Anulare act administrativ . Sentința 499/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 499
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții, A, -, -, -, -, -, -, -, C, -, -A, A, A, A, -, A, C, C, A, A, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata formulata la data de 25.09.2009, inregistrata la Curtea de APEL CRAIOVA sub nr-, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu paratul Ministerul Public - Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de APEL CRAIOVA, anularea deciziei nr. 73/02.07.2009 emise de catre parat.
În motivarea actiunii, reclamanții au arătat că prin actul administrativ sus menționat paratul a dispus ca, incepand cu data de 01.06.2009, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 sa nu mai fie inclus sporul de 50% de risc si suprasolicitare neuropsihica stabilit prin hotarari judecatoresti, urmand ca aceasta modalitate de calcul sa fie pastrata si pentru viitor, plata acestui spor urmand a fi reesalonata, conform dispozitiilor prevazute de OUG nr. 71/2009.
Ca urmare a hotararilor judecatoresti, prin care au fost admise actiunile privind plata sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, drepturile salariale ale reclamantilor au fost marite prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie nr. 526 din 03.03.2009, data de la care sporul de 50% reprezinta salariu, in acceptiunea prevazuta de art. 155 din Codul muncii.
Prin decizia in litigiu, au fost incalcate dispozitiile art. 164 din Legea nr. 53/2003, art. 6.1 din Carta Europeana privind Statutul Judecatorilor, art. 73 si 74 alin.2 din Legea nr. 303/2004, dar si cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana privind Drepturile Omului, art. 8 alin.1 din Conventia Organizatiei Internationale a nr. 95/1949.
Un alt motiv de nelegalitate il constituie si faptul ca decizia contestata incalca principiul neretroactivitatii actelor juridice prevazut de art. 1 din Codul civil, in sensul ca decizia emisa la data de 02.07.2009 a dispus si pentru luna iunie 2009, in conditiile in care OUG nr. 71/2009 a fost publicata in MO la data de 17.06.2009, intrand in vigoare la 20.06.2009, potrivit art. 78 din Constitutie.
La dosarul cauzei au fost depuse urmatoarele acte: tabelul cu semnaturile reclamantilor, decizia nr. 73/02.07.2009 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de APEL CRAIOVA, dovada realizarii procedurii prealabile, dovada achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar.
Prin întâmpinarea formulata la data de 10.11.2009, pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de APEL CRAIOVAa invocat excepția necompetentei materiale a Curtii de C - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal întrucât reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex al parchetului, drepturile salariale ale acestora se stabilindu-se prin legea specială de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art. 24 ind. 1 din Ordonanța nr. 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, cu completările și modificările ulterioare, stabilesc competența de soluționare a plângerilor formulate de persoanele nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
De asemenea, pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA întrucât, potrivit art. 24 ind. 1 din Ordonanța nr. 8/24.01.2007 coroborat cu art. 89 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, calitate procesuală pasivă are Ministerul Public și nu Procurorul General al Parchetului.
Analizând acțiunea prin prisma susținerilor formulate și a excepțiilor invocate, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, reținând următoarele aspecte:
Excepția lipsei competenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare este nefodată întrucât dispozițiile nr.OG 8/24.01.2007, care stabilesc o procedură specială de contestare și competența Curții de Apel București - secția contencios administrativ și fiscal în soluționarea plângerilor formulate de persoanele nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale, vizează, astfel cum rezultă expres din modul de redactare a textului legal, modul de stabilire a salariului. Or, în cauză se apreciază ca nelegală modalitatea de plată a drepturilor salariale și nu aceea de determinare a salariilor, fapt care atrage competența materială a instanței, potrivit art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004
Prin prisma celor arătate, față de faptul că prezentul litigiu nu se va soluționa potrivit prevederilor OG nr. 8/24.01.2007, Curtea apreciază ca neîntemeiate și excepția lipsei calității procesuale pasive - pârâtul fiind emitentul actului administrativ a cărui suspendare se solicită, precum și excepția prematurității acțiunii - fiind suficientă sesizarea autorității emitente cu cererea de revocare a actului contestat, în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că:
Prin Decizia nr.73/02.07.2009 emisă de pârât s-a dispus ca începând de la data de 01.06.2009 să se suspende aplicarea deciziei nr.32/03.03.2009 cu privire la acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, personalului auxiliar de specialitate și conex de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și parchetele subordonate
La data de 06.07.2009 s-a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, conform dovezilor de la fila 9.
Analizând decizia contestata, Curtea că aceasta este vădit nelegală prin raportare atât la dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și la dispozițiile Ordinului nr. 1165/C din 09.04.2009 emis de Ministrul Justiției și Libertăților.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, iar potrivit prevederilor Ordinului nr. 1165/2009, s-a recunoscut judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești care dețin hotărâri judecătorești executorii, plata pentru viitor sau în continuare a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată, dispozițiile deciziei a cărei anulare se solicită, încalcă principiul neretroactivității întrucât, deși emisă la 02 iulie 2009, dispune și cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 73/02.07.2009, se dispune suspendarea efectelor unor hotărâri judecătorești irevocabile, fapt de natură să atragă nelegalitatea acestui act administrativ, în condițiile în care efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile nu pot fi suspendate nici chiar printr-un act cu caracter normativ, indiferent de forța juridică a acestuia.
În doctrina și practica judiciară funcționează principiul conform căruia hotărârea judecătorească irevocabilă "ține loc de adevăr". Forța obligatorie a hotărârii judecătorești irevocabile decurgând din art.1201 civil, nu poate să fie negată de unul dintre subiectele raportului juridic și nici chiar de către stat. Mai mult, statul, prin autoritățile sale, este obligat să ia măsuri pentru a se asigura executarea hotărârilor judecătorești.
A admite teza contrară echivalează cu încălcarea art. 6 dar și a art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens s-a exprimat constant în jurisprudența sa în materia executării hotărârilor judecătorești Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Lombardo Italiei din 26 noiembrie 1992 Curtea a reținut că statul, în exercitarea puterii publice și în executarea unei obligații legale "nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință, cu un angajator privat".
Mai mult, se încalcă principiile de bază în materia salarizării magistraților enunțate de art. 6.1 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor care prevede că " exercitarea ca profesie a funcțiilor judiciare implică remunerarea judecătorului la un nivel stabilit în așa fel încât să-l ferească de presiuni ce vizează să influențeze sensul deciziilor sau în general comportamentul său jurisdicțional, afectându-i astfel independența și imparțialitatea".
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că decizia nr. 73 din 2 iulie 2009 emisă de Ministerul Public - Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea de APEL CRAIOVA este nelegală, motiv pentru care se va admite acțiunea și se va dispune anularea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții, A, -, -, -, -, -, -, -, C, -, -A, A, A, A, -, A, C, C, A, A, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâtul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Anulează Decizia nr. 73 din 02.07.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.D-
Red.Ex. 4/05.01.2010
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi