Anulare act administrativ . Decizia 21/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.21/R-
Ședința publică din 16 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- - - JUDECĂTOR 3: Corina
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, str.-, -.A,.5, jud.A împotriva sentinței civile nr.437/CF din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în dosarul nr-, intimată fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei potrivit chitanței nr.-/09.01.2009 (fila 183 din dosar), și cu timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 09 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2007, reclamanta - SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr.44/31.05.2007 și desființarea Procesului verbal fără număr din data de 6.09.2004 în ceea ce privește obligația de plată către bugetul de stat a sumei de 161.714 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar - cu dobânzile și penalitățile aferente - și taxă pe valoare adăugată - cu dobânzile și penalitățile aferente, precum și în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător și măsura popririi, luate de organul fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a comercializat uleiuri minerale prin intermediul comisionarilor intermediari - SRL, - Com SRL, - SRL, care au ales și clienții cumpărători și au negociat și prețurile cu aceștia.
În mod greșit organul fiscal a reținut că respectivele societăți comerciale sunt furnizori de marfă sau servicii ai reclamantei și au făcut abstracție de contractele de intermediere în comision încheiate de reclamantă cu acestea.
În baza acestor contracte, societățile - având ca principală activitate autorizată comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, cod 5151 - au găsit clienți noi pentru desfacerea produselor petroliere comercializate de reclamantă și au intermediat vânzarea. Acestea nu au desfășurat activitatea de "prestări servicii", cum au reținut organele fiscale, iar sumele din cele 11 facturi nu reprezintă "cheltuieli cu prestări servicii", ci "contravaloare comision" sau "comision intermediere", așa cum s-a înscris în fapt în facturi.
Este abuzivă și susținerea că respectivele cheltuieli nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil conform art.9 alin.7 lit.s) din Legea 414/2002 privind impozitul pe profit, textul legal fiind greșit interpretat de organele fiscale și neaplicabil în speță.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 alin.1 din Legea nr.141/2002, art.405 și următoarele Cod comercial, cod grupa 511 și art. 969 și 977 Cod civil.
Prin sentința nr.437/CF/19.09.2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, prima instanță a susținut următoarele:
Prin procesul verbal din 6.09.2004 organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 1.617.135.264 lei ROL (161.714 lei RON), compusă din impozit pe profit în sumă de 747.683.126 lei ROL, împreună cu 133.099.123 lei dobânzi și 31.742.386 lei penalități, și A în sumă de 571.219.176 lei, împreună cu 118.871.927 lei dobânzi și 14.519.526 lei penalități.
A fost emisă decizia nr. 56/22.08.2005, anulată de Tribunalul Argeș prin sentința nr. 62/CC/06.03.2006, irevocabilă prin decizia nr.560/R/C/15.09.2006 a Curții de APEL PITEȘTI. Mențiunile privind anularea acestei decizii de către instanță sunt consemnate în preambulul deciziei nr. 44/31.05.2007, a cărei anulare se cere în speță, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de către societatea reclamantă. În motivarea deciziei, organul fiscal a arătat că în mod corect s-a reținut obligația de plată pentru impozitul pe profit și pentru taxa pe valoare adăugată, cu accesoriile aferente, deoarece facturile verificate nu au fost însoțite de documente care să justifice realitatea operațiunilor.
Instanța de fond a constatat că punctul de vedere al organului fiscal este confirmat și de expertiza contabilă efectuată în cauză de către expertul . Nu a fost reținut punctul de vedere exprimat de expertul consilier, potrivit căruia operațiunile efectuate de reclamantă sunt legale, iar cheltuielile sunt deductibile, atâta timp cât nu există nici un document care să confirme în ce au constat operațiunile de intermediere realizate de societățile menționate în actul de control, cantitatea contractată și comercializată în numele și pe seama societății reclamante, beneficiarii mărfurilor, prețul negociat și contractat, adaosul aplicat și cota ce revine societății intermediare.
Instanța a reținut că emiterea facturii fără a fi însoțită de documente justificative nu dă dreptul societății reclamante de a deduce sumele facturate ca fiind cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit și la calculul TVA.
Împotriva sentinței, în termenul legal, a formulat recurs reclamanta care, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.- Astfel, sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că motivele de fapt sunt cuprinse într-o singură frază, iar motivele de drept lipsesc cu desăvârșire.
2.- Prima instanță a ignorat total dispozițiile legale invocate de reclamantă atât în scris, cât și verbal: art.9 alin.1 din Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profit, art.22 alin.4 lit. a) și art.24 alin.1 lit.a) din Legea nr.365/2002 privind TVA și art.62 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.345/2002. Cheltuielile cu comisionul facturat celor trei societăți sunt cheltuieli aferente veniturilor impozabile, întemeiate pe contracte scrise, societățile având obiect de activitate autorizată activitatea de intermediere. Ca atare, cheltuielile sunt deductibile la calculul profitului impozabil.
TVA se deduce prin probarea operațiunii taxabile cu factura fiscală în original, iar în speță facturile au putut fi verificate în original și au fost emise de plătitori de TVA. Deci, și TVA era deductibilă.
Înscrisurile depuse de reclamantă la dosar dovedesc realitatea operațiunilor comerciale și a susținerilor din cererea de chemare în judecată. Ele au fost reținute și în raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expertul, precum și în raportul expertului consilier, instanța reținând astfel greșit că reclamanta nu a depus la dosar documentele necesare pentru probarea serviciului prestat.
3.- Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Organul fiscal de control a reținut că, din cele 18 facturi prezentate de reclamant, 11 nu justifică realitatea operațiunilor întrucât firmele prestatoare nu au fost găsite la sediul arătat în facturi.
Instanța a respins obiectivele formulate de reclamantă în legătură cu acest aspect pentru expertiza judiciară și a încuviințat alte obiective care denotau o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și cărora expertul nu le-a formulat un răspuns clar.
În recurs, recurentei i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri, o parte dintre ele regăsindu-se însă și la dosarul de fond.
Examinând sentința prin prisma motivele de recurs, în raport de dispozițiile art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
1.- În ceea ce privește faptul că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, Curtea constată că hotărârea conține în mod expres considerentele de fapt care au format convingerea instanței și în mod implicit, prin reținerea legalității și temeiniciei actelor fiscale contestate, considerentele de drept.
2.- În ce privește faptul că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, Curtea constată că nu este real. Astfel, prima instanță a fost investită cu anularea unor acte administrative fiscale care stabileau în sarcina reclamantei impozit pe profit suplimentar și accesorii, respectiv TVA suplimentar și accesorii pentru activitatea comercială desfășurată de aceasta în anul 2003 în relații cu - SRL, - Com SRL, - SRL.
Asupra acestui obiect dedus judecății prima instanță a administrat probe și s-a pronunțat. Împrejurarea că instanța a stabilit obiectivele expertizei altfel decât în formularea solicitată de reclamantă nu denotă o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății. În virtutea rolului său activ instanța este datoare să administreze probe legale pertinente și concludente, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Aceasta presupune și stabilirea acelor obiective pe care instanța le consideră necesare pentru stabilirea corecta a stării de fapt și pentru dezlegarea corectă a pricinii. Obiectivele stabilite în speță de către instanța de fond întrunesc cerințele sus arătate.
3.- În ce privește faptul că hotărârea primei instanțe "este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii", Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Astfel, recurenta - reclamantă a încheiat la 10.01.2003, 01.03.2003 și 22.08.2003 contracte de intermediere în comision cu - Com SRL S, - SRL și - SRL Pitești, pe o durată de câte un an, pentru intermedierea și găsirea de noi clienți pentru reclamantă în vederea desfacerii de produse petroliere pe diverse piețe.
Cu fiecare contractant, reclamanta a stabilit că valoarea contractului este de 70% din valoarea adaosului comercial practicat la intrare, pe bază de listă a furnizărilor la care a participat societatea.
De la cele trei societăți cocontractante, reclamanta a primit facturi emise în cursul anului 2003 în care a fost facturat comisionul de intermediere.
Cheltuielile au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei ca "prestări servicii".
Potrivit art. 9 alin.1 din Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profit - în vigoare la momentul operațiunilor examinate în speță - "la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile".
Potrivit art.9 alin.7 lit.s) din aceeași lege, sunt nedeductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată.
Reclamanta a invocat faptul că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.9 alin.7 lit.s), întrucât activitatea de intermediere în comision nu este o "prestare de activități", deși în contabilitatea proprie a înregistrat operațiunile ca "prestări servicii".
Curtea apreciază însă că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile legale sus arătate și că activitatea desfășurată de intermediari este una de prestări servicii față de reclamantă.
Ca atare, pentru deducerea cheltuielilor cu astfel de servicii, reclamantul trebuie să dețină contracte scrise - condiția pe care o îndeplinește - și să justifice că prestarea lor s-a efectuat pentru activitatea sa autorizată.
Această condiție, însă, nu a fost dovedită de către reclamantă potrivit pct.9.14 din HG nr.859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind Metodologia de calcul a impozitului pe profit: "- este necesar ca serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract scris care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului. Verificarea prestației se realizează prin analiza documentelor justificative care atestă efectuarea serviciilor - situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare."
Reclamanta nu a depus la dosar nici un astfel de document justificativ care să dovedească realitatea operațiunilor cu societățile - comisionari. Facturile întocmite de acestea din urmă descriu lapidar serviciul prestat încât sunt insuficiente pentru a le aprecia ca fiind "justificative". emise de reclamantă către cele trei societăți, dovezile de înregistrare a acestora la Registrul Comerțului, contractele, facturile și tabele depuse în fața instanțelor pentru a justifica modul de calcul al comisionului pentru SRL și Com SRL nu pot fi apreciate ca doveditoare pentru operațiunile comerciale efectuate de intermediari. Tabele conțin doar o enumerare de date realizată de reclamantă și neasumată de către intermediari prin facturi, rapoarte, procese verbale sau alte asemenea înscrisuri care să dovedească efectuarea în realitate a operațiunii de intermediere, să arate societățile beneficiare cu care au contractat, cantitatea mărfurilor livrate, prețul operațiunilor, adaosul practicat.
Chiar dacă s-ar aprecia că serviciile de care pretinde că s-a bucurat reclamanta nu se circumscriu sferei art.9 alin.7 lit.s), reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art.9 alin.1 și art.9 alin.7 lit.j), ambele norme cerând dovada, justificarea faptului că respectivele cheltuieli sunt pentru operațiuni reale efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile.
Ori reclamanta nu deține alte documente justificative pentru realitatea activității de intermediere decât înscrisurile deja analizate, care sunt lipsite de elemente de detaliu al intermedierii, așa cum a reținut în mod corect instanța de fond, și care nu dovedesc realitatea operațiunilor pentru care s-a plătit comision.
Din verificările organelor fiscale și cele ale organelor de poliție a rezultat că relațiile comerciale ale reclamantei cu diverse alte societăți comerciale s-au realizat fără intermediari, și că - SRL este o societate de tip "fantomă" care nu a realizat serviciile rezultate din contractul cu reclamanta și pentru care a primit contravaloarea.
Reclamanta nu a putut înlătura aceste constatări de fapt.
Prin urmare, Curtea reține că reclamanta, pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, trebuia să prezinte contracte care să cuprindă mențiunile prevăzute la pct.9.14 din HG nr.850/2002 și documente justificative care să ateste realitatea executării serviciilor și efectuarea lor în scopul realizării veniturilor, conform pct. 9.1 din același act normativ.
În privința - COM SRL s-a arătat anterior că verificările de fapt ale organelor de poliție au relevat împrejurarea că reclamanta a făcut livrări de produse petroliere direct, iar nu prin intermediari. În plus, declarația reprezentantului legal al - COM SRL, depusă la dosar de însăși recurenta, atestă încă o dată lipsa elementelor de certitudine pentru calculul contravalorii comisionului în contractele cu reclamanta.
În privința TVA, într-adevăr, potrivit art. 24 alin.1 lit.a) rap.la art.22 alin.5 lit.a) din Legea nr.345/2003 - în vigoare la momentul operațiunilor examinate în cauză - deducerea TVA aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate se face pe bază de factură fiscală sau alte documente legal aprobate, potrivit și art.62 alin.1 din HG.598/2002 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii 345/2002.
Însă, potrivit art.29 din Legea 345/2002, pct. B lit. a), persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere, cu privire la întocmirea documentelor, au obligația să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și, după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată".
Prin urmare pentru deducerea TVA, facturile fiscale prezentate de reclamantă trebuie să fie corect întocmite și să reflecte realitatea operațiunilor la care se referă.
Ori, facturile reclamantei nu cuprind informații despre denumirea serviciilor prestate de către societățile comisionari: temeiul prestării serviciului, elemente de individualizare a fiecărei acțiuni ce impunea calculul comisionului. Mențiunea "contravaloare comision" sau "comision intermediere" este insuficientă pentru individualizarea serviciului prestat și pentru care se cere deducerea TVA atât prin raportare la dispozițiile legale sus menționate, cât și prin raportare la dispozițiile art. 22 alin.4 lit.a) din Legea 345/2002 care impun ca TVA să privească bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni taxabile. Ori, din mențiunile cuprinse în facturi nu se poate stabili dacă serviciile au contribuit la realizarea de operațiuni taxabile.
Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești, str.-, -.A,.5, jud.A împotriva sentinței civile nr.437/CF din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
13.02.2009
jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
