Anulare act administrativ . Decizia 245/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 245/CA
Ședința publică de la 27 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
S-a luat spre examinare judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului I în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr.125/CA/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, care depune delegație de reprezentare pentru recurenta Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului I și avocat, pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesul al dosarului care este la primul termen de judecată și faptul că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea concluziilor pe fondul cauzei.
Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului ca fiind fondat, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Iași și rejudecând fondul cauzei, să se dispună respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în cererea de recurs.
Avocat, pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând încheiate dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 125/ca din 10.02. 2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice a municipiului A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a taxei auto speciale în cuantum de 17283,15 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente până la momentul despăgubirii efective.
A fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. -/10.04.2008 emisă de pârâta.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cerea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în data de 20.03.2008, reclamantul a cumpărat un autoturism marca BMW - X5 cu număr de identificare carte de identitate nr. G - -.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat in contul Trezoreriei municipiului suma de 17283,15 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.- din 10.04.2008
Această taxă, prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificate prin nr.OUG 110/2006, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.
Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede: "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".
Articolul 28 CE prevede: "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."
Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene ( Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.
Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate disp. art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, această taxa fiind introdusă ulterior nașterii prezentului raport juridic prin OUG50/2008. Faptul că CJCE a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul nu are relevanță în cauza atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul vânzării unui autoturism românesc, ci doar celor aduse din alte state comunitare.
Instanța constată că însăși legiuitorul a dorit să înlăture această situație ce a generat încălcarea normelor comunitare menționate și a abrogat în prezent disp. art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG50/2008 instituind și o procedură de restituirea diferenței între taxele de primă înmatriculare încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare instituită de noua lege. Instanța reține că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional al neretroactivității legii. Prin urmare instanța consideră că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea instanța reține că nici ulterior modificării legislației deși HG686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire a întregii taxe percepute.
Pentru motivele invocate, văzând în drept dis part. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art.148 din Constituție instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul și va obliga Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I să-i restituie reclamantei taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca BMW - X5 cu nr. de identificare la care se adaugă dobânda legală conform art. 1084- 1082 Cod civil, calculată de la momentul plății și până la restituirea integrală.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,3 lei.
Va respinge acordarea cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat, ca nedovedit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică motivat de susținerile recurenților avute în vedere nici una din susținerile recurenților.
Astfel, susține recurenta, că potrivit Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei Ordonanțe a fost emisă nr.HG 686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare acestei ordonanțe.
Prin aceasta s-a precizat că se poate restitui numai o parte a taxei achitată în perioada 1.01.-30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe.
De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate nu este întemeiat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a constata următoarele:
În luna martie 2008 reclamantul a cumpărat un autoturism marca BMW - X5, cu numărul de identificareE. carte de identitate nr. G - -. Conform articolului 214 ind. 1 214 ind. 2 Cod fiscal, pentru a înmatricula autoturismul în România, a plătit taxa specială auto în cuantum de 17283,15 lei, conform chitanței seria - nr. - din 10.04.2008.
La data importului autoturismului, cu privire la temeinicia cererii, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s- menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a reținut supr emația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept României și astfel, reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a- restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România autoturismului cumpărat.
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/1998 instanța reține că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În acest caz se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraf 61-70).
Corect s-a reținut că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea de anulare a adresei emisă de pârâtă, în mod corect s-a reținut că adresa nr. - din 10.04.2008 emisă de pârâta nu este un act administrativ în înțelesul legii, ci un simplu răspuns la cererea reclamantului de restituire a taxei speciale, cerere pe care instanța o califică drept o îndeplinire a procedurii prealabile reglementată de art. 7 din nr. 554/2004. A califica o asemenea adresă drept un act administrativ unilateral susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ - cu motivarea că el a exprimat voința pârâtei de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective - ar însemna să dăm o asemenea calificare oricăror adrese emise de autorități ori instituții publice ca răspuns negativ la diferite cereri ce le sunt adresate de cetățeni.
Dacă adresa de răspuns a pârâtei ar fi îmbrăcat forma unei decizii emise în cadrul unei proceduri anume reglementate de lege, obligatorie anterior sesizării instanței de contencios administrativ, atunci am fi putut analiza răspunsul pârâtei la cererea reclamantului ca act administrativ fiscal, motiv pentru care a fost respins capătul de cerere vizând anularea adresei nr. 57144 din 20.05.2008, ca nefiind un act administrativ ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.
Pe aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de I împotriva sentinței civile nr. 125/ca din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - I -
Red.
Tehnored. E /
02 ex.
16.05.2009
Tribunalul Iași
Jud. -
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia
