Anulare act administrativ . Decizia 343/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.343/CA/2009 -
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O, str. -, nr.2 B, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O,-, -N 40,.3,.9, jud. B împotriva sentințeinr.11/CA din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3533/CA/111/2007, având ca obiect - anulare act administrativ -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatul reclamant - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 3 iunie 2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERAȘĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru și se află la primul termen de judecată în această fază procesuală, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar concluzii scrise, învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant susține concluziile scrise și depuse la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate cu recurs, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, în mod corect instanța de fond a constatat nulitatea absolută a deciziei atacate, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată, iar problema juridică dedusă judecății și reiterată și în fața instanței de recurs este aceea că, decizia care face obiectul prezentei cauze a fost revocată de către organul emitent în timpul procesului.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.11/CA din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B și în consecință, a constatat nulitatea absolută a Deciziei de imputare nr.264/10.07.2007 emisă de pârâta DGFP
A fost respins capătul de cerere având ca obiect daune morale, obligând pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin Decizia de imputare nr.264 din 10.07.2007 i s-a imputat reclamantului, având funcția de șef compartiment valorificare bunuri din cadrul DGFP B suma de 1828 lei.
La baza emiterii deciziei a stat Raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală -Direcția de audit Public Intern nr.- din 23.02.2007 pag.6 lit.j și pag.10 cap.Concluzii al.2 din care rezultă că reclamantul, în calitate de membru al unei comisii de licitație și reevaluare a autoturismului marca Volvo preluat de către pârâtă de la.B, în temeiul adresei nr.1137/01.02.2006, ca bun accidentat în proporție de 95%, a decis, împreună cu ceilalți membrii ai comisiei, modificarea valorii autoturismului de la 6000 lei la 600 lei. S-a concluzionat că în această situație, responsabilitatea revine comisiei de reevaluare care nu a respectat prevederile legale în vigoare și că suma de 5400 lei reprezentând reducerea prețului stabilit inițial poate constitui un prejudiciu adus bugetului de stat.
În temeiul dispozițiilor art.7 din 554/2004, reclamantul a formulat o plângerea prealabilă adresată pârâtei, înregistrată sub nr.76700 din data de 01.08.2007, prin care a solicitat revocarea deciziei de imputare cu argumentul că la evaluarea autoturismului s-a produs o eroare informatică consemnându-se 6000 lei în loc de 600 lei, iar singura modalitate de corectare a erorii este reevaluarea prețului tastat eronat, aspect ce rezultă și din adresa nr.501 157 din 26.07.2007 emisă de MEF - compartimentul care a elaborat programul informatic VALORIF.
Prin Decizia nr.422/13.08.2008 emisă de către pârâtă, s-a dispus revocarea Deciziei de imputare nr.264/10.07.2007, întrucât modalitatea de recuperare a pagubelor prin emiterea deciziei de imputare era abrogată; pentru antrenarea răspunderii patrimoniale conform prevederilor legale în materie se impunea existența unui titlu de creanță împotriva tuturor membrilor comisiei de evaluare; au fost nesocotite dispozițiile art.271 din 53/2003care prevăd că în situația în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
Din interpretarea dispozițiilor art.1 al.6 din L:554/2004, care conferă calitate procesual activă în acțiunile de contencios administrativ și unității care a emis actul unilateral, rezultă că aceasta are posibilitatea să revoce actul emis doar anterior momentului în care actul a intrat în circuitul civil.
În speță, decizia de revocare a fost emisă la mai bine de un an de la data formulării plângerii prealabile, deși pârâta era obligată, potrivit disp. art.7 al.4 coroborat cu art.2 al.1 lit.h din 554/2004, să-i răspundă reclamantului în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii.
În acest interval de timp, reclamantul a formulat cererea în contencios administrativ iar ca urmare a emiterii deciziei de imputare, acesta a fost chiar detașat (Decizia nr.98 din 01.02.2008), astfel că susținerile pârâtei în sensul că actul administrativ nu a intrat în circuitul civil sunt eronate.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că Decizia nr.422/2008 este caducă, nefiind susceptibilă de a produce efecte juridice cu privire la valabilitatea Deciziei nr.264/2007, aspect care, în acest moment, poate fi lămurit doar în cadrul prezentei acțiuni.
În conformitate cu dispozițiile art.73 al.1 din 188/1999 (în redactarea în vigoare la data emiterii actului administrativ), "repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în situatiile prevazute la art. 72 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei". Modalitatea de recuperare a pagubelor prin emiterea deciziei de imputare a fost prevăzută de art.108 din 10/1972 abrogată prin 53/2003- Codul Muncii.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.72 din 188/1999 "Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza;"
Ori, în speță, din înscrisurile depuse în probațiune nu rezultă vinovăția reclamantului în producerea pagubei, cum nu rezultă însuși caracterul cert al prejudiciului creat pârâtei, diferența dintre cele două valori fiind susceptibilă de remediere pe calea unei reevaluări.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că cererea reclamantului este parțial întemeiată și în consecință a anulat Decizia de imputare nr.264/10.07.2007 emisă de pârâta DGFP
Cât privește daunele morale solicitate de către reclamant, instanța a reținut că acesta nu a făcut dovada prejudiciului, ca element necesar al răspunderii delictuale, care, poate să fie material sau moral, în ultimul caz, contând într-o atingere adusă acelor valori care definesc personalitatea cum sunt și cinstea, demnitatea, onoarea prestigiul profesional, drepturi care se bucură de ocrotire juridică, potrivit art.54 al.1 din.31/19954.
Legea nu distinge între cele două tipuri de prejudicii, ceea ce duce la concluzia că indiferent de natura lui, patrimonială sau morală, poate și trebuie să fie reparat pe cale pecuniară, instanța fiind chemată să constate existența daunelor materiale și să stabilească întinderea acestora.
În conformitate cu dispozițiile art.1169 civ, cel care face o cerere în fața instanței este dator aod ovedi.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a invocat doar prin concluziile scrise faptul că a fost tracasat prin cereri de strămutare, că s-a dispus detașarea sa și s-a formulat recurs la o încheiere interlocutorie.
Ori, nici unul din acesta motive nu este în măsură să creeze vreo suferință din cele ocrotite de art.54 al.1 din.31/19954, ci eventual un prejudiciu material, cu care instanța nu a fost investită.
Față de cele ce preced, instanța constatat că în speță nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de reclamant - ca și condiție absolut necesară și ca măsură a răspunderii civile delictuale - astfel că, a respins, ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 al.1 pr.civ. a obligat pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii, în principal a excepției lipsei de obiect a cauzei invocate, iar în subsidiar, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului recurenta învederează instanței că, prin decizia de imputare emisă de DGFP B, potrivit raportului emis de F - Direcția de Audit Intern, s-a stabilit producerea unei pagube în valoare de 5.400 RON, reprezentând reducerea prețului stabilit inițial pentru valorificarea autoturismului Volvo, răspunzător în acest sens fiind și șeful Compartimentului Valorificări, retribuit la acea dată, pentru suma de 1.828 RON.
La emiterea acesteia s-a ținut cont de punctul de vedere efectuat la proiectul de Raport întocmit de către
Se mai arată că, prin adresa nr.281 din 15 mai 2007, emisă de ANAF - se solicita remedierea în totalitate a deficiențelor constate prin raportul nr.661, precum și analizarea valorificărilor efectuate de către organele de valorificare ale DGFP, ținându-se cont de raportul încheiat.
Ca urmare acestei adrese, s-a întocmit de către DGFP B, Informarea nr.67162 din 3 iulie 2007, prin care se arăta că recuperarea se face de la persoanele răspunzătoare în raportul nr.661 pentru suma de 6.400 RON: director executiv, și.
Mai arată recurenta că, prin procesul verbal nr.3 autoturismul în cauză a fost reevaluat de către Comisia de Evaluare la suma de 600 RON, reducerea fiind astfel de 90 % din prețul de evaluare inițial, astfel că, apreciază recurenta că nu au fost respectate prevederile art.15 pct.18 - 23 din HG nr.514/1999, în sensul reevaluării eronate a bunului. Reducerea totală a prețului de vânzare, la a treia licitație, nu avea voie să depășească 75 % din valoarea inițială, iar după trei licitații, vânzarea se putea face în condițiile în care prețul nu poate fi mai mic de 25 % din valoarea stabilită inițial de comisia de evaluare.
Ori, de la 6.000 lei la 600 lei, cum a fost reevaluat autoturismul, nu se încadrează în prevederile legale, în sensul reducerii prețului care nu poate fi mai mic de 25 % din valoarea stabilită inițial de comisia de evaluare, mai arătându-se și că, reevaluarea autoturismului efectuată prin procesul verbal nr.3 nu a avut la bază o motivație documentară.
Recurenta mai învederează instanței și că, instanța de fond este în eroare cu privire la aspectul, potrivit căruia "diferența dintre cele două valori fiind susceptibilă de remediere pe calea unei reevaluări", întrucât nu acest aspect reprezintă problema esențială, ci că este vorba mai întâi de nerespectarea procedurii de licitație, reducerea totală a prețului de vânzare, la a treia licitație nu avea voie să depășească 75 % din valoarea inițială, iar după trei licitații vânzarea se putea face în condițiile în care prețul nu poate fi mai mic de 25% din valoarea stabilită inițial, ceea ce nu a fost respectat, potrivit arr.15 pct.18-23 din HG nr.514/1999.
De asemenea, cu privire la faptul că, întrucât din comisia de evaluare au făcut parte și funcționari din cadrul altor instituții publice, enumerați în recursul declarat, apreciază că, având în vedere că participarea a fost egală și răspunderea membrilor comisiei trebuie să fie egală.
Împotriva procesului verbal de inspecție reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia nr.524, decizie împotriva căreia reclamantul a formulat acțiune la Tribunalul Bihor, dosar pe care recurenta de azi a solicitat a fi conexat la prezentul dosar, în temeiul art.163, 164 Cod procedură civilă, instanța de fond respingând însă solicitarea făcută.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a cauzei arată recurenta că, potrivit art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ "autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice".
Textul de lege prevede situația în care actul administrativ unilateral nu mai poate fi revocat de instituția emitentă, în două condiții: când acesta a intrat în circuitul civil, adică a fost contestat și a produs efecte juridice, fiind pus în aplicare astfel dacă sunt îndeplinite cele două condiții, actul administrativ nu poate fi revocat de către instituția emitentă, ci doar de către instanță.
În drept au fost invocate 304/1, 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.20 pct.1 din Legea nr.554/2004.
Intimatul reclamant, prin concluziile scrise și depuse la dosarul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă intimatul reclamant a solicitat instanței să constate nulitatea deciziei de imputare nr.264 din 10 iulie 2007 emisă pe seama sa de către recurenta pârâtă și prin care i s-a imputat suma de 1828 lei.
Atât, în fața primei instanțe, cât și în recurs pârâta recurentă a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii formulate motivată prin faptul că prin decizia nr.422 din 13 august 2008 s-a dispus revocarea deciziei de imputare atacate de reclamant.
Excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de recurenta pârâtă a fost în mod corect respinsă de prima instanță, motivele de recurs invocate sub acest aspect fiind nefondate.
Astfel, se reține că, legiuitorul prin cuprinsul normelor edictate la art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, a conferit posibilitatea organului emitent al unui act administrativ de a-și revoca actul emis dacă acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.
Recurenta a arătat în cuprinsul motivelor de recurs că, în speță, chiar dacă decizia de imputare atacată a intrat în circuitul civil prin comunicarea ei cu partea interesată și constatarea ei ulterioară, ea nu a produs efecte juridice, putând fi revocată.
Acest susțineri ale recurentei nu pot fi primite, deoarece producerea de efecte juridice nu înseamnă doar executarea silită a unui act administrativ astfel cum invocă recurenta, noțiunea de efecte juridice vizată de legiuitor în textul de lege mai sus arătat trebuind a fi înțeleasă în sens larg și anume, tot ceea ce presupune producerea de consecință juridice ca urmare a emiterii unui act administrativ. Ori, în speță, ca urmare a emiterii deciziei de imputare reclamantul a fost detașat prin decizia nr.98/01.02.2008, neputându-se susține cu drept temei că, decizia nu a produs efecte juridice.
În consecință se reține că în mod judicios prima instanță a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă și a reținut că decizia de revocare nr.422 din 13 august 2008 emisă la mai bine de 1 an de la emiterea actului contestat și după formularea plângerii prealabile este caducă.
Faptul că, la baza emiterii deciziei de revocare a stat procesul verbal de inspecțienr.97749 din 25 iulie 2008, întocmit de Compartimentul de Inspecție Generală din cadrul DGFP B, nu constituie un temei suficient pentru a emite decizia de revocare peste dispozițiile legale care consfințesc condițiile în care un act administrativ poate fi revocat de organul emitent.
De altfel, în cuprinsul acestui proces verbal de inspecție s-a stipulat faptul că, prejudiciul reținut prin emiterea deciziei de imputare nu a fost corect calculat, deoarece, pe lângă membrii comisiei de evaluare din cadrul DGFP B, în cadrul comisiei au făcut parte și alți funcționari, iar răspunderea patrimonială ar reveni tuturor și nu doar celor din cadrul DGFP
Sub acest aspect se reține că, în mod judicios a reținut prima instanță că, în cauză, din înscrisurile depuse ce au stat la baza emiterii deciziei de imputare nu a rezultat caracterul cert al prejudiciului creat pârâtei de către reclamant, fiind reținută suma de 1828 lei ca prejudiciu, iar în actul ulterior de contro, se reține că, de fapt prejudiciul creat de reclamant ar fi fost de 1080 lei.
De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art.72 lit."a" în Legea nr.188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagube produse cu vinovăție în patrimoniul autorității sau instituției publice în care funcționează, ori în speță din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă vinovăția reclamantului în producerea pagubei.
Constatările cuprinse în procesul verbal de inspecție întocmit ulterior după emiterea deciziei de imputare nu pot fi reținute drept temei al vinovăției reclamantului, deoarece acest act a fost emis ulterior emiterii deciziei și nu anterior, iar acest act a fost contestat de reclamant, fiind în curs de soluționare acțiunea formulată de acesta împotriva procesului verbal de inspecție și a deciziei date în soluționarea contestației împotriva procesului verbal.
În consecință, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, urmând să dispună respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, ca legală și temeinică.
Instanța, nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O, str. -, nr.2 B, jud. B împotriva sentinței nr.11/CA din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 10.06.2009 -
Jud. fond
Tehnoredact.--
11.06.2009/ 2 ex.
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
