Anulare act administrativ . Decizia 2070/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă 2070
Ședința publică din 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 2: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 3: Diana Magdalena
Grefier: -
Pe rol se află soluționarearecursuluiformulat de recurenta-reclamantă SC SRL (fostă SC MEDIA SRL)împotriva sentinței civile nr. 1844/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMUNA PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că recurenta-reclamantă a depus, prin serviciul registratură, la data de 20.10.2009, dovada timbrării cererii de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6 lei, și cu timbru judiciar, în valoare de 0,3 lei, și cerere prin care învederează schimbarea denumirii sale în SC SRL, solicitând și judecata în lipsă.
Curtea ia act de schimbarea denumirii recurentei-reclamante din SC Media SRL în SC SRL, apoi, având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă, reține pricina spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1844/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B,
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta s-a obligat potrivit contractului încheiat la data de 18.10.2006, să asigure apariția unei prezentări a beneficiarei COMUNA în baza de date www.primariaonline.ro, în limbile germană, engleză și română, în schimbul sumei de 1.785 lei, inclusiv TVA, iar pârâta să plătească în termen de 8 zile calendaristice de la data primirii facturii valoarea prestației, în caz de neachitare până la termenul limită, prestatorul având dreptul să perceapă penalități în valoare de 0,1%/zi de întârziere din valoarea brută a contractului. Reținând că obiectul prezentului litigiu este legat de neîndeplinirea obligațiilor rezultate și constă în obligarea pârâtei la executarea obligațiilor, prima instanță a apreciat că acest contract încheiat între părți nu poate fi calificat ca fiind un contract de achiziție publică care să determine competența instanței de contencios administrativ, întrucât nu conține o parte reglementară și nici nu a fost încheiat cu respectarea procedurii speciale reglementate de OUG nr. 34/2006. În lipsa trăsăturilor caracteristice ale contractului administrativ de achiziție publică de servicii, nu se poate reține că în prezenta cauză au fost deduse judecății raporturi juridice de drept public, în realitate convenția menționată reprezentând un act de gestiune privată, un contract de drept comun, pe care autoritatea publică l-a încheiat în calitate de persoană juridică civilă, aspect care atrage competența instanței de drept comun.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, respingerea excepției necompetenței materiale și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, acesta a susținut că instanța de fond a soluționat litigiul prin pronunțarea unei hotărâri date cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, ridicând din oficiu excepția de necompetență materială a instanței, necercetând îndeaproape motivele prezentate în cererea de chemare în judecată, și neținând cont de faptul că litigiul este unul administrativ si nu comercial.
Astfel, litigiul dedus judecății izvorăște din executarea Contractului nr. 37701I18.10.2006, în baza căruia pârâta a contractat apariția prezentării sale pe internet, in limbile germană, engleză și română, în baza de date online:www. rimariaonline.ro.
p.Având în vedere calitatea pârâtei de persoană juridică de drept public, precum și obiectul contractului, apreciază că litigiul are caracter administrativ, astfel încât se impune să fie judecat in primă instanță de instanța de contencios administrativ.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. - sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ. De asemenea, conform aceluiași act normativ, contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
În speță, contractul încheiat între pârti are ca obiect promovarea unei persoane juridice de drept public, respectiv punerea in valoare a pârâtei, iar acest contract este asimilat unor acte administrative.
Față de cele de mai sus, apreciază că prezenta cauză este de natura contenciosuluiadministrativ, și, date fiind și prevederile art. 2 lit. d proc.civ, și art. 304 pct. 9 Șiart. 312 alin. 3.proc.civ. solicită respingerea excepției de necompetentă materială a tribunalului, și pe cale de consecință păstrarea cauzei spre competentă soluționare în fond la Tribunalul București- Secția a lX-a de Contencios Administrativ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 2 lei potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile 11 alin. 1 și 2 coroborate cu art. 3 lit. m) dinLegea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 și 3 dinOG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Intimata-pârâtă COMUNA nu a formulat întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică, în mod corect stabilind prima instanță competența de soluționare în raport de natura juridică civilă a litigiului dedus judecății.
Este necontestat faptul că pretențiile reclamantei SC SRL (fostă SC MEDIA SRL) decurg din pretinsa neexecutare de către pârâta COMUNA a Contractului nr. 37701/18.10.2006, în baza căruia pârâta a contractat servicii pentru "realizarea și înscrierea în portalul săuwww. rimariaonline.rop. a unei prezentări pe baza materialului scris și a fotografiilor asigurate de către beneficiar, în termen de 30 de zile de la semnarea" acestuia, în limbile germană, engleză și română.
Susținerile reclamantei-recurente cu privire la natura contractului ce stă la baza pretențiilor sale nu poate fi primită, întrucât serviciile contractate de către pârâtă nu au ca obiect "punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice" potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-și nici nu constituie o "achiziție publică", dat fiind faptul că deși pot calificate ca servicii de publicitate, nu rezultă că sursa finanțării ar fi fonduri publice și că pârâta ar fi acționat în calitate de autoritate publică pentru a întruni cerințeleOUG nr. 34/2006 privindatribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
În condițiile în care din forma și procedura adoptată de către părți la încheierea contractului nu rezultă că s-ar fi creat raporturi de drept administrativ, argumentele instanței de fond sunt temeinice în privința calificării contractului ca un contract de prestări servicii de drept comun, bazat pe consensualism și egalitatea contractanților, care atrage competența judecătoriei ca instanță de drept comun, în baza prevederilor art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă SC SRL (fostă SC MEDIA SRL)împotriva sentinței civile nr. 1844/15.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMUNA,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./2 ex.
22.02.2010
Președinte:Horațiu PătrașcuJudecători:Horațiu Pătrașcu, Alina Șuțu, Diana Magdalena