Anulare act administrativ . Decizia 4939/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4939

Ședința publică de la 24 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței numărul 1299 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI D, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:

Prin sentința nr. 1299 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis acțiunea formulată de reclamantul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI D, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL.

S-au anulat hotărârile nr. 11/27.02.2009 și nr. 22/22.04.2009 emise de Consiliul Local.

S-a reținut că prin HCL nr. 11/2009 emisă de Consiliul Local, s-a aprobat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, pentru primarul și viceprimarul comunei.

La data de 22.04.2009, a emis HCL nr. 22, prin care s-a menținut dispozitivul Hotărârii nr. 11/27.02.2008.

HCL nr. 11/2009, a fost emisă în baza Ordinul MAI nr. 496/2003.

Prin referatul nr. 4141/2009, reclamantul a considerat nelegală Hotărârea nr. 11/2009 hotărâre, recomandând pârâtului revocarea acesteia, deoarece se încalcă prevederile Ordinului nr. 275/2002, modificat prin Ordinul 496/2003 al, care se referă la structurile, iar aparatul Primăriei nu se încadrează în aceste structuri.

Astfel, sporul de dispozitiv prevăzut de Ordinul MAI nr. 496/2003, poate fi aplicat și personalului contractual sau care ocupă funcții publice în cadrul autorităților publice locale, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare de natură să satisfacă plata acestui spor care, nefiind expres prevăzut de dispozițiile OUG192/2002, se încadrează la categoria " alte sporuri", însă aplicarea acestor dispoziții nu poate fi extinsă și în privința persoanelor care nu ocupă funcții publice ori contractuale.

Ordinul MAI nr.496/2003, care reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și nr.138/1999.

În conformitate cu prevederile art. l, alin.1 din OUG nr.63/2003, MAI are competențe, între altele, în domeniul funcției și funcționarului public al evidenței informatizate a persoanei.

Așa cum rezultă din prevederile art.5 alin.2 din OUG nr. 63/2003, în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică.

În conformitate cu prevederile art.9 alin.4 din OUG nr.63/2003, în aplicarea prevederilor legale, MAI emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.

Din enunțarea și analiza textelor de mai sus, rezultă expres și fără echivoc competența de reglementare a MAI, în cazul administrației publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile centrale și cele locale.

legală a ministrului administrației publice, de a reglementa în domeniul administrației publice, este și rezultanta atribuțiilor legale ale ministerului respectiv.

Astfel, conform art.14 lit. a pct.1, 4 și 8 din OUG nr.63/2003, MAI monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.

Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.

Astfel, Constituția României tratează în cap. V - Administrația publică, atât administrația publică centrală, cât și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.

Din analiza pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003, rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Soluția rezultă și din prevederile art.47 din 138/1998, coroborate cu prevederile art.13 din aceeași lege, în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.

Cât privește însă acordarea sporului de dispozitiv primarului și viceprimarului com., jud. D, instanța a apreciat întemeiate criticile formulate de reclamant.

Astfel, potrivit art. 35 din 393/2002 privind statutul aleșilor locali, primari și viceprimari, precum și vicepreședinții consiliilor județene au dreptul la o indemnizație lunară stabilită potrivit legii. De asemenea ei au dreptul la decontarea în condițiile legii a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului.

Potrivit art. 57 alin.5 din 215/2001 rep. "Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul total Primarii și Viceprimarii nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Din interpretarea dispozițiilor legale sus enunțate, instanța a reținut că în mod nelegal prin cele două acte contestate s-a acordat primarului și viceprimarului drepturi bănești suplimentare de natură salarială.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea legii întrucât în ședința publică din 07.07.2009, când a fost primul și ultimul termen de judecată, nicio parte nu a fost prezentă astfel că instanța în temeiul art. 242 pct. 2.pr.civ. trebuia să suspende judecare cauzei, nefiind solicitată judecarea în lipsă.

Neprocedând la suspendarea cauzei cum era legal și normal să procedeze, instanța a soluționat cauza încălcând dreptul la apărare, recurenta neavând posibilitatea de a formula apărări în prezenta cauză.

Arată recurenta că în situația în care se va trece peste acest motiv se impune admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Se precizează că prin hotărârile emise Consiliul Local a urmărit să înlăture inechitățile existente între personalul Consiliului întrucât unele persoane beneficiază de aceste sporuri.

Menționează recurenta că în ceea ce privește motivul de nelegalitate a hotărârilor invocat de Instituția Prefectului, acesta este neîntemeiat întrucât în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OUG63/2003, are competență între altele în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei.

Din prevederile art. 5 alin. 2 din OUG63/2003 reiese că în cadrul funcționează Ministerul delegat pentru administrația publică, iar potrivit art. 9 alin. 4 în aplicarea prevederilor legale emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.

Recurenta precizează că, din analiza textelor mai sus menționate rezultă expres și fără echivoc competența de reglementare a, în cazul administrației publice întrucât ordinele emise de se aplică și instituției primarului realizându-se principiul constituțional al egalității cetățenilor, având în vedere că toți își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul întemeiat.

Instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată, deși nu s-a solicitat judecarea în lipsă și niciuna din părțile legal citate nu s-a înfățișat la strigarea pricinii.

Norma juridică din art. 242 pct. 2C.pr.civ. este imperativă, astfel încât, dacă sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege, instanța este obligată să suspende judecata fără, a mai efectua vreun alt act de procedură.

Reținerea cauzei pentru rejudecare în lipsa părților, cu toate că niciuna dintre ele nu a cerut judecarea în lipsă, constituie o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, iar hotărârea pronunțată în aceste condiții este lovită de nulitate, conform art. 105 alin. 2.pr.civ. fapt ce atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a asigura părților dublul grad de jurisdicție.

În consecință, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea urmează a admite recursul, a casa sentința și a trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței numărul 1299 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI

Casează sentința, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.GC

CB/4 ex./11.01.2010

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 4939/2009. Curtea de Apel Craiova