Anulare act administrativ . Decizia 2119/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2119
Ședința publică de la 29.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile
JUDECĂTOR 3: Canacheu
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr.293/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- ( număr vechi dosar 3330/C/2008), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ " "
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata - reclamantă - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatei - reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere faptul că motivele invocate de recurenta - pârâtă nu privesc nelegalitatea sentinței civile de fond ci doar se reiau considerentele din acțiune. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Prin cererea, așa cum a fost precizat, înregistrată la Tribunalul Călărași, sub nr- (nr. vechi 3330 /C/16.12.2008) reclamanta Societatea Agricolă " în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice a Ca formulat contestație împotriva deciziei nr.41/09.12.2008 emisă de C, raportul de inspecție fiscală din data de 30.01.2008 și decizia de impunere nr.244/31.10.2008 emise de pârâta C, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie anulată în parte decizia de impunere nr.244/2008, în limita sumelor 75.648 lei reprezentând aferentă produselor agricole date membrilor asociației pe perioada 2004- 2008 și 60.133 lei reprezentând majorări de întârziere, anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală cu privire la măsura colectării pe perioada 2004-2007 și anularea în totalitate a deciziei nr.41/09.12.2008 privind soluționarea contestației formulată pe calea administrativă.
În motivarea a contestației reclamanta a arătat că în baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere, acte administrative fiscale pe care le-a contestat la. C, iar contestația a fost respinsă prin decizia nr.41/2008 pe motiv că, constatările sunt legale, iar sumele prevăzute în decizia de impunere au fost corect stabilite de organul de inspecție fiscală.
Mai arată contestatoarea că decizia nr. 41/2008 este nelegală deoarece pârâta C nu a avut în vedere dispozițiile legale invocate în contestația administrativă formulată, respectiv OUG nr.17/2000, Legea. nr. 345/2002 și Legea. nr. 571/2003, conform cărora operațiunea de predare a produselor agricole către membrii asociației nu este inclusă în sfera de aplicare a dispozițiilor legale privitoare la colectarea TV.
În opinia contestatoarei, această operațiune nu constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii sau o operațiune cu plată, față de faptul că membrii nu efectuează nici o altă contra - prestație către subscrisa sau vreo plată.
Menționează că repartizarea produselor s-a efectuat în conformitate cu prevederilor statutare coroborate cu dispozițiile art. 11 lit. h din Legea 36/1991.
Prin sentința civilă nr. 293/17.03.2009, Tribunalul Călărașia admis contestația, dispus anularea deciziei nr.41/09.12.2008, a raportului de inspecție din data de 30.10.2008 și a deciziei de impunere nr.244/31.10.2008 în ceea ce privește TVA și accesoriile acesteia.
În motivare, prima instanță a arătat că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP C anularea deciziei nr.41/09.12.2008 a raportului de inspecție fiscală din data de 30.10.2008 și a deciziei nr.244/31.10.2008 emise de aceasta, în ceea ce privește obligarea sa la colectarea și plata TVA pentru produsele agricole acordate membrilor asociați ai societății în sumă de 75.648 lei, plus majorări de întârziere în sumă de 60.133 lei.
Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr.26104 din 14.11.2008 la DGFP C - Compartimentul soluționare contestații, care prin decizia nr.41 din 09.12.2008 a respins contestația formulată de reclamantă apreciind că actele administrative fiscale sunt legale și temeinice.
În raportul de inspecție fiscală, organul de control a reținut că societatea reclamantă ar fi trebuit să colecteze și să vireze TVA pentru produsele agricole primite de membrii asociați, apreciind că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr.17/2000, art.1 alin. 2 din Legea nr. 345/2002 și art.126 alin. 1 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal) primirea produselor agricole de către membrii asociați ai unei societăți agricole reprezintă o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Argumentele aduse de organul fiscal de control pentru care primirea produselor agricole de către membrii asociați ar reprezenta o operațiune inclusă în sfera de aplicare a TVA sunt susținute în drept de prevederile OUG nr. 17/2000, Lg. nr. 345/2002, Lg. 571/2003 și Lg. 36/1991, potrivit cărora susține pârâta, societatea reclamantă are drept de folosință asupra pământului și deține în proprietate produsele obținute din exploatarea acesteia, rezultând de aici că acordarea bunurilor obținute din exploatarea terenurilor este operațiune impozabilă, întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societății agricole în patrimoniul asociaților, transfer care se face în schimbul dreptului de folosință asupra pământului asociaților. Așa fiind, acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asocialilor, în mod greșit nu s-a făcut pe baza de factură fiscală.
Poziția pârâtei exprimată prin întâmpinare este în totală contradicție cu dispozițiile legale ce reglementează taxa pe valoare adăugată, întrucât predarea produselor agricole către membrii asociați ai societății agricole nu este o operațiune supusă TVA, nefăcând parte din nici una din operațiunile menționate de actele normative de mai sus ca fiind cuprinse în sfera de aplicare a TVA.
Actele normative care reglementează taxa pe valoare adăugată în perioada supusă controlului sunt OUG nr.17/2000, Lg. nr.345/2002 și Lg. nr.571/2003.
Art. 2 lit. a din OUG nr.17/2000 prevede că "Se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile cu plată. livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social".
De asemenea, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată stipulează că "se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operațiune asimilată acestora."
Apoi, art. 126 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) menționează, în același sens, că "se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată.".
În acest context, predarea produselor agricole către membrii asociați ai societății nu reprezintă o operațiune cu plată privind bunuri sau servicii (OUG nr.17/2000) și nici o livrare de bunuri sau prestare de servicii efectuate cu plată (Lg.345/2002 și Lg. 571/2003), întrucât membrii asociați, în momentul în care primesc aceste produse, nu efectuează nici un fel de plată și nici o altă contraprestație către societate.
De asemenea, această predare nu se încadrează în nici una din operațiunile prevăzute la acest art.128 din Codul fiscal, articol care descrie operațiunile ce constituie livrări de bunuri cu plată.
Predarea acestor produse agricole către membrii asociați reprezintă partea din profitul societății repartizată către asociați și nicidecum un transfer de bunuri cu plată pentru a fi supusă taxei pe valoare adăugată.
Conform art. 11 lit. h din Lg. 36/1991, statutul societății agricole cuprinde modul de împărțire a profitului și pierderilor, dispoziție ce este cuprinsă și în statutul Societății Agricole,". Prin urmare, predarea produselor agricole către membrii asociați reprezintă tocmai repartizarea profitului către asociați.
De asemenea, aducerea de către membrii asociați a folosinței terenurilor în capitalul societății agricole nu reprezintă o prestare de serviciu, iar predarea produselor agricole către membrii asociați nu poate fi considerată plată a presupusului serviciu prestat.
Membrii asociați aduc în capitalul social al societății agricole folosința terenurilor proprietatea acestora la momentul semnării actului constitutiv sau la momentul subscrierii. Aducerea folosinței terenurilor în societate reprezintă aportul asociaților și nu poate constitui o prestare de serviciu.
Prin aducerea folosinței terenului în societate, asociații dobândesc părțile sociale a căror valoare este calculată în funcție de aportul adus, inclusiv de mărimea suprafeței de teren a căror folosință o aduc în societate.
Legea impune ca pentru orice operațiune supusă TVA, persoana impozabilă care efectuează livrarea de bunuri cu plată sau prestarea de servicii, să întocmească factură fiscală.
Ca societatea agricolă să fi avut obligația să emită factura fiscală ar fi trebuit ca pentru produsele livrate, societatea să fi încasat o valoare, să fi beneficiat de un alt serviciu, ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP C
- AFPC C arătând că în cuprinsul art. 128 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, legiuitorul definește livrarea de bunuri, din perspective aplicării TVA, enumerând operațiunile considerate a fi livrări de bunuri efectuate cu plată precum și operațiunile care nu constituie livrare de bunuri.
În condițiile în care, Societatea Agricolă," a produs sau achiziționat bunuri pe care le-a înregistrat în evidența contabilă pe bază de documente care îi atestă proprietatea asupra acestora, a înregistrat și obligația către asociați concomitent cu un cont de cheltuieli, stingând datoria cu creditarea unui cont de stocuri, punând astfel la dispoziția altor persoane (membri asociați) o parte din aceste produse în schimbul dreptului de folosință al terenului agricol adus de aceștia, rezultă, fără dubiu, faptul că societatea a realizat o livrare de bunuri, operațiune impozabilă conform dispozițiilor art.128 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
În cadrul activităților economice, conform prevederilor art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Din textele de lege sus menționate, rezultă că societățile agricole sunt considerate din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoane impozabile, iar predarea produselor agricole, în schimbul folosinței pământului, constituie un schimb care implică o prestare de serviciu pentru o livrare de bunuri, în care fiecare persoană impozabilă a efectuat o livrare de bunuri sau o prestare de serviciu cu plată, potrivit art. 130 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste reglementări sunt coroborate cu prevederile art. 5 și 6 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, care stipulează:
ART.5
"Societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr net limitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol."
ART.6
" agricole și alte utilaje, mijloacele materiale și bănești, precum și animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosința acesteia, după caz, bunurilor din proprietatea societății agricole" schimbul dreptului de folosință asupra pământului asociaților.
Așadar, bunurile nu au fost acordate în mod gratuit membrilor asociați, așa cum susține reclamanta, ci în schimbul dreptului de folosință al terenului agricol adus de aceștia și proporțional cu suprafața acestuia.
Nici motivarea instanței de fond, potrivit căreia prevederile statutare ar conferi societății agricole dreptul de a nu colecta TVA la livrarea respectivelor produse membrilor asociați, reprezentând, în viziunea lor o repartizare a profitului, nu poate fi primită, deoarece, aceste aspecte exced obiectului controlului efectuat de organele fiscale, acesta constând în verificarea modului de constituire și virare a TVA de către societatea agricolă.
Oricum, în ipoteza în care statutul societății agricole ar fi conținut dispoziții în materie de TVA, acestea nu ar fi trebuit armonizate cu legislația fiscală în vigoare, pentru a se putea prevala de ele, acest statut de organizare și funcționare al societății și Legea 36/1991 neputându-i conferi un tratament aparte în privința colectării și plății TVA.
De asemenea, nu poate fi ignorat faptul că societatea agricolă și-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă aprovizionărilor cu materii prime, energie electrică, piese de schimb, prestări de servicii necesare desfășurării activității, respectiv: taxa pe valoarea adăugată aferentă aprovizionării cu semințe, pesticide, erbicide, îngrășăminte, motorină, necesare exploatării terenurilor, inclusiv în scopul obținerii produselor ce au fost acordate membrilor asociați. Pentru produsele agricole pe care societatea le acordă membrilor, aceasta a considerat că operațiunea nu este taxabilă dar nu ajustează taxa pe valoarea adăugată dedusă inițial.
Având în vedere cele precizate mai sus, precum și prevederile legale în vigoare în perioada verificată, rugăm instanța de recurs să constate că, în mod legal, organul de inspecție fiscală a stabilit în sarcina societății agricole obligația de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă produselor acordate membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință asupra terenului agricol, în condițiile în care aceasta și-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente cumpărărilor destinate realizării acestor operațiuni.
De asemenea, nu poate fi reținut nici punctul de vedere al reclamantei potrivit căruia membrii societății agricole nu plătesc produsele agricole primite pentru pământul adus în folosința societății, motiv pentru care nu a emis facturi fiscale și implicit nu a colectat TVA, actele normative citate anterior venind în contradicție cu aceste susțineri.
De altfel, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 134 alin.1 din Codul fiscal,exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator" (livrarea de produse de către societatea membrilor asociați), rezultă că neemiterea facturii fiscale nu scutește contribuabilul de la colectarea și plata TVA. Terenurile agricole s-au adus numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora.
Din probele administrate, Curtea reține că în raportul de inspecție fiscală, organul de control a reținut că societatea reclamantă ar fi trebuit să colecteze și să vireze TVA pentru produsele agricole primite de membrii asociați, apreciind că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr.17/2000, art.1 alin. 2 din Legea nr. 345/2002 și art.126 alin. 1 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal) primirea produselor agricole de către membrii asociați ai unei societăți agricole reprezintă o operațiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Argumentele aduse de organul fiscal de control pentru care primirea produselor agricole de către membrii asociați ar reprezenta o operațiune inclusă în sfera de aplicare a TVA sunt susținute în drept de prevederile OUG nr. 17/2000, Lg. nr. 345/2002, Lg. 571/2003 și Lg. 36/1991, potrivit cărora susține pârâta, societatea reclamantă are drept de folosință asupra pământului și deține în proprietate produsele obținute din exploatarea acesteia, rezultând de aici că acordarea bunurilor obținute din exploatarea terenurilor este operațiune impozabilă, întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societății agricole în patrimoniul asociaților, transfer care se face în schimbul dreptului de folosință asupra pământului asociaților. Așa fiind, acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asocialilor, în mod greșit nu s-a făcut pe baza de factură fiscală. În baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere.
Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr.26104 din 14.11.2008 la DGFP C - Compartimentul soluționare contestații, care prin decizia nr.41 din 09.12.2008 a respins contestația formulată de reclamantă apreciind că actele administrative fiscale sunt legale și temeinice.
Art. 2 lit. a din OUG nr.17/2000 prevede că "Se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile cu plată. livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării profesionale, indiferent de forma juridică prin care se realizează vânzare, schimb, aport în bunuri la capitalul social".
De asemenea, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată stipulează că "se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plată sau o operațiune asimilată acestora."
Apoi, art. 126 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) menționează, în același sens, că "se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată."
Predarea produselor agricole către membrii asociați ai societății nu reprezintă o operațiune cu plată privind bunuri sau servicii (OUG nr.17/2000) și nici o livrare de bunuri sau prestare de servicii efectuate cu plată (Legea nr.345/2002 și Legea nr. 571/2003), întrucât membrii asociați, în momentul în care primesc aceste produse, nu efectuează nici un fel de plată și nici o altă contraprestație către societate.
De asemenea, această predare nu se încadrează în nici una din operațiunile prevăzute la acest art.128 din Codul fiscal, articol care descrie operațiunile ce constituie livrări de bunuri cu plată.
Predarea acestor produse agricole către membrii asociați reprezintă partea din profitul societății repartizată către asociați și nicidecum un transfer de bunuri cu plată pentru a fi supusă taxei pe valoare adăugată, profit care se împarte conform art. 11 lit. h din Legea. 36/1991. Predarea produselor agricole către membrii asociați reprezintă tocmai repartizarea profitului către asociați.
De asemenea, aducerea de către membrii asociați a folosinței terenurilor în capitalul societății agricole nu reprezintă o prestare de serviciu ci aportul asociaților, iar predarea produselor agricole către membrii asociați nu poate fi considerată plată a presupusului serviciu prestat.
Prin aducerea folosinței terenului în societate, asociații dobândesc părțile sociale a căror valoare este calculată în funcție de aportul adus, inclusiv de mărimea suprafeței de teren a căror folosință o aduc în societate.
Legea impune ca pentru orice operațiune supusă TVA, persoana impozabilă care efectuează livrarea de bunuri cu plată sau prestarea de servicii, să întocmească factură fiscală.
Ca societatea agricolă să fi avut obligația să emită factura fiscală ar fi trebuit ca pentru produsele livrate, societatea să fi încasat o valoare, să fi beneficiat de un alt serviciu, ceea ce nu este cazul în speță.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în C,--8, județul C împotriva sentinței civile nr.293/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- (număr vechi dosar 3330/C/2008), în contradictoriu cu reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ " " cu sediul în comuna, sat F, str. F, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Tribunalul Călărași
Secția Civilă
Jud. fond
Red. jud. /4 ex./13.11.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Bîcu Vasile, Canacheu
