Anulare act administrativ . Decizia 425/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 425/CA
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta - "" SRL în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, având ca obiect anulare act administrativ - recurs împotriva sentinței civile nr. 216/ca/06.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care este la al doilea termen de judecată.
Prin registratura instanței, recurenta a depus înscrisuri cu duplicat pentru comunicare.
Se înmânează duplicatele înscrisurilor reprezentantei intimate care precizează că are cunoștință de aceste acte și nu solicită termen pentru luare la cunoștință.
Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, instanța acordă cuvântul reprezentantei intimatei.
Consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr.216/ca/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași ca fiind legale și temeinice.
Instanța constatând încheiate dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față.
Prin sentința civilă nr. 216/ca din 6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu I -
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 2.07.2008 s-a emis decizia nr. 5000 de către Administrația Finanțelor Publice a mun. I, prin care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 98 lei pentru perioada 25.01.2007 - 06.05.2008, pentru neplata debitelor datorate bugetului general consolidat al statului, declarate de reclamanta - SRL.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, care a fost soluționată prin decizia nr. 98/29.08.2008 de către pârâta DGFP I, în sensul respingerii. Pentru a decide astfel pârâta a constatat că din suma totală de 98 lei, 14 lei sunt majorări de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale, 3 lei majorări aferente contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, 13 lei majorări de întârziere aferente contribuției de asigurare de șomaj datorată de angajator, 68 lei majorări de întârziere aferente contribuției pentru asigurări de sănătate datorată de angajator. Potrivit fișei analitice a reclamantei, din sumele achitate de aceasta pentru datoriile declarate în anul 2007 au fost stinse, în ordine, în cadrul aceluiași tip de creanță: obligații fiscale principale și accesorii din Declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la 31.12.2003 (nr. 1/13.02.2004), obligații fiscale principale înregistrate în evidența organului fiscal în baza declarațiilor reclamantei nr. -/25.08.2004, nr.-/27.09.2004, nr.-/25.10.2004 și nr.-/25.11.2004, obligații fiscale accesorii individualizate prin deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. ---, nr. - -- și nr. - -- emise de a municipiului I la 11.01.2006.
Plățile efectuate de reclamantă au stins obligații de plată mai vechi, pe care reclamanta nu le-a contestat în termenul legal, respectiv obligații fiscale principale și accesorii din Declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la 31.12.2003 (nr. 1/13.02.2004), obligații fiscale principale înregistrate în evidența organului fiscal în baza declarațiilor reclamantei nr.-/25.08.2004, nr.-/27.09.2004, nr.-/25.10.2004 și nr. -/25.11.2004, obligații fiscale accesorii individualizate prin deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. ---, nr. - -- și nr. - -- emise de a municipiului I la 11.01.2006, potrivit ordinii de stingere a datoriilor aplicabilă la data fiecărei plăți ulterioară datei de 01.01.2007, astfel cum a fost ea reglementată prin OG nr. 92/2003 modificată prin Legea nr. 505/2006. Obligațiile fiscale principale declarate trimestrial de reclamantă prin Declarații 100, cu scadență după 01.01.2007, au rămas nestinse și au generat majorări de întârziere.
La data efectuării fiecăreia dintre plățile dovedite cu chitanțele aflate la dosar, depuse de reclamantă,în copie, plăți efectuate cu titlu de contribuții datorate bugetului general consolidat al statului, reclamanta mai avea obligații fiscale restante, evidențiate de pârâtă în înscrisurile depuse la dosar.
Ordinea de stingere a datoriilor în cadrul aceluiași tip de obligație fiscală principală (contribuții asigurări sociale, contribuții asigurări de sănătate, șomaj, accidente de muncă, salarii, concedii, indemnizații, după caz) este reglementată în mod imperativ de art. 115 din Codul d e procedură fiscală, reclamanta neputând alege să se datoriile aferente lunii în care a făcut plata (pentru același tip de creanță fiscală principală), în condițiile în care avea obligații fiscale restante de același tip.
Împotriva acestei sentințe sentințe a declarat recurs reclamanta care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța de fond nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de reclamantă.
În recurs au fost depuse înscrisuri (filele (7-9).
Prin întâmpinarea formulată, intimatul - I solicită respingerea recursului motivat de faptul că distribuirea sumelor din contul unic se face doar de către organul fiscal competent nu și de către debitor, iar stingerea obligațiilor fiscale se realizează printr-un program informatic transmis de
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond reține următoarele:
Reclamanta -recurentă a formulat contestație împotriva deciziei nr. 98/29.08.2008 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 5000/02.07.2008 emisă de către municipiul
Din sumele achitate de SRL pentru datoriile declarate în anul 2007 au fost stinse în ordine, în cadrul aceluiași tip de creanță fiscală, obligațiile fiscale principale cu termene de plată în anul în curs, precum și accesoriile acestora, în ordinea vechimii.
Deoarece în anii 2005 și 2006 recurenta a efectuat plăți la nivelul debitelor declarate, obligațiile fiscale principale și accesorii nu au fost stinse.
Incepând cu anul 2007, când ordinea stingerii datoriilor a fost schimbată, plățile făcute de recurentă au stins în ordine, în cadrul aceluiași tip de creanță fiscală, debitele mai vechi înscrise în evidența fiscală în baza titlurilor de creanță.
Obligațiile fiscale principale declarate trimestrial de - SRL prin Declarațiile 100 privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat din datele de 25.01.2007, 25.04.2007, 16.07.2007 și 25.10.2007, cu scadență după data de 01.01.2007, au rămas nestinse și au generat majorări de întârziere.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Codul d e procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Art. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală menționează că asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; b) declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentâmnd dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente.
Plățile efectuate în contul unic au stins obligații fiscale restante, în ordinea vechimii, în baza dispozițiilor Codului d e procedură fiscală privind modul și ordinea de stingere a creanțelor bugetare.
Distribuirea sumelor din contul unic se face doar de către organul fiscal competent, nu și de către debitor, această dispoziție imperativă fiind consacrată de prevederile art. 114 din Codul d e procedură fiscală.
Potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia la pct. 9 și 10 precizează că:
"Metodologia de distribuire și de stingere a sumelor plătite în contul unic de către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, precum și a celor plătite în cuantum mai mic decât opbligațiile fiscale datorate de către contribuabili se aplică, conform prevederilor art. III alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar -fiscale, începând cu data de 1 ianuarie 2008.
În situația în care contribuabilul care a efectuat plata în contul unioc înregistrează obligații fiscale restante la bugetul de stat, respectiv la bugetele contribuțiilor sociale, organul fiscal competent va proceda la distribuirea sumelor achitate astfel:
-pentru bugetul de stat, suma virată în contul unic va fi distribuită potrivit prevederilor pct. 2. Stingerea sumelor distribuite pe tipuri de obligații fiscale va fi efectuată de către organul fiscal cpmpetent, conform art. 115 alin. (1)-(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-pentru bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, suma virată în contul unic va fi distribuită potrivit prevederilor pct. 3. Stingerea sumelor distribuite pe tipuri de obligații fiscale va fi efectuată de către organul fiscal competent, conform art. 115 alin. (1)-(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare ".
Stingerea obligațiilor fiscale se realizează printr-un program informatic transmis de Ministerul Finanțelor Publice, care respectă întocmai dispozițiile art. 115 alin. 1 lit. b din OG92/2003.
Datorită faptului că în urma stingerii datoriilor, respectiv a distribuirii sumelor în ordinea vechimii, au rămas debite neachitate la termen și, având în vedere textele de lege invocate, rezultă că în mod legal și corect, organul fiscal a calculat majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate, în sumă de 98 lei, conform Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 5000/02.07.2008.
Față de cele reținute și având în vedere disp. art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței nr. 216/ca/6.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
28.07.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia