Anulare act administrativ . Decizia 2333/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.2333

Ședința publică din data de 24 octombrie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTOR 2: Rodica Filip

JUDECĂTOR 3: Eleonora

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1228 pronunțată în data de 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se prezintă recurentul personal, asistat de av. și consilier juridic, în reprezentarea intereselor intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 17.10.2008, intimatul a înregistrat întâmpinare.

Totodată la data de 23.10.2008 și recurentul a înregistrat concluzii scrise.

Prezent la dezbateri, la a prima strigare a cauzei, apărătorul recurentului solicită comunicarea întâmpinării în vederea studierii acesteia, sens în care solicită de asemenea, luarea cauzei la a doua strigare.

La doua strigare a cauzei, urmare a încuviințării cererii, recurentul relevă instanței că apărătorul său lipsește, fiind plecat la susținerea unei alte cauze. Motiv pentru care, instanța suspendă dezbaterea cauzei și fixează ora 10 pentru reluarea dezbaterilor.

Instanța reia dezbaterea cauzei, fiind prezente ambele părți litigante.

Reprezentantul intimatului depune practica judiciară existentă în cauză și un extras după Ordinul ministrului apărării nr. 450.

Instanța pune în vedere acestuia să comunice și cu partea litigantă practica judiciară depusă.

Reprezentantul intimatului relevă instanței că nu poate prezenta în dublu exemplar pentru acest termen, înscrisurile depuse. Sens în care instanța le pune la dispoziția părții litigante pentru studiu.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.

Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului promovat, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care ar urma să unească excepția lipsei procedurii prealabile cu fondul și să se pronunțe asupra acesteia. În susținere arată că, prima instanță în mod eronat nu a aplicat dispozițiile art.137 pr. civilă în privința excepției lipsei procedurii prealabile. Se mai arată că, procedura prelabilă a fost îndeplinită chiar dacă nu era absolut necesară; din actele depuse la dosar recurentul a solicitat efectuarea unei cercetări administrative pentru înlăturarea neregulilor, ulterior fiindu-i comunicată câte o adresă, ordinul atacat nefiind comunicat, doar conținut acestuia, prezumția de necomunicare a ordinului fiind închisă, acesta nefiind pus în executare. Se mai relevă instanței că și în anul 2008 s-a făcut o procedură mai concretă, prin care s-a solicitat revocarea ordinului prin adresa nr.336/2008. Astfel, dat fiind faptul că Ordinul nr.20 nu a fost comunicat, procedura nu era necesară.Comunicarea ordinului s-a făcut după promovarea litigiului la Tribunalul București, în timp ce se aflau deja într-o procedură litigioasă, sens în care recurentul nu avea cum să parcurgă procedura prealabilă, nemaifiind într-o procedură grațioasă.În ceea ce privește existența sau inexistența unei plângeri prealabile în privind recalcularea pensiei, dat fiind obiectul cauzei aceasta poate fi solicitată oricând nefiind ținuți de existența unui termen sau a unei proceduri prealabile. Se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului promovat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În susținere arată că, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile.În ceea ce privește demersurile efectuate de către recurent privind recalcularea pensiei, în baza deciziei acesta a primit gradația maximă, a beneficiat de cea mai favorabilă pensie, la trecerea în rezervă. Față de momentul comunicării Ordinului nr.20 cât și a Ordinului nr.450 acestea sunt documente clasificate și nu se comunică în scris, fiind comunicate conform dispozițiilor legale, recurentului într-un cadru festiv. În privința lipsei procedurii prealabile, recurentul a luat la știință de conținutul ordinului la data de 13.11.2007, în data de 08.10.2007 a solicitat anularea acestui ordin prin extindere de acțiune, depunându-l în probațiune. Chiar dacă s-ar admite plângerea formulată de reclamant aceasta este tardivă, legea aplicabilă este Legea nr.29/1990 care arată că termenul ar fi de 30 zile sau de 1 an, fiind mult depășit.

În replică, apărătorul recurentului arată că în situația în care ordinul făcea parte din categoria documentelor clasificate, el a fost totuși cunoscut de toată lumea. Comunicarea ordinului trebuia să se facă în scris deoarece recurentul era prejudiciat și se făcea o retrogradare în funcție.

La solicitarea instanței arată că nu are promovată o altă acțiune în anulare care vizează același ordin.

Recurentul arată că Ministerul Apărării Naționale confirmă faptul că nouă ni s-a adus la cunoștință acel ordin, am făcu procedura prealabilă la centrul zonal C, ministerul fiind organul ierarhic superior.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1228 din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei plângerii prealabile și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamantul a solicitat anularea Ordinului Comandamentului Militar Teritorial Cluj -N nr. 20/21.06.1993.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, instituie parcurgerea procedurii prealabile obligatorii, potrivit căreia, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhice superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Or, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii în prealabil a procedurii reglementate de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. faptul că reclamantul a aflat despre existența ordinului contestat abia pe parcursul derulării procesului care a făcut obiectul dosarului nr- nu are nici o relevanță în soluționarea prezentei excepții. De asemenea, nu poate fi considerată ca parcurgere a procedurii prealabile înscrisurile depuse la filele 17-37 dosar, întrucât prin cererile formulate anterior înregistrării acțiunii reclamantul aducea la cunoștința pârâtei anumite erori care ar fi intervenit în modul de calcul al pensiei sale și nicidecum nu a solicitat revocarea actului contestat prin prezenta acțiune.

Prin urmare, tribunalul a constatat că, în condițiile în care reclamantul nu a urmat procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei plângerii prealabile invocate de pârât este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă și s-a dispus în consecință.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G solicitând admiterea acestuia casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, să se dispună ca instanța de rejudecare să unească excepția cu fondul cauzei și să judece cauza pe fond.

În opinia reclamantului soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece, susține acesta, "a efectuat toate demersurile posibile la unitățile abilitate în drept", fără ca acestea să răspundă solicitărilor sale.

Recurentul susține că a realizat procedura prealabilă anterioară în ceea ce privește anularea Ordinului nr.20/21.06.1993, iar în susținerea acestei motivări prezintă demersurile pe care le-a efectuat:

-cererea formulată la secția Pensii militare pentru corectarea erorii referitoare la calculul coeficientului funcției care era de 3,3 în loc de 4,2

-răspunsul primit în 1.01.2007 de la Centrul Militar Zonal C

-demersul făcut la 2.02.2007 la UM 02405 Pitești pentru a i se comunica documentul în baza căreia s-au făcut modificări în fișa CR 1711/2004, în baza Ordinului 20/1993

- cererea din 26.02.2007 adresată UM 02405 pitești pentru a-i comunica în copie Ordinul 20/1993.

-audiența efectuată la 7.05.2007 la comandantul

-adresa din 16.05.2007 prin care contestă Ordinul nr.129/30.06.1993, consecință a ordinului nr.20/21.06.1993

- adresa din 3.10.2007 prin care solicită comunicarea ordinului 129/30.06.1993.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării a solicitat respingerea recursului.

Curtea analizând recursul declarat reține următoarele:

În dosarul nr- al Tribunalului Cluj, reclamantul a depus la data de 27.09.2007 o completare de acțiune prin care solicită, printre altele, anularea Ordinului nr.20/21.06.1993 emis de Comandamentul Militar teritorial Cluj UM 0246, apreciindu-se că cererea este de competența instanței de contencios administrativ.

Cererea a fost disjunsă din acest dosar și înregistrată sub nr. nou 4627/24 octombrie 2007.

Întrucât Comandamentul Militar Teritorial Cluj UM 0246 fost desființat în cursul anului 2001, reclamantul a făcut demersuri atât anterior datei de 27.09.2007 (data completării acțiunii) cât și ulterior acestei date, pe lângă diferite structuri din cadrul Ministerului apărării în vederea clarificării situației sale privind condițiile în care a fost trecut în rezervă.

Pentru reclamant era imposibil ca să formuleze plângere prealabilă conform art.5 alin.1 din Legea nr.29/1990 întrucât nu s-a făcut dovada comunicării actului contestat în condițiile acestui act normativ.

Din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că anterior calificării litigiului ca fiind unul de contencios administrativ reclamantului i-a fost comunicat Ordinul nr.20/21.06.1993.

Chiar dacă, așa cum de altfel reține și instanța de fond, nu are nici o relevanță că reclamantul a aflat de existența ordinului contestat abia pe parcursul derulării procesului care a făcut obiectul dosarului nr-, nu pot fi ignorate multitudinea demersurilor anterioare promovării acțiunii.

În acest sens Curtea are în vedere faptul că Ordinul nr.20/21.06.1993 a constituit temei în emiterea Ordinului nr.129/1993 (22 dosar nr.4627/1]17/2007). Prin demersul făcut la 15.05.2007 (13 dosar recurs) la Comandantul Centrului Militar Zonal, se contestă conținutul Ordinului nr.129/1993, și deci implicit și cel al Ordinului nr.20/1993. Prin urmare, în opinia Curții, recurentul a parcurs procedura prealabilă, astfel că în mod neîntemeiat instanța de fond a soluționat cauza în temeiul excepției lipsei procedurii prealabile.

Drept consecință, în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 raportat la art.312 alin.3, va admite recursul, va casa hotărârea, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1228 din 27 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecata pe fond.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red./

3 ex./12.11.2008

Președinte:Sergiu Leon Rus
Judecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Eleonora

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 2333/2008. Curtea de Apel Cluj