Anulare act administrativ . Sentința 205/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 205

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Alina Răescu JUDECĂTOR

GREFIER -- -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, J.M, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru pârâții J.M și Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, lipsind reclamantul și pârâtul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Reprezentantul părților arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a, excepție invocată de aceștia prin întâmpinare depusă la dosar și pe fondul cauzei.

Consilier juridic pentru pârâții J.M și Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, având cuvântul pe excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a solicită admiterea excepției conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă de

Pe fond cauzei, solicită respingerea acțiunii și menținerea Ordinului și a adresei nr.- din 29.08.2007, ca fiind legale și temeinice.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față,

Prin sentința nr.22/CONT/10.01.2008 a Tribunalului Mehedinți, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de privind anularea Ordinului MIRA nr.S/II/24.08.2007 și a adresei nr.-/29.08.2007 al IPJ M - Serviciul Management Resurse Umane în favoarea Curții de APEL CRAIOVA.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la 22 noiembrie 2007, reclamantul a solicitat anularea Ordinului MIRA nr.S/II/24.02.2007 și a adresei nr.-/29.08.2007 emis de IPJ Ordinul contestat fiind emis de un organ central, competența aparține Curții de Apel.

După declinare cauza a fost înregistrată sub nr-.

La data de 08.02.2008, pârâtul MIRA a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității cererii de chemare în judecată, rezultând din lipsa semnăturii reclamantului.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că: întrucât reclamantul a absolvit cursurile Facultății " G " din B, fără diplomă de licență aceștia nu și-a definitivat studiile prevăzute de art.14 alin.1 lit.a din Legea 360/2002, până la data de 24.08.2007. Ca atare, reclamantul nu întrunește condițiile prevăzute de art.73 alin.4, făcându-se în mod corect aplicarea dispozițiilor art.73 alin.8 din Legea nr.360/2002 la emiterea ordinului contestat.

La data de 25.03.2008 a formulat întâmpinare IGPR, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu se contestă un act administrativ emis de acesta.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.14 și 73 alin.8 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Adresa nr.-/29.08.2007 emisă de Serviciul Management Resurse Umane din cadrul IPJ M nu face decât să-l informeze pe reclamant despre emiterea ordinului menționat anterior.

Mai mult, pârâtul a arătat că reclamantul nu poate invoca necunoașterea legii și nici faptul că IPJ M era obligat să îi aducă la cunoștință prevederile legale ale art.73 alin.8 din Legea 360/2002.

La data de 27.03.2008, reclamantul a formulat precizare la acțiune, arătând că solicită anularea Ordinului MIRA nr.S/II/4114/24.08.2007, precum și a adresei nr.-/29.08.2007 a IPJ M, cu consecința repunerii sale în funcția anterioară și plata drepturilor salariale.

A arătat reclamantul că art.73 alin.8 din Legea 360/2002 a fost interpretat greșit și arbitrar, deoarece la data promulgării legii, unii ofițeri fără licență nu mai aveau timpul fizic necesar de 5 ani pentru absolvire. În februarie 2008, reclamantul a arătat că a susținut examenul de licență.

Cu privire la adresa nr.-/29.08.2007, reclamantul a arătat că acesta încalcă procedura legală, deoarece nu indică drepturile sale pentru aoc ontesta legal.

Prin această adresă i-au fost încălcate mai multe drepturi și nu s-au prezentat posturile vacante existentă în schemă la 24.08.2007, fiind astfel mutat abuziv.

În scop probator s-au depus: adeverința nr.154/03.03.2008 privind susținerea examenului de licență de către reclamant, Dispoziția nr.S/100/29.08.2007 a IPJ M, Ordinul MIRA nr.S/II/414/24.08.2007, fișa de personal a reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, Curtea apreciază ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă, având în vedere că actele contestate în cauză nu emană de la această autoritate, în cauză IPJ M care a emis adresa contestată având personalitate juridică conform art.12 alin.2 din Legea nr.218/2002.

Ca atare, față de pârâtul IGPR, acțiunea reclamantului va fi respinsă, având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

În ceea ce privește excepția nulității acțiunii, având în vedere lipsa semnăturii reclamantului, Curtea o va respinge ca fiind nefondată, având în vedere că acțiunea a fost semnată de reprezentantul legal al reclamantului care, în limitele mandatului primit, are atribuția de a promova acțiunea pe rolul instanței.

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin Ordinul MIRA nr.S/II/4114/24.08.2007, s-a dispus ca, începând cu data de 24.08.2007, reclamantul să fie încadrat în categoria B - corpul agenților de poliție, cu gradul profesional de agent șef principal de poliție și a fost repartizat la aceeași unitate.

S-au avut în vedere, la emiterea acestui ordin, dispozițiile art.14 și 73 alin.8 din Legea nr.360/2002.

Conform art.14 din Legea nr.360/2002, polițiștii se încadrează în două categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează: a) categoria A- corpul ofițerilor de poliție ce cuprinde ofițeri de poliție cu studii superioare și b) categoria B- Corpul agenților de poliție ce cuprinde agenți de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.

Art.73 alin.8 din legea 360/2002 acordă polițiștilor o perioadă pentru definitivarea studiilor în vederea echivalării în gradele corespunzătoare funcției pe care dețin.

Cu privire la reclamant, se reține faptul că acesta a urmat cursurile unei instituții superioare de învățământ, definitivate, însă în luna februarie 2008, după susținerea și promovarea examenului de licență, conform adeverinței nr.154/03.03.2008.

Ca atare, reclamantul nu s-a încadrat în perioada de 5 ani acordată de lege pentru definitivarea studiilor, termenul de 5 ani calculându-se de la data intrării în vigoare a Legii 360/2002 și finalizându-se anterior definitivării studiilor de către reclamant, la 24.08.2007.

Faptul că beneficiul termenului de grație de 5 ani acordat de lege nu poate fi acordat decât în limita stabilită de lege, fără luarea în considerare a situațiilor cu caracter personal ale fiecărui polițist, se deduce din teza a II-a a art.73 alin.8 din legea 360/2002 care reglementează situația în care polițistul nu și-a finalizat studiile la expirarea perioadei de 5 ani.

Vor fi înlăturate, din aceste considerente, apărările reclamantului privind faptul că, în unele situații particulare nu a existat timpul fizic pentru definitivarea studiilor, precum și cele privind faptul că nu i-au fost aduse la cunoștință aceste dispoziții legale, prin aplicarea principiilor de drept "Nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii".

Astfel, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.73 alin.8 din Legea 360/2002 de către pârâtul MIRA la emiterea ordinului contestat s-a făcut în mod corect, acest ordin fiind emis ulterior expirării perioadei reglementate de 5 ani.

Se reține astfel legalitatea și temeinicia Ordinului MIRA nr.S/II/4114/24.08.2007.

În ceea ce privește adresa nr.-/29.08.2007, Curtea apreciază că aceasta nu reprezintă un act administrativ, caracter care dă posibilitatea subiectului de drept de a-l ataca în contencios administrativ.

Astfel, conform art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Adresa IPJ M este emisă în vederea informării solicitantului cu privire la conținutul a două acte administrative, având deci un caracter de act de informare. Această adresă, deși emană de la o autoritate administrativă, nu are caracterul unui act administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Aceasta doar informează reclamantul cu privire la două astfel de acte administrative: Ordinul MIRA nr.S/II/4114/24.08.2007 și Dispoziția Șefului Inspectoratului de numire a reclamantului în funcția pe care o va deține.

De asemenea, adresa IPJ M nu se încadrează nici în categoria actelor asimilate celor administrative, fiind inadmisibilă astfel, conform art.1 din legea nr.554/2004 contestarea sa pe calea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cererea reclamantului privind anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului nr.S/100/29.08.2007, Curtea reține că aceasta este nefondată, întrucât reclamantul nu a indicat motivele de fapt și de drept în baza cărora solicită anularea acesteia, respectiv motivele de netemeinicie sau nel4egalitate pe care își susține o astfel de cerere, motive coroborate cu probe ce trebuie administrate în vederea dovedirii unei astfel de cereri.

Față de cele arătate anterior, va fi respinsă acțiunea promovată de reclamant, așa cum a fost aceasta precizată la data de 27.03.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul, din Dr.Tr.S, nr.5, -M 6,.2,.3, Județul M în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, J.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008.

Președinte,

Grefier,

Red.jud.

LF/6 ex/18.09.2008

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 205/2008. Curtea de Apel Craiova