160/16.12.1999 a Consiliului local al municipiului T, invocă practica instanței supreme, care a stabilit cu privire la această problemă, că este posibilă atacarea unui act administrativ normativ pe calea excepției de nelegalitate, chiar dacă actul a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără să administreze probele solicitate, în vederea determinării amplasamentului terenului litigios, teren care, potrivit cărții funciare, figurează în administrativul teritorial al municipiului Câmpia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurentei, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu privire la excepția de nelegalitate, arată că aceasta este admisibilă în baza Legii nr. 554/2004.
Pe fond, starea de fapt nu a fost corect stabilită de instanța de fond, terenul în litigiu aflându-se în teritoriul administrativ al municipiului Câmpia, în conformitate cu înscrierile din Arată că la fila 169 din dosarul de fond există un înscris din care rezultă că până în anul 2003 - SA a depus toate declarațiile de impunere și a achitat efectiv impozitul pe teren la Consiliul local al mun. Câmpia, cu toate că HCL nr.160 de care se prevalează pârâtul Primarul mun. Taf ost emisă în anul 1999.
Reprezentantul intimatului Consiliul local al mun. T solicită respingerea recursului formulat, conform motivelor prezentate pe larg în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Cu privire la excepția de nelegalitate, arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu se arată care sunt dispozițiile legale din Legea nr. 2/1968 care au fost încălcate.
Reprezentanta intimatului Primarul mun. T susține aceleași concluzii, atât cu privire la excepția de nelegalitate, cât și cu privire la fondul recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2282 din 27 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția de inadmisibilitate cu privire la HCL 160/16.12.1999 T și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a acestei hotărâri formulată de reclamanta - Import Export SA în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. T și Consiliul Local al mun.
Totodată s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta - Import Export SA în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. T, privind anularea Dispoziției nr. 1689/25.04.2008 emisă de pârât.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu prioritate excepția inadmisibilității invocate, referitor la excepția de nelegalitate a HCL nr. 160/1999 T, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Rezultă din aceste dispoziții legale, că pot face obiectul excepției de nelegalitate doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, acestea fiind definite ca fiind actele unilaterale, expresie a manifestării de voință a unui singur subiect al raportului juridic, emise de autorități publice în scopul executării sau organizării executării legii și care privesc persoane determinate.
În acest context, tribunalul a constatat că Hotărârea Consiliului Local T nr. 160/1999, privește Planul Urbanistic General al mun. Or, această hotărâre nu poate fi calificată ca fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual, raportat la persoana căreia îi este destinată, astfel încât nu se circumscrie dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, având în vedere și definiția dată actelor administrative de către dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, tribunalul apreciază că HCL T nr. 212/2005 este un act administrativ cu caracter normativ, care nu poate face obiectul excepției de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
A invocat reclamanta, în susținerea netemeiniciei excepției de inadmisibilitate, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia sunt admisibile și excepțiile de nelegalitate ale actelor normative. Tribunalul apreciază, însă, că în lipsa unei decizii de recurs în interesul legii, această practică nu se impune cu caracter obligatoriu. Pe de altă parte, tot practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că sunt inadmisibile excepțiile de nelegalitate invocate împotriva unor acte administrative adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, pe principiul neretroactivității legii, astfel încât, și sub acest aspect, excepția invocată apare ca fiind întemeiată.
Examinând, actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată, din următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 1247/01.11.2007, Primăria mun. Tas tabilit în sarcina reclamantei suma de 223.790,41 lei, reprezentând impozit pe teren și clădiri, majorări și penalități de întârziere.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Dispoziția nr. 1689/25.04.2008 emisă de Primarul mun.
Analizând atât decizia de impunere nr. 1247/01.11.2007cât și Dispoziția nr. 1689/25.04.2008, tribunalul constată că acestea au fost emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.
Astfel, referitor la motivul de nelegalitate invocat în sensul că imobilele pentru care s-a calculat impozitul fac parte din unitatea administrativ teritorială a mun. Câmpia, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat, în condițiile în care, din HCL nr. 160/1999 privind aprobarea Planului Urbanistic General al mun. T rezultă că aceste imobile fac parte din unitatea administrativ teritorială a mun. T, și nu din intravilanul mun. Câmpia.
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că imobilul în discuție are destinația de teren agricol, tribunalul a constatat, că aceasta este infirmată chiar de declarațiile de impunere depuse de reclamantă prin care se declară suprafețele menționate, cu specificațiile 217.882 mp teren construcții și 75.803 mp teren agricol și 63.465 mp clădiri. Chiar dacă reclamanta a depus ulterior o declarație rectificativă, în anul 2008, prin care a solicitat înscrierea unei suprafețe de 293.685 mp la teren agricol și doar 13.233 mp teren cu construcții, aceasta nu poate fi avută în vedere în condițiile în care nu au fost depuse și documente justificative în acest sens.
De asemenea, contrar susținerilor reclamantei, tribunalul a constatat că obligația de plată a impozitului a fost stabilită începând cu data de 01.06.2005, aspect ce rezultă și din adresa nr. 945/25.04.2008, fiind respectate, astfel, dispozițiile art. 254 alin. 1 și 259 alin. 1 din Legea nr. 571/2003.
Totodată, din adresa nr. 945/25.04.2008, rezultă că, din valoarea impozabilă a fost scăzută valoarea serelor, ținându-se, astfel, seama de dezmembrarea serelor de pe teren.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că a fost corect și legal calculat impozitul pe teren și clădiri datorat de reclamantă.
În ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere, acestea au fost corect calculate, fiind datorate în baza dispozițiilor art. 119 alin. 1 și 120 din Codul fiscal.
Pentru toate considerentele expuse anterior, s-a constatat ca fiind emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente actele contestate de către reclamantă, s-a respins ca nefondată cererea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - IMPORT EXPORT, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Totodată, în temeiul art.299 alin.1 pr.civ. cu raportare la prevederile art.282 alin.2 pr.civ. a formulat recurs și împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din data de 21.11.2008 prin care a fost respinsă cererea în probațiune privind administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate.
În motivare reclamanta arată că, în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. respectiv prima instanță a aplicat în mod greșit legea, precum și art.3041 pr.civ.instanța pronunțând hotărârea cu greșita stabilire a stării de fapt.
n literatura de specialitate, se apreciază ca, raportat la prevederile art. 305 coroborat cu art. 312.pr.civ, soluția casării cu trimitere se impune in toate situațiile in care soluționarea litigiului, după casare, implica administrarea de probe, altele decât înscrisurile. Având in vedere ca stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanței de fond, precum si faptul ca, in speță, pentru corecta stabilire a situației de fapt, este necesara administrarea probei cu expertiza tehnica de specialitate, consideră ca sunt întrunite condițiile prevăzute de arta 312 alin.3 pentru soluția casării cu trimiterea spre rejudecare a cauzei ce formează obiectul prezentului dosar.
Prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost completata si motivata (filele 11-16 ale dosarului de fond), s-a solicitat instanței anularea Dispoziției emise de Primarul mun. T nr.1689/25.04.2008 si,in principal,desființarea Deciziei de impunere nr.1247/01.11.2007 prin care Primăria mun. Tas tabilit in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 223.790,41 lei reprezentând impozit pe teren si clădiri, majorări si penalități de întârziere pentru perioada 01.06.2005-31.12.2007, in subsidiar, modificarea acesteia in sensul diminuării bazei de calcul.
Apreciază ca in mod greșit a reținut prima instanța ca in sarcina societății ar exista obligația de plata a sumei de 223.790,41 lei. Astfel, din probatoriul administrat in instanței de fond, rezulta faptul ca, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4127/11.05.2005, se IMPORT EXPORT a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Câmpia,-, jud., înscris in CF 4818 Câmpia, nr.top.1835,compus din teren in suprafața de 561.411 mp si construcții situate pe acesta in suprafața de 324.344 mp. echivoc, la momentul încheierii acestui contract, subscrisa am avut certitudinea ca imobilul dobândit cu titlu de cumpărare are amplasamentul indicat in extrasul de carte funciara, respectiv Câmpia,-. Aceeași certitudine a avut-o cu siguranța si notarul care a instrumentat dosarul nostru, având in vedere ca nu s-a făcut nici o mențiune in contract cu privire la o eventuala modificare a amplasamentului imobilului. Mai mult, actele care au stat la baza autentificării contractului (cazier fiscal, schița imobilului) au fost emise de autoritățile competente ale mun. Câmpia.
Prima instanță ignora toate aceste aspecte, deși de clarificarea chestiunii privind amplasamentul imobilului depindea soluționarea corecta a cererii deduse judecății, respectiv stabilirea existentei sau inexistentei in sarcina acesteia a obligației de plata a impozitului pe teren si clădiri de Primăria mun. T, întrucât, potrivit art.249 alin.2 si art.256 alin.2 din Codul fiscal, impozitul pe clădiri si impozitul pe teren se datorează către bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care sunt amplasate terenul si clădirea.
Pentru clarificarea acestui aspect se impunea efectuarea in cauza a unei expertize de specialitate: pe de o parte, era necesar sa se stabilească daca terenul si clădirile care au constituit baza de calcul al impozitului sunt amplasate in raza mun. T, respectiv daca sunt situate in intravilan sau extravilan,pe de alta parte,trebuia sa se stabilească suprafața de teren si a clădirilor amplasate in administrativul teritorial al mun. T pentru ca instanța sa poată verifica daca baza de calcul a impozitului a fost corect stabilita de Primăria mun.
In opinia paratului intimat Primarul mun. T, HCL 160/16.12.1999 privind aprobarea Planului Urbanistic General al mun. T reprezintă temeiul juridic in virtutea căruia subscrisa recurenta aveam obligația achitării impozitului pe teren si clădiri la bugetul local al mun. Totuși, in aceasta hotărâre nu se face referire expresii la suprafața de teren proprietatea reclamantei care ar ti amplasata in administrativul teritorial al mun. T: suprafața de 561.411 mp menționata in contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4127/11.05.2005 sau suprafața de 309.214 mp invocata la paratul recurent In acest context, se apreciază ca este lipsita de orice fundament susținerea primei instanțe potrivit căreia "din HCL 160/1999 privind aprobarea Planului Urbanistic General al mun. T rezulta ca aceste imobile fac parte din unitatea administrativ teritoriala a mun. T, si nu din intravilanul mun. Câmpia ".
Nu poate fi considerata o proba pertinenta in ceea ce privește amplasamentul terenului in litigiu nici adresa Primăriei mun. Câmpia nr.1984/24.04.2004 invocata prin întâmpinare de paratul intimat Consiliul local Turcia (fila 208). Prin aceasta adresa, Primăria mun. Câmpia comunica doar faptul ca nu sunt obiecțiuni sau modificări privind limita administrativ teritoriala dintre cele doua localități, fără a exista vreo mențiune expresă in ceea ce privește terenul proprietatea subscrisei recurente.
În sprijinul susținerii, potrivit căreia instanța de fond nu a manifestat interes de
problema amplasamentului terenului in litigiu invocam si adresa nr.13708/267/ 20.07.2005 (fila184) a mun.T catre OCPI C, prin care primul ii solicita celui de al doilea, "in vederea soluționării unor procese in instanța" sa precizeze daca o serie de terenuri, intre care si cel in litigiu 7-"), sunt in administrativul teritorial al mun. Prin răspunsul sau nr.14088/22.07.2oo5 (fila 183), deși OCPI C precizează pentru fiecare amplasament solicitat suprafața si deținătorul care se aflau potrivit legii 2/1968 in administrativul teritorial al paratului - intimat mun.T, nu include in aceasta lista si amplasamentul deținut de fosta - SA.
a contrario, ar rezulta ca acest teren se afla in administrativul teritorial al mun. Câmpia -.
Mai mult, din actele depuse la dosarul cauzei de către paratul Primarul mun.T, respectiv adresa nr.21/17.11.2003 a se SA către Primăria mun.T(fila169), rezulta ca - SA, care a deținut in trecut terenul in litigiu, a depus declarațiile de impunere si a achitat efectiv impozitul pe teren si clădiri la bugetul local al mun. Câmpia pana in anul 2003 inclusiv, cu toate ca HCL 160 de care se prevalează paratul Primarul mun.Turcla a fost adoptata din 16.12.1999.
Toate aceste aspecte au fost ignorate de cate instanța de fond, deși existau suficiente indicii care sa trezească anumite ndoieli cu privire la amplasamentul terenului si a clădirilor in privința cărora a fost stabilita obligația de plata a impozitului.
Astfel fiind, prima instanța a respins in mod nejustificat cererea in probațiune privind efectuarea unei expertize, cum de altfel a respins si cererea privind efectuarea unei adrese către OCPI C pentru a se comunica date privind amplasamentul terenului in litigiu, având in vedere informațiile existente între evidențele acestei instituții, conform cărora terenul figura in administrativul teritorial al mun. Câmpia, si 160/16.12.1999.
Se apreciază că instanța de fond nu a analizat cu atenție nici cererea privind diminuarea bazei de calcul pentru stabilirea obligației de plata a impozitului pe teren si clădiri.
Astfel, subscrisa am invocat faptul ca in mod greșit s-a stabilit de către Primăria mun. Turcla ca cea mai mare parte a ului este cu construcții, deși acesta avea si are destinația de teren agricol. De asemenea in mod greșit s-a stabilit de către Primăria mun. T ca terenul si clădirile in privința cărora a fost stabilita obligația de plata a impozitului se afla in intravilan mun. Turcia si nu in extravilan. Nici in HCL nr. 160/1999 de care se prevalează paratul Primarul mun. T, nici in alt act depus la dosarul cauzei de acest parat nu se menționează in mod expres ca terenul ar fi in Intravilan si nu in extravilan. Or, de stabilirea in concret a amplasamentului imobilului in intravilanul sau extravilanul localității depinde si calculul corectalimpozitului datorat de subscrisa recurenta, având in vedere modalitatea de calcul diferita stabilita prin art. 258 alin.1 si alin.6 din Codul fiscal.
Mai mult, in analiza bazei de calcul a impozitului pe clădiri, prima instanța ar fi trebuit sa ia in considerare scutirea instituita din data de 01.01.2007 prin art.250 alin.1 pct. 17 din Codul fiscal în ceea ce privește clădirile care sunt utilizate ca sere. De asemenea, din baza de calcul al impozitului pe teren, ar fi trebuit scăzuta suprafata de - înstrăinata de subscrisa recurenta către - SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 117/02.02.2007, conform art.254 alin.2 din Codul fiscat.
Raportat la excepția de nelegalitate a HCL nr.160/1999 a Consiliului local T, apreciază ca in mod nefondat s-a admis excepția inadmisibilității invocate de paratul intimat Consiliului local Inadmisibilitatea constituie efectul respingerii cererii reclamantului in urma abordării in fond a cauzei, ea neputând fi valorificata pe calea excepțiilor procesuale.
Instituția excepției de nelegalitate este cunoscuta in legislația si doctrina contemporana ca fiind o modalitate de apărare a unei părți dintr-un proces de efectele unui act administrativ ilegal.
Excepția de nelegalitate are ca efect constatarea ilegalității actului si înlăturarea lui din cauza. Aceasta excepție este imprescriptibila, putând fi ridicata oricând si pe tot parcursul procesului, de oricare parte sau de instanța din oficiu.
In sprijinul admisibilității excepției de ilegalitate, a invocat prevederile art.4 din Legea nr.544/2004 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.262/2007, precum si practica instanței supreme, respectiv Decizia 2767/17.08.2006, Decizia 633/22.02.2006 depuse la dosarul cauzei cu prilejul formulării concluziilor scrise (filele 223-226).
Pentru toate aceste motive, solicită instanței admiterea recursului astfel cum fost formulat, cu obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecata.
Totodată aceeași reclamantă prin recursul înregistrat la Tribunalul Cluj, la data de 19 ianuarie 2009, arată că, în fapt, la data de 27.11.2008 prin sentința menționată s-a respins ca nefondată cererea formulată privind anularea Dispoziției nr. 1689 din data de 25.04.2008 a Primarului Municipiului
Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța de fond a admis excepția de inadmisibilitate a excepției de ne legalitate a invocate de către noi cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 160/1999 raportat la prevederile art. 4 din legea nr. 554/2004 întrucât sfera de aplicare a acestei excepții ar fi numai a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, ori nr. 160/1999 este un act administrativ unilateral, dat cu caracter normativ și, în consecință nu poate face obiectul excepției de nelegalitate invocate de societatea noastră.
Deși, părțile nu au pus concluzii pe fondul cauzei, ci numai pe excepția de inadmisibilitate a excepției de ne legalitate și cea de nelegalitate, Tribunalul Cluja motivat sentința și pe fondul cauzei, deși nu s-a intrat în cercetarea acestuia, întrucât a respins cererile noastre de probatorii cu adresă către T și cu expertiză specialitatea topo.
Critică sențința instanței de fond, astfel:
- În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 160/16.12.1999 a Consiliului Local al Municipiului T:
Așa cum rezultă din redactarea textului de lege ( art. 4 din Legea nr. 554/2004 ) legiuitorul nu a făcut vreo distincție între actul administrativ unilateral cu caracter individual și actul administrativ unilateral cu caracter normativ, singura cerință expresă a acestuia pentru admisibilitatea unei excepții de nelegalitate fiind aceea ca actul administrativ atacat astfel, să aibă caracter unilateral și unde legea nu face distingere, nici interpretul nu poate să o facă, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
De asemenea, este adevărat că, art. 4 alin. 1) teza întâi din legea contenciosului - administrativ, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 262/2007, face referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. 2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face distincție între actul cu caracter normativ și cel individual, astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care prevede că legea trebuie interpretată extensiv (interpretatio extensiva) și aplicată în sensul în care produce efecte juridice, decât în sensul în care nu produce efecte juridice, căcilex interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
Mai mult decât atât, dacă avem în vedere faptul că la art. 11 alin. 4) din legea contenciosului administrativ s-a prevăzut, în mod expres posibilitatea atacării pe cale de acțiune a actelor administrative cu caracter normativ am putea spune căa fortioriacestea pot fi atacate pe cale de excepție.
În ceea ce privește celălalt aspect de inadmisibilitate arătat de autoritatea locală în întâmpinare ce privește aplicabilitatea în timp a excepției de nelegalitate, susținându-se că nu poate fi invocată o astfel de excepție a unui act emis anterior intrării în vigoare a legii nr. 554/2004 (06.01.2005), considerăm că acest aspect a fost rezolvat prin modificările suferite de articolul 4 aduse prin Legea nr. 262/2007 care prevede la alin. 2) partea a doua că:"În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile lega le în vigoare la momentul emiterii actului administrativ",din care rezultă că legiuitorul nu a intenționat să excludă controlului de legalitate a unor acte administrative, pe cale de excepție, ci numai a restrâns verificarea cauzelor de nelegalitate la cele existente în momentul emiterii sau adoptării acestuia.
De asemenea, un alt argument În favoarea admisibilității excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ este și cel al practicii constante a instanței supreme ( ex. dec. nr. 2767 din 17.08.2006; dec. nr. 633 din 22.02.2006 ), dar și de ultimă oră a acesteia care a tranșat această problemă de drept prin adoptarea unei soluții de principiu pentru unificarea practicii, în acest sens.
Mai mult decât atât, în ședința din noiembrie de unificare a practicii judiciare în materia contenciosului - administrativa Secției de contencios administrativa Înaltei Curți de Casație și Justiție această problemă a fost tranșată de aceasta în sensul admisibilității excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Instanța de fond la argumentul adus de către noi al unificării practicii în această materie la respins invocând faptul că în lipsa unui recurs în interesul legii aceasta nu este obligatorie, astfel ne vedem nevoiți să atragem atenția că acest aspect al practicii neunitare a instanțelor române a fost deja condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin cauza Beian vs. România.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 160/16.12.1999 a Consiliului Local al Municipiului T:
Solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, întrucât prin adoptarea acesteia autoritatea publică locală a încălcat principiul de drept general și constituțional prevăzut de doctrina juridică al ierarhiei și forței juridice a actelor normative, dar și consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României În sensul . dispozițiilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României cu privire la includerea terenului În suprafață de 561.411. situat În Municipiul Câmpia - CF nr. 4818 Câmpia În administrativul teritorial al Municipiului T.
În dovedirea acestei excepții a depus la dosar extras de carte funciară a T În care terenul În cauză figurează În municipiul Câmpia și nu T.
De asemenea, așa cum rezultă din adresa cu nr. 13708/267 din 20.07.2005 a municipiului T către C Înregistrată la acesta sub nr. 14088/20.07.2005 prin care prima Îi solicita celei de-a doua să precizeze dacă o serie de terenuri Între care și cel În litigiu sunt În administrativul - teritorial al municipiului T, Oficiul, precizând pentru fiecare amplasament solicitat ca suprafață și deținător care se aflau la data de 01.01.1990 potrivit legii nr. 2/1968 În administrativul pârâtei nu a inclus În această listă și amplasamentul deținut de fosta, astfel s-ar putea spune că,per a contrarioacesta se afla în administrativul - teritorial al municipiului Câmpia. Faptul că, o serie de autori ai noștri au plătit aleatoriu impozit pentru acest teren pârâtei nu este un argument, spunem noi, în favoarea determinării cărui administrativului - teritorial îi aparține.
De asemenea, celelalte aspecte de nelegalitate a Dispoziției Primarului Municipiului T nr. 1689 din data de 25.04.2008 și a Deciziei de impunere nr. 1247 din 01.11.2007 a Direcției venituri a municipiului T ce țin de fondul litigiului și care au fost invocate de noi în acțiune nu puteau fi analizate în mod corect decât prin administrarea probelor solicitate de către noi adresă și expertiză care ne-au fost respinse.
Pentru aceste considerente solicită respingerea excepției de inadmisibilitate și admiterea excepției de ne legalitate a nr. 160/1999 și, în principal, admiterea recursului modificarea sentinței nr. 2282 din data de 27.11.2008 pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Cluj și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată, anularea Dispoziției Primarului Municipiului T nr. 1689 din data de 25.04.2008 și desființarea Deciziei de impunere nr. 1247 din O 1.11.2007 a Direcției venituri a municipiului T și, în subsidiar casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probatorii pe fondul litigiului în vederea aflării adevărului și a întinderii prejudiciului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 februarie 2009 Instituția Primarului Municipiului T si Consiliul Local al Municipiului T, solicită să se aibă în vedere la soluționarea prezentului recurs, si prin care solicită respingerea recursului formulat ca netemeinic.
Se învederează faptul ca, in prezenta cauza au fost depuse, din partea reclamantului recurent Import Export doua recursuri, unul din partea A " si "societate de avocați din mun. C, judo D, iar cel de-al doilea recurs a fost formulat de către av., membra a Baroului
În condițiile in care, in faza fondului societatea reclamanta a fost reprezentata de către dl. Av. care se pare este angajat al societății de avocați cu sediul in mun. C, in opinia acesteia mandatul de reprezentare al societății de avocatura a încetat urmând ca reclamanta recurenta sa fie reprezentata in faza recursului de către d-na av..
În aceste condiții se solicită instanței de judecata sa tranșeze in primul rând acest incident procedural.
In alta ordine de idei, cu referire la recursul depus in cauza de către Societatea de avocați " si " solicită respingerea acestuia si menținerea sentinței instanței de fond.
Raportat la criticile recurentei in ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a Hotărârii 160/1999 a Consiliului Local al Municipiului T, acestea ar trebui respinse.
Actuala redactare a art. 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ este cat se poate de si fără echivoc. Astfel legiuitorul vorbește despre"Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual," făcând deci o distincție intre actele administrative, si statuând faptul ca pot fi cenzurate pe calea excepției de ne legalitate stabilite de art. 4 doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, care sunt definite ca fiind actele unilaterale expresie a manifestării de voința a unui singur subiect al raportului juridic, emise de autorități publice in scopul executării sau organizării executării legii si care privesc persoane determinate.
In acest context apare ca fiind legala admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate formulata de către recurenta, in condițiile in care actul normativ atacat nu se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor stabilite de art. 4 din Legea 554/2004.
Referirile la art. 11 din același act normativ nu își au locul in acest context, in care instanța este ținuta sa aprecieze legalitatea unui act administrativ in cadrul procedurii expres si limitativ reglementate de art. 4 al Legii 554 si nu de actul normativ in întregul sau.
In ceea ce privește referirile la practica constanta a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României, potrivit căreia sunt admisibile excepțiile de nelegalitate ale unui act administrativ cu caracter normativ din nou reclamantul face o serie de afirmații scoase din context.
Astfel, daca avem in vedere criteriul gradului de întindere ale efectelor juridice, avem categoria actelor administrative normative, care produc efecte cu caracter general si impersonal, ele conținând reguli generale de conduita, aplicabile unui număr nelimitat de subiecți si acte administrative individuale acte care creează, modifica sau sting drepturi subiective sau obligații in favoarea uneia sau mai multor persoane determinate, in aceasta situație, Înalta Curte opinând ca pot fi cenzurate pe calea excepției de ne legalitate doar actele administrative unilaterale individuale.(A se vedea in acest sens, decizia 2759/2008 pronunțată in dos. Civ- a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României).
Dar, așa cum in mod corect statua instanța fondului, in lipsa unei decizii de recurs in interesul legii, aceasta practica nu se impune in mod obligatoriu, instanța de judecata nefiind obligata sa seama de aceasta.
In ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate formulate, recurentul nu a arătat in mod expres care sunt acele dispoziții din Legea 2/1968 care au fost încălcate in mod expres de către Consiliul Local al Municipiului T la adoptarea hotărârii de consiliu a cărei ne legalitate se solicita a fi constatata.
S-a arătat ca la adoptarea acelei hotărâri de Consiliu Local s-a avut in vedere in primul rand avizul 348/24.11.1999 emis de către Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului.
De asemenea pentru adoptarea acestei hotărâri de Consiliu Local s-a ținut seama de prevederile 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism unde la art. 2 alin. (1) seprevede"Consiliile locale vor elabora și vor aproba, conform legii, în termen de18luni, planurile urbanistice generale și regulamentele locale de urbanism ale localităților"iar la alin. (2) al aceluiași articol:,în situația în care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, localitatea deține planul urbanistic general și regulamentul local de urbanism, elaborate și aprobate în conformitate cu Regulamentul general de urbanism, termen de12luni."
Având in vedere aceste prevederi legale, Consiliul Local al Municipiului Tap rocedat in consecința.
Mai amintește și faptul ca acest plan urbanistic general a fost aprobat in prealabil de CCs ub nr. 49/07.05.1999.
Prevederile Legii 2/1968, nu arata la nici un punct vreo suprafața a orașului, la acea data Câmpia, sau a municipiului T ci stabilesc o serie de date cu caracter general.
Oricum de la acea data si pana in prezent situația este mult schimbata nu doar la nivelul municipiilor T si, dovada faptul ca orașul Câmpia a devenit Municipiu ci la nivelul întregii tari.
Mai mult, art. 1 alin (5) din Constituția României prevede in mod expres "ÎnRomânia, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie." Este vorba de o prevedere imperativa, care nu consacra principiul ierarhiei si forței juridice a actelor normative ci stabilește obligația tuturor subiecților de drept de-a respecta Constituția ca act fundamental al unui stat precum si a legilor acestuia. Este vorba de o prevedere imperativa, care stabilește o anumita conduita, care in cazul in care este încălcata atrage sancțiunile prevăzute de celelalte acte normative in vigoare ale Statului
In cazul in speța insa tocmai acest lucru s-a întâmplat, respectiv s-a urmărit de către Consiliul Local, prin adoptarea acestei hotărâri respectarea legilor statului, care stabilesc in mod expres întocmirea Planurilor Urbanistice Generale intr-un anumit interval de timp, fie ca aceste planuri urmau sa fie făcute in baza 525/1996, fie ca existau deja.
Drept urmare, in opinia acesteia recursul formulat de către reclamata Import Export se impune a fi respins in aceasta situație menținându-se sentința pronunțata de către Tribunalul Cluj.
Cu referire la recursul formulat si depus in cauza de către societatea reclamanta prin av. consideram ca si acesta urmează a fi respins.
Potrivit recurentei obligația de plata a impozitelor către Primăria municipiul T este inexistenta, întrucât imobilele ce fac obiectul deciziei de impunere nr. 1247 din 01.11.2007 sunt înscrise in Cartea Funciara a municipiului Campia si nu a Municipiului
Motivația recurentei nu beneficiază de o argumentație reala, întrucât urmare a repetatelor împărțiri administrativ - teritoriale, teritoriile sau părți ale acestora, cadastral înscrise in cărțile funciare ale altor localități, pot aparține administrativ - teritorial municipiului
In baza Planului Urbanistic General -, aprobat prin nr.160/16.12.1999, avizat in prealabil de C, cu nr. 49/07.05.1999,suprafața de 309.214 mp,deținuta in prezent deIMPORT EXPORT(terenuri aparținând inițial la de la care dobândește ASOCIATIA AGRICOLA AGRO 2001, de la care dobândește, de la care dobândește DISTRIBUTION devenita ulterior, de la care dobândeșteIMPORT EXPORT ) se afla in intravilanul municipiuluiHotărârea recent amintita fiind un act cu caracter normativ devine opozabila in condițiile prescrise de textul art. 49 alin. 1 si 2 din Legea 215/2001 privind administrația publica locala, respectiv (1)Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării.(2)Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de5zile de la data comunicării oficiale către prefect.Pe aceste considerente nu se poate invoca inopozabilitatea actului juridic care consființește limitele teritoriale ale municipiului Reglementarea limitelor administrativ-teritoriale va trebui coroborata cu prevederile art. 249 si 256 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal care precizează imperativ ca impozitul pe clădire si respectiv terense datorează unității administrativ-teritoriale unde se afla situat imobilul.In acest cadru, ținând cont evident de caracterul imperativ al reglementarii fiscale, debitorul nu poate opta pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale de o unitate administrativ-teritorial aleasa in mod arbitrar sau preferențial.
Sub aspect cronologic, trebuie relevat faptul ca instituirea sistemului de cărți funciare care a avut loc progresiv după 1850, fost urmata de numeroase împărțiri administrativ-teritoriale, ultima dintre acestea fiind consființita prin Legea 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului România. Aceste împărțiri teritoriale nu au fost urmate de operațiuni de evidențiere in cadrul cărților funciare din motive tehnice, aceasta fiind explicația de ce anumite teritorii consființite de cărți funciare ale unor localități, administrativ-teritorial aparțin unor alte unități - administrativ teritoriale.
In argumentare a susținerilor de mai sus precizează ca prin adresa nr.1984/24.02.2004, depusa la dosar,Primaria Campia ne comunica ca nu exista obiecțiuni sau modificări privind limita administrativ teritoriala intre cele doua localități, in urma verificării celor doua -uri aprobate.
Afirmația reprezentanților - IMPORT EXPORT SA ca întreaga suprafață de de 561.411 mp pe care o deține in proprietate este pe teritoriul administrativ al municipiului Câmpia, este infirmata de documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv de certificatul fiscal eliberat de Primăria municipiului Câmpia-, precum si de adresa 11.541/01.09.2008. Din aceste documenterezulta ca pe teritoriul administrativ al municipiului Câmpia societatea deține si declara in vederea impozitării99.442 teren arabil mp si 50.027 mp teren construcții, un total de 149.469mp,iar prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4127/11.05.2005,a dobândit o suprafața de teren de561.411mp.
Se preciază ca fiindo recunoaștere tacita a acestei situații depunerea de către reprezentații societății a declarațiilor de impunere, acte volitionale prin natura or,prin care se declara suprafețele menționate, cu specificațiile 217.882 mp teren construcții si 75.803 mp teren agricol si 63.465 mp clădiri, ulterior se revine cu o declarație rectificativa la teren pentru anul 2008 in care se solicita înscrierea unei suprafețe de 293.685mp la teren agricol si doar 13.233 mp teren cu ii, a anexa acte doveditoare care sa ateste schimbarea naturii juridice a terenurilor din terenuri cu ie in teren agricol.
Potrivit prevederilor art. 258 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal alin. 5/1Ca excepție de la prevederile alin.(2),în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor alin.(3) - (5)numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură; b) au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).(5/ 2)În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculează conform alin.(2)În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel.
In adresa nr. 945 din 25.04.2008 am arătat modalitate a de calcul a impozitului pe teren si am precizat ca pana la data de 31.12.2006 suprafață de 75.803mp era trecuta ca arabil, deoarece pana la aceasta data legislația in vigoare permitea acest lucru. Începând cu data de 01.01.2007 se aplica prevederile art. 258 alin. 5/1 si 5/2, precizate.
Referitor la petitul in care se precizează ca data de la care se datorează impozit pentru clădirile si terenurile societății, este data de 11.05.2005, data dobândirii, in adresa nr. 945/25.04.2008 care a fost anexată acțiunii erau trecute data, perioada pentru care s-a calculat impozitul precum si modalitatea de calcul. Calculul impozitului s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 254 alin. 1 si 259 alin.! din Legea 571/2003, respectiv impozitul s-a calculat cu data de întâi a lunii următoare dobândirii, data de 01.06.2005.
La petitul numărul patru se precizează ca organul fiscal nu a ținut seama de reducerea suprafețelor construite (prin dezmembrarea serelor). de acest aspect menționam ca începând cu anul 2007 suprafața de teren pentru care s-a calculat impozitul cuprinde si terenul pe care au fost situate serele dezafectate, element evidențiat si in adresa nr. 945/25.04.2008.
Precizează ca nici pana la data prezentei reclamanta nu a depus documentele prevăzute de art. 258 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, care sa stea la baza calculului impozitului pe teren la categoria teren arabil, astfel ca nu se poate accepta ideea ca organul fiscal nu a făcut aplicarea art. 258 din Codul Fiscal.
In invocarea aspectelor de nelegalitate expuse in cadrul cererii de recurs sunt lipsite de conținut si temeinicie. Aspectul cu relevanta majora in soluționarea prezentului litigiu este constituit de Planul Urbanistic General al Municipiului T, care încadrează suprafața de teren, cu denumirea T7 in cadrul limitei administrativ teritoriale a municipiului Este practic suprafața pe care recurenta o considera ca aparținând, in mod eronat, de municipiul Câmpia. Pentru o elucidare completa anexam, aprobata prin HCL 160/1999, astfel ca orice discuții devin inutile.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor intimatului cât și prin prisma dispozițiilor legale pertinente incidente în materie, ținând seama și de jurisprudența relevantă a Secției de Contencios Administrativ () din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Curtea reține că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
1. Principala chestiune a supra căreia instanța de fond s-a pronunțat de o manieră neechivocă este circumscrisă interpretării și aplicării dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 privitoare la inadmisibilitatea invocării pe cale de excepție într-un proces pendinte a nelegalității unui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Instanța de fond a reținut cu deosebită forță că în speță Hotărârea Consiliului Local T nr. 160/1999 privește Panul Urbanistic General al municipiului T, că această hotărâre are caracterului unui act administrativ normativ astfel că nu se circumscrie dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, mai mult că nu există nici un recurs în interesul legii și astfel practica ICCJ nu are caracter obligatoriu. De asemenea, trimite la practica ICCJ care consideră inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată împotriva unor acte administrative adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Față de aceste considerații, Curtea reține că în varianta inițială a Legii nr. 554/2004 nu se distingea în conținutul art. 4 între actele administrative individuale și normative, practica judiciară fiind constantă cu referire la admisibilitatea excepției de neleaglitate în ceea ce privește ambele categorii de acte administrative.
Cu toate acestea, se constată că ulterior prin modificările aduse prin Legea nr. 262/2007 textul art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a suferit modificări de conținut în sensul că obiectul excepției de nelegalitate se circumscrie exclusiv actelor administrative cu caracter individual.
În aplicarea acestui text și în general a instituției excepției de nelegalitate la nivelul secției de profil a instanței supreme s-a conturat practica judiciară constantă în sensul admisibilității excepției de nelegalitate și pentru actele administrative cu caracter normativ.
Astfel, s-a reținut că deși textul art. a alin. 1 din Legea nr. 554/2004 face referire exclusiv la actele administrative individuale alineatul 2 al aceluiași articol se referă la actul administrativ unilateral fără a face distincție între actul cu caracter normativ și actul cu caracter individual, astfel că dispozițiile celor două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridice.
Așa fiind, la data de 29 septembrie 2008, în ședința plenului judecătorilor a ÎCCJ, întrunit în condițiile art. 33 alin. 1 din Regulamentul privind organizare a și funcționarea administrativă a ÎCCJ, republicat, a fost adoptată soluția de principiu în sensul că " este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007".
Această soluție a fost adoptată în urma constatării existenței unei practici neunitare la nivelul curților de apel din țară, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelagalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
În sensul soluției de principiu antamate anterior practica ÎCCJ - în acestă materie este constantă.
Așa fiind, în cauză se pune problema în ce măsură o decizie de principiu și practica judiciară constantă a ÎCCJ - în această chestiune este opozabilăde legejudecătorilor de la celelalte instanțe judecătorești din țară.
Curtea constată că ÎCCJ are atribuția constituțională de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
Este adevărat că privitor la materia competenței ÎCCJ de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, aceasta estede legeconținută în două instituții ale dreptului procesual civil român.
Una privește toate cauzele și are efecteerga omnesiar cealaltă privește doar cauza pendinte. în vedere în primul caz instituția recursului în interesul legii iar în al doilea caz avem în vedere efectele deciziei de casare conform art. 315.pr.civ.
Curtea observă, că instanța de fond nu a achiesat la punctul de vedere al ÎCCJ privind interpretarea și aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 decisă prin decizia de principiu în absența unui decizii în recurs în interesul legii.
Cu toate aceste imperfecțiuni ale dreptului procesual civil român, Curtea reține în armonie cu prevederile art. 20 alin. 2 corelat cu art. 21 din Constituția României și cu art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 că legea trebuie să aibă calitatea dublă de accesibilitate și previzibilitate. Sub acest ultim aspect, atunci când textul unei legi este primitor de mai multe înțelesuri, nu este clar sau susceptibil de varii interpretări, se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justițiabilului, care apelează la ea chiar prin intermediul unor profesioniști ai dreptului, posibilitatea de a-și regla conduita de asemenea manieră încât drepturile și interesele legitime exhibate să nu fie atinse în substanța lor (cauza Sunday Times contra Regatului Unit din 1979).
Așa fiind, conform jurisprudenței pertinente a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) revine jurisdicțiilor să statueze care este conținutul și limitele de aplicare și interpretare a unei legii și să elimine astfel orice disfuncționalitate pentru a se asigura în cele din urmă caracterul previzibil al unei legi și nu în ultimul rând pentru a se îndeplini exigențele dreptului la un proces echitabil cu toate atributele ce-l înconjoară.
Având în vedere tocmai aceste premise în practica judiciară națională de aplicare și interpretare a dreptului pot apare divergențe.
Din această perspectivă, Curtea are în vedere că potrivit jurisprudenței CEDOrolul unei JurisdicțiiSupreme este tocmai acela de a regla divergențele de jurisprudență"(cauza Zielinski și & și alții împotriva Franței, cererea nr. 24.846/94, parag. 59; cauza Păduraru împotriva României, parg. 98 și cauza Beian împotriva României parag. 37, cauza Tudor Tudor împotriva României parag. 29-30).
Prin urmare, chiar în absența unei decizii privind un recurs în interesul legii, care conform normelor dreptului intern sunt obligatorii pentru judecătorii tuturor instanțelor judecătorești (art. 329.pr.civ.) și până la adoptarea unui mecanism procesual prin care instanța supremă să poată fi interogată în cazul pendinte cu privire la maniera de interpretare și aplicare a dreptului pertinent relevant de acea cauză se impune în accepțiunea acestei Curți să fie respectată și însușită practica judiciară constantă și unitară a jurisdicției supreme.
Numai astfel, se poate aplica cu fermitate principiul constituțional consacrat de art. 126 alin. 3 din Legea fundamentală și se pot garanta părților în mod efectiv și concret dreptul acestora la un proces echitabil în toate componentele și atributele esențiale ale acestuia fără a-i altera substanța așa cum relevă practica judiciară pertinentă a instanței de la Strasbourg (CEDO).
Cât privește afirmația instanței de fond cu trimitere la jurisprudența ÎCCJ - privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate atunci când are ca obiect un act administrativ emis sub imperiul vechii legi a contenciosului administrativ, Curtea notează că în ceea ce privește o atare problemă de drept practica instanței supreme este unitară. Astfel, în mai ulte decizii de speță, ÎCCJ- a decis că "Potrivit art.11 alin. (4) din Legea nr.554/2004 ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care sunt considerate a fi neconstituționale precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate oricând. Având în vedere așadar, că actele normative pot fi cenzurate oricând pe cale contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate privind dispozițiile unei hotărâri de guvern nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, pentru motivul că aceasta a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004." (Spre pildă, decizia nr. 2767 din 17 august 2006, accesibilă pe protalul instanței la adresa www.scj.ro).mutandis, se poate conchide că și o hotărâre adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 de către consiliul local al unei unități administrativ teritoriale și care are regimul actului administrativ normativ poate fi cenzurată pe calea excepției de nelegalitate prin aplicarea dispozițiilor art. 4 din aceeași lege. La aceasta se poate adăuga și argumentul conform căreia Legea nr. 554/2004 este o lege prin excelență procesuală și de imediată aplicare, așa încât actele administrative emise ori adoptate înainte de intrarea în vigoare a acesteia pot fi cenzurate sub aspectul legalității utilizând mecanismele procesuale în vigoare la data demarării demersului judiciar intentat în acest scop.
2. Așa fiind, Curtea constată că excepția de nelegalitate a fost nelegal și incorect respinsă și ca atare se impune să se constate că acest mecanism prin care într-un proces pendinte este permisă cercetarea nelegalității unui act administrativ cu caracter normativ permite accesul particularului la jurisdicția competentă în aceleași condiții ca și accesul la justiție care îi este garantat pentru a se cerceta legalitatea unui act administrativ de aceeași natură pe calea acțiunii directe.
Nu se justifică în accepțiunea Curții diferența de tratament între un particular care acționează pe calea acțiunii directe și altul căreia nu i se permite să acționeze de o manieră asemănătoare pe calea mecanismului excepției de nelegalitate.
Față de cele ce preced, Curtea constată că pentru elucidare aspectelor de fapt și de drept relevante de litigiul de față este necesar a se statua pe fond asupra excepției de nelegalitate a Planului Urbanistic General al municipiului T, constându-se că de acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.
Așa fiind, Curtea constată incidența art. 20 alin. 3 corelat cu prevederile art. 4 alin. 3 și alin. 1 parte finală din Legea nr. 554/2004, temei în baza căruia urmează a admite recursul a casa în întregime sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
3. În rejudecare, instanța de fond, va urmări să stabilească în concret care sunt criticile de nelegalitate aduse actului administrativ normativ și apoi să procedeze la verificarea în concret a acestora iar dacă este cazul, având în vedere specificul și regimul special al actului administrativ, să ordone administrarea probei cu înscrisuri și să ceară relații de la instituțiile de resort cu competențe în domeniul stabilirii limitelor teritoriului unei unități administrativ teritoriale inclusiv la cele care dețin lucrări de determinare a acestui spațiu cât și la instituțiile ce dețin înscrisuri pertinente cu referire la publicitatea imobiliară.
De asemenea, se va examina în ce măsură este oportună și relevantă efectuarea unei expertize tehnice topografice de specialitate raportat la criticile privind starea de fapt avută în vedere de autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat.
Nu este de ocolit nici oportunitatea de a pune în discuție necesitatea întregirii cadrului procesual ce vizează soluționarea excepției conform art. 161din Legea nr. 554/2004 prin chemarea în judecată a Municipiului Câmpia atât ca proprietar al terenurilor limitrofe municipiului T direct interesat în stabilirea corectă și legală a întinderii de teren și clădiri asupra cărora își exercită autoritatea cât și în calitate de organ al administrației publice fiscale locale, direct interesat sub aspectul impunerii corecte și legale a contribuabililor și pentru ca legalitatea actului contestat ca nelegal și implicit procesul pe fond să se stabilească și în contradictoriu cu acesta.
Nu în ultimul rând, după stabilirea soluției pe fond relativ la excepția de nelegalitate se va aprecia în ce măsură este oportună și necesară dezlegarea pricinii pe fond prin efectuarea unei expertize contabile de specialitate prin intermediul căreia instanța de fond să poată desluși care este în realitate regimul fiscal al imobilelor și care este baza impozabilă și cuantumul real al creanțelor fiscale datorate de reclamantă.
Numai procedând astfel instanța de fond își poate exercita funcția de jurisdicție și își poate îndeplini misiunea cu care a fost învestită respectiv aceea de a afla adevărul și a spune dreptul asupra litigiului cu care a fost învestită și garantând astfel părților accesul efectiv și concret la un proces echitabil cu toate consecințele ce decurg din aceasta (art. 129 alin. 5.pr.civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL Tg. Cărbunești împotriva sentinței civile nr. 2282 din 27 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
3 ex./15.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
