Anulare act administrativ . Decizia 239/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-.
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.239/CA/2008 -
Ședința publică din 9 iulie 2008
PREȘEDINTE: - - --JUDECĂTOR 1: Toroș Vig Anamaria
- - -JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica
- -JUDECĂTOR 3: Rițiu
-grefier
***********
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatoareaDIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B,cu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul,domiciliat în O,-, - 5,.11, jud. B și intimataAUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELORcu sediul în B,-, sector 1 împotriva deciziei nr.158/CA din 24 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr-, având ca obiect - suspendare act administrativ, contestație în anulare -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatul - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.184 din 3 iulie 2008, emisă de Baroul Bihor - Societate Civilă de Avocați, lipsă fiind contestatoarea DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, contestația este scutită de plata taxelor de timbru, intimatul a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar, după care:
Reprezentanta intimatului, avocat arată că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra contestației în anulare.
Instanța, nefiind alte cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul.
Reprezentanta intimatului, prezentă la dezbateri solicită respingerea contestației în anulare, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute în căile extraordinare de atac, respectiv art.318 Cod procedură civilă. Astfel motivele pe care le invocă contestatoarea, în susținerea contestației în anulare formulată, privind acordarea diferenței de spor, acordarea daunelor morale, apreciază că aceste aspecte țin de fondul cauzei și nicidecum de admisibilitatea unei asemenea căi de atac, respectiv a contestației în anulare. În consecință, solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare formulată, curtea de apel reține următoarele:
Prin decizia nr.158/CA din 24 aprilie 2008, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B cu sediul în O,-, Județ
A admis ca fondat recursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în O, Bulevardul -, nr.25, - 5,.11, Județ B în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B cu sediul în O,-, Județ B și intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.484 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care modificat-o în parte în sensul că,a obligat pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B să plătească reclamantului suma de 7.500 lei cu titlu de daune morale, fiind menținute restul dispozițiilor din sentința atacată.
Totodată, instanța a obligat intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 325 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs că,ecurenta pârâtă B, prin decizia nr.119/14.04.2006 a decis ca începând cu data de 14.04.2006, reclamantul consilier I superior 1 să își desfășoare activitatea de expertiză, inspecție și control în cadrul Zonală O, la SC SRL și SC SRL. Prin această deciziei pârâta a dispus mutarea reclamantului la un alt compartiment, modificând locul muncii reclamantului care anterior emiterii deciziei își desfășura activitatea la. 4 Decizia emisă nu a cuprins perioada pentru care s-a dispus mutarea și ea a fost luată fără a exista acordul reclamantului.
Într-adevăr la baza luării deciziei a stat nota de serviciu nr.1021/3.02.2006 emisă de intimata B prin care s-a dispus ca în cadrul fiecărei să rămână în mod obligatoriu un medic veterinar, însă pârâta recurentă avea obligația ca la ducerea la îndeplinire a notei de serviciu respective să respecte prevederile legale privitoare la mutarea funcționarilor publici la alte compartimente. Ori, așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile prev. de art.79 din Legea 188/1999 privitoare la condițiile în care are loc mutarea funcționarului public la un alt compartiment nu au fost respectate deoarece pârâta a dispus mutarea reclamantului pe o perioadă mai mare de 6 luni și fără a exista acordul scris al reclamantului.
Prin urmare, s-a reținut că în mod corect a reținut prima instanță nelegalitatea deciziei atacate de reclamant, motivele de recurs invocate de recurenta B sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate.
De asemenea, nefondate au fost apreciate și motivele, invocate de aceeași recurentă, privitoare la obligarea sa la plata diferenței de 5% drepturi bănești neacordate reclamantului începând cu data de 22.05.2005 deoarece, așa cum a reținut și prima instanță, prin decizia nr.122/24.08.2004 reclamantului i s-a stabilit un procent de 30% spor pentru condiții vătămătoare, iar acestuia, începând cu data de 22.05.2005, i s-a acordat doar 25% spor pentru condiții vătămătoare.
Într-adevăr, sporul pentru condiții vătămătoare se acordă în raport cu condițiile în care își desfășoară activitatea cel îndreptățit la acordarea lui, cum a invocat recurenta, însă reclamantului, prin decizia nr.122/24.08.2004, i s-a stabilit acest spor prin raportare la locul de desfășurare a activității sale, pe durata mutării sale temporare prin decizia nr.190/19.11.2004 prevăzându-se expres că își păstrează toate drepturile salariale câștigate anterior, drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze și după revenirea sa la locul de desfășurare a muncii anterior mutării. Ori, după revenirea acestuia la locul de muncă inițial, nu i s-a mai acordat de către pârâtă sporul de 30% stabilit anterior și care era un drept câștigat, ci i s-a acordat un spor de 25% condiții vătămătoare, fără ca pentru aplicarea acestei măsuri să se emită vreun act justificativ. De asemenea, fiind un drept câștigat, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de el și pe durata mutării sale prin decizia nr.119/2006 a cărei efecte au încetat la data de 22.11.2006, când a avut loc o nouă modificare a raportului de serviciu a reclamantului prin decizia nr.545 și prin care i s-a recunoscut, de altfel, și dreptul de a beneficia de sporul de 30% invocat.
Prin urmare, s-a reținut că motivele de recurs invocate sub acest aspect sunt nefondate, în mod corect și legal dispunând prima instanță obligarea pârâtei la plata diferenței salariale.
În privința motivului de recurs privitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta recurentă, s-a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță, compuse din onorariul avocațial plătit reprezentantului său legal, cerere considerată întemeiată prin prisma prev. art.274 Cod procedură civilă de prima instanță. Neconcordanța între suma menționată în considerente de 600 lei și cea de 800 lei din dispozitivul hotărârii nu reprezintă decât o eroare materială de dactilografiere a sumei din considerente, atâta vreme cât suma reținută în dispozitivul hotărârii este aceeași cu cea consemnată în minuta sentinței, ea fiind însoțită și de chitanțe justificative a efectuării ei de către reclamant, astfel că și motivul de recurs invocat sub acest aspect a fost apreciat nefondat.
În privința motivului de recurs invocat de recurentul reclamant privitor la respingerea capătului de cerere privitor la indemnizația de mutare în altă localitate egală cu salariul de bază net din luna anterioară s-a reținut că este nefondat, în mod corect dispunând prima instanță respingerea lui. Interpretarea dată de prima instanță a prevederii legale invocate, respectiv art.21 din OUG nr.192/2002 este cea corectă în spiritul și scopul pentru care legiuitorul a edictat-o, ea trebuind a fi interpretată prin prisma tuturor elementelor ce o compun, cuprinse la lit.a-c ale aliniatului, neputându-se interpreta și aplica fragmentat. Or, din cuprinsul acestei prevederi rezultă că indemnizația solicitată pentru mutare se acordă doar acelui funcționar public care se mută efectiv în localitatea în care se află noul său loc de muncă, sens în care s-a prevăzut suportarea cheltuielilor de transport efectuate cu mutarea familiei și bunurile sale, acordarea de zile libere pentru efectuarea mutării și compensarea bănească a disconfortului creat acestuia, sub forma indemnizației. Prin urmare, deoarece reclamantul nu s-a mutat efectiv în localitatea în care a fost mutat, ci s-a deplasat zilnic de la locul său de domiciliu în localitatea în care a fost mutat, nu este îndreptățit a primi indemnizația solicitată. Această indemnizație nu se cuvine prin prisma prev. alin.2 ale art.21 din același act normativ invocat, deoarece nerespectarea acestei prevederi privitoare la asigurarea unei locuințe de serviciu nu dă dreptul la încasarea indemnizației de mutare, ci eventual la daune, în condițiile legii, dacă este cazul.
Nici motivele de recurs invocate de recurent privitoare la neacordarea contravalorii transportului în sumă de 1766,4 lei solicitat nu au fost apreciate ca fondate deoarece, așa cum a reținut prima instanță, reclamantul a efectuat deplasarea cu autoturismul proprietate personală fără a avea aprobare în acest sens, nefiind îndeplinită condiția prev. de pct.13 lit.e și pct.16 din anexa 1 HG 543/1995. Solicitarea reclamantului recurent în fața instanței de recurs, de a i se acorda măcar contravaloarea transportului cu mijloace de transport în comun pentru care nu era necesară aprobarea prealabilă, nu poate fi reținută, atâta vreme cât solicitarea este o modificare a cauzei acestei cereri, față de modul ei de solicitare din primă instanță, cerere inadmisibilă sub acest aspect, prin prisma prev. art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, o asemenea cerere ar fi neîntemeiată și datorită faptului că decontarea transportului cu mijloacele de transport în comun are loc dacă într-adevăr deplasarea s-a efectuat cu aceste mijloace și pe baza legitimațiilor de călătorie, ori reclamantul nu s-a deplasat în localitatea în care a fost mutat cu mijloacele de transport în comun, ci cu autoturismul propriu.
Prin urmare, deoarece acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru a beneficia de decontarea transportului, în mod corect a dispus prima instanță respingerea ca neîntemeiat a acestui capăt de cerere.
De asemenea, și capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la despăgubiri bănești constând în diferența de salariu pe care nu a încasat-o reclamantul în perioada celor 120 zile cât a fost în concediu medical, a fost în mod corect respinsă de prima instanță, reclamantul nedovedind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale pentru acordarea daunelor invocate. Astfel, cum a reținut prima instanță, condiția raportului de cauzalitate între fapta pârâtei de emitere a deciziei și intervenirea stării de boală a reclamantului constatată prin certificatul medical eliberat la 14.04.2006 nu a fost dovedită, atâta vreme cât reclamantul a arătat că a luat cunoștință de actul emis la 25.04.52006, după intervenirea stării de boală, astfel că aceasta nu a intervenit datorită faptei pârâtei intimate, motivele invocate sub acest aspect fiind nefondate.
stării de boală preexistentă a recurentului după emiterea deciziei constatate dovedită prin actele medicale aflate la dosar constituie un element determinant al suferinței psihice și fizice ce i-au fost cauzate prin emiterea actului nelegal, fapt ce dă naștere în favoarea reclamantului la dreptul acestuia de a solicita reparația suferinței cauzate sub forma daunelor morale pe care le-a solicitat prin acțiune.
Conform prev. art.8 alin.1 din Legea 554/2004 persoana vătămată în drepturile ori interesele sale legitime printr-un act administrativ unilateral poate solicita pe lângă daunele materiale ce i-au fost cauzate prin actul nelegal și reparații pentru daune morale, instanța investită cu soluționarea acțiunii urmând a hotărî potrivit art.18 alin.3 din lege și asupra daunelor morale solicitate, temeiul juridic al răspunderii fiind prev. art.998 Cod civil.
Prin aceste prevederi legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune morale pe lângă cele materiale, prin emiterea unor acte administrative nelegale, aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a avea loc în baza unor criterii orientative stabilite în jurisprudență cum ar fi importanța valorii lezate, personalitatea victimei, durata și menținerea consecințelor vătămării, intensitatea suferinței suportate, repercusiunile asupra situației sociale, precum și prin prisma criteriului echității.
Sub acest aspect s-a reținut că în mod eronat a reținut prima instanță că prejudiciul moral cauzat reclamantului s-a reparat doar prin anularea deciziei nelegale și acordarea diferenței de spor deoarece aceste măsuri nu au înlăturat în totalitate prejudiciul moral suferit de reclamant. Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei și a probei testimoniale administrate a rezultat că după emiterea deciziei atacate, problemele de sănătate ale reclamantului de natură cardiacă s-au agravat, impunându-se internarea sa medicală și tratament adecvat, fiind evident că acestea au fost generate pe fondul de stres și supărare cauzate de decizia atacată și de consecințele directe pe care le-a produs aceasta asupra modului de desfășurare în continuare a raportului de serviciu. Prin dispunerea desfășurării activității într-o altă localitate decât cea de domiciliu pe o perioadă nedeterminată cum a fost cea din cauză, a dus la crearea unei stări de disconfort, constând în alocarea unei părți din timpul liber al reclamantului pentru a efectua deplasarea zilnică la și de la locul de muncă nou stabilit, timp pe care, în lipsa deciziei atacate, nu l-ar fi alocat acestui scop, ci altor scopuri, fiindu-i afectată prin această măsură viața familială și socială a acestuia.
În consecință, având în vedere durata și menținerea consecințelor vătămării, a intensității suferinței suportate, repercusiunilor cauzate precum și criteriul echității în sensul ca daunele să nu constituie amenzi excesive pentru autori și nici venituri nejustificate pentru victime, instanța de recurs a apreciat că cererea reclamantului de acordare a daunelor morale pentru suferința cauzată prin emiterea deciziei atacate este fondată în parte, astfel că a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 7500 lei daune morale în favoarea reclamantului și modificarea în consecință, sub acest aspect, a sentinței recurate.
Pentru aceste considerente, constatându-se nefondate motivele de recurs invocate de recurenta B, instanța a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de aceasta, iar ca urmare a aprecierii ca fondate doar a motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant privitoare la neacordarea daunelor morale, recursul declarat de acesta a fost admis cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, conform dispozitivului prezentei decizii.
În conformitate cu prev. art.274 Cod procedură civilă instanța de recurs a dispus obligarea intimatei B la plata sumei de 325 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului recurent reprezentând din onorariul avocațial achitat de către acesta.
Împotriva acestei decizii, în termen și scutit de plata taxei de timbru a formulat contestație în anulare Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, solicitând modificarea acesteia, în temeiul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă.
Prima parte a motivelor contestației în anulare trece în revistă derularea litigiului.
În continuare se arată că, instanța de recurs când a pronunțat decizia nr.158/CA/2008 a omis să cerceteze motivele de recurs, prevăzute la punctele 7 - 9 ale art.304 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în hotărâre, instanța susține că prin decizia nr.190 din 19 noiembrie 2004, emisă de recurentă, s-a prevăzut expres că domnul doctor își păstrează pe perioada mutării temporare toate drepturile salariale câștigate anterior, "ori după revenirea acestuia la locul de muncă inițial nu i s-a mai acordat de către pârâtă sporul de 30%".
Afirmă contestatoarea în continuare că, așa cum rezultă din decizia nr.39 din 10.03.2005 de la dosarul cauzei, la revenirea la locul anterior de muncă, doctorul și-a păstrat drepturile salariale câștigate anterior până la data de 1.07.2005, astfel că reținerea instanței de recurs este greșită.
Susține că, nu înțelege care este raționamentul acordării diferenței de spor de 5% cu începere de la 22.05.2005, de vreme ce doctorul a beneficiat de sporul pentru condiții periculoase de 30% doar până la 1.07.2005.
Se arată în continuare că, nu este înțeles nici raționamentul instanței de recurs cu privire la soluția dată vizând admiterea recursului formulat de doctorul atunci când i-a acordat acestuia daune morale.
Apreciază ca fiind eronată și nejustificată cu probele de la dosar această soluție, criticând modul de interpretare al declarațiilor martorei.
Se apreciază că, doctorul nu a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit și că astfel nu este îndreptățit de a obține venituri nejustificate.
Concluzionează contestatoarea că, hotărârea instanței de recurs este astfel rezultatul unei grave erori, atât cu privire la sporul de 30%, cât și cu privire la acordarea daunelor morale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul solicită respingerea contestației în anulare, precum și cheltuieli de judecată.
Susține că, aspectele invocate de contestatoare și interpretate ca fiind o eroare, nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială, prevăzută de art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este o încercare de a determina o rejudecare a pricinii ce a fost soluționată definitiv și irevocabil; se încearcă de către contestatoare a se promova un recurs la recurs.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate, curtea de apel reține următoarele:
Art.318 Cod procedură civilă reglementează două cazuri de admisibilitate a contestației în anulare, respectiv când dezlegarea soluției date de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și când respingând recursul sau admițându-l numai în parte, instanța a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare sau modificare.
Deși odată cu încadrarea în drept a cererii, contestatoarea nu indică la care din aceste teze se referă, din conținutul motivelor însă rezultă că, se raportează la eroarea materială pe care instanța ar fi săvârșit-o la data pronunțării deciziei atacate.
Așa cum prevede chiar textul de lege, legiuitorul a înțeles să reglementeze admisibilitatea unei contestații în anulare, în cazul în care hotărârea este rodul uneierori materiale.Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ce determină soluția pronunțată.
Textul de lege vizează greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor de interpretare a dispozițiilor legale sau de rezolvare a incidentelor procedurale.
Invocarea pe calea contestației în anulare a erorilor de interpretare a probelor ce ar face decizia netemeinică, nu este altceva decât a încerca rejudecarea căii de atac, ceea ce echivalează cu un recurs la recurs. Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de cale de atac, astfel că susținerile contestatoarei ce se raportează la modul de interpretare a probelor, vor fi înlăturate.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art.318 și 320 Cod procedură civilă, contestația va fi respinsă ca nefondată.
Reținând culpa procesuală a contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantumul indicat în dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată deDIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B - Oîmpotriva deciziei nr.158 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
Obligă partea contestatoare să plătească părții intimate suma de 595 RON, cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. - jud.
- jud. recurs - - -
- dact. - 2 ex.
- 15.07.2008
Președinte:Toroș Vig AnamariaJudecători:Toroș Vig Anamaria, Vîrtop Florica, Rițiu
