Anulare act administrativ . Decizia 3219/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3219
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 24 iunie 2009, privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 615 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 24 iunie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.615/24.02.2009 a Tribunalului Gorj - Secția CAF, a fost admisă contestația formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu DGFP
A fost modificată decizia nr.40 din 2 iunie 2008, în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată decizia de impunere nr.409 din 14 aprilie 2008 și raportul de inspecție fiscală nr.2183 din 14 aprilie 2008, cu privire la TVA și impozitul pe profit, în sumă de 14.735 lei pentru perioada 1 aprilie 2004 - 30 septembrie 2007.A fost exonerată petenta de plata acestei sume.
În motivare instanța a reținut că facturile refuzate a fi avute în vedere la controlul fiscal îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, precum și dispozițiile art. 155 al.5 din Legea nr. 571/2003.
Din interpretarea actelor normative, facturile din anexa nr. 3 neacceptat de echipa de control îndeplinesc condițiile legale pentru a fi înregistrate în contabilitatea societății reclamante.
De asemenea, în ceea ce privește suspiciunile avute de organele fiscale privind realitatea tranzacțiilor desfășurate între - SRL și - SRL pe de o parte și cele desfășurate între - SRL și - SRL pe de altă parte, acestea nu sunt justificate raportat la faptul că tranzacțiile respective au fost consemnate în facturile fiscale menționate și atașate în dosarul de față, iar marfa aprovizionată de către reclamantă a fost recepționată și apoi revândută în cea mai mare parte prin facturare astfel că operațiunile au fost luate în considerare de organul fiscal la calcularea impozitului pe profit, însă nu și la majorarea cheltuielilor deoarece bunurile achiziționate au fost înregistrate la mărfuri cont 371.03, iar achiziția de mărfuri nu reprezintă o cheltuială din punct de vedere fiscal și ca atare în mod eronat echipa de control a procedat la diminuarea cheltuielilor din contabilitatea societății reclamante.
În luna ianuarie 2007 unitatea furnizoare, - SRL nu a fost declarat contribuabil inactiv și faptul că nu a depus deconturile de TVA nu determină neacceptarea la deducere a taxei pe valoare adăugată și a cheltuielilor înregistrate de către societatea reclamantă, în baza facturilor emise de către această societate.
Pe cale de consecință, în raportul de inspecție fiscală în mod eronat s-a apreciat că facturile emise de către - SRL și înregistrate în contabilitate de către reclamantă nu constituie document justificativ, deoarece operațiunea de achiziție a fost reală întrucât marfa aprovizionată de reclamantă este recepționată și apoi revândută către clienți, tranzacția de vânzare fiind acceptată ca reală și legală de către organul de control cu precizările menționate anterior.
La data emiterii facturilor, societatea furnizoare nu fusese declarată contribuabil inactiv prin ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrație Fiscală, astfel că facturile fiscale emise de această societate produc efecte juridice fiscale în sensul că TVA-ul înscris pe aceste documente,m precum și cheltuielile aferente sunt deductibile fiscal.
În ceea ce privește obligațiile suplimentare stabilite de organul de control, societatea reclamantă nu are posibilitatea să cenzureze dobânzile, ele fiind accesorii ale obligației principale și sunt datorate până la achitarea integrală a acesteia.
Deși prin decizia de impunere suma a fost calculată corect, s-a apreciat că aceasta nu este datorată de societatea reclamantă raportat la disp. art. 155 al. 5 din Legea nr. 571/2003, art. 1 din Legea nr. 81/1991, art. 19 al. 1 din Legea nr. 571/2003, HG nr. 44/2004 deoarece facturile din anexa 3 trebuiau să fie luate în considerare de către echipa de control, cu atât mai mult cu cât pentru perioada anului 2006 tranzacțiile comerciale încheiate între aceleași societăți comerciale au fost acceptate ca fiind reale, iar documentele emise pentru aceste tranzacții au fost acceptate de același organ de control în sensul că facturile fac dovada realității și legalității operațiunilor, cu toate că aceeași societate furnizoare nu a avut declarate sedii secundare și nu a depus declarații fiscale în anul 2006; constatându-se o practică fiscală contradictorie în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor înregistrate în contabilitate cu privire la aceleași societăți comerciale și pentru aceleași operațiuni comerciale pentru perioada 1 aprilie 2004 - 30 sept. 2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 27.03.2009 pârâta DGFP G,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că instanța a reținut în mod greșit că suma nu este datorată de intimata reclamantă, deoarece facturile din anexa 3 trebuiau să fie luate în considerate de echipa de control și că s-a ținut cont greșit de concluziile raportului de expertiză, deși acestea au fost combătute prin obiecțiunile formulate de DGFP
S-a mai arătat că au existat suspiciuni legate de legalitatea operațiunilor comerciale realizate între - " SRL și - SRL și s-au dispus verificări cu privire la mijlocul de transport folosit de cele două societăți ce aparținea - "SRL, iar apărările reclamantei nu pot fi luate în seamă, deoarece nu sunt dovedite facturile fiscale în baza cărora s-a solicitat deductibilitatea nereflectând realitatea datelor înscrise în ele.
În ce privește TVA, în valoare de 5993 lei, sunt aplicabile dispozițiile art.143 alin.3 și art.18 din Legea 571/2003, deoarece facturile fiscale de aprovizionare în baza cărora agentul economic a dedus TVA nu reflectă realitatea tranzacțiilor înscrise în acestea, neîndeplinind calitatea de document justificativ din punct de vedere fiscal.
În consecință, s-a solicitat casarea sentinței nr. 615 din 24.02.2009 și pe fond respingerea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art.3041Cod pr.civilă.
La 10 iunie 2009, intimata reclamantă -" SRL I, Județul Gaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
La dosar au fost depuse și concluzii scrise ale reclamantei intimate.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentei, referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a realității facturilor fiscale emise de - SRL, Județul V, deoarece aceasta din urmă nu desfășura activitate la sediul social, nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și nu a avut secții secundare, este nefondată.
Așa cum s-a reținut și prin raportul de expertiză și în suplimentul acestuia, facturile fiscale în discuție conțineau toate elementele prevăzute de art.155 alin.5 fin Legea 571/2003, constituind document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate.
Pe de altă parte, faptul că furnizorul mărfurilor -""SRL nu desfășura activitate la sediul social sau nu a avut secții secundare declarate, nu poate fi imputat -" SRL, care nu avea obligația, la încheierea vânzării și întocmirea documentelor justificative, să verifice aceste aspecte, ci doar să întocmească o factură fiscală care să cuprindă toate elementele prevăzute de art.155 alin.5 din Legea 571/2003.
În ce privește mijlocul de transport utilizat, respectiv autobasculanta cu nr. de înmatriculare -, aparținând -" " și faptul că este susținerea referitoare la folosirea acesteia pentru transportul mărfurilor direct de la -""SRL la -" "SRL, reclamanta fiind doar un intermediar și această critică este nefondată.
Astfel, prin raportul de expertiză s-a determinat, pe de o parte, realitatea și corecta înregistrare a operațiunilor de vânzare-cumpărare a mărfurilor derulate atât între - ""SRL și -" "SRL, cât și refacturarea acestor mărfuri către -" "SRL.
Argumentul recurentei privitor la nerealizarea acestor operațiuni, respectiv lipsa unor sedii secundare declarate de către -""SRL pe perioada 2006 - 2007 nu poate fi reținut, atâta timp cât operațiunile de vânzare-cumpărare au avut loc, iar mărfurile au fost transportate la beneficiarul final -" "SRL, existând dovezi înregistrate contabil în acest sens.
Așa cum am mai arătat, faptul că -""SRL desfășura activitate comercială fără îndeplinirea formalităților legale în ce privește declararea sediilor sale secundare, a punctelor de lucru sau a depunerii declarațiilor la organele fiscale corespunzătoare nu face decât să atragă răspunderea acestei din urmă societăți, fără a putea fi imputată comercianților cu care a intrat în legătură și care s-au bazat pe aparența legală a activității desfășurate și care, de altfel, nici nu aveau obligația de a verifica aceste aspecte.
Având în vedere cele expuse, rezultă că în mod corect prima instanță a reținut și faptul că facturile fiscale de aprovizionare reflectă realitatea tranzacțiilor înscrise în acestea, că îndeplinesc calitatea de document justificativ și că pot conduce la deductibilitatea TVA.
Pe de altă parte, având în vedere și critica recurentei referitoare la concluziile raportului de expertiză, Curtea constată că soluția primei instanțe nu se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, ci și pe restul probelor administrate în cauză și că față de obiecțiunile pârâtei DGFP la acest raport, expertul depus un supliment cu răspunsuri la acestea, pârâta nesolicitând ulterior efectuarea altor probe în cauză sau a unei contraexpertize.
În aceste condiții, apreciind soluția instanței de fond temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul DGFP G ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 615 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/14.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie
