Anulare act administrativ . Decizia 2973/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2973/2008
Ședința publică din 11 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii din 13 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, privind și pe intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect anulare act administrativ - recurs la încheierea de transpunere cauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal și consilier juridic în reprezentarea intereselor intimatei-pârâte Casa județeană de Asigurări de Sănătate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentanta intimatei depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare, din care un exemplar se comunică și cu recurentul.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului.
Asupra excepției, recurentul arată că, în opinia sa, recursul este admisibil, întrucât în cauza dedusă judecății este vorba despre un raport fiscal și nu despre un raport de muncă. Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre judecare secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Cluj, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Arată că în opinia sa, în mod greșit a fost investit Tribunalul Cluj cu soluționarea contestației la executare, competența de soluționare aparținând Judecătoriei Cluj -
CURTEA:
Prin încheierea de ședință publică din data de 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a dispus amânarea judecări cauzei pentru data de 01.09.2008, ora 8,00 - sala 130, termen dat în cunoștință reclamantului, urmând a se cita pârâta, cu un exemplar completare la acțiunea introductivă și copia Deciziei nr. 425/2008 a Curții Constituționale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul în termenul legal, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, admiterea recursului și în consecință modificarea în totalitate a încheierii din secția de contencios administrativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că, în conformitate cu Legea nr. 95/2006 actualizată s-a prevăzut următoarele: - art. 2 alin. 4 Asistența de sănătate publică este o componență a sistemului de sănătate publică,
- art. 2 slin. 5 Ministerul Sănătății Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice,
- art. 2 alin. 9 Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțarea de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ( ) sau din alte surse după caz, potrivit legii.
În conformitate cu Legea nr. 500/2002 bugetul general consolidat - ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate, pentru a forma un întreg.
Legea nr. 338/2007, Bugetul de stat pe 2008, care include Ministerul Sănătății.
Din toate aceste acte normative, ignorate prin admiterea excepției și având în vedere și prevederile art. 1 alin. 1.pr.fisc. ( codul reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului statului și bugetelor locale ) precum și ale art. 41.pr.fisc. (act administrativ fiscal - este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, evident litigiul dedus judecății este de competența instanței, Tribunalul Cluj secția de contencios administrativ pentru că:
Obiectul îl formează anularea unor decizii de impunere ale ( Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ), guvernate sub aspect procedural de pr.fisc.
este o componentă a sistemului de sănătate publică.
enite acte administrative fiscale, iar bugetul său asigurat prin Ministerul Sănătății, este o parte componentă a sistemului de sănătate publică.
Ministerul Sănătății Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice.
Împrejurarea că asigurații contribuie la prin perceperea unei cotități din venituri din diverse surse, inclusiv salariale nu poate fi de natură a susține ideea încadrării în categoria litigiilor de muncă și asigurări sociale, nefiind vorba de nici o obligație strict determinată de un raport de muncă ci de constituirea unui fond care privește orice venit impozabil ( conform art. 29 alin. 9 Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțarea de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fonfului național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate () sau din alte surse după caz, potrivit legii ).
Prin întâmpinare, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cas olicitat respingerea recursului la executare formulat de către acesta, ca fiind neîntemeiat și modificarea încheierii din 13.06.2008 a Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ în sensul de a constata și dispune competența în soluționarea contestației la executare de către Judecătoria Cluj.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Curtea, cu majoritate de voturi, apreciază că recursul este fondat în limitele și pentru motivele care se vor expune în continuare:
1. Principala problemă de drept incidentă în speță este de a ști care este regimul juridic al unei încheieri pronunțate de un complet specializat al unei instanțe prin care, pentru rațiuni de necompetență materială, transpune cauza la alt complet specializat din cadrul aceleiași instanțe și mai apoi de a stabili dacă instanța de trimitere învestită într-o astfel de manieră va putea judeca litigiul cu respectarea normelor de competență materială și de compunere a completului de judecată.
Altfel spus, în speță, este necesar ca mai întâi să se efectueze controlul judiciar asupra încheierii de ședință din data de 13.06.2008 ce formează obiectul recursului de față pentru a decela dacă într-adevar recursul declarat în cauză este admisibil.
În adevăr, prin această încheiere Tribunalul Cluj în compunerea prevăzută de art. 17 alin. 1 in fine din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a statuat că în cauză competența aparține jurisdicției de asigurări sociale,ținând seama deobiectul litigiului, sens în care a decistranspunerea cauzei la completul de judecată 1C.
Curtea apreciază că această hotărâre judecătorească are regimul juridic al unei hotărâri de declinare a competenței cu regimul juridic consacrat la art. 158.pr.civ.
Și este așa, deoarece conform art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 în cadrul Tribunalului Cluj funcționează atât complete specializate în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale cât și pentru cauze de contencios administrativ.
De altfel, așa cum rezultă din practicaua încheierii recurate, jurisdicția de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, inițial învestită cu soluționarea cauzei, a pus în discuția reclamantului, prezent la dezbateri,competența de contencios fiscal sau competența de asigurări de sănătate în judecarea prewzentului litigiu( 35 dos. fond).
Curtea apreciază că de vreme ce un litigiu poate fi supus competenței unei secții specializate sau unui complet specializat și această formațiune de judecată transpune pentru motive de competență cauza altui complet specializat al aceleiași instanțe avem de a face cu un conflict de competență dacă cele două structuri își reciproc competența sau în ipoteza în care cea de a doua structură se învesteșete și judecă pricina avem de a face cu o învestire atipică prin hotărârea de declinare a cauzei provenită de la prima entitate.
Așa fiind, încheierea prin care un complet specializat sau o secție specializată a unei instanțe transpune cauza pentru motive de necompetență altui complet specializat sau altei secții specializate din cadrul acelei instanțe nu are regimul juridic al unei simple încheieri pregătitoare/premergătoare ci are regimul juridic al încheierii prevăzute de art. 158.pr.civ. susceptibilă de a fi atacată cu recurs separat.
Curtea apreciază că potrivit noii concepții introduse prin Legea de organizare judiciară nr. 304/2004 cât și altor legii procesuale succesive, bunăoară Legea nr. 554/2004, se poate conchide că la nivelul instituției competenței instanțelor judecătorești s-a produs o mutație radicală. Altfel spus, necompetența nu mai privește exclusiv instanța așa cum este concepția clasică a Codului d e procedură civilă, ci aceasta poate să privească și structurile ei interne dacă aceste structuri pot avea autonomie instituțională în materia competenței. în vedere, dispozițiile legale speciale care dau în competență soluționarea unui anumit litigiu nu instanței judecătorești în accepțiunea legii procesuale de drept comun, ci unei structuri ale acesteia (jurisdicția de dreptul muncii sau asigurări sociale exercitată de secția ori completul specializat în această materie, jurisdicția de contencios administrativ exercitată de secțiile specializate ale tribunalelor, curților de apel și a Înaltei Curții de Casație și Justiție etc.). Toate aceste entități, structuri ale unei instanțe judecătorești privită ca noțiune clasică, sunt de fapt adevărate instanțe judecătorești sub aspectul competenței materiale. Se poate afirma așadar că dispozițiile privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul completurilor ori secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
Și este așa deoarece excepția de necompetență aduce în discuție întotdeauna concurența, sub aspectul competenței, între două instanțe iar declinatorul de competență este un proces incident care se soldează cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești distinctă de cea pronunțată pe fondul cauzei, proces incident susceptibil de finalizare prin soluționarea unei căi de atac.
Prin urmare, recursul declarat împotriva unei încheieri ca și cea analizată în prezenta cauză este perfect admisibil.
Nu poate fi reținută eventuala concepție în materie pe care și instanța de fond o sugerează implicit respectiv aceea atranspunerii cauzei de la o secție la alta.
În adevăr, conform art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii () prin Hotărârea nr. 387/2005 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:Transpunerea cauzei de la o secție la alta, în cadrul aceleiași instanțe, se va realiza prin încheiere. La instanțele la care dosarele se înregistrează separat pe secții, secția competentă care primește dosarul va da acestuia un număr nou și va proceda la repartizarea lui aleatorie. La instanțele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secții, dosarul își păstrează numărul și va fi transpus la completul similar care judecă în aceeași zi, la secția competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există ședință de judecată la această secție, la completul imediat următor al secției competente.
Pe de o parte, Curtea constată că acest text regulamentar se află cuprins în secțiunea a II-a intitulatăActivitatea premergătoare ședinței de judecată și de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativdin Capitolul al II-lea intitulatDesfășurarea activității administrativ-judiciare a instanțelor, ceea ce denotă că activitatea desfășurată de instanță cu prilejul transpunerii dosarului de la o secție la alta este o activitate de administrare eficientă a justiției care nu implică și nu influențează activitatea eminamente judiciară a acesteia, așa cum implică activitatea de soluționare a unei excepții de necompetență materială.
Și este așa, deoarece excepția de necompetență materială a unei instanțe judecătorești nu este un simplu incident procedural, care formează premisa textului art. 98 și 99 din Regulamentul ci reprezintă un incident ce afectează judecata unui dosar, de aceea hotărârea judecătorească care tranșează o astfel de chestiune fie are caracterului unui declinator de competență cu efect asupra dezînvestirii respectivei instanțe, în ipoteza în care se admite excepția susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe cale separată, fie are caracterul unei încheieri interlocutorii care leagă acea instanță de judecarea pricinii, in ipoteza în care se respinge excepția, susceptibilă de a fi atacată odată cu fondul cauzei.
Pe de altă parte, este partea autorității judecătorești care are din punct de vedere constituțional rol de garant al independenței justiției (art. 133 alin. 1 din Constituția României, revizuită și republicată în anul 2003).
Or, conform art. 126 alin. 25 din Legea fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzutenumaiprinlege. De asemenea, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 din aceeași lege fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român șiunica autoritate legiuitoarea țării.
Așa fiind, puterea normativă în ceea ce privește stabilirea regimului competenței instanțelor judecătorești a procedurii de judecată inclusiv a incidentelor în legătură cu incidentele relative la competența jurisdicțiilor judiciare aparține exclusiv Parlamentului care se poate exprima exclusiv prin lege.
Din această perspectivă, Curtea nu poate accepta că are putere normativă egală cu Parlamentul și deci nu se poate ca în virtutea aplicării unui text dintr-un regulament adoptat de una din componentele autorității judecătorești să fie legiferată o procedură judiciară.
De aceea, textul art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu poate fi incident pentru a fundamenta rezolvarea unui incident privitor la competența instanțelor judecătorești ci va putea fi invocat, eventual, pentru distribuția între secțiile unei instanțe a unei cauze în vederea asigurării unei mai bune administrării a justiției.
Față de cele ce preced, a statuat în compunerea majoritară a completului că încheierea recurată în speță are regimul juridic prevăzut la art. 158.pr.civ. și ca atare este susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform aceluiași text procedural.
2. Cu privire la legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate la 13 iunie 2008, analizată prin prisma motivelor de recurs evocate de recurentul reclamant cât și a aspectelor ce se vor analiza în aplicarea dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Așa cum s-a redat anterior, pentru a statua asupra necesității transpunerii cauzei de la instanța de contencios administrativ la instanța competentă în materia conflictelor de asigurări sociale în compunerea prevăzută de art. 54 alin. 1 corelat cu art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 s-a avut în vedere obiectul litigiului.
Așa cum rezulttă din acțiunea iuntroductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) C solicitând să se anuleze Deciziile de imputare pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pentru activități independente pentru anii 2007, 2206, 2005, 2004, 2003 și 2002 ca fiind netemeinice și nelegale, să se dispună restituirea sumei de 16,266 lei compusă din 9.914 lei cu titlu de contribuție, 6.114 lei cu titlu de dobânzi și 338 lei penalități și la plata cheltuielilor de judecată. S-a invocat în drept dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Instanța inițial sesizată a ignorat însă temeiul de drept material și procesual invocat de reclamant în acțiunea introductivă, respectiv dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 în baza cărora reprezentantul reclamantei, avocat, a susținut că natura cauzei este un litigiu de contencios administrativ și nu un conflict de asigurări sociale.
Curtea constată că prima jurisdicție sesizată nu a stăruit îndeajuns și nu a cercetat conform obligației ce-i incumba potrivit art. 129 alin. 4-6.pr.civ. să lămurească dacă într-adevăr reclamanta a tins să o învestească cu un litigiu de contencios administrativ fiscal guvernat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală în corelare cu normele de drept comun ale Legii contenciosului administrativ sau a disimulat demersul său, care în realitate s-ar fi circumscris contenciosului de asigurări sociale guvernat de dispozițiile art. 154 și urm. din Legea nr. 19/2000.
Pe de altă parte, se presupune că apărătorul reclamantei, profesionist al dreptului, și-a asumat toate posibilele riscuri ce derivă dintr-o eventuală respingere ca inadmisibilă a acțiunii fundamentată pe invocarea normelor de contencios administrativ de vreme ce a insistat ca acest litigiu să fie judecat astfel.
Prin urmare, Curtea apreciază că prima jurisdicție sesizată trebuia să rețină cauza spre judecată și să deslușească care este natura juridică a actelor contestate și a cererilor formulate de reclamantă iar în măsura în care ar fi considerat că au natura unor acte administrative sau acte administrativ fiscale să continue judecata legându-și competența.
Instanța judecătorească nu este îndrituită să schimbe temeiul de drept al acțiunii decât dacă, motivat, pune în discuția părților acest incident.
Or, simpla punere în discuție a naturii contenciosului fără o prealabilă justificare și analiză a obiectului dedus judecății a scopului și finalității urmărite de reclamant prin demersului judiciar, nu întrunește exigențele cadrului juridic necesar pentru a modifica și stabili un alt temei de drept al acțiunii care are consecințe importante și în planul competenței instanțelor și a procedurii de judecată.
Curtea constată că încheierea de declinare a competenței este susceptibilă de casare având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 1, pct. 3 și pct. 9.pr.civ. sens în care în temeiul art. 158 corelat cu art. 159 pct. 3 și art. 312 din același cod, recursul urmează a fi admis cu consecința casării încheierii recurate.
Rejudecând pe fond, se va stabili că raportat la obiectul cauzei dedus judecății, raportat la natura juridică a actelor a căror anulare se solicită ce se circumscriu actelor administrativ fiscale conform art. 41 corelat cu art. 21 și art. 22 din Codul d e procedură fiscală raportat la dispozițiile art. 82 din Coduil fiscal și având în vedere dispozițiile art. 1 și urm. din Legea contenciosului administrativ și ale art. 218.pr.fisc. prezenta cauză are natura juridică a unui litigiu de contencios administrativ fiscal.
Și este așa, deoarece reclamantul contestă actele administrative emise de autoritatea fiscală Administratția Finanlelor Publice a municipiului C-N în rezolvarea unui raport juridic de drept material fiscal. Faptul că autoritatea fiscală emitentă nu a fost chemată în judecată ci în prezenta cauză a fost chemată o autoritate publică ce exercită competențe în rezolvarea unor raporturi de asigurări sociale nu schimbă nici natura cauzei și nici scopul și finalitatea urmărită de reclamant, instanța de contencios administrativ putând uza de dispozițiile art. 161în corelare cu art. 13 din Legea nr. 554/2004 pentru a clarifica cadrul procesual.
De asemenea împrejurarea că reclamantul nu a dovedit că a parcurs procedura prealabilă a contestației prevăzută de art. 205 și urm. din Codul d e procedură fiscală nu schimbă natura cauzei, neputându-se accepta că acesta se încadrează într-una din ipotezele prevăzute la art. 155 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Așa fiind, în temeiul art. 158 corelat cu art. 159 pct. 3.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 3 și art. 312.pr.civ. se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa încheierea din 13.06.2008 și se va dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecății în primă instanță la Tribunalul Cluj, completul specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii din 13 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, la Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, completul specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008.
JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
RED.
DACT. /Dact.
3 EX/17.12.2008.
JUD. FOND:.
Cu opinia separată a doamnei judecător - -, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului împotriva încheierii din 13.07.2008.
Am opinat în sensul repingerii recursului ca inadmisibil din următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 17 iulie 2008, față de care s-a formulat prezentul recurs, instanța a dispus singura măsură procedurală, actualmente reglementată, pentru aceste situații.
Art. 99 alin. 2 din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotarârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, prevede pentru situația de determinare a competenței între secții instanțelor judecătorești și implicit între complete specializate din cadrul aceleiași secții, soluția transpunerii cauzei și nu a unei declinări de competență.:" (2) Transpunerea cauzei de la o sectie la alta, in cadrul aceleiasi instante, se va realiza prin incheiere."
Diferența este esențială în privința consecințelor, respectiv a căilor de atac ce pot fi formulate împotriva acestora.
Prima, încheierea de transpunere, este o încheiere de ședință preparatorie, deci nesusceptibilă de apel sau recurs (după caz), în timp ce încheierea de declinare poate fi atacată cu recurs.
Transpunerea cauzei este singura măsură ce poate fi aplicată de către instanță, fiind singura modalitate reglementată legal de stabilire a competenței în favoarea unei alte secții sau chiar complet din cadrul aceleiași secții.
Desigur, Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești nu poate stabili reguli de procedură, valorizarea încheierii de transpunere ca fiind una interlocutorie sau dimpotrivă preparatorie, putând fi realizată numai în acord cu dispozițiile codului d e procedură civilă.
Art. 158.pr.civ. în forma actuală, face referire lainstanța de judecatăși nu la formele concrete de organizare administrativă a activității unei instanțe, respectiv secții și complete.
Art. 127 din proiectul noului cod de procedură civilă, în forma anunțată în ședința pregătitoare a Guvernului din data de 20 octombrie 2008 și aflată pe circuitul de avizare, după cum se menționează pe site-ul Ministerului Justiției, respectiv http://www.just.ro////tabid/648/.aspx, prevede:
" Art. 127. - (1) Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazulsecțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.
(2) Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 126, corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul.
(3) Conflictul dintre două secții ale Înaltei Curți de Casație si Justiție se soluționează de Completul de 9 judecători.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazulcompletelor specializate."
Faptul că se intenționează modificarea legislației, în sensul recunoașterii caracterului de declinator de competență pentru încheierea care actualmente este de "transpunere", nu justifică, anterior modificării, acordarea acestui caracter încheierii de transpunere.
Până la eventuala legiferare, valoarea de declinator de competență pentru încheierea de transpunere este o creație jurisprudențială, care, chiar dacă surprinde esența chestiunii, nu are în realitate, un text legal la care să se raporteze.
JUDECĂTOR,
- -
Red.
Dact./3 ex./16.12.2008.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
