Anulare act administrativ . Decizia 484/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 484
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții, și pârâții și împotriva sentinței nr.783 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și INSTITUȚIA PREFECTULUI ȘI PREFECTURA
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat -, și, reprezentate de același avocat, lipsind recurenții pârâți și și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și INSTITUȚIA PREFECTULUI ȘI PREFECTURA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenții pârâți și solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate în raport de data emiterii actelor administrative contestate și data intrării în vigoare Legii nr.554/204.
Avocat pentru recurenții reclamanți solicită respingerea excepției, considerând că acțiunea este admisibilă.
Pe fond, susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, motivând respingerea capătului doi de cerere prin faptul că reclamanții nu au contestat reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților cu privire la suprafața de teren înscrisă în Ordinul nr.234/2003.
Arată că prin acest ordin s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, iar instanța de fond, anulând actul principal, respectiv Hotărârea consiliului Local, trebuia să dispună și anularea Ordinului Prefectului județului M nr.234/2003.
Solicită admiterea recursului formulat de reclamanți, modificarea sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și anularea și a Ordinului Prefectului județului M nr.234/2003.
Cu privire la recursul formulat de pârâții și invocă excepția tardivității acestuia, arătând că sentința a fost comunicată la data de 19.09.2008, iar recursul a fost declarat la 29.09.2008, termenul în care poate fi depus recursul fiind de 48 h de la data comunicării.
Susține, de asemenea, că recursul este nul, nefiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de pârâți ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 783 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local, Instituția Prefectului județului M și Prefectura
A anulat parțial Hotărârea nr. 2/1998, emisă de Consiliul Local, jud.
A fost respinsă cererea de anulare a Ordinului Prefectului de M nr.234/F/03.09.2003.
A fost trimisă cauza la Judecătoria Baia de A Jud. M pentru soluționarea cererii de grănițuire.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Baia de A la 12.03.2007, reclamanții, au chemat în judecată pârâții și, pentru a se dispune grănițuirea proprietăților părților.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt proprietarii unui teren situat în satul de în calitate de moștenitori ai tatălui lor, decedat la 11.05.1982, iar terenul pentru care se solicită grănițuirea se învecinează pe latura de sud și apus cu terenul proprietatea pârâților care contestă semnele exterioare de delimitare.
Au arătat că neînțelegerile se datorează și faptului că latura de răsărit a proprietății reclamanților este înscrisă în certificatul de moștenitor 749/1982 ca vecinătate cu pârâtul, eroare de redactare pentru că în realitate vecinătatea este cu proprietatea pârâtului, iar pe această latură se află un drum privat de acces, pretins a fi proprietatea reclamanților de la străbunicul și trecută la punctul 3 din actul datat 22 mai 1894, pentru ca proprietatea să fie transmisă fiului acestuia, prin actul de donație din 1932, care la rândul lui a donat-o fiului său, tatăl reclamanților C-tin și, respectiv bunicul celorlalți reclamanți.
În apărare, pârâții au susținut, în principal, că pentru terenul în litigiu există un ordin al prefectului și Hotărârea Consiliului Local al Comunei nr. 2/1998 a cărui legalitate a fost contestată de către reclamanți, motiv pentru care, prin încheierea din 23.05.2007, pentru soluționarea excepțiilor, cauza a fost înaintată la Tribunalul Mehedinți.
Prin sentința 4169/28.06.2007 Tribunalul a declinat competența în favoarea Judecătoriei Baia d e A, situație în care prin sentința nr. 14 /06.09.2007 Curtea de Apel Craiovaa soluționat conflictul negativ stabilind competența de soluționare a excepției de nelegalitate a celor două acte administrative în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Pârâții și au depus întâmpinare în care, în principal, au susținut că excepția de nelegalitate a fost soluționată prin sentința civilă nr. 220/04.04.2006 pronunțată în dosar nr. 974/2005 al Judecătoriei Baia d e
S-a dispus introducerea în cauză a instituțiilor emitente ale actelor administrative contestate, Instituția Prefectului și Consiliul Local pentru a se hotărî în contradictoriu cu acesta asupra legalității Ordinului Prefectului nr. 234/F/03.09.2003 și Hotărârii nr. 2/28.01.1998 a.
A fost înaintată documentația care a stat la baza emiterii actelor.
Prefectul Județului Mad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că Ordinul nr. 234/2003 a fost emis cu respectarea prevederilor art. 36 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar și se fundamentează pe referatul 2437/07.07.2003, emis de Primăria Comunei, privind atribuirea în proprietatea pârâților a terenului în suprafață de 790 mp.
Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza instanța de contencios administrativ care se pronunță potrivit disp. art. art. 4 alin. 4.
Contrar celor susținute de pârâți în întâmpinare, prin sentința nr. 220/04.04.2006, respectiv dispozitivul acesteia instanța nu s-a pronunțat cu privire la anularea actelor administrative menționate, referirea făcută în considerente neavând acest caracter, în caz contrar putându-se pune în discuție competența materială a Judecătoriei Baia de A pentru acest petit de acțiune.
Din actele depuse de reclamanți în dosar rezultă cu certitudine că ulița la care se face referire a aparținut numitului, conform punctului 3 din actul datat 22 mai 1894 și aceasta a fost transmisă prin moștenire fiului, care prin actul de donație din 1932 donat-o fiului său, tatăl reclamanților C-tin și, respectiv bunicul celorlalți reclamanți.
În certificatul de moștenitor nr. 749/1982 s-a dezbătut succesiunea lui, decedat la 11.05.1982, fiind chemați la succesiune reclamanții în concurs cu trei fii, și a, fostă, născută. este trecută la pct. 1 din certificatul de moștenitor, iar vecinul de răsărit este evident pârâtul.
În aceste condiții, Consiliul Local al comunei în mod greșit a emis Hotărârea nr. 2/28.01.1998 în baza căreia a aprobat planul urbanistic general al comunei pentru că a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, această uliță servind reclamanților și având caracter privat nu a făcut parte din proprietatea publică.
Ca și terenul în temeiul actelor menționate ulița trebuie să constituie proprietatea reclamantei, în concurs cu cei trei descendenți C-tin, și a.
S-a apreciat că în -ul din 1987 aprobat prin Hotărârea nr. 2/28.01.1998 în mod greșit a fost înscrisă și ulița reclamanților în condițiile în care nu sunt înscrise în acesta și alte ulițe cu caracter privat.
Instanța a constatat că din probele administrate nu rezultă că cel ce a întocmit cadastrală, respectiv Proiect M SA, a ținut seama de actele de proprietate ale reclamanților.
În ceea ce privește Ordinul Prefectului nr.234/F/03.09.2003, instanța de fond a apreciat că nu se impune anularea parțială a acestuia, în condițiile în care reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților pentru suprafața înscrisă nu este contestată, iar menționarea greșită a vecinătății uliței în loc de numele reclamanților are caracterul doar unei erori materiale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții și pârâții și.
În motivarea recursului reclamanții au susținut că în mod greșit instanța de fond deși a anulat parțial HCL nr.2/1998 nu s-a pronunțat și asupra Ordinului Prefectului nr. 234/F/2003 emis în temeiul acestei hotărâri.
Recurenții pârâți și au criticat hotărârea instanței de fond pe considerentul că la pronunțarea hotărârii nu au fost avute în vedere și analizate actele de proprietate deținute de părți, respectiv actul de donație din 22 septembrie 1932.
Analizând recursurile prin prisma excepțiilor de procedură puse în discuția părților, Curtea reține următoarele aspecte:
În ceea ce privește recursul de declarat de către pârâții și, excepția tardivității formulării acestuia este întemeiată. Conform dispozițiilor art. 4 alin.3 din Legea nr. 554/2004 hotărârea instanței de contencios pronunțată în soluționarea excepției de nelegalitate este supusă recursului care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Întrucât recursul pârâților a fost înregistrat la data de 29.09.2008, comunicarea hotărârii fiind realizată la data de 19.09.2008, este evident că declararea căii de atac s-a realizat peste termenul prevăzut de lege. Ca urmare, recursul pârâților va fi respins.
Față de recursul declarat de reclamanți, Curtea constată că instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a HCL nr. 2/1998 și a Ordinului Prefectului nr. 234/F/03.09.2003.
În raport de inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, Curtea reține că:
Deși prin Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Constituție, republicată, judecătorului național îi revine însă rolul de aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului), precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare în sensul art. 148 alin. 2 din Constituție.
Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, așa cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 și Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza împotriva României.
În acest sens Curtea de Justiție de la Luxemburg arată că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).
Dispozițiile respective din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin: dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica CEDO, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității, și dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție, precum și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg, în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.
În consecință, cu privire la excepția de nelegalitatea a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.
În acest sens Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 26 mai 2008 a decis în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, nlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.
Având în vedere înlăturarea dispozițiilor arătate, va fi respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Întrucât actele cu privire la care reclamanții au invocat excepția de nelegalitate, respectiv HCL nr. 2/1998 și Ordinul Prefectului nr. 234/F/03.09.2003, au fost emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în mod greșit prima instanță a soluționat pe fond excepția de nelegalitate.
În consecință, deși hotărârea instanței de fond ar trebui modificată în acest sens pentru că în propria cale de atac nu se poate dispune o soluție care să le agraveze situația reclamanților recurenți, Curtea va respinge recursul declarat de aceștia menținând astfel soluția primei instanțe, conform dispozițiilor art. 312.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanții, și pârâții și împotriva sentinței nr.783 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și INSTITUȚIA PREFECTULUI ȘI PREFECTURA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. jud.-
Tehn. 2ex/11.02.2009
Jud. Fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Adina Calotă
