Anulare act administrativ . Decizia 231/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.231/CA.
Ședința publică din data de 04 iunie 2009.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Revi Moga
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - C " PRODUCTION " SRL - cu sediul în T,-,.11, jud. T, împotriva sentinței civile 2536/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - DIRECȚIA REGIONALĂ PTR. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în G,-, jud. G, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PTR. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în T, str.-, 2. jud. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- bis, jud. T, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 04 iunie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta - SRL Tac hemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de control nr.21224 din 29 august 2007 întocmit de G, precum și a actelor subsecvente emise, decizia de regularizare nr.21231/29 august 2007, titlurile executorii nr.555, 556, 557 și 558/10 octombrie 2007, nr.5272/26.10.2007, decizia nr.65/11.10.2007, precum și orice alte înscrisuri, ca netemeinice și nelegale, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul verbal de control nr.21224/2007 întocmit de G, s-a stabilit că în urm a verificării celor 5 contracte de leasing, - SRL T, datorează toate ratele de leasing neachitate până la data controlului.
Prin contractele de leasing din 15 noiembrie 1999 - 12 ianuarie 2000, 15 mai 2000 - 15 mai 2001 și 15 august 2001, societatea a efectuat 5 operații de admitere temporară cu exonerare totală de la plata taxelor vamale, potrivit declarațiilor vamale de operațiuni temporare nr.3415/29.12.1999, nr.598/24 februarie 2000, nr.2333/8 iunie 2000, nr.2963/31 mai 2001 și nr.4775/25 septembrie 2001.
În baza declarațiilor vamale de import definitiv nr.8768/15 noiembrie 2003, nr.1649/23 februarie 2005, nr.5337/31 mai 2005, nr.5509/3 iunie 2005 și nr.9053/23 septembrie 2005, societatea a încheiat operațiuni temporare, efectuând operațiuni de import definitiv de mărfuri, contractate în leasing.
Până la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a acestor bunuri, ratele de leasing nu au fost achitate întrucât prin convențiile încheiate cu partenerul extern, la datele de 12 octombrie 2000 și respectiv 31 noiembrie 2003, s-a stabilit ca plățile să se facă începând cu luna ianuarie 2008.
S-a constatat că societatea a achitat valoarea în vamă în cuantum de 20% reprezentând valoarea reziduală a bunurilor importate, iar pentru diferența de 80% din valoarea contractuală din contractul de leasing, s-au calculat diferențe de drepturi vamale de import, dobânzi și penalități de întârziere, totalul de plată fiind de 298.605 lei până la 20 septembrie 2007.
S-a arătat în continuare că agentul constatator a încălcat disp. art.5 al.1, art.7 alș.1 și art.10 din Codul d e proc.fiscală, întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile privind înștiințarea contribuabilului asupra drepturilor și obligațiilor ce-i revin în desfășurarea procedurii, înaintarea luării deciziei organului fiscal, relațiile dintre contribuabili și organele fiscale care trebuie să fie fundamentată de buna credință, în scopul realizării cerințelor legii.
Prin urmare, s-a arătat că, prin emiterea actului a cărui anulare se solicită au fost încălcate de către agentul constatator disp. art.93 al.1, art.94 al.1, art.95, al.4, art.96 al.6, art.98 al.3, art.98 al.1 și al.4 din Codul d e proc.fiscală.
Împotriva procesului verbal nr.21224/29.08.2007 petenta a formulat plângere prealabilă, prin care a evidențiat aceste încălcări ale legii.
S-a susținut de către reclamantă că organul constatator a făcut o confuzie între disp. OG nr.51/1997 valabilă până la data de 12.08.2006 și modificarea și completarea contractului de leasing după această dată.
Astfel, facilitățile prev. de OG nr.51/1997 cuprinse în disp. art.6 al.3 din lege și disp. art.27 al.4 din contract au permis reclamantei ca în cazul achiziționării bunurilor introduse în țară în condițiile al.1 și 2 să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a bunului care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului. Ori, în condițiile în care părțile contractante au convenit în scris achitarea ratelor de leasing, începând cu luna ianuarie 2008, acestea au avut în vedere atât disp. art.969 Cod civil, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante cât și principiul statuat prin disp. art.6 al.3 din OG nr.51/1997, potrivit căruia părțile pot conveni și alte clauze.
De asemenea, acordurile între părți, declarațiile vamale de import nefiind desființate sau anulate, înțelegerea părților privind achitarea ratelor de leasing devenea validă începând cu ianuarie 2008.
În consecință, prin actul de control menționat au fost încălcate disp. art.279 cod civil cu rap. la OUG nr.119/24.10.2007 privind somația de plată, potrivit căreia nici o urmărire asupra bunurilor mobile și imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță terță, lichidă și exigibilă.
Creanța constatată prin actul de control nu este exigibilă întrucât termenul începe din luna ianuarie 2008 iar aplicarea retroactivă a OG nr.51/1997 începând cu data de 12 august 2006, este contrară dispozițiilor legale.
Reclamanta și-a întemeiat contestația pe disp. art.7 și urm. din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Pârâta, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Gad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației reclamantei, ca nefondată.
Au fost depuse la dosarul cauzei, la solicitarea instanței toate înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor a căror anulare se solicită. A fost administrată proba cu interogatoriul luat pârâtei și s-au depus de asemenea concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.2536/21.11.2008 s-a respins excepția de nulitate a procesului verbal nr.21224/29 august 2007, ca nefundat și s-a respins contestația în totalitate, formulată de reclamanta PRODUCTION, împotriva pârâtelor: DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în perioada 18 - 25 iunie 2007 Direcția Gae fectuat un control vamal la -" "SRL T în urma căruia s-a încheiat procesul - verbal de control nr.21224/29.08.2007.
Urmare rezultatelor consemnate în actul de control, pârâta a emis decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal cu nr.21232/29.08.2007, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligația de plată în sumă de 208.605 lei reprezentând drepturi vamale de import, dobânzi și penalități aferente acestora.
S-a constatat că în perioada 15.11.1999 - 15.08.2001 reclamanta a efectuat 5 operațiuni de admitere temporară în vamă, cu exonerare totală de la plata taxelor vamale, în baza unor contracte de leasing și a prevederilor nr.OG51/1997privind operațiuni de leasing și societăți de leasing.
Potrivit art.1 din acest act normativ prevederile ordonanței se aplică operațiunilor de leasing, prin care o parte numită locator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință, asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar, la solicitarea acesteia contra unei plăți periodice denumită rate de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing, locatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune a locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Conform contractelor de leasing rezultă că acestea au fost încheiate între reclamantă și firma germană stabilindu-se că plata ratelor de leasing să înceapă din ianuarie 2008.
Prin urmare părțile au convenit la reprogramarea plății ratelor, invocând disp. art.6 pct.3 din OG nr.51/1997.
La încheierea operațiunilor vamale, reclamanta nu a făcut cunoscute organului constatator existența acestor modificări, în conformitate cu disp. art. 39 din Legea nr.141/1997, potrivit cărora titularul regimului vamal suspensiv este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunilor sub regim vamal aprobat și să solicite, acordarea unui alt regim vamal.
Reclamanta a convenit amânarea termenului de plată a ratelor de leasing după expirarea perioadei contractului de leasing cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 1 din nr.OG5/1997, fără a achita toate obligațiile de plată asumate până la acea dată.
În consecință, înțelegerea dintre părți privind amânarea termenului de plată a ratelor de leasing, nu a fost luată în considerare în conformitate cu dispozițiile legale.
Conform art. 27 alin. 4 din nr.OG5/1997 R, în cazul achiziționării bunurilor introduse în țară, în condițiile alin. 1 și 2, în prezent abrogate, utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, care nu poate fi mai mic de 20% din valoarea de intrare a bunului.
Ca urmare, valoarea reziduală a bunurilor în momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare era egală cu valoarea totală a contractelor de leasing.
În consecință, atâta timp cât utilizatorul bunului nu a achitat nici o de leasing până la expirarea contractului de leasing, valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare este egală cu valoarea totală a contractului de leasing, la care are loc transferul dreptului de proprietate al bunului către utilizator.
Prin urmare, organele de control vamal, în mod legal au stabilit că societatea reclamantă datorează bugetului de stat drepturi vamale de import, precum și dobânzi și penalități aferente acestora în valoare de 298.605 lei.
Cu privire la motivele de nulitate ale procesului - verbal de control și actelor subsecvente se reține că acestea sunt neîntemeiate întrucât, acestea au fost emise în urma unui control vamal, efectuat în baza prevederilor Legii nr.86/2006, autoritatea care poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul țării.
Împotriva acestei soluții a declarat reclamanta pentru următoarele motive:
-Controlul vamal ulterior este exclusiv de natură fiscală, iar dispozițiile art. 114 alin. 1, art.115 și art. 120 din nr.OG92/2003 conformă afirmațiile de mai sus.
În atare condiții, nulitățile procedurale invocate sunt întemeiate, raportându-se la normele prevăzute de Codul d e procedură fiscală și nu la dispozițiile Codului vamal și a Ordinului nr.7521/2006 utilizarea acestor acte normative încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 din Codul civil.
Avizul de inspecție fiscală se întocmea de către echipa care efectuează inspecția fiscală, se aviza de șeful de serviciu coordonator al echipei și se semna de către conducătorul activității de inspecție fiscală sau persoana împuternicită.
Avizul de inspecție fiscală (ordinul 1304/2004 a fost emis în baza titlului 7, art. 98 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 din nr.OG92/2003, art. 2 alin.1, art.2 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art. 105 procedură civilă, art. 50 alin.1, art.7 alin.1, art.10, art.38 alin.2 lit.i, art.86, art.93, art.94, art.95, art.96 și art. 98 Cod procedură civilă sunt consecințele vătămătoare cu privire la stabilirea obligațiilor vamal - fiscale.
-pe fondul cauzei, se reține că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 pct. 3 din nr.OG51/1997, cu privire la verificarea termenului de plată a ratelor datorate; reclamanta nu a nesocotit dispozițiile art. 93 din Legea nr.141/1977, întrucât au fost întocmite declarații vamale, pentru operațiuni de temporare.
Prin întocmirea declarațiilor de import definitiv suma de 20% reprezentând valoarea reziduală a bunurilor s-a făcut în conformitate cu art. 27 alin. 4 din nr.OG51/1997.
De asemenea instanța a confundat valoarea reziduală cu valoarea totală.
Totodată - " Producțion"SRL T și societatea din Germania nu sunt identice și nici o asemănare pentru a se afla în situația reglementată de art. 15 alin. 4 lit. a din Acordul privind evaluarea mărfurilor în vamă.
Intimata pârâtă - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport cu criticile aduse se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
În legătură cu natura juridică a procesului de control vamal - se reține că instanța de fond a reținut corect că Decizia de regularizare nr. 21232/29.08.2007 a fost emisă de către autoritatea vamală în baza constatărilor făcute de către echipa de control în cadrul unui control vamal ulterior asupra unor operațiuni vamale efectuate de către recurenta - reclamantă.
Conform art. 27 alin. 1 din nr.OG51/1997 " bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing".
Decizia de regularizare nr.21232/29.08.2007, contestată de recurenta reclamantă este încheiată în baza controlului vamal și nicidecum a inspecției fiscale.
Astfel, potrivit art. 4 pct.8 din Legea nr.86/2006 - în vigoare la data efectuării controlului, prin control vamal - se înțelege - actele specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale și a acelor dispoziții legale privind intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul și destinația finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal Român și alte țări, inclusiv staționarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri românești;aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declarație, existența și autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidențelor contabile, ale agenților economici și a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor și a altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum și efectuarea de verificări administrative și alte acte similare".
Prin urmare, intimata pârâtă - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G - a efectuat un control vamal al recurentei emițând în acest sens - Decizie pentru regularizare situație privind obligația suplimentară stabilită de controlul vamal nr.21232/29.08.2007.
Susținerea recurentei în sensul că decizia sus menționată nu este întocmită în urma controlului vamal ci a inspecției fiscale este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 4 pct. 18 din Legea nr.86/2006.
În legătură cu nulitățile procedural fiscale se reține că acestea au fost soluționate corect de către instanța de fond astfel:
Procesul verbal de control și actele subsecvente invocate de recurenta reclamantă au fost emise în baza unui control vamal, efectuat în baza prevederilor Legii nr.86/2006 - lege în vigoare la data controlului.
Conform dispozițiilor sus menționate, autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul țării.
Controlul vamal s-a exercitat de către personalul vamal cu atribuții în acest domeniu în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1, teza a II- a din lege și după procedura reglementată de dispozițiile Codului Vamal.
Susținerea recurentei potrivit cu care s-a încălcat dispozițiile art. 15 din Constituție și art. 1 Cod procedură civilă, întrucât s-au aplicat dispozițiile Legii nr.86/2006 pentru mărfuri ce au fost declarate anterior publicării acesteia este neîntemeiată întrucât la data controlului era în vigoare deja Legea nr.86/2006.
Mai mult decât atât, potrivit art. 100 alin. 1 și 2 din Legea nr.86/2006, autoritatea vamală are dreptul din oficiu, sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea libretului vamal, să modifice declarația vamală.
În cadrul termenului prevăzut la alin. (1) autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri.
În speță, controlul vamal ulterior efectuat de autoritatea vamală a vizat operațiuni vamale realizate în perioada 2003 - 2005 încadrându-se în termenul prevăzut de art. 100 alin. 2 din Legea nr.86/2006.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 din Codul civil.
Cu privire la susținerea recurentei care vizează fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din nr.OG51/1997, operațiunile de leasing sunt acele operațiuni prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită de locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice denumită de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizator de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.
Potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG51/1997 " în cazul achiziționării bunurilor introduse în țară în condițiile alin. (1) și (2), utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Baza de calcul a taxelor vamale nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului, indiferent dacă părțile au convenit contractual o valoare reziduală mai mică ".
Conform art. 2 lit. c din nr.OG51/1997 "valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum și a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator și este stabilită de părțile contractante".
În cauză, recurenta reclamantă a încheiat cu o firmă germană contracte de leasing, stabilind însă că plata ratelor de leasing să înceapă din ianuarie 2008, după expirarea contractului de leasing.
Dispozițiile art. 1 din nr.OG51/1997(în vigoare) la data încheierii contractului de leasing, prevăd că locatorul transmite o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți denumită locatar la solicitarea acesteia contra unei plăți periodice denumită " de leasing", iar la sfârșitul perioadei dreptul locatarului de a cumpăra bunul, ori de a prelungi contractul de leasing, ori de a înceta contractul".
Conform textului legal sus menționat, plata ratelor de leasing, pentru folosința bunului este de esența contractului de leasing.
Faptul că părțile pot să-și stabilească conform art. 6 pct.3 din nr.OG51/1997 și alte clauze nu conduce la ideea că aceste clauze pot depăși limitele prevăzute de nr.OG51/1997 cum este cazul lipsei ratelor de utilizare (leasing) pe perioada contractului.
Nimeni nu le-a împiedicat pe părți să-și stabilească ratele conform voinței lor însă aceste rate trebuiau să existe în perioada contractului de leasing.
Amânarea plății ratelor de leasing, după încheierea contractului de leasing, face ca aceste contracte să nu poată fi încadrate în categoria prevăzută de art. 1 din nr.OG51/1997.
În atare condiții taxa vamală nu trebuia achitată doar în limita de 20% din valoarea reziduală ci la întreaga valoarea a contractului, cum corect a stabilit autoritatea vamală și a confirmat instanța de fond.
Mai mult decât atât, la încheierea operațiunilor vamale, reclamanta nu a făcut însă cunoscute aceste modificări(acordul privind plata ratelor după expirarea contractelor de leasing) în conformitate cu dispozițiile art. 93 din Legea nr.141/1997 (codul vamal în vigoare la data întocmirii acestora) potrivit cărora titularul regimului vamal respectiv este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regim vamal aprobat și să solicite, acordarea unui alt regim vamal.
În legătură cu susținerea recurentei potrivit cu care C " PRODUCTION " SRL T și societatea din Germania nu există nici o legătură în sensul prevederilor art. 15 alin. 4 din Acordul privind aplicarea art. VII din - se reține că nici aceasta nu este întemeiată, fiind contrazisă de înscrisurile depuse la dosar.
Astfel - potrivit acestora numitul proprietarul firmei din Germania deține 90% din părțile sociale la " PRODUCTION " SRL.
De asemenea, reprezentantul utilizatorului din contractul de leasing - C " PRODUCTION " SRL T domnul, este menționat ca fiind administratorul firmei germane.
În atare condiții, cele două societăți semnatare a contractelor de leasing, sunt legate în sensul prevederilor art. 14 alin. 4 din Acordul privind aplicarea art. VII cum corect a reținut și instanța de fond.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - C " PRODUCTION " SRL - cu sediul în T,-,.11, jud. T, împotriva sentinței civile 2536/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - DIRECȚIA REGIONALĂ PTR. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în G,-, jud. G, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PTR. ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în T, str.-, 2. jud. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- bis, jud. T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 iunie 2009.
Pentru
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Conform art.261 alin.
2.
Semneaz,
Președinte Instanță,
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./03.07.2009
Dact.gref./2 ex./
06.07.2009
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu, Revi Moga
