Anulare act administrativ . Sentința 450/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--24.11.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.450
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - Prima SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă avocat, pentru pârâtă se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin fax, întâmpinare din partea pârâte.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar întâmpinare în dublu exemplar, precum și înscrisuri în susținerea acțiunii, un exemplare comunicându-se cu reprezentantul reclamantei.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, față de dispozițiile OG nr.79/2003 raportată dispozițiilor din OG nr.92/2003 coroborat cu prevederile art.10 din Legea nr.554/2004.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției având în vedere că pârâta este o autoritate publică centrală.
Reprezentanta pârâtei precizează faptul că potrivit ordonanței nr.13/2006 este o instituție publică, iar potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 este de competența secției de contencios administrativ, iar potrivit OG nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurile comunitare, aceste sunt asimilate ca fiind creanțe fiscale, astfel că competența materială în soluționare cauzei o are instanța de contencios administrativ din cadrul Curții de APEL TIMIȘOARA.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 24.11.2009 sub nr.1311/-, reclamanta - Prima SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit B, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal de constatare nr.2915/03.06.2009 și deciziei nr.17631/11.08.2009, acte emise de către pârâtă.
În motivarea acțiunii se arară că, între părți au intervenit la data 23.12.2006 contractul cadru de finanțare nr.C3.- având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile, SAPARD, pentru realizarea proiectului "construcție pensiune turistică- ", jud.
Reclamanta arată că proiectul a fost finalizat din punct de vedere al execuției, aflându-se în prezent în perioada de monitorizare de 5 ani. Se menționează că în luna iunie 2009 proiectul a fost verificat de către pârâtă care prin procesul verbal de constatare atacat a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 22.687, 5 lei, imputându-se acestei că între data întocmirii contractului de servicii și data înregistrării cererii de finanțare este o perioadă insuficientă pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a planului de afaceri concluzionându-se că procedura de selecție a ofertelor a fost formală și în neconcordanță cu principiul liberei concurenței.
Reclamanta precizează că împotriva acestui act s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr.17631/11.08.2009.
Se învederează că actele atacate ce fac obiectul prezentului litigiu sunt emise cu nerespectarea dispozițiilor legale și ignorând situația reală.
Se arată că situația statuată în procesul verbal în sensul că procedura de achiziție de serviciu nu ar fi fost efectuată conform manualului de proceduri al programului SAPARD, nu este corectă față de împrejurarea că au fost respectate în tocmai prevederile legale, fiind solicitate mai multe oferte, conform contractului cadru de finanțare. Se arată că, ofertarea celor trei firme a fost corectă, procedura de selecție fiind una legală, iar criteriul stabilit fiind prețul.
Totodată, se arată că, reclamanta a fost de bună-credință pe toată durata contractului încheiat cu pârâta fiind întocmită în mod legal întreaga procedură de achiziție.
Se menționează că procesul verbal de adjudecare a ofertei câștigătoare a făcut parte atât din cererea de finanțare, depusă în data de 05.06.2006, cât și din dosarul de achiziții depus în data de 15.11.2006, astfel încât reprezentanții SAPARD au avut posibilitatea să verifice atât prețul stabilit, cât și durata de timp existentă între momentul adjudecării contractului de consultanță și depunerea proiectului la Agenția SAPARD.
În ceea ce privește susținerea organelor de control în sensul că, timpul stabilit a fost prea scurt între momentul adjudecării contractului de consultanță și data depunerii proiectului la agenția SAPARD, reclamanta arată că nu avea cum să prevadă numărul de ore necesar pentru întocmirea acestor documentații.
În drept: au fost invocate dispozițiile Legii nr.554/2004 coroborate cu disp.art.198 -218 Cod procedură fiscală.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri și anume procesul verbal de constatare nr.12141/09.06.2009, contestația în anulare 15758/17.07.2009, decizia nr.17631/11.08.2009, cererile de ofertă, raportul de selecție a ofertei câștigătoare, contractul de consultanță nr.8/2006, actul adițional nr.1 la contractul de consultanță, extras din studiul de fezabilitate, fișa de verificare a conformității și contractul cadru de finanțare.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se arată că, încă de la momentul perfectării contractului de finanțare se impune respectarea unor criterii de eligibilitate stabilită pentru obținerea finanțării prin programul SAPARD, precum și respectarea strictă a termenilor incluși de beneficiari în cererea de finanțare. Se menționează că beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării prin programul SAPARD și de solicitarea finanțării în concordanță cu aceste condiții.
Pârâta arată că organele de control au făcut verificări ca urmare a confirmării unor nereguli făcând aplicarea dispozițiilor OG nr.79/2003.
Se menționează că reclamanta și-a asumat conform contractului derularea procedurilor de achiziție în condiții concurențiale și transparente pentru toate cheltuielile a căror cost depășește 10.000 EURO.
Astfel fiind, pârâta arată că întrucât valoarea contactului de achiziție de serviciu de consultanță depășea acest plafon, beneficiarul trebuia să desfășoare procedura de achiziție de consultanță în condițiile concurenței și transparenței. Se menționează că din coroborarea cronologică a datelor calendaristice se constată că între data semnării contractului de consultanță nr.8/2006 și data predării studiului de fezabilitate și a planului de afaceri realizat de - SRL s-a scurs un interval foarte scurt de timp de doar 3 zile calendaristice, interval în care ar fi fost imposibil de realizat studiul de fezabilitate și planul de afaceri. Se arată că în ceea ce privește data procesului verbal de adjudecare a ofertei câștigătoare raportul de selecție a ofertei a fost înregistrat cu nr.7/02.06.2006 așadar în aceeași zi cu data la care a fost semnat contractul de consultanță, astfel că pentru realizarea studiului de fezabilitate, planul de afaceri și întocmirea dosarului cererii de finanțare rămân doar trei zile, perioadă considerată insuficientă.
Se învederează că, reclamanta acceptând finanțarea nerambursabilă acordată de prin contractul încheiat la data de 23.12.2006 s-a angajat să desfășoare proiectul constând în "Construcție de pensiune turistică" în sensul obligării ca, în situația înregistrării unei neregularități rezultate din culpa sa, cheltuială neeligibilă, să restituie integral valoarea finanțării primite nejustificat din partea autorității contractante.
În drept: au fost invocate disp.OUG nr.13/2006, Legea nr.316/2001, Legea nr.554/2004, OG nr.79/2003 și HG nr.1306/2007.
La termenul din 17.12.2009, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal, raportat la natura juridică a actului atacat și la dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect analizarea legalității actelor emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit în vederea recuperării unor sume acordate reclamantei în temeiul contractului cadru de finanțare C3.-, care are ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile SAPARD pentru realizarea proiectului "Construcție pensiune turistică-, județ T"
Temeiul legal al controlului efectuat de către pârâtă este Ordonanța de Guvern nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 529/2003; HG nr.1306/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG nr.79/2003.
În privința textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, "în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
d)creanțele bugetarerezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin 4 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003,
(4)"Titlul de creanțăspecificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată șicuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) Împotriva titlului de creanță debitorulpoate formula contestațiela organul emitent,în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Curtea reține, față de dispozițiile art. 3 alin. 4 din actul normativ citat, că titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, potrivit cărora"creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".
Totodată, deoarece - potrivit art.3 alin 6 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține aplicabilitatea dispozițiilor din Codul d e Procedură Fiscală în cazul contestării actelor emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în baza Ordonanței de Urgență nr. 79/2003.
Or, conform art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală,"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Așadar, art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală face trimitere - în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile - la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ
Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, "litigiileprivind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și celecare privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Controlul, constatarea, contestarea și recuperarea sumei ce face obiectul prezentului litigiu - care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere, al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală - urmează regimul de drept comun prevăzut în Codul d e procedură fiscală, așa încât competența de soluționare în primă instanță a litigiului, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei) aparține Tribunalului Timiș Secția de contencios administrativ și fiscal. În acest sens, s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr.1696/17 aprilie 2008 publicată în Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008, semestrul
În acest sens, instanța apreciază că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta solicită în acest litigiu și anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, care a soluționat contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă, respingând-o). Instanța subliniază că art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
În speță, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește 500.000 lei, iar astfel de litigii sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale.
Așadar, întrucât prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și cum din interpretarea art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale, litigiul nefiind de competența de primă instanță a curții de apel.
În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantei este situat în județul T, Curtea reține că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul Timiș sau Tribunalul București, conform art. 10 alin. 3 teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că " reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Cum reclamanta a optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său - Curtea de APEL TIMIȘOARA - instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripția căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului Timiș, respectând opțiunea reclamantei în favoarea instanței de la sediul său.
Având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", precum și dispozițiile art. 159 alin. 1 punctul 2 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică "când pricina este de competența unei instanțe de alt grad", în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș -Secția de comercială de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREĂȘTE
Admite excepția de necompetenta materiala a Curții de APEL TIMIȘOARA in soluționarea cauzei de fata. Declina cererea formulata de reclamanta - PRIMA SRL, cu sediul în localitatea, nr.375, jud. T și cu sediul procedural ales la. & Asociații din T, str. - de la T, nr.5,.2,.9, jud.T, în contradictoriu cu parata AGENTIA DE PLATI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT, cu sediul in B,-, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ in favoarea Tribunalului Timiș -secția comerciala si de contencios administrativ.
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Red.-21.12.2009
tehnored. /21.12.2009/ 2 ex.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma