Anulare act administrativ . Decizia 422/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 422/CA

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

Judecător: I - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I în contradictoriu cu intimații Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului I și, având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr. 320/ca/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază obiectul litigiului, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Consilier juridic pentru recurentă, solicită admiterea recursului ca fiind fondat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei pentru restituirea integrală a sumei ca neîntemeiată și nelegală.

Instanța constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin sentința civilă nr. 320/ din 14.04. 2009 Tribunalul Iașia respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliat în I,-, 951, ap28 în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I având ca obiect anularea deciziei 66232/30.05.2008 ca nefondată.

A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I cu sediul în str. - nr. 26,

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului I să-i restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca Volkswagen, culoare albastră, cu nr.- în cuantum de 1324,64 ron și dobânda legală.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în iulie 2007 reclamanta a cumpărat un autoturism marca Wolkswagen an de fabricație 2003. Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamanta a achitat in contul Trezoreriei mun. suma de 1324,64 lei ron lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța anexată.

Această taxă, prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificate prin nr.OUG 110/2006, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.

Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".

Articolul 28 CE prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".

Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."

Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:

De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene (Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.

Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, această taxa fiind introdusă ulterior nașterii prezentului raport juridic prin OUG 50/2008 și având alte considerente pentru care a fost reglementată. Faptul că CJCE a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul nu are relevanță în cauza atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul vânzării unui autoturism românesc, ci doar celor aduse din alte state comunitare.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 Tribunalul reține următoarele:

Legiuitorul a dorit să înlăture această situație ce a generat încălcarea normelor comunitare menționate și a abrogat în prezent dispozițiile art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG 50/2008 instituind și o procedură de restituirea diferenței între taxele de primă înmatriculare încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare instituită de noua lege.

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Instanța constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Tribunalul mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație, în unele situații fiind chiar mai mare decât taxa de primă înmatriculare.

Așa fiind, tribunalul apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 și cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului, în practica judecătorească la nivelul întregii țări statuându-se constant în acest sens.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia acțiunii formulate conform argumentelor anterior expuse.

Instanța reține că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional al neretroactivității legii. Prin urmare instanța consideră că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea instanța reține că și ulterior modificării legislației deși HG 686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire chiar și în parte a taxei percepute.

Pentru motivele invocate, văzând în drept dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art.148 din Constituție instanța va admite acțiunea formulată de și va obliga Administrația Finanțelor Publice a municipiului I să-i restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca Volkswagen, culoare albastră, cu nr.- în cuantum de 1324,64 ron.

Instanța va respinge capătul de cerere privind anularea deciziei 66232/30.05.2008 ca nefondată emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, această decizie neputând fi considerată un act administrativ, fiind doar o corespondență administrativă, care nu produce efecte juridice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Județului I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că organul fiscal competent care ar putea avea calitate procesuală pasivă în ceea ce privește restituirea sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (în speță a municipiului I, deoarece intimatul are domiciliul în municipiul I). Mai susține recurenta, că potrivit Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.

Pentru stingerea obligațiilor ce reveneau, pe de o parte, organului fiscal, născute din faptul încasării unei taxe găsită a fi incompatibilă cu Tratatul Comunității Europene, iar pe de altă parte contribuabilul obligat la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii reciproce.

Precizează că la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor noii ordonanțe.

Ținând cont de evoluția cadrului normativ vizând condițiile înmatriculării autovehiculelor în România și obligațiile fiscale decurgând din această operațiune, de faptul că modificarea adusă de OUG 50/2008 a intervenit mai înainte ca acțiunea reclamantului să fi fost soluționată în mod irevocabil, dar mai ales de faptul că prin soluțiile adoptate legiuitorul a înțeles să toate situațiile potențial litigioase, născute din încălcarea de către România a prevederilor art.90 din Tratat, în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, perioadă în care art.2141-2143Cod fiscal au fost în vigoare, au produs efecte juridice față de reclamant, consideră că soluția compensării legale a celor două datorii este în concordanță cu dispozițiile art.116 Cod procedură fiscală, chiar dacă ea a devenit operațională după data pronunțării hotărârii recurate, voința legiuitorului trebuind să prevaleze într-un asemenea caz.

De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate nu este întemeiat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant, la fel ca și acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite prevederile art. 274 alin. 1 cod proc. civ.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a reține următoarele:

Plata acestei taxe este o obligație legală derivată din reglementările Codului Fiscal capitolul " specială pentru autoturisme și autovehicule" reglementare în vigoare de la 01 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.

Conform art. 148 alin. 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2.

Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene, acesta prevede că "Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se va observa că este interzisă discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale.

La data importării autoturismului taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări. Cuantumul taxei datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 214 indice 1 alin. 3 din Codul Fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare. Taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și acest stat comunitar de la 01 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Aplicarea taxei speciale introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul neînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.

Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referire la art. 148 alin. 1 și alin. 4 din Constituție, fac referire la supremația dreptului comunitar, în speță art. 90 paragraful 1 din Tratat și conchid că prin modificarea Codului Fiscal și introducerea taxei speciale legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate a Tratatului.

Aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratat inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că la data aderării dispozițiile tratatelor originale adoptate înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.

Tot astfel, conform art. 220 din Tratatul, asigură interpretarea dispozițiilor tratatelor iar interpretarea acestei instanțe este obligatorie pentru statele membre. Jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art. 90 par. 1 în materia taxelor de primă înmatriculare discriminatorii trebuie luate în considerare de statul român și de toate autoritățile sale.

Nu poate opera nici compensarea datoriei, câtă vreme ele au sorginte, finalitate și temei legal diferite. De asemenea, având în vedere natura obligației stabilită în sarcina pârâtei, acesta este purtătoare de dobânzi în condițiile art. 1084 și urm. cod civ. dobânzi care cad în sarcina debitorului, respectiv pârâta.

În consecință, pentru considerentele expuse urmează, ca în temeiul art. 312 ind. 1 cod proc. civ. urmează să respingă recursul și să mențină, ca legală și temeinică, sentința recurată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de I împotriva sentinței civile nr.320/ca din 14.04.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia

- - - - - - I -

Grefier,

Red.

Tehnored. /

Tribunalul Iași:

-

10.VII.2009.-

2 ex.-

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 422/2009. Curtea de Apel Iasi