Anulare act administrativ . Decizia 448/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 448

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara

Grefier:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare promovată de contestatoarea-prin reprezentant legal Dr. - împotriva deciziei civile nr. 747 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul legal al contestatoarei dr. asistat de avocat lipsă fiind intimatele: Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care contestatorul, prin apărător, arată că nu mai are de formulat cereri.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Av. având cuvântul pentru contestatoare solicită admiterea contestației în anulare în temeiul art. 3181Cod procedură civilă și rejudecând cauza să se constate că recursul este temeinic și legal.

În susținerea motivelor contestației arată că instanța de fond și instanța de recurs s-au pronunțat numai pe excepții, fără a antama fondul cauzei.

S-au invocat prevederile art. 7 pct. 7 din legea nr. 554/2004. Plângerea prealabilă se poate introduce pentru motive temeinice și peste termenul de 6 luni prevăzut de aliniatul 1. Consideră că procedura prealabilă a fost îndeplinită. Au mai fost acțiuni asemănătoare pe rolul tribunalului, aceste acțiunii fiind admise. Contestatoarea prin reprezentant îndeplinit procedura prealabilă cu bună credință însă nu are înscrisuri întrucât s-a deplasat personal.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 156/26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile formulată de reclamanta L în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor N; în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea prin care reclamanta a solicitata a se constata nulitatea deciziei nr. 148 din 9.06.2006 prin care s-a reziliat contractul de concesionare nr. 23/28.04.2000 completat prin contractul nr. 1/1.04.2003, precum și a deciziei nr. 24/7.03.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L R, care a susținut că în mod greșit s-a respins acțiunea ca inadmisibilă întrucât instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, prin aceea că i-a respins cererea de amânare a cauzei, lipsind-o astfel de posibilitatea de depune dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile.

Prin decizia civilă nr. 747 din 6.11.2008 Curtea de APEL BACĂUa respins recursul ca nefundat pentru următoarele considerente:

Nu sunt fondate susținerile recurentului în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, invocată de recurent în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. La primul termen de judecată - 23 mai 2008 - tribunalul a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acordând termen pe acest considerent la 26 iunie 2008. La termenul din 26 iunie 2008, reclamanta nu s-a prezentat în instanță și la dosar nu există vreo cerere de amânare care să fi fost luată în discuție de instanță.

Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovezile solicitate de instanță, astfel că tribunalul a procedat în mod legal la soluționarea pricinii.

În ceea ce privește actele noi depuse la dosar în recurs, care, potrivit opiniei recurentei - reclamante, ar face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din Legea 554/2004 modificată, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte a acestuia".

Recurenta - reclamantă a susținut că s-a adresat intimatelor cu plângere prealabilă, invocând în acest sens dovezile depuse la dosar în recurs. Copia plângerii prealabile depusă la filele 28 - 29 nu este datată, iar chitanțele de achitare a taxelor poștale pentru trimiterea unor plicuri către intimate poartă data de 11 iunie 2008.

Mai mult, adresa de răspuns nr. 13080 din 01 iulie 2008 emisă de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor face referire la plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 74420/13 iunie 2008.

Având în vedere că recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 01 aprilie 2008 (data depunerii la poștă a plicului cu cererea de chemare în judecată) este evident că plângerea prealabilă a fost promovată ulterior sesizării instanței și nu înainte, așa cum prevede legea.

În raport de dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, procedura prealabilă este o condiție specială de exercitare dreptului la acțiune, iar lipsa acesteia conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

La data de 26.01.2009 (data poștei) reclamanta LRa formulat prezentacontestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 din Codul d e procedură civilă. Prin contestație, contestatoarea a solicitat admiterea contestației, rejudecarea recursului, recurs în cadrul căruia să i se constate temeinicia și legalitatea având în vedere că a fost motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă; în consecință, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț. Contestatoarea a solicitat a se pronunța această soluție pentru următoarele motive:

Așa cum a arătat și prin motivele de recurs, instanța de fond s-a pronunțat doar pe excepție, fără a antama fondul, deși a făcut dovada că a fost îndeplinită procedura prealabilă potrivit art. 7 pct. 6 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs a avut în vedre tot excepția când s-a pronunțat asupra recursului, deși a reiterat prevederile art. 7 pct. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin actele depuse în fața instanței de recurs a făcut dovada că a îndeplinit în conformitate cu legea procedura prealabilă.

De altfel, această procedură exista și în momentul soluționării cauzei de către instanța de fond, instanță care i-a încălcat dreptul la apărare întrucât la termenul la care a fost soluționată cauza exista din partea apărătorului său o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen.

Instanța de fond nu a luat în considerare susținerile, motivate de înscrisurile existente la dosar, în care a precizat și a dovedit că procedura prealabilă a fost îndeplinită. De altfel, Tribunalul Neamța mai soluționat care în care procedura prealabilă a fost îndeplinită în termenul de 6 luni, promovându-se chiar odată sau după formularea acțiunii în instanță.

Mai mult decât atât, procedura prealabilă a fost îndeplinită prin prezența reprezentantului societății la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B și la Direcția N, dar și prin discuții telefonice cu reprezentanții acestor instituții.

Contestația în anulare nu este fondată.

Codul d e procedură civilă reglementează contestația în anulare în cadrul căilor extraordinare de atac, căi de atac care pot fi exercitate numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Aceasta înseamnă că ceea ce excede reglementărilor cuprinse în art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă nu poate fi invocat pe calea contestației în anulare.

Potrivit art. 318 din Codul d e procedură civilă otărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

O primă constatare este aceea că, deși contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 din Codul d e procedură civilă, în susținerea acestor motive contestatorul nu a invocat nici un argument, criticile vizând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și modalitatea în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept a realizării procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 54/2004.

Chiar dacă s-ar considera că argumentele invocate în contestația îndreptată împotriva deciziei instanței de recurs sunt cele care vizează hotărârea pronunțată de tribunal, contestația în anulare nu poate fi admisă întrucât ceea ce pretinde reclamantul că a fost greșit soluționat de instanțe - excepția lipsei procedurii prealabile - nu este rezultatul unei greșeli materiale, ci, cel mult, al unei erori de judecată, iar o astfel de eroare nu poate fi îndreptată pe cale a contestației în anulare.

Faptul că din actele invocate de contestatoare - acte care au fost analizate de instanța de recurs- instanța de recurs nu a reținut aceeași situație de fapt ca cea pretinsă de contestatoare nu poate constitui un motiv al contestației în anulare speciale reglementate de art. 318 din Codul d e procedură civilă întrucât aprecierea probelor poate determina doar greșeli de fond, iar nu erori materiale.

Nu se poate reține nici necercetarea tuturor motivelor de recurs întrucât prin decizia pe care a pronunțat-o instanța de recurs a răspuns în mod exhaustiv tuturor argumentelor invocate de recurenta-reclamantă. Instanța de recurs nu putea să analizeze motivele de fond ale acțiunii atâta vreme cât instanța de fond nu a soluționat cauza în fond; că o astfel de cercetare a motivelor de fond nu putea făcută de instanța de recurs rezultă din interpretarea art. 312 alin. 5 teza I din Codul d e procedură civilă. Nici instanța de fond nu se putea pronunța asupra fondului cauzei în condițiile în care a reținut ca întemeiată o excepție care, potrivit art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, făcea de prisos examinarea în fond a cauzei.

Față de cele ce preced, curtea de apel va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare promovată de contestatoarea R - prin reprezentant legal Dr. - împotriva deciziei civile nr. 747 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 30 aprilie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. 2 ex. 15 mai 2009

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Vera Stănișor, Lăcrămioara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 448/2009. Curtea de Apel Bacau