Anulare act administrativ . Sentința 3434/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3434
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - DIRECȚIA GENERALĂ ECONOMICĂ, având ca obiect "anulare act".
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 14.10.2009 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.10.2009 când a dispus următoarele:
CURTEA
Deliberând în condițiile art.260 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 12.09.2008 reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B - Direcția Generală Economică a solicitat anularea procesului-verbal întocmit de pârâtă la data de 04.06.2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 26.03.2008 - 18.04.2008 pârâta a efectuat un control având ca obiect modul în care au fost încasate și virate impozitele și taxele locale ce constituie venit ale Consiliului General al Municipiului B, în temeiul nr. 301/2006 privind repartizarea pe bugete componente veniturilor bugetului local al Municipiului pentru anul 2007.
Reclamanta mai arată că, prin procesul-verbal din data de 04.06.2008 au fost stabilite în sarcina Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale () Sector 4 o serie de măsuri ilegale și abuzive, pe care le- contestat la autoritatea pârâtă, iar contestația a fost admisă parțial prin decizia nr. 5499 din 31.07.2008.
Motivele de nelegalitate ale actului contestat susținute de către reclamantă privesc în primul rând nelegalitatea controlului financiar efectuat de pârâtă, întrucât arată reclamanta între sau primărie și Sector 4 nu există relații de subordonare. Conform Hotărârii nr. 14/2002 a Consiliului Local Sector 4, Sector 4 funcționează doar sub autoritatea Consiliului Local Sector 4.
Sector 4 mai arată că procesul-verbal contestat nu este semnat de conducerea pârâtei și ca atare măsurile din acest act nu au fost însușite și asumate de către conducerea Primăriei Municipiului sau Direcției de Venituri, iar nr. 301/2006 invocată drept temei al controlului fost anulată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2157/30.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, anterior perioadei verificate.
Cu privire la actul contestat, reclamanta critică măsurile dispuse de virare sumei de 385.355,08 lei reprezentând fondul de stimulente constituit din amenzile de circulație și amenzile contravenționale aplicate de către organele de specialitate ale Primăriei Municipiului și ale Regiei Autonome de Transport B, precum și a sumei de 19.180 lei reprezentând amenzi aplicate de alte autorități ale statului care constituie sursă bugetului Consiliului General al Municipiului B, întrucât virarea acestor sume nu are temei legal, singurul act normativ invocat fiind nr. 301/2006 care a fost anulată de instanța de judecată.
Referitor la măsurile dispuse la pct. 1 din actul contestat, respectiv "taxa de publicitate - 3% din valoarea contractelor încheiate" a fost parțial soluționată favorabil în urma contestației și nu mai înțelege să-l atace prin prezenta acțiune. În legătură cu suma de 4.521.606 lei reprezentând sume rezultate din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat în perioada ianuarie - noiembrie 2007, reclamanta menționează că, prin adresa nr. 38254/19.06.2008 s- transmis Primăriei Sectorului 4 - Direcția Economică această măsură stabilită prin actul contestat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 554/2004, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 273/2006, Codul d procedură fiscală.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar documentația care a stat la baza actului contestat și invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 3191/20.11.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în raport de prev. art. 10 din Legea nr. 554/2004.
La Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 04.03.2009.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 31672 din 04.06.2008 întocmit de experți din cadrul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului s-a consemnat obligația reclamantei de virare următoarelor sume: 23.675 lei reprezentând taxă de publicitate; suma de 4.521.606 lei reprezentând venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat; suma de 385.355,08 lei reprezentând fond de stimulente constituit și suma de 19.180 lei reprezentând amenzi aplicare de alte autorități ale statului (fila 9 și urm. ds. Tribunalul București ).
În cuprinsul procesului-verbal s- consemnat cu privire la temeiul juridic al controlului efectuat, nr. 301/2006.
Prin nr. 210/1999 s- prevăzut că din cadrul Primăriei Municipiului are atribuții de verificare și control asupra modului în care compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor sectoarelor Municipiului își exercită atribuțiile privind înregistrarea, încasarea și virarea sumelor cuvenite bugetului Municipiului Cu privire la ce sume sunt cuvenite bugetului Municipiului B, sau mai exact care este "cuantumul și tipul de venit care este lăsat la dispoziția sectoarelor Municipiului și cel care va fi virat către bugetul Municipiului B", nr. 210/1999 prevede că acestea pot fi stabilite și reactualizate anual, ori de câte ori este nevoie, prin hotărâri ale Consiliului General al Municipiului B (fila 9 ds.).
Ca atare, direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului era îndrituită să controleze modul în care înregistrat, încasat și virat sumele către bugetul Consiliului General al Municipiului în baza Hotărârii nr. 210/1999, dar nu putea să stabilească tipuri de venituri și cuantumul acestora, ca obligații de virare în sarcina reclamantei, întrucât nr. 301/2006, emisă în baza Hotărârii nr. 210/1999 era anulată printr-o hotărare judecătoreasă irevocabilă la data controlului.
Întrucât efectul anulării unui act este desființarea acestuia de la data la care a fost emis este evident că nu pot fi recunoscute efecte produse valabil ale nr. 301/2006.
Având în vedere că în lipsa unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului prin care să se stabilească tipul de venit și cuantumul ce ar fi trebuit virat la bugetul Municipiului B, precum și faptul că experții autorității pârâte care au efectuat controlul la instituția reclamantă nu puteau stabili obligații concrete de virare, Curtea constată că măsurile dispuse prin procesul-verbal contestat sunt nelegale, iar această împrejurare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului fără mai fi necesară analizarea celorlalte critici de nelegalitate invocate de către reclamantă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea și va dispune anularea procesului-verbal întocmit la data de 04.06.2008 de Primăria Municipiului B - Direcția Generală Economică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, cu sediul în B,--54, sector 4, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B - Direcția Generală Economică, cu sediul în B,-, sector 5.
Anulează procesul-verbal din 04.06.2008 emis de pârâtă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4 ex.
03.11.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria