Obligația de a face. Decizia 2975/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2975/2008
Ședința publică din 11 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația formulată de reclamantul - împotriva deciziei nr.1868 din 22.09. 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, privind și pe intimații CONSILIUL LOCAL și COMUNA - PRIN PRIMAR, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal și consilier juridic în reprezentarea intereselor intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, contestatorul depune la dosar chitanța nr.- din 7.11.2008 prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei, precum și timbre judiciare mobile în valoare de 0,3 lei, astfel că se constată legala timbrare a contestației în anulare.
Reprezentanta intimaților depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare, din care se comunică un exemplar contestatorului și arată că nu are alte cereri de formulat.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat, curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților prezente.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecând, admiterea recursului împotriva sentinței civile nr.979/21.04.2008 a Tribunalului Sălaj, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate, pe care le susține și oral. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin contestația în anulare înregistrată la 30 octombrie 2008 reclamantul - a solicitat, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL și COMUNA prin PRIMAR, anularea deciziei civile nr. 1868/22 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj și rejudecând să se admită recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 979/21 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, instanța a respins recursul prin înlocuirea motivării sentinței tribunalului cu o motivare proprie, însă fără a răspunde motivului de casare invocat prin recurs, acela prin care se făcea dovada executării investițiilor reținute ca neefectuate de prima instanță, pe bază de probe scrise.
În al doilea rând, contestatorul arată că, dezlegarea dată prin motivarea proprie a respingerii recursului, cu menținerea ca valabilă a soluției instanței de fond, pe alte considerente legale decât cele puse în discuția părților și analizate contradictoriu, vizează o greșeală materială a instanței de recurs.
Astfel, punerea în discuție a legalității contractului necontestat de nici o parte impunea admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru verificarea clauzelor contractuale în raport de îndrumarea instanței, în condițiile în care în speță nu există o cerere reconvențională prin care să se invoce nulitatea clauzei contractuale, în acest fel instanța substituindu-se pârâtei.
Prin întâmpinare intimata COMUNA a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.
În apărare arată că invocarea ca motiv de contestație a art. 318 alin 1 Cod procedură civilă nu se verifică în speță întrucât, pe de o parte instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui motiv de recurs, ea fiind îndreptățită să răspundă la motivele de recurs și printr-un considerent comun, iar pe de altă parte nemulțumirea reclamantului vizează așa-zise greșeli de judecată pe fond care nu ar putea fi îndreptate prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Analizând contestația în anulare, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia desființarea unei hotărâri poate fi obținută doar în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Prezenta cerere se întemeiază pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, contestatorul susținând în esență că, pe de o parte instanța a omis să se pronunțe asupra unui motiv de recurs, iar pe de altă parte că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Nici una dintre cele două condiții de admisibilitate a contestației în anulare nu se verifică în speță întrucât greșelile materiale vizate de textul de lege sunt erori referitoare la aspectele formale deduse judecății cum ar fi spre exemplu greșelile de calcul, iar nu erori de judecată.
Pe de altă parte, din analiza considerentelor care au stat la baza deciziei nr. 1868/22 septembrie 2008, raportat la conținutul recursului declarat împotriva sentinței Tribunalului Sălaj, curtea reține că instanța s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de fapt și de drept care se constituie în critica adusă hotărârii primei instanțe astfel că nici acest motiv al contestație în anulare nu este îndeplinit în speță pentru a sta la baza anulării deciziei și rejudecării recursului așa cum s-a solicitat.
În consecință, se va respinge contestația în anulare, iar decizia atacată nr. 1868/22 septembrie 2008 Curții de Apel Cluj va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr. 1868/22 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./23.01.2009
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur