Anulare act administrativ . Decizia 1528/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1528
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâta D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, jud. D, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, precum și de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr. 407 din data de 5 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în M,-, -.2,.8, jud. D și pârâta M, cu sediul în M, jud. D.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentele-pârâte D, Administrația Fondului pentru Mediu, intimatul-reclamant G și intimata-pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru, după care,
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 1205/120/17.03.2009, reclamantul Gac hemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice M pentru obligarea pârâților la restituirea sumei de 7042 lei, achitată cu titlul de taxă pentru poluare pentru autovehicule.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al UE autoturismul second-hand marca Volvo AC Break, iar la înmatricularea acestuia a fost obligată să plătească o taxă de primă înmatriculare în valoare de 7042 lei.
Reclamantul susține că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul CE semnat la 01.01.2007 prevăzut în anexa 4 care spune că pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 01.01.2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă, taxa specială nu se mai datorează; de asemenea, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 25 și 28 din Convenția Europeană referitoare la restricția cantitativă, măsuri cu efect echivalent, taxa vamale la import și export.
În aprecierea reclamantului, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că taxa de poluare pentru autovehicule a fost prevăzută printr-un act normativ, respectiv OUG nr. 50/2008, iar conform art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate.
La termenul de judecată din 08 mai 2009, la cererea DGFP D, instanța a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, Administrația Fondului pentru Mediu, în temeiul art. 64 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr.407 pronunțată în data de 5 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 7042 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art.28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Iar în conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art.110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În ceea ce privește Constituția României, de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).Autoturismulreclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
În cauză tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 ( exarticolul 90 par.1), dar și a art. 28-31 din Tratat.
A susținut judecătorul fondului că este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3(or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 și 218/2008, potrivită căruia: "Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economiaromânească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 ( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturismesecond-handdeja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelorsecond-handdeja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice D, Administrația Fondului pentru Mediu (), ambele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu () a susținut în motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că instanța de fond în mod eronat a reținut o distincție între proveniența autovehiculelor, în fapt legea nefăcând o atare distincție ci a instituit o obligație de plată a taxei pe poluare pentru orice autovehicul, la prima înmatriculare în România. De altfel, nici la art.3 (2) și 9, care prevăd scutiri și excepții de la plata taxei, nu se prevedea soluția reținută de instanța fondului.
Motivează pârâta că OUG nr.50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008. Reclamanta a plătit această taxă, care este conformă cu legislația europeană. OUG nr.50/2008, act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar. Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene".
Recurenta Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice Das usținut în motivele de recurs că în mod greșit au fost obligați la plata taxai de poluare, întrucât această taxă este venit la fondul de mediu.
Se susține că această taxă de poluare pentru autovehicule a fost prevăzută printr-un act normativ, care nu a fost atacat la Curtea Constituțională de către reclamant, astfel că instanța de fond trebuia să constate că taxa a fost calculată în temeiul dispozițiilor legale.
În finalul motivelor de recurs se precizează că taxa de poluare nu este o taxă fiscală, nefăcându-se venit la bugetul general consolidat al statului, astfel că legislația fiscală nu este aplicabilă în cauză.
Ambele recurente au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că ambele recursuri sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național.
Potrivit practicii E un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE, doar daca este stabilit astfel incit sa excludă in toate cazurile posibilitatea ca produsele importate sa fie mai taxate decât produsele naționale si sa nu producă in niciun caz efecte discriminatori. In materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 CE urmărește sa garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne in ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul
Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Susținerea recurentei constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, nu poate fi reținută de instanță întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului, dar și cu principiile instituite de în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja în circulație inmatriculate in țară.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România.
Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru, comparatorii fiind orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.
OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâta D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, jud. D, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, precum și de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr. 407 din data de 5 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în M,-, -.2,.8, jud. D și pârâta M, cu sediul în M, jud.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / tehnored.
6 ex./ 11.11.2009
Dosar fond nr- Tribunalul Dâmbovița
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida