Anulare act administrativ . Decizia 292/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIENr. 292/CA/2009
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu împotriva sentinței nr. 588/CA/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol urmare încetării activității unui membru al completului de judecată.
Întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea, așa cum a fost precizată ulterior, înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Finanțelor Publice a Județului Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu obligarea la anularea actului administrativ fiscal nr. nr. - din 10.03.2008 al Sibiu și obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, în cuantum de 3339,74 lei, plata dobânzii legale aferente,calculată de la scadență până la data plății. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 2141din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 588/CA/04.11.2008 respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și cea a tardivității formulării acțiunii invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu și a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ fiscal atacat, dispunând restituirea către reclamant a sumei de 3339,74 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă de la data încasării până la achitarea integrală a creanței. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1004,3 lei.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că reclamantul a adresat pârâtei o cerere prealabilă în care îi solicită restituirea taxei, prin aceasta fiind considerată îndeplinită cerința art.7 din /2004, acțiunea fiind înregistrată în termenul legal.
Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP Sibiu, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se susține că acțiunea este inadmisibilă pentru că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și art.205 din /2003 și reclamanta sesizând și tardiv instanța.
Pe fondul cauzei se arată că potrivit Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată doar autoturismelor folosite importate nu și celor noi. Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede că se restituie diferența dintre taxa specială încasată pentru autoturisme în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare pentru autovehicule. Recurenta apreciază că dobânda legală nu trebuia acordată de la data achitării taxei,ci după epuizarea termenului stabilit de fiscalăCod Penal pentru soluționarea cererii de restituire.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 -312 din Codul d e procedură civilă.
Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Reclamantul intimat a depus la dosar note de ședință prin care solicită respingerea recursului apreciind că instanța a făcut o corectă interpretare a normelor juridice interne și a celor comunitare,apreciind că cele dintâi nu sunt conforme art.90 al.1.
În recurs s-a depus ca act nou, la cererea instanței, dovada provenienței bunului.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamantul a achiziționat în luna decembrie 2007 din Germania un autoturism marca BMW tipul 318i, fabricat în anul 2004, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 2141, 2142din Codul fiscal.
Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, potrivit dispozițiilor art. 205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei (fila 6 dosar fond), dar pârâta arată că pentru restituirea taxei este necesar a prezenta chitanța ce atestă plata, cu mențiunea că nu a fost utilizată, instanța fiind sesizată în termenul legal prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.
Taxa a fost percepută în temeiul art.2141din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede căintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al exigibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 2142din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește cănici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva normelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național areobligațiasă aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),c-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe de primă înmatriculare pentru autoturismele importate folosite dintr-un stat membru care este mult mai mare decât cea aplicată produselor autohtone cu caracteristici tehnice similare are efect discriminatoriu și este interzisă de prevederile art.90 al.1. In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 2141și 2142din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamantă urmează a fi restituită.
În ce privește data de la care se aplică dobânda legală, în mod corect instanța de fond a apreciat că dobânda legală se acordă de la data la care s-a achitat taxa, întrucât de la această dată statul folosește, fără titlu, banii reclamantei.
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11), la data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14).
În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.
În consecință, recursul pârâtei DGFP Sibiu este nefondat nefiind incident art.304 pct. 9.civ.Cod Penal și urmează a fi respins conform art. 312 al 1.civ.Cod Penal
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu împotriva sentinței nr. 588/CA/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./ 2 ex./ 20.03.2009
Jud. fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan