Anulare act administrativ . Decizia 499/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 499/R-Cont

Ședința publică din 08 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul - cu domiciliul ales la avocat - cu sediul în Câmpulung,-,. 4,. B,. 2, județul A, împotriva sentinței nr. 592/CF/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Acu sediul în Pitești,-, județul A, AUTORITATEA NAȚIONALA A VĂMILOR - B, sector 1,-, DIRECȚIA JUDEȚEANA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în Pitești, str. -, Județul A,DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE- cu sediul în C,-, județul D.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul - reclamant, lipsă fiind intimatele - pârâte.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr. -/06.04.2009, în sumă de 2,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - reclamant solicită proba cu acte, depunând la dosar un borderou cu înscrisuri în acest sens. De asemenea, solicită ca instanța să solicite de la R datele de identificare ale acelei persoane care a ridicat scrisoarea recomandată cu confirmare de primire.

Curtea admite proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciază că nu se impune a se emite adresa solicitată, întrucât probele de la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - reclamant, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28.03.2008, reclamantul Aac hemat în judecată pe pârâta A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei nr.12/25.01.2008 emisă de acesta, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de regularizare nr.34356/15.10.2007 - privind obligații fiscale suplimentare.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin decizia a cărei anulare o solicită, s-a reținut tardivitatea contestației declarate împotriva actului de constatare nr.34375/25.10.2007 privind virarea la bugetul consolidat a sumei de 11.772 lei drepturi vamale de import și majorările aferente.

Or, confirmarea de primire a înscrisurilor comunicate de pârâtă s-a făcut la domiciliul tatălui său fiind semnată chiar de acesta.

Greșit, s-a respins ca tardivă contestația, deși a făcut dovada că el locuiește în Germania, astfel că termenul de contestare de 30 zile curge de la comunicarea deciziei de impunere debitorului, iar nu altei persoane.

În final, a precizat că obligațiile de plată sunt eronat stabilite, întrucât autoturismul introdus în țară este produs în Comunitatea Europeană, ca atare, nu era purtător de taxe suplimentare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dovedirea afirmațiilor sale.

La termenul din 30.05.2008, au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat în Contencios Administrativ Fiscal - prin sentința nr.592/CF/28.11.2008 a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că organul vamal Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A cu decizia nr.94/34356/25.10.2007(57) a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 11.772 lei.

Decizia a avut la bază procesul verbal de control nr.34355/25.10.2007(56).

Decizia nr.94/34356/25.10.2007 a fost comunicată reclamantului recomandat, cu confirmare de primire(57), actul fiind primit de tatăl acestuia la data de 8.11.2007(57), care a semnat de primire.

Reclamantul, împotriva deciziei nr.94/34356/25.10.2007, a formulat contestația administrativă din 11.12.12007, transmisă prin fax la data de 12.12.2007 la A(96-97).

A, prin decizia nr.12./25.01.2008, a respins contestația reclamantului ca tardiv formulată.

Instanța de fond a apreciat că decizia nr.12/25.01.2008 este temeinică și legală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.205 alin.1 din nr.OG92/2003, republicată, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

La art.207 alin.1 se prevede că, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Codul d e procedură fiscală nu are dispoziții cu privire la procedura comunicării, astfel că devin incidente dispozițiile art.2 alin.3 din nr.OG92/2003, unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului d e procedură civilă.

Cu privire la comunicarea actului administrativ fiscale, supus contestării, devin incidente dispozițiile art.92 cod procedură fiscală, potrivit cărora, comunicarea actelor de procedură se consideră îndeplinită dacă actul a fost comunicat unui membru al familiei.

În cauză, s-a constat că decizia nr.12/25.01.2008 a fost comunicată tatălui reclamantului, care a semnat de primire în mod legal.

Ca atare, critica reclamantului, că decizia trebuia să îi fie numai lui comunicată, nu a fost primită, fiind respinsă.

Cu privire la termenul de 30 de zile, de formulare a contestației, acesta se calculează potrivit art.101 cod procedură civilă.

În cauză, în raport de data de 8.11.2007, data comunicării, instanța a constat că termenul de contestație de 30 de zile a început să curgă la data de 9.11.2007 și s-a împlinit la data de 10.12.2007, luni, deoarece a 30 zi, 8.12.2007, a fost sâmbata, zi nelucrătoare.

Or, reclamantul a introdus contestația administrativă la organul fiscal la data de 12.12.2007, prin fax, la două zile după împlinirea termenului de contestație.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că:

- instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin încălcarea dispozițiilor legale, respectiv a art.44 alin.2 lit.c Cod pr.fiscală, în conformitate cu care actul administrativ fiscal se comunică, prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Or, actul în litigiu a fost comunicat unei alte persoane dată fiind "potrivirea parțială de nume", respectiv cu tatăl său, pe care-l cheamă, în timp ce pe acesta îl cheamă A;

- nici dispozițiile art.92 alin.3 Cod pr.civilă nu au fost respectate, deoarece înmânarea actului trebuia să se facă unei persoane din familie, or altei persoane ce locuiește cu dânsul, ceea ce nu este cazul în speță, tatăl său având alt domiciliu;

- instanța de fond a încălcat și dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, prin lipsa rolului său activ, în sensul că nu a încuviințat probatoriul solicitat de reclamant în dovedirea identității persoanei ce a primit corespondența.

Ca atare, se impune admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii și admiterea contestației sale, anulând decizia nr.12/2008 și analizarea fondului cauzei, sens în care a depus înscrisuri în temeiul art.305 Cod pr.civilă (33-36).

Examinând global criticile aduse pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Referitor la susținerea recurentului-reclamant din prima critică, într-adevăr, conform art.44 alin.1 lit.c din nr.OG92/2003 - comunicarea actului administrativ fiscal se face prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire -, prevedere ce se coroborează cu cea din art.92 alin.3 Cod pr.civilă, deoarece procedura fiscală nu conține reglementări exprese sub acest aspect, în sensul că, dacă cel citat nu se găsește la domiciliu, citația se va înmâna, în primul rând, unei persoane din familie, sau în lipsă, oricărei alte persoane ce locuiește cu dânsul sau care, în mod obișnuit, primește corespondența.

În cauză, așa cum recunoaște și recurentul-reclamant, comunicarea actului de constatare înaintat de intimata-pârâtă a fost primită și semnată de către tatăl său (31-33) la adresa indicată de reclamant ca fiind "domiciliul fiscal al contribuabilului, respectiv B-dul -, nr.7, -2,.A,.2,.6, municipiul Câmpulung, județul A, așa cum rezultă inclusiv din înscrisurile redactate cu ocazia expedierii autoturismului în România (6-13 și 76-85).

Deși, în cadrul dezbaterilor de fond, recurentul-reclamant, afirmă că și tatăl său are același domiciliu fiscal cu acesta (107), în susținerea căii de atac, precizează că are domiciliu diferit de cel al tatălui său, sens în care a depus înscrisuri, considerate pro causa și care, pun o puternică îndoială pe împrejurarea că acesta nu ar fi avut cunoștință de actele administrativ fiscale comunicate de organele fiscale.

De altfel, observând însăși contestația înaintată de acesta (96), rezultă că recurentul-reclamant însuși a confirmat aceeași adresă ca și cea reprezentând domiciliul fiscal al contribuabilului, unde s-au făcut comunicările.

Ca atare, în raport de data existentă pe confirmarea de primire a deciziei de regularizare (8.11.2007) și cea de înregistrare a contestației (12.12.2007), în mod corect, organele fiscale au apreciat tardivitatea contestației, în conformitate cu dispozițiile art.207 din nr.OG92/2004, ce impune imperativ că termenul de contestare este de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal.

Nici critica vizând încălcarea de către judecătorului fondului a dispozițiilor art.129 alin.5 Cod pr.civilă nu poate fi primită, atâta vreme cât au fost respectate principiile asigurării dreptului la apărare și al contradictorialității; recurentul-reclamant beneficia de apărare calificată.

De asemenea, nu rezultă din probatoriul administrat că instanța de fond ar fi respins vreo solicitare a acestuia.

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborate cu dispozițiile G OG nr.92/2003, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul - cu domiciliul ales la avocat - cu sediul în Câmpulung,-,. 4,. B,. 2, județul A, împotriva sentinței nr. 592/CF/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Acu sediul în Pitești,-, județul A, AUTORITATEA NAȚIONALA A VĂMILOR - B, sector 1,-, DIRECȚIA JUDEȚEANA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - cu sediul în Pitești, str. -, Județul A,DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE- cu sediul în C,-, județul D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

20.05.2009

Red.

EM/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 499/2009. Curtea de Apel Pitesti