Anulare act administrativ . Decizia 152/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.152/CA/2008-
Ședința publică din data de 23 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
Judecător: - -- președinte secție
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant domiciliat în comuna, sat nr.56 în contradictoriu cu intimații pârâți C- Comisia de Disciplină a cu sediul în Carei,-, județul S M și Ă DE PE LÂNGĂ P - CONILIUL - Comisia de Disciplină cu sediul în O-, județul B împotriva sentinței nr.347/CA din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul, pentru intimata Ă DE PE LÂNGĂ P - CONILIUL - Comisia de Disciplină O consilier juridic în baza delegației depuse la dosar,lipsă fiind intimatul C- Comisia de Disciplină a Carei.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu intimații.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr.72-1-11/12.03.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza este la al treilea termen în recurs, după care:
Reprezentanta intimatei Ă DE PE LÂNGĂ P depune la dosar întâmpinare, comunică un exemplar recurentului și un înscris emis de Ministerul Culturii și cultelor. Arată că s-au depus la dosar cerere reconvențională și alte acte care nu li s-au comunicat. Solicită comunicarea unui exemplar din toate actele depuse de recurent.
Se comunică un exemplar din cererea reconvențională reprezentantei intimatei Ă DE PE LÂNGĂ P.
Recurentul depune la dosar o încheiere din 27.02.2008 din dosar - a Curții de Apel Oradea.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța pune în discuție dacă în recurs se pot formula cereri noi și dacă reclamantul poate formula cerere reconvențională împotriva propriei persoane.
Instanța pune în discuția părților prezente dacă prezenta cauză este un litigiu de muncă sau de contencios administrativ.
Nefiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra aspectelor puse în discuție și asupra recursului.
Recurentul arată că având în vedere că s-a emis un act administrativ cauza este de contencios administrativ. Conform Actului VI a fost suspendat ilegal de, și ie pe o perioadă de 3 ani, după care s-au pronunțat 9 hotărâri împotriva sa. S-au eliberat acte disciplinare împotriva sa când el nici nu era la serviciu, după suspendarea sa.
Consideră că actul administrativ este netemeinic și nelegal deoarece nu a făcut nimic ca să fie suspendat. Apreciază că actele emise de biserică pot fi atacate la instanțele judecătorești.
Solicită admiterea recursului, anularea acestor hotărâri disciplinare ca nelegale, cu cheltuieli de judecată500 lei onorariu avocațial și 150 lei deplasarea, în total 650 lei.
Reprezentanta intimatei Eparhia reformată solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 150 lei la instanța de fond.
Instanța de judecată în mod temeinic și legal a apreciat că instanțele judecătorești nu sunt menite să soluționeze actele emise de biserici.
Art. 26 alin.2 din Legea 489/2006 prevede că pentru problemele de disciplină internă se aplică prevederile canonice. Art. 29 alin.3 din Constituție prevede "cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii", iar alin.5 al aceluiași articol prevede "cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia".
Art. 1 alin. 2 din Codul muncii prevede că"prevederile acestui act normativ nu se aplică în situația în care există legi speciale care au dispoziții derogatorii".
Regulamentele generale ale bisericilor sunt legi speciale, nefiind astfel aplicabile prevederile Codului muncii.
Recurentul a primit 24.900 $ pentru a cumpăra pământ arabil din contul parohiei e, județul S Recurentul a ridicat această sumă, gestionând-i ca bani proprii. Acesta a fost suspendat pe o perioadă de 3 luni până s-au efectuat cercetările, apoi a fost suspendat pe o perioadă determinată de 3 ani pentru a se conforma sancțiunilor disciplinare, să plătească suma delapidată și prejudiciul cauzat, urmând ca după 3 ani să fie reîncadrat.
Recurentul nu a reparat prejudiciul cauzat, dimpotrivă acesta a făcut plângere împotriva ului, fiind apoi exclus din rândul preoților.
După judecarea cauzei, dar înainte de pronunțare s-a depus la dosar de către reprezentantul intimatului ul Carei o cerere de amânare, dar fără delegație, care nu justifică redeschiderea cauzei.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr. 347/CA din 18 octombrie 2007 Tribunalul Satu Marea admis excepția invocată de pârâtul ul Carei - Comisia de Disciplină a Carei.
A respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantului, în contradictoriu cu pârâții ul Carei-Comisia de Disciplină a Carei și Eparhia ă de pe lângă P - Consiliul - Comisia de Disciplină pentru anularea deciziei de sancționare.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.26 din Legea 489/2006 privind organizarea și funcționarea cultelor religioase, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii, iar pentru probleme de disciplină internă sunt aplicabile, în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
religioase au dreptul de a se organiza potrivit statutelor proprii, în condițiile legii și de a fi autonome față de stat, având astfel și dreptul de a avea organe de judecată religioase pentru disciplinarea personalului din serviciul lor.
Actele jurisdicționale emise de autoritățile cultelor religioase nu sunt susceptibile de a fi supuse controlului instanțelor judecătorești, întrucât sunt acte de aplicare a dreptului canonic emise potrivit unei proceduri specifice de către organele comunității religioase, în exercitarea autorității acesteia, astfel că, prin natura și scopul lor, se deosebesc de normele juridice de drept comun.
Față de natura juridică a actelor deduse judecății și de autoritatea emitentă, instanța urmează a admis excepția invocată, în baza art.137 pr.civ. a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ întrucât, instanțele nu au competența materială de a soluționa litigiile privind preoții sau activitatea acestora, întrucât cultele sunt autonome și competența aparținând instanțelor disciplinare bisericești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând desființarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că acțiunea este inadmisibilă, deoarece statutul în vigoare al Bisericii e prevede că deciziile definitive ale organelor jurisdicționale proprii pot fi atacate în instanțe.
Arată că și-a desfășurat activitatea în baza unui contract de muncă și astfel prezenta acțiune este un litigiu de muncă care trebuie judecat în complet specializat pentru litigii de muncă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate cu recurs sub aspectul motivelor invocate de recurent se constată că recursul este fondat.
În mod greșit a reținut instanța de fond că actele jurisdicționale emise de autoritățile cultelor religioase nu sunt susceptibile de a fi supuse controlului instanțelor judecătorești, întrucât sunt acte de aplicare a dreptului canonic emise potrivit unei proceduri specifice de către organele comunității religioase, în exercitarea autorității acesteia.
Potrivit art. 8 din Legea 489/2006 cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică și funcționează cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioși.
Art.26 din același act normativ prevede că, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii iar pentru problemele de disciplină interne sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
Legile adoptate de stat se aplică numai în materia contravențiilor și a infracțiunilor.
Din aceste prevederi legale însă nu rezultă necompetența instanțelor de a cenzura legalitatea actelor emise în lumina și cu respectarea dreptului canonic.
Art.6 din Convenția Drepturilor Omului garantează fiecărui cetățean accesul la justiție sens în care se prevede că "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către un tribunal independent și imparțial, instituit de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil."
Art.13 din Convenție, prevede că " orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."
Dreptul de a se adresa instanței și competența generală a instanțelor de judecată pentru soluționarea oricărui litigiu este transpus și în dreptul intern, sens în care art. 124 din Constituție prevede că jurisdicția este unică, imparțială și egală pentru toți.
Prevederile art. 6 și 13 din Convenția Drepturilor Omului se regăsesc și în Statutul Bisericii e din România care în paragraful 11 prevede că sentința definitivă și executorie în materie disciplinară pronunțată de organele de disciplină ale bisericii poate fi atacată în fața instanței civile.
De asemenea paragraful 84 din Regulile speciale în cadrul procedurii de tragere la răspundere din punct de vedere disciplinar prevede că deciziile luate în cazuri ce țin de tragerea la răspundere din punct de vedere disciplinar - devenite definitive și executorii - pot fi contestate /apelate la instanțe lumești.
Apărarea formulată de Eparhia de pe lângă P bazată pe dispozițiile art. 29 alin.3 din Constituție și art.1 alin.2 Codul muncii nu pot fi reținute.
Art.29 alin.3 din Constituție prevede că " religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii" iar aliniatul 5 prevede că " cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia."
Din prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii rezultă că prevederile acestui act normativ nu se aplică în situații în care există legi speciale care au dispoziții derogatorii.
Aceste reglementări nu înlătură competența generală a instanțelor judecătorești de a soluționa orice litigiu, drept prevăzut în art.6 și 13 din Convenția Drepturilor Omului.
Prevederile legale invocate se referă doar la faptul că instanța de judecată soluționând un litigiu în care există o lege specială va analiza cauza în prisma acestor reglementări.
În consecință, soluționând pe fond cauza instanța va trebui să analizeze dacă s-au respectat normele de procedură și de drept material reglementat de legea canonică, neputând să aplice dispoziții legale adoptate de organele statului.
În ceea ce privește natura litigiului și compunerea completului de judecată și sub acest aspect recursul este fondat.
Instanța de contencios administrativ judecă acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative sau a refuzului de a emite un asemenea act, precum și în orice materie dată în competența instanței de contencios în mod expres prin lege.
Actele emise de cultele religioase în materia disciplinară se referă la raporturi de muncă reglementate printr-un contract pentru care nu sunt acte administrative, ele se circumscriu în sfera raporturilor juridice de muncă.
Nu există nici o dispoziție legală care să dea în competența instanței de contencios administrativ soluționarea litigiilor având ca obiect raporturile de muncă ale preoților pentru care, prezentul litigiu urmează să fie soluționat în complet specializat pentru litigii de muncă.
Pentru considerentele de mai sus în baza art. 304 pct.1 și 2 și 312 pct.3 cod procedură civilă se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere pentru judecarea în fond a cauzei.
Recurentul a formulat în recurs o cerere reconvențională care este inadmisibilă.
Potrivit art. 316 coroborat cu art.294 cod procedură civilă în recurs nu se pot face alte cereri noi.
Cererea reconvențională este reglementată de art.119 cod procedură civilă și care prevede că " dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională."
Rezultă că această cerere aparține pârâtului pentru care reclamantul în propria lui cauză nu poate formula cerere reconvențională împotriva propriei persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE cererea reconvențională ca fiind inadmisibilă.
ADMITE ca fondat recursul declarat de reclamant domiciliat în comuna, sat nr.56, județul S M în contradictoriu cu intimații pârâți C- Comisia de Disciplină a cu sediul în Carei,-, județul S M și Ă DE PE LÂNGĂ P - CONILIUL - Comisia de Disciplină cu sediul în O-, județul B împotriva sentinței nr.347/CA din 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare - Secția civilă mixtă- litigii de muncă- ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.TVA
Jud.fond V,.
Tehn.red./2 ex.
13.05.2008
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Boța Marilena
