Anulare act administrativ . Decizia 1912/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 1912

Ședința publică de la 08.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Diana Magdalena Bulancea

JUDECĂTOR 2: Horațiu Pătrașcu

JUDECĂTOR 3: Alina

Grefier: -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 1337/01.04.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, SECTORUL 1 prin PRIMAR, și .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurenta-reclamantă a depus, prin serviciul registratură, la data de 07.10.2009, dovada timbrării cererii de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, concluzii scrise, și că intimatul-pârât Sectorul 1 prin Primar a depus, prin serviciul registratură, la data de 24.09.2009, întâmpinare în trei exemplare.

Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare, având în vedere lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât Sectorul 1-prin Primar, reprezentat de consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă și ceilalți intimați-pârâți.

Curtea, având în vedere că intimați-pârâți și figurează ca având același domiciliu, apreciază că nu se mai impune comunicarea unei copii a recursului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul-pârât Sectorul 1-prin Primar, prin consilier juridic, arată că motivele recurentei-reclamante nu sunt de nulitate a autorizației de construire ci, de fapt, sunt nemulțumiri legate de modul de execuție a lucrărilor. Solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele de mai sus și pentru cele arătate în întâmpinare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1337/01.04.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, Sectorul 1 Prin Primar, Și.

În considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului din str. -. - nr. 59, iar pârâta a fost proprietara imobilului vecin de la nr. 57, imobil înstrăinat către pârâții.

Autorizația de construire nr. -5/27.05.2008 emisă de Primarul Sectorului 1, prin care s-a permis pârâților edificarea unei construcții S+ P+ 3, nu face nici o referire la organizarea de șantier.

Faptul că în autorizația atacată se menționează că ar fi fost emisă în baza cererii 46365/30.11.2008 a pârâtei nu este decât rezultatul unei erori materiale, cererea fiind depusă la 30.11.2007.

Tribunalul a reținut că prin declarațiile notariale autentificate sub nr. 416/03.04.2007 și nr. 228/15.02.2008, reclamanta și-a exprimat acordul atât pentru edificarea construcției pârâților pe limita de proprietate și în, cât și pentru efectuarea eventualelor lucrări de subzidire.

Cele două schițe ale imobilului nou anexate declarațiilor autentice sunt detaliate, indicând clar forma și structura clădirii existente precum și cele ale clădirii proiectate.

Mai mult, alipirea construcției pârâților la ul stâng al construcției reclamantei a fost autorizat și prin Planul Urbanistic de Detaliu aprobat prin Hotărârea 411/23.12.2004 a Consiliului Local sector 1 B, hotărâre care nu a fost atacată de reclamantă.

Din concluziile raportului de expertiză întocmit de SC și Asociații SRL rezultă că cele două construcții pot fi alipite în fără afectarea lor reciprocă.

Instanța de fond a mai reținut că procentul de ocupare a terenului este de 63%, mai mic decât cel maxim permis - de 70%.

Tribunalul a reținut că imobilul edificat de pârâți nu are nici o deschidere către proprietatea reclamantei, astfel că nu-i poate afecta servitutea de vedere.

Reclamanta ar putea invoca încălcarea dreptului său la lumina naturală pentru balcoanele aflate în partea din spate al imobilului propriu, balcoane care nu sunt situate pe zidul aflat la limita de proprietate, ci pe un zid paralel cu acesta și aflat în interiorul proprietății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând soluția instanței, care nu a sancționat încălcarea dispozițiilor legale prin autorizația de construire cât și prin construirea imobilului în baza acestei autorizații.

Intimatul Primarul Sectorului 1 formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Tribunalul a avut în vedere toate probele administrate în cauză, inclusiv concluziile raportului de expertiză extrajudiciară și fotografiile anexate acestuia. Astfel, instanța de fond a reținut că imobilul edificat de pârâți nu are nici o deschidere către proprietatea reclamantei, astfel că servitutea de vedere nu este afectată.

Pe de altă parte, reclamanta și-a exprimat acordul, prin declarații notariale, cu privire la edificarea construcție pe limita de proprietate și în.

Recurenta reia prin cererea de recurs constatările expertului tehnic, care a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară, și prezintă concluziile acestei expertize.

Astfel, recurenta susține nerespectarea prevederii din CU privind alinierea la nr. 59, nerespectarea indicatorilor urbanistici din CU, POT egal 70% față de 79,1% realizat, H max. 16m față de 18,3 realizat, regimul de înălțime E, față de E+ Et tehnic realizat, retragerea spre spate cu minim 5. în AC se prezintă alte suprafețe construite și desfășurate față de realitate, o tâmplărie exterioară din PVC cu geam termopan iar pe planșele de fațadă prezentate la și în realitate este un proiect vitrat tip cortină de metal și sticlă scos în fața planșeului de peste parter 1,2. în planșele prezentate la parterul este prezentat liber între axele către nr. 59, or în realitate este perete plin în planul de situație se arată că în partea posterioară este o curte de lumină, iar în realitate sunt balcoane și ferestre, planșa cu fațada vest a clădirii de la nr.57 nu arată și fațada clădirii de la nr. 59 cu balcoanele și ferestrele existente, în schimb în fațada est acestea se văd, planșa Nord a clădirii de la nr. 57 prezintă perete plin, or în realitate există ferestre opace la fiecare nivel.

Curtea constată că Tribunalul a reținut în mod corect legalitatea actului administrativ atacat, pentru considerentele expuse în sentință. Toate aspectele ce privesc modul de executare a construcției sunt operațiuni materiale ulterioare emiterii autorizației, care nu afectează legalitatea acesteia.

Nerespectarea autorizației atrage răspunderea contravențională și cea civilă, raporturi juridice distincte de cel de drept administrativ născut prin emiterea actului de autoritate.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.civ.Cod Penal, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 1337/01.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, SECTORUL 1 PRIN PRIMAR, și, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

-

Red.

2 ex.

Jud. fond -

Președinte:Diana Magdalena Bulancea
Judecători:Diana Magdalena Bulancea, Horațiu Pătrașcu, Alina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1912/2009. Curtea de Apel Bucuresti