Anulare act administrativ . Decizia 390/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 390
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Laura Chimoiu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta și pârâta G împotriva sentinței nr.1421 din 5 mai 2009, pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat și avocat, lipsind recurenta pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Avocat pentru recurenta reclamantă arată că acțiunea formulată de reclamantă privea două aspecte, respectiv constatarea că decizia emisă de pârâtă nu cuprindea precizările obligatorii și ridicarea măsurii suspendării cu consecința reluării activității.
Susține că instanța de fond nu a avut în vedere principiul priorității reglementărilor comunitare cu privire la capătul 2 de cerere.
Arată că, potrivit statutului funcționarului public, suspendarea din funcție este o măsură opțională, astfel că instanța poate dispune ridicarea măsurii.
Suspendarea de drept din funcție este prevăzută de art.86 alin.3 din Legea nr.188/1999, însă instanța trebuia să aibă în vedere și reglementările comunitare.
În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de reclamantă, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii în totalitate.
În ceea ce privește recursul pârâtei, susține că în mod corect a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă întrucât nu s-au solicitat drepturi bănești, ci constatarea refuzului nejustificat al autorității de a răspunde la cererea reclamantei.
Arată că reclamanta s-a adresat autorității pârâte indicând textele de lege încălcate, aceasta vând obligația de a răspunde și a primit un răspuns sumar în sensul că cererea sa nu poate fi soluționată favorabil, astfel că în mod corect s-a reținut că există un refuz nejustificat.
În ceea ce privește precizările referitoare la remunerație consideră că s-au aplicat în mod corect prevederile interne și cele comunitare, fiind incident în cauză Regulamentul nr.723/2004, dar și reglementările constituționale referitoare la aplicarea prevederilor comunitare mai favorabile.
Avocat pentru recurenta reclamantă susține că în anul 2005 s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei, însă cauza nu a fost soluționată până în prezent, condiții în care reclamanta este suspendată din funcție, nu realizează venituri și nu se poate încadra în altă funcție.
Arată că s-a solicitat revocarea măsurii suspendării, reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești: Nu s-a formulat contestație împotriva deciziei nr.184/2005, ci s-a formulat o cerere la care s-a primit un răspuns sumar ce a permis formularea unei acțiuni conform Legii nr.554/2004.
Consideră că nesoluționarea cauzei penale încalcă prevederile art.6 din, iar potrivit Tratatului referitor la Statutul Funcționarului Public European și Convenției Europene a Drepturilor Omului operează prezumția de nevinovăție.
De asemenea, consideră că există un mecanism legal european referitor la caracterul opțional al suspendării din funcție, reclamanta fiind în drept să-și reia activitatea.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.1421 din 05 mai 2009, Tribunalul Gorja respins excepția prescripției invocată de pârâta
A admis în parte cererea formulată de reclamanta - împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice G și a obligat intimata să completeze decizia nr. 184/08.09.2005, în sensul de a preciza dacă reclamanta în calitate de șef serviciu își păstrează sau nu, pe perioada suspendării, remunerația sau dacă este afectată, urmând a preciza cuantumul acestuia și care nu poate fi mai mic de minimul vital.
A respins capătul de cerere privind încetarea suspendării și reluarea activității.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitatea de șef serviciu în cadrul activității de control fiscal din cadrul DGFP G până la data de 8 sept. 2005, dată de la care intimata a emis decizia nr. 184 prin care a dispus suspendarea din funcția publică deținută de reclamantă până când instanța va dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
La emiterea acestei decizii intimata a avut în vedere disp. art. 74 al. 2 din Legea nr.188/1999 și rechizitoriul nr. 9/P/2005 emis de Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Tg-J prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a reclamantei.
Până în prezent acțiunea penală nu s-a finalizat prin pronunțarea unei hotărâri, ca urmare a unor impedimente procedurale și în acest context reclamanta de la data de 8 sept. 2005 până la data introducerii prezentei acțiuni - 6 februarie 2009 are o situație juridică complexă în sensul că este suspendată din exercițiul funcției publice aflându-se astfel într-o situație de incompatibilitate în desfășurarea altei activități publică sau privată, fără să-i fie asigurată o remunerație lunară sau o altă formă de protecție economico-socială minimală.
Ca atare, la data de 3 dec. 2008 s-a adresat intimatei solicitând ridicarea suspendării, întrucât i se îngrădește dreptul la muncă și dreptul de a i se asigura un nivel de trai decent, iar prin adresa nr. 51350 din 12 dec. 2008 i se comunică reclamantei că solicitarea acesteia nu poate fi soluționată favorabil, deoarece nu a prezentat o sentință definitivă și irevocabilă și prin urmare se menține măsura suspendării raportului de serviciu dispusă prin decizia 184/2005, până la soluționarea cauzei penale.
Instanța a apreciat că nu se poate reține excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată întrucât nu ne aflăm în cadrul prescripției extinctive prevăzută de art. 166 al. 1 din Codul muncii sau în cadrul art. 283 al. 1 lit. C din Codul muncii, deoarece decizia nr. 184/2005 este o decizie de suspendare din funcția publică deținută de reclamantă, astfel că decizia respectivă poate fi atacată pe tot timpul termenului de suspendare, raportat și la dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și la dispozițiile art.117 din Legea nr. 188/1999 care se completează cu reglementările de drept comun, civile, administrative, penale sau ale legislației muncii în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Conform disp. art. 86 al.3 din Legea nr.188/1999 suspendarea din funcția publică încetează în momentul în care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, astfel că în ceea ce privește ridicarea suspendării sau încetarea acesteia nu se va putea face decât în momentul în care cauza penală va fi soluționată printr-o hotărâre judecătorească.
Din interpretarea dispozițiilor art.94 litera m) și art.54 litera h) din legea nr.188/1999 rezultă că poate constitui cauză de suspendare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, situația în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, pe toată perioada desfășurării procesului penal, până la soluționarea definitivă a acestuia.
În ceea ce privește dreptul reclamantei de a i se asigura un minim de subzistență, s-a constatat că decizia nr. 184 din 8 sept. 2005 nu face nici o mențiune cu privire la remunerația lunară a reclamantei sau la venitul minim garantat prevăzut de legislația națională, iar în legislația comunitară se face referire la remunerația care nu poate fi mai mică decât minimul vital.
Decizia de suspendare din funcție este un act cu caracter provizoriu și se întinde pe o perioadă aleatorie în situația de față, decizie care nu face nici o referire dacă, pe perioada suspendării reclamanta își păstrează sau nu afectată remunerația sau dacă remunerația sa este afectată de o reținere al cărei cuantum trebuie precizat în decizie.
Conform dispozițiilor art. 47 din Constituție statul este obligat să ia măsuri de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, iar în raport de disp. art. 52 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal al unei cereri este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Raportat la legislația comunitară invocată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, prin Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului s-a stabilit regimul aplicabil funcționarului public european, fiind reglementat statutul acestuia.
Conform acestui statut, funcționarul public comunitar are dreptul să fie remunerat pentru activitatea prestată, acest drept făcând parte din categoria drepturilor la care funcționarul nu poate renunța, iar retribuția se acordă în funcție de grad și de treapta aferentă funcției publice și reprezintă un efect al actului de numire fiind exprimată în Euro și plătită în moneda țării în care aceasta își desfășoară activitatea.
Printre sancțiunile disciplinare aplicabile funcționarilor publici europeni este prevăzută și sancțiunea suspendării din funcție, în situația în care funcționarul poate să facă obiectul unei urmăriri penale, în care caz statutul funcționarului se va definitiva abia după ce organul de jurisdicție se va pronunța în mod definitiv și irevocabil, iar în celelalte cazuri suspendarea este limitată la cel mult șase luni.
Acest lucru însă nu justifică încălcarea dreptului reclamantei la un nivel de trai decent pentru simplul fapt că decizia de suspendare nu conține nici o clauză cu privire la remunerația acesteia, cu atât mai mult cu cât conform dispozițiilor art.94 și următoarele din legea nr.161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic și, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public își păstrează această cali8tate, în mod cu totul anormal reclamanta este lipsită de mijloacele necesare supraviețuirii.
Conform art. 6 din Capitolul 2 din Anexa VIII la Regulamentul nr. 723/2004 se definește minimul vital, în ceea ce privește cuantumul acordării remunerației, care este luată în considerare pentru calculul prestaților și care corespunde salariului de bază al unui funcționar pe prima treaptă din gradul 1.
Se constată că pe întreaga perioadă reclamantei, din culpa intimatei, nu i s-a asigurat un minim de subzistență, fiind lipsită de orice măsură de protecție socială, raportat la securitatea sa economică și familială, iar continuarea acestei situații este de natură să provoace daune grave atât reclamantei cât și familiei sale și pe cale de consecință, instanța a obligat intimata să completeze decizia nr. 184 din 8 sept. 2005, în sensul de a preciza dacă reclamanta în calitate de șef serviciul din cadrul activității de control fiscal își păstrează sau nu pe perioada suspendării remunerația lunară, iar în cazul în care remunerația va fi afectată, intimata urmează să precizeze cuantumul acesteia astfel încât să nu fie încălcate disp. art. 6 din Regulament, respectiv să nu fie mai mică de minimum vital.
Conform dispozițiilor art. 24 - 96 din Secțiunea a V-a din anexa IX din Regulamentul nr. 723/2004, decizia privind suspendarea funcționarului public trebuie să conțină în mod obligatoriu precizări dacă în timpul perioadei de suspendare persoana în cauză păstrează integralitatea remunerației sau dacă remunerația sa este lovită de o reținere a cărei sumă trebuie fixată prin aceeași decizie.
De asemenea se arată că suma respectivă nu poate să fie în nici un caz inferioară minimului vital prevăzut la art. 6 anexa VIII din statut și crescând dacă este cazul alocațiile familiale.
Având în vedere și disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a constatat că sunt întrunite existența condițiilor legale, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, deoarece decizia nr. 184/2005 este un act administrativ, care nu conține dispoziții a căror îndeplinire ar înlătura producerea unor consecințe greu sau imposibil de înlăturat, cu atât mai mult cu cât reclamanta a făcut dovada declanșării procedurii prealabile administrative pre văzut de art. 7din aceeași lege.
În ceea ce privește existența primei condiții legale, respectiv existența cazului bine justificat, se poate reține din împrejurările de fapt și de drept ale cauzei că, rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei de suspendare atacate, în situația de față actul administrativ nu conține dispoziții a căror îndeplinire să nu producă consecințe greu sau imposibil de înlăturat, fiind forma atipică a actului administrativ realizată prin omisiune, cu motivarea că legislația națională nu prevede o astfel de clauză obligatorie, deși conform disp. art.20 al. 2 din Constituție în situația în care există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește a doua condiție legală și anume paguba iminentă care este definită de art. 2 al.1 lit. ș ca fiind prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei persoane juridice, în situația de față prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, întrucât în ceea ce privește fondul litigiului acesta nu poate fi prejudecat în raport de disp. art. 86 al.3 din Legea nr. 188/1999, fiind evidentă prin suspendarea raportului de serviciu, reclamanta este în situația de a nu mai încasa salariul lunar, așa încât este lipsită de mijloacele financiare necesare traiului zilnic.
S-a constatat de asemenea că paguba respectivă este iminentă și nu reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil, fiind un prejudiciu actual și determinabil raportat la faptul că din data de 8 sept. 2005 reclamantei i s-a încălcat dreptul constituțional privind asigurarea unui nivel de trai decent, ce include dreptul la măsuri de protecție socială și care vizează securitate și sănătatea salariaților.
Reclamanta beneficiază de prezumția de nevinovăție consacrată atât de Constituția României, cât și în art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că legiuitorul național deși a instituit suspendarea de drept a funcționarului public, în cazul trimiterii în judecată, nu a prevăzut o protecție juridică pe perioada suspendării, din contră a interzis conform dispozițiilor art.49 alin.4 din Codul muncii să beneficieze de vreun drept care rezultă din calitatea sa de funcționar.
Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor constituționale privind principiul priorității reglementărilor internaționale și urmează să aibă în vedere dispozițiile comunitare ce reglementează situația juridică a funcționarului public european în cazul suspendării acestuia pentru situația trimiterii în judecată, precum și protecția socială și economică a acestuia.
Prin art. 24 din Tratatul de fuziune () din 8 aprilie 1965 fost impusa "stabilirea unui regulament al personalului unic si comun tuturor instituțiilor comunitare".
Statutul grupează principalele probleme pe care le presupun condițiile juridice ale salariatului. Acest document a suferit o modificare masiva, noile reglementari intrând în vigoare la 1 mai 2004, odată cu aderarea la uniunea Europeana a celor 10 noi membrii. Dat fiind însa posibilele probleme ce pot deriva din schimbarea dintr-o data a unui asemenea cadru normativ s-a optat pentru o perioada de tranziție de doi ani de zile. Aceasta perioada de tranziție s-a încheiat pe 30 aprilie 2006.
Conform art. 1 din Statut "Este funcționar al Comunităților, în sensul prezentului statut, orice persoana care a fost numita în condițiile prevăzute de statut într-o funcție permanenta într-una din instituțiile comunitare printr-un act scris de autoritatea investita cu putere de numire din această instituție."
La soluționarea prezentei cauze s-au avut în vedere și dispozițiile art.11 din Pactul internațional nr.16/1966, precum și dispozițiile art.20 din Tratatele internaționale privind drepturile omului și dispozițiile art.47 din Tratatul privind Nivelul de trai. Spre exemplificare menționăm dispozițiile art.11 din Pactul internațional nr.16/1966::" 1. Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și locuință suficiente, precum și la îmbunătățirea continuă a condițiilor sale de existentă. Statele părți vor lua măsuri potrivite pentru a asigura realizarea acestui drept și recunosc în acest scop importanta esențială a unei cooperări internaționale liber consimțite."
Instanța a avut în vedere și dispozițiile prevăzute de legislația națională în general, și legislația comunitară în special, cu referire la disp. art. 86 și urm. din Legea nr. 188/1999, raportat la dispozițiile art.24 - 96 din statutul funcționarului public european, a dispozițiilor legii nr.554/2004, ale codului muncii și nu în ultimul rând Constituția României și
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta - și
În recursul său reclamanta critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie privind încetarea suspendării și reluarea activității.
Arată recurenta că prin decizia nr.184/2005 emisă de Gaf ost suspendată din funcția publică deținută până când instanța va dispune achitarea sau încetarea procesului penal, însă din anul 2005 nu s-a finalizat nici măcar judecata în primă instanță, aflându-se practic în situația de a fi suspendată din exercițiul funcției publice, fără remunerație, rămânând funcționar public fiind astfel în situație de incompatibilitate cu orice activitate profesională privată.
Recurenta arată că prin menținerea acestei suspendări sunt nesocotite o serie de norme juridice de drept intern, constituțional, dar și internațional, inclusiv comunitar.
Se precizează că dispoziția de suspendare este un act cu caracter provizoriu ce trebuie definitivat într-un interval de 6 luni de la data când decizia începe să producă efecte și că instanța de fond a reținut că perioada suspendării este aleatorie în situația de față și statutul funcționarului se va definitiva abia după ce organul de jurisdicție se va pronunța definitiv și irevocabil.
Ori, potrivit statutului funcționarului public, autoritatea investită cu puterea de numire poate să dispună suspendarea din funcție ceea ce denotă faptul că suspendarea este opțională și nu de drept.
Învederează recurenta că prin menținerea unei astfel de măsuri se încalcă drepturi garantate și ocrotite de Constituție, respectiv dreptul la muncă prevăzut de art.41 întrucât prin suspendarea din funcție se încalcă, în mod indirect, principiul constituțional conform căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Se menționează că se încalcă și dispozițiile art.53 din Constituție, întrucât prin prelungirea extremă, de peste 4 ani a acestei situații de restrângere a dreptului ( prin faptul că procesul penal trenează de peste 4 ani de zile cu depășirea noțiunii de "rezonabilitate" exprimată de art.21 din constituție și art. 6 paragraf 1 CEDO) este de natură a face restrângerea și în prezent a dreptului la muncă prin suspendare total neconformă cu principiile și necesitățile unei societăți democratice, lipsită de proporționalitate cu situația care a determinat-o, exprimând efectiv o anulare a dreptului la muncă, securitate economică și trai decent.
În recursul său, Gac riticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că dreptul la acțiune cu privire la anularea deciziei nr.184/2005 privind suspendarea din funcția publică deținută până când instanța judecătorească va dispune achitarea sau încetarea procesului penal s-a născut în cursul anului 2005, în momentul în care funcționarul public a luat la cunoștință, prin semnarea de primire a deciziei.
Se arată că potrivit art.166 al. 1 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Recurenta precizează că și dispozițiile art.3 din Decretul 167/1959 privitor la prescripție sunt în același sens, iar dispozițiile art.117 din Legea nr.188/1999 R prevăd că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției.
Invocă recurenta că instanța de fond în mod greșit a reținut că decizia în cauză ar putea fi atacată pe tot timpul termenului de suspendare fără a indica temeiul de drept.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată că a respectat dispozițiile art.74 al.2, ce prevede că suspendarea se dispune în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art.54 lit.
Arată recurenta că reclamanta s-a adresat către G cu o cerere de ridicare a suspendării raportului de serviciu, însă i s-a răspuns că nu se poate ridica suspendarea întrucât aceasta ar putea opera doar în condițiile art.86 al. 3 din Legea nr.188/1999 ce prevede că în situația în care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitate în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare, ori intimata reclamantă nu face dovada că instanța de judecată ar fi dispus achitarea sau încetarea procesului penal.
Precizează recurenta că motivarea instanței de fond că s-ar impune completarea deciziei nr.184/2005 cu precizarea remunerației lunare cu cuantumul care să nu fie mai mic decât minimul vital, încalcă dispozițiile art.86 alin. 3 din Legea nr.188/1999.
Recurenta susține că este reținerea de către instanță că răspunsul instituției ar fi un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, din moment ce prin adresa nr.51350/2008, G i-a răspuns motivat, în fapt și în drept, de ce nu se poate proceda la ridicarea măsurii suspendării și că totodată nu a încălcat nicio prevedere din Constituție și dreptul internațional.
La 08.12.2009, recurenta - a depus întâmpinare la recursul formulat de
În întâmpinare se arată că instanța de fond a apreciat în mod corect că litigiul dedus judecății nu se află în cazul prescripției extinctive prevăzută de art.166 al. 1 Codul muncii sau art.283 alin. 1 lit. C din Codul muncii întrucât prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâtei să emită un act administrativ de încetare a suspendării din funcția publică deținută și de reluare a activității sale în funcția publică deținută în cadrul pârâtei.
Cu privire la recurs se mai arată că instanța de fond în mod corect a apreciat că este vorba de un refuz nejustificat al autorității de a răspunde la cererea sa, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.554/2004.
Se învederează că instanța de fond în mod legal a făcut aplicarea dispozițiilor constituționale privind principiul priorității reglementărilor internaționale și că a avut în vedere dispozițiile comunitare ce reglementează situația juridică a funcționarului public european în cazul suspendării acestuia pentru situația trimiterii în judecată, precum și protecția socială și economică a acestui funcționar.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art.3041proc. civ. Curtea constată:
Prin acțiunea promovată reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâtei G ca în temeiul art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 să emită un act administrativ de încetare a suspendării din funcția publică deținută și de reluare a activității în funcția publică deținută anterior în cadrul pârâtei.
Instanța de fond, fără aoi nterpela pe reclamantă pentru a stabili exact cadrul procesual sau fără a avea la dosar vreo precizare a acțiunii, a pronunțat o hotărâre prin care a acordat altceva decât s-a solicitat.
Astfel, tribunalul a obligat intimata să completeze decizia nr.184/2005 ( prin care se dispusese suspendarea reclamantei din funcția publică deținută de aceasta până când instanța va dispune achitarea sau încetarea procesului penal), în sensul de a preciza dacă reclamanta îți păstrează sau nu, pe perioada suspendării, remunerația sau dacă este afectată, urmând a preciza cuantumul acesteia și care nu poate fi mai mic decât minimul vital.
Totodată, a respins capătul de cerere privind încetarea suspendării și reluarea activității în condițiile în care reclamanta a solicitat emiterea unui act administrativ, instanța de fond neanalizând cererile aflate la dosar.
Astfel, în raport de motivele acțiunii, neanalizarea acestora echivalează cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare, dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Necercetarea fondului rezultă în mod neechivoc din neanalizarea unor aspecte esențiale, invocate de reclamantă și nemenționate de instanță, în acest fel lipsindu-o practic pe reclamantă de dreptul său de acces la instanță, în vederea înlăturării vătămării învederate prin acțiunea introdusă la instanță.
În raport de dispozițiile din materia și cele ale dreptului comunitar, cu incidență în cazul suspendării raportului de funcție al funcționarului public, Curtea arată că în temeiul art. 94 alin. 1 lit. m din Legea nr.188/1999 R, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art.54 lit. h din aceeași lege.
Art. 54 lit. h din același act normativ prevede că poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice.
Din interpretarea acestui text și a prevederilor art. 94 lit. m rezultă că poate constitui cauză de suspendare de drept a raportului de serviciu al funcționarului situația în care un funcționar public a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sa în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției.
În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta este evidentă, fără a se pune în discuție dovada ei, deoarece prin suspendarea raportului de funcție, reclamanta este în situația de a nu mai încasa salariul lunar, așa încât este lipsită de mijloace de subzistență.
Trebuie precizat că și în cazul funcționarilor publici ai comunității europene, Regulamentul 96/2004 prevede suspendarea din funcție a funcționarului public, în cazul infracțiunilor de drept comun, numai că în respectarea drepturilor fundamentale ale omului și angajatului, acestora li se asigură un nivel minim de subzistență, aspect bine sesizat de instanța de fond, însă în afara cadrului procesual stabilit de reclamantă.
Mai mult, actul comunitar citat mai sus asigură protecția funcționarului public și prin limitarea în timp a perioadei de suspendare, situație prevăzută de art.24 pct. 2 din Regulament, în cazul reclamantei cauza penală, în primă instanță și încă nesoluționată trenând încă din anul 2005.
În conformitate cu art.94 și următoarele din Legea nr.161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic și, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public își păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcționar este lipsit de mijloace de supraviețuire cu atât mai mult cu cât reclamanta beneficiază de prezumția de nevinovăție, consacrată atât în Constituția României, cât și în art. 6 paragraful 2 din
În ceea ce privește prescripție dreptului la acțiune, Curtea apreciază că raportat la obiectul acțiunii, respectiv obligarea pârâtei să emită actul administrativ solicitat, acțiunea nu este prescrisă.
Curtea constată că instanța de fond nu a cercetat fondul și că se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei, atât pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție pentru ambele părți, cât și pentru lămurirea tuturor aspectelor invocate, posibilă prin exercitarea rolului activ al instanței, astfel cum e prevăzut de art.129 alin.4 proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.5 proc. civ. Curtea va admite recursurile, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta și pârâta G împotriva sentinței nr.1421 din 5 mai 2009, pronunțată în dosar nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/31.03.2010
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Laura Chimoiu
