Anulare act administrativ . Decizia 349/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.349/CA
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ declarat de recurentul reclamant, domiciliat în localitatea, județul T, împotriva sentinței civile nr.270 din 19.02.20009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202, și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect anulare act administrativ Legea 9/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul G, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul reclamant depune la dosar certificat, copie legalizată, emis de comuna din care reiese că în perioada 1943-1976 planul imobiliar nr.784 conform imobilelor înregistrate este înscris ca proprietar. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul recurentul reclamant G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.2531/88/9 oct.2008 la Tribunalul Tulcea, reclamantul Gac ontestat decizia nr.1398 din 12.08.2008 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru restituirea proprietăților prin care s-a validat hotărârea nr.1841 emisă de Comisia Județeană T pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr.387/7.03.2002 Comisia Jud.T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 i-a acordat compensații pentru bunurile abandonate în Bulgaria de tatăl său și bunicul său.
Prin Ordinul nr.4935/23.08.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru s-a invalidat hotărârea nr.387/7.03.2002 a Comisiei Jud.T pentru aplicarea Legii nr.9/1998 cu motivarea că este necesară completarea dosarului cu acte doveditoare pentru proprietățile abandonate în Bulgaria.
Susține totodată reclamantul că, hotărârea nr.387 emisă de Comisia Jud.T se referă la o altă persoană pentru bunuri abandonate în localitatea jud. el solicitând în realitate bunuri abandonate în jud. fiind prin urmare o confuzie.
În baza ordinului de invalidare, Comisia Jud.T a emis o nouă hotărâre nr.1841/21.03.2008 prin care a respins cererea reclamantului pentru acordarea de compensații în temeiul Legii nr.9/1998, această hotărâre fiind validată de Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților prin decizia nr.1398/12.08.2008, contestată prin prezenta acțiune.
Apreciază reclamantul că, această decizie este netemeinică și nelegală întrucât el a făcut dovada cu documente pentru bunurile abandonate în jud.
În dovedirea contestației s-a depus în copie decizia nr.1398/12.08.2008, hotărârea nr.1841/21.03.2008, Ordinul nr.4935/23.08.2007, copie extras din tabelul nominal cu locuitorii de origine română din orașul care urmează a evacua teritoriul și de avea imobiliară ce posedă, copie de pe situația de avere imobiliară rurală a locuitorului, situația de avere imobiliară rurală a locuitorului.
Pârâta, Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând prevederile art.4 alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940 încheiat între România și Bulgaria, respectiv Acordul privind schimbul de populațiune română și bulgară.
Totodată, autorii reclamantului nu figurează în tabelele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe și verificate de Comisia Mixtă Româno- (singurele documente doveditoare) pentru orașul, conform adresei N3/1059/29.11.2007.
La solicitarea instanței, pârâta a comunicat întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
La data de 11 februarie 2009 formulat întâmpinare și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 T, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că potrivit art.IV din Tratatul dintre România și Bulgaria, bunurile imobile urbane, chiar după părăsirea teritoriilor cedate rămâneau proprietatea privată a deținătorilor.
Prin sentința nr.270/19.02.2009 Tribunalul Tulceaa respins ca nefondata acțiunea.
Pentru a pronunța aceasta sentința prima instanța a reținut că, potrivit art.4 alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940 încheiat între România și Bulgaria, respectiv Acordul privind schimbul de populațiune română și bulgară,bunurile imobile urbane, chiar după părăsirea teritoriilor cedate, rămâneau proprietatea privată a deținătorilor.
Situația mixtă Româno- și Tabelul Nominal menționate în contestație nu constituie acte doveditoare cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietăților din mediul deoarece autorii au beneficiat de prevederile art.5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădiți de proprietățile lor, o perioade de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la apariția Decretului 513/3.12.1953 prin care se definitiva situația juridică a imobilelor din mediul care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor și care au făcut dovada existenței acestora cu acte autentice.
- anexă de la Tratatul d l Craiova sunt deținute de Arhiva Ministerului Afacerilor Externe întrucât pentru proprietarii de bunuri urbane s-a întocmit, ulterior anului 1940, o altă situație decât cea a Comisiei Mixte, din listele - anexă rezultând situația persoanelor din mediul, bunurile deținute în mediul și abandonate în teritoriile cedate, altfel nu se poate face dovada circulației juridice în condițiile în care persoanele respective (inclusiv autorul reclamantului) au deținut proprietatea bunurilor urbane până în anul 1953, timp în care bunul ar fi putut fi înstrăinat.
În cauză, în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe nu s-au regăsit documente referitoare la bunurile abandonate de și în localitatea, așa cum rezultă din adresa nr.3/1059/29.11.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând în criticile formulate că Legea nr.9/1998 este nediscriminatorie, face referire și la bunurile rurale abandonate în și la cele urbane.
Arată recurentul că Legea nr.9/1998 nu condiționează acordarea compensațiilor de data calendaristică a trecerii bunurilor în proprietatea statului bulgar și nici nu face referire în cuprinsul ei ca singurele documente doveditoare ar fi niște tabele eliberate de Ministerul Afacerilor Interne.
Actul depus la dosar de către recurent este un înscris valabil de a fi luat în considerare de Comisia județeană T pentru aplicarea Legii nr.9/1989.
Analizând hotărârea atacată din prisma acestor critici Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.1841/21.03.2008 Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.9/1989 Tar espins cererea formulată de G cu motivarea că pentru bunurile deținute de autorii acestuia în mediul nu au fost depuse înscrisuri doveditoare.
Această hotărâre, contestată de către reclamant, a fost validată prin Decizia nr.1398/12.08.2008 reținând că autorii reclamantului nu sunt înscriși în tabelele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe și verificate de
Comisia mixtă româno-bulgară.
La judecata cauzei în fond reclamantul a depus în copii extrasele emise de Arhivele Statului dar care privesc doar bunurile deținute în mediul rural de autorii săi,bunuri pentru care a fost despăgubit în temeiul Legii nr.9/1998.
Potrivit art.IV din Tratatul dintre România și Bulgaria "proprietate imobiliară urbană aparținând populațiunilor făcând obiectul prezentului Acord rămâne proprietate privată actualilor proprietari și în consecință, supusă legilor țării unde se află situată" (diferența dintre proprietățile imobiliare urbane și cel rurale este aceea că bunurile din mediul rural aparținând românilor obligați să părăsească teritoriile transferate Bulgariei,deveneau proprietate statului bulgar, pe când proprietățile imobiliare urbane rămâneau proprietatea privată a deținătorilor).
Prin urmare, bunurile imobile urbane, chiar după părăsirea teritoriilor cedate, rămâneau proprietatea privată a deținătorilor.
Așa cum corect a apreciat și instanța de fond,acest drept de proprietate s-a menținut până în anii 1952-1953, când prin Decretul nr.513/1953, Statul bulgar a obținut dreptul de proprietate asupra bunurilor urbane situate pe teritoriul Populare Bulgaria, în D de Sud, proprietatea persoanelor fizice sau juridice româno-bulgare instituite în mai 1949.
Arhivele Naționale dețin dosarele coloniștilor cu proprietăți rurale, listele - anexă de la Tratatul d l Craiova sunt deținute de Arhiva Ministerului Afacerilor Externe întrucât pentru proprietarii de bunuri urbane s-a întocmit, ulterior anului 1940, o altă situație decât cea a Comisiei Mixte (listele - anexă), iar din listele - anexă, reiese situația persoanelor din mediul, fiecare cu bunurile deținute în mediul și abandonate în teritoriile cedate.
Ori, în cauză, reclamantul nu a depus nici un act din care să rezulte că autorii săi au deținut bunuri urbane pe teritoriul statului bulgar bunuri pe care statul sa le fi preluat în proprietatea ca urmare a aplicării Decretului 513/1953.
Față de aceste considerente, conform art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul contencios administrativ declarat de recurentul reclamant, domiciliat în localitatea, județul T, împotriva sentinței civile nr.270 din 19.02.20009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.202, și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 9/1998, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect anulare act administrativ Legea 9/1998, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
2 ex./16.11.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim