Anulare act administrativ . Sentința 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.3

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată potrivit Legii Contenciosului administrativ, având ca obiect anulare act administrativ, de reclamantulG-, domiciliat în -Scăieni,-, județul P, în contradictoriu cu pârâtaMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE,cu sediul în B, sector 1, nr.1A.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2008 și timbru judiciar în sumă de 0,45 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul G- personal, lipsind pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar întâmpinare din partea pârâtului, prin care se invocă excepțiile lipsei de interes referitoare la primul capăt de cerere și cea a autorității de lucru judecat cu privire la cel de a al doilea capăt al cererii, la întâmpinare au fost anexate notă-raport nr.- din 01.10.2008 emisă de pârât, fișă de evaluare privind pe reclamant, raport din 5.03.2008, adresa nr.-/ 28.02.2008 privind înaintarea fișei de evaluare pentru a fi luată al cunoștință, adresa nr. - din 7.03.2008, adresa reclamantului privind restituirea fișei de evaluare și adresa nr. - din 14.03.2008 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, adresa nr.-/30.12.2008 emisă de IGPR, Direcția Management Resurse Umane.

S-a comunicat un exemplar de pe întâmpinare reclamantului, acesta depune la dosar xerocopii de pe fișă de evaluare privind pe reclamant, raport din 5.03.2008, adresa nr.-/ 28.02.2008 privind înaintarea fișei de evaluare pentru a fi luată al cunoștință, raport nr.- întocmit la 2.06.2008 de reclamant și borderou nr. S/250 din 10.05.2008.

Instanța pune în discuție cele două excepții invocate de pârât pe cale de întâmpinare, respectiv excepția lipsei de interes referitoare la primul capăt de cerere și cea a autorității de lucru judecat cu privire la cel de a al doilea capăt al cererii.

Referitor la excepția lipsei de interes, reclamantul solicită respingerea acesteia, consideră că are interes în a contesta nota raport, întrucât se consideră vătămat în drepturile sale.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat arată că aceasta nu este admisibilă, întrucât acest capăt de cerere a fost respins de instanța de judecată și deci, evaluarea pe anul 2007 nu a fost finalizată.

Instanța respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, în ceea ce privește primul capăt de cerere, întrucât reclamantul avea interes să conteste nota raport, deoarece se consideră lezat în drepturile sale prin emiterea acestui înscris prin care s-a soluționat contestația privind evaluarea profesională pe anul 2007.

In ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat prin sentința nr. 216 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, acest capăt de cerere a fost respins, ca urmare a dispozițiilor instanței de a se relua evaluarea reclamantului pentru anul 2007, procedură ce nu a fost finalizată, sens în care respinge și această excepție.

Față de împrejurarea că reclamantul nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul G- solicită admiterea cererii, anularea înscrisului "notă-raport" nr.- din 1.10.2008. De asemenea, arată că nu înțelege să mai susțină cel de al doilea capăt de cerere, precizându-și acțiunea în acest sens.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamantul G, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internei și Reformei Administrative să dispună anularea actului administrativ denumit Notă - Raport nr. - din 9.10.2008, cu consecința admiterii contestației sale și acordării calificatului " ".

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 4 martie 2008, reclamantul a primit de la IGPR - Direcția Management Resurse Umane fișa de evaluare pe anul 2007, prin care i-a fost acordat calificatul ""de către inspectorul general, care a schimbat calificativul inițial de " ", propus de șeful său nemijlocit, adjunctul inspectorului general, după ce a luat cunoștință de acest rezultat, și-a manifestat intenția de a-l contesta, conform mențiunilor făcute pe fișa de evaluare, procedând în acest fel, înaintând la 7 martie 2008, contestația la fișa de evaluare, însă după 6 luni de zile a fost invitat să participe la ședința de definitivare a activității de cercetare a contestației, fiind depășit termenul legal de 15 zile prevăzut pentru constituirea comisiei de cercetare a contestației. A susținut reclamantul că prin Nota - Raport contestată, a fost finalizată cercetarea contestației sale, stabilindu-se în mod eronat că nu a depus contestația la șeful ierarhic al persoanei ce a aprobat calificativul în termen de 5 zile de la luarea la cunoștință, apreciindu-se că această contestație este tardivă, fiind respinsă ca atare, însă G, a depus contestația în termenul de 5 zile prevăzută de art.90 alin. 1 din Ordinul MAI 300/2004, neputându-se concluziona că este tardivă.

În ședința publică din data de 12 ianuarie 2009, reclamantul a arătat că nu înțelege să mai susțină cel de al doilea capăt de cerere privind acordarea calificatului " ", precizând că obiectul acțiunii sale este anularea Notei - Raport.

Prin întâmpinarea depusă la 12 ianuarie 2009, Ministerul Administrației și Internelor - actuala denumire a MIRA conform OUG 221/2008 - a invocat excepția

lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere, respectiv anularea Notei Raport, întrucât acest act este unul administrativ jurisdicțional emis de o comisie constituită pentru analizarea plângerii formulată de reclamant împotriva unui act administrativ cu caracter individual, reclamantul a formulat contestație conform art. 90 din Ordinul MAI 300/2004, ulterior s-a adresat și instanței solicitând anularea fișei de evaluare pentru anul 2008, pronunțându-se sentința civilă 216/2008, hotărâre irevocabilă, astfel că nu se justifică interesul reclamantului de promova prezenta acțiune.

De asemenea, a invocat pârâta, excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, arătând că prin sentința 216/2008, s-a respins această cerere ca neîntemeiată, fiind deci îndeplinite condițiile prev. de art. 1201 civ (filele 17 și 18), excepțiile au fost puse în discuția părților în ședința publică din 12 ianuarie 2009, fiind respinse de către instanță.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, și s-au solicitat relații de la IGPR privind numărul de înregistrare al contestației formulate de reclamant, modul de soluționare al acesteia, și împrejurarea dacă agentul șef este persoană însărcinată cu primirea corespondenței,comunicate cu adresa nr. -/30.12.2008 (fila 31).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În urma efectuării activității de evaluare a personalului din cadrul MAI pe anul 2007, conform art. 75 și urm. din Ordinul MAI 300/2004, a fost întocmită fișa de evaluare anulă a reclamantului, prin care s-a aprobat calificatul general " ", la data de 18.02.2008, de către inspectorul general al Poliției Române, rezultatul evaluării fiind adus la cunoștința lui G, la data de 4 martie 2008(filele 39-42), persoana evaluată făcând mențiunea atât în fișă cât și pe adresa de înaintare a acesteia că înțelege să conteste rezultatul evaluării( fila 9). Astfel, reclamantul a formulat contestație, intitulată Raport, prin care a arătat care sunt nemulțumirile sale privind rezultatul evaluării și calificatul acordat, contestație ce a fost înaintată la 10 martie 2008, cu borderoul de corespondență către IGPR - Direcția Management Resurse Umane, fiind înregistrată la această instituție sub nr.-/10.03.2008, primirea contestației fiind confirmată de semnătura agentului șef principal de poliție, ce are ca atribuție de serviciu primirea corespondenței( fila 43-45,47,31,33), ulterior contestația fiind înaintată Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul MIRA, la 14 martie 2008.

Prin Nota - Raport nr. -/01.10.2008, comisia constituită pentru cercetarea contestație formulate de G, a concluzionat că nu a fost respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 90 alin. 1 din Ordinul MAI 300/2004, contestația reclamantului a fost înregistrată la MIRA la 7.04.2008, este tardiv formulată, nu se impune admiterea acesteia, soluție aprobată de către Ministrul Internelor și Reformei Administrative( fila 6).

Potrivit art. 90 din Ordinul MAI nr. 300/2004, persoana nemulțumită de fișa de evaluare are dreptul de a contesta în termen de 5 zile de la luarea la cunoștință, rezultatele evaluării și calificativele acordate, cercetarea contestației urmând procedura prevăzută de acest text de lege. Astfel, reclamantul a uzat de dreptul său de a contesta rezultatele evaluării pe anul 2007, prin formularea contestației intitulată Raport, pe care a depus-o la IGPR la data de 10.03.2008, de rezultatele evaluării luând cunoștință la data de 4.03.2008, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar,

respectând termenul de 5 zile prevăzut de actul normativ aplicabil, respectiv Ordinul MAI 300/2004. Termenul de 5 zile a început să curgă la data de 4 martie 2008, data luării la cunoștință de rezultatul evaluării, s-a împlinit la 8 martie 2008, zi de sâmbătă

nelucrătoare, astfel că acest termen se prelungește până luni, 10 martie 2008 conform art. 101 alin. 5 pr.civ. dispoziție legală ce se aplică atunci când în actele normative speciale nu sunt statornicite reglementări în materia respectivă.

Reținerile comisiei constituite pentru cercetarea contestației formulate de reclamant potrivit cărora contestația a fost depusă la MIRA la data de 7 aprilie 2008, nefiind respectat termenul de 5 zile, în condițiile în care contestația trebuie depusă la șeful ierarhic al persoanei ce a aprobat calificatul, urmează a fi înlăturată de către instanță, întrucât art. 90 alin. 2 din Ordinul MIRA nr.300/2004, prevede obligația persoanei respective de a dispune constituirea unei comisii pentru cercetarea contestației, textul de lege nu prevede imperativ obligația depunerii contestației la șeful ierarhic al persoanei ce a aprobat calificativul, și nici sancțiunea nerespectării unei astfel de obligații, contestația a fost înregistrată la IGPR la 10 martie 2008, iar această instituție era îndrituită să o înainteze către instituția sau persoana competentă să o soluționeze, cum de altfel a și procedat.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că reclamantul a contestat rezultatele evaluării sale pe anul 2007 și calificativul acordat înăuntrul termenului de 5 zile, prevăzut de art. 90 alin. 1 din Ordinul MAI 300/2004, în cauză nu operează sancțiunea tardivității așa cum a fost reținută de comisia constituită pentru cercetarea contestației din cadrul MIRA, acțiunea promovată de G așa cum a fost precizată este întemeiată urmând să fie admisă, prin Nota - Raport contestată, Gaf ost prejudiciat în drepturile sale, sunt incidente dispozițiile art. 18 din Legea 554/2004, va fi anulată nota raport -/1.10.2008, cu consecința cercetării pe fond a contestației promovate de reclamant, înregistrată la IGPR la 10.03.2008.

De asemenea, Curtea va lua act conform art. 274 pr.civ. că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

Admite acțiunea precizată formulată de reclamantulG-, domiciliat în - Scăieni,-, județul P, în contradictoriu cu pârâtaMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE,în prezent MINISTERUL ȘI INTERNELORcu sediul în B, sector 1, nr.1A.

Anulează Nota - Raport -/01.10.2008 emisă de pârâta MIRA - Comisia pentru cercetarea contestație, formulate de comisarul șef, G.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2009.

Președinte

- -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.DL.

4 ex./16.01.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti