Anulare act administrativ . Decizia 5002/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5002
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 693 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local al comunei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal și a fost depus la instanța competentă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 693 din 31 martie 2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, jud.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul își desfășoară activitatea profesională în calitate de învățător la Școala cu clasele I-VIII.
Prin contractul de închiriere nr. 3435/08.05.2008 Consiliul Local i-a închiriat reclamantului o locuință în suprafață de 57,20 mp. aflată într-un imobil " bloc specialiști" situat în com., sat, jud. Potrivit convenției părților termenul locațiunii a fost stabilit pe durata de un an, începând cu data de 01.04.2008 până la data de 31.03.2009, cu posibilitatea reînnoirii.
Prin Hotărârea nr. 29 emisă la data de 01.04.2009, Consiliul Local a aprobat schimbarea destinației imobilului în care este situată locuința închiriată reclamantului, stabilind totodată ca începând cu data de 01.04.2009 să nu mai fie prelungit nici un contract de închiriere în blocul cu patru apartamente situat în satul.
În motivarea hotărârii s-a reținut că schimbarea folosinței imobilului este necesară pentru amenajarea unui spațiu pentru preluarea și rezolvarea de către reprezentanți ai primăriei a solicitărilor și problemelor locuitorilor satului și, având în vedere distanța mare la care se află aceste localități față de centrul comunei.
Prin referatul nr. 15011/15.09.2008, Instituția Prefectului Județului D, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 24 alin. 1 lit. f din Legea nr. 340/2004, a apreciat ca fiind legală hotărârea contestată.
Împotriva aceleiași hotărâri, reclamantul a formulat 11.09.2008 plângerea prealabilă potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, plângere analizată în ședința Consiliului Local din data de 24.10.2008.
În raport de aspectele reținute anterior s-a constat că acțiunea nu este fondată.
Astfel, potrivit art. 36 alin 2 lit. c și alin 5 lit. din Legea 215/2004, consiliul local exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, hotărând în virtutea acestor atribuții vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii, iar potrivit art. 121 alin 2 din același act normativ, " bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel".
De asemenea, conform art.1436 Cod civil, " locațiunea făcută pe un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare", potrivit art. 23 din Legea nr. 114/1996 în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul fiind obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
În speța de față, așa cum a reieșit din contractul de închiriere încheiat între părți, obiectul contractului îl constituie un bun proprietate privată a comunei, bun în legătură cu care, potrivit dispozițiilor citate anterior, pârâtul exercită atribuții de administrare, având posibilitatea de a decide inclusiv închirierea, prelungirea închirierii convenite, ori dimpotrivă încetarea contractului de închiriere în condițiilor legii, potrivit nevoilor colectivității locale.
Ca atare, stabilind schimbarea destinației imobilului în discuție, pârâtul a acționat în limitele atribuțiilor conferite de dispozițiile legale în calitate de administrator al imobilului, neexistând nici o interdicție legală sau convențională în acest sens.
Tot astfel, având în vedere durata determinată pentru care a fost încheiat contractul de locațiune cu reclamantul - 01.04.2008-31.03.2009, precum și dispozițiile Codului civil citate anterior, hotărârea contestată prin care se decide ca nici un contract de închiriere privind locuințele situate în imobilul din satul să nu fie prelungit începând cu data de 01.04.2009, nu a modificat în nici un fel convenția părților și nu este de natură să afecteze interesele reclamantului care cunoștea încă de la data încheierii contractului că, la încetarea termenului locațiunii, va fi necesar un nou acord de voință pentru prelungirea acestuia.
Era evident din acest punct de vedere că dispoziția înserată în art. 3 alin 2 din contractul de închiriere încheiat între părți, creează doar o vocație a reclamantului la prelungirea contractului de închiriere, dreptul acestuia urmând a fi exercitat în condițiile legii ce vizează între altele și acordul locatorului în sensul prelungirii locațiunii, fără a se institui o obligație necondiționată în sarcina pârâtului în acest sens.
Era irelevant faptul că în localitatea, jud. D există, așa cum pretinde reclamantul, și alte imobile ce pot fi afectate destinației vizate prin hotărârea de consiliu contestată. Atât timp cât dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale asupra imobilului este unul complet, neafectat de sarcini constituite în favoarea reclamantului, pârâtului nu i se poate pretinde să respecte o anumită ordine privind alegerea imobilelor pe care le consideră adecvate activității pe care urmărește să o desfășoare.
De asemenea, câtă vreme nu exista un refuz explicit al pârâtului cu privire la asigurarea unui spațiu locativ pentru cazarea reclamantului în calitate de cadru didactic ce-și desfășoară activitatea pe raza comunei, nu se poate pretinde că prin adoptarea hotărârii contestate pârâtul își încalcă obligațiile prevăzute de art. 36 din Legea 215/2001 legate de furnizarea serviciilor publice privind educația.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este materializarea unui abuz de drept a Consiliului Local.
Recurentul invocă faptul că nu subzistă interpretarea dată art. 121 alin. 2 din Lg. 215/2001 R privind aplicabilitatea unui regim juridic de drept comun în materia bunurilor ce fac parte din domeniul privat al statului.
În speța dată, dreptul de dispoziție al autorității este limitat de nevoile colectivității locale.
Se arată că nu subzistă nici argumentul instanței de fond potrivit căruia în condițiile în care nu există un refuz explicit al pârâtului cu privire la asigurarea unui spațiu pentru cazarea reclamantului, Consiliul nu poate fi sancționat în considerarea obligației legale instituite de art. 36 din Lg. 215/2001 R, raportat la calitatea de cadru didactic a reclamantului.
În sarcina Consiliului Local, legea reține obligativitatea punerii la dispoziție a unei locuințe pentru cadrele didactice, obiectul cererii introductive constituindu-l anularea HCL prin care s-a schimbat categoria de folosință, efectul său fiind neprelungirea contractului, efectul de închiriere.
Recursul este nefondat.
Obiectul cauzei îl constituie anularea Hotărârii nr. 29/22.08.2008 a Consiliului local prin care a fost aprobat modul de folosire a spațiilor din blocul Consiliului Local din satul, com., cu consecința ca începând din data de 01.04.2009 să nu mai fie prelungit nici un contract de închiriere din blocul cu patru apartamente, printre care unul aflat în folosința recurentului reclamant în calitate de cadru didactic.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea reține că proprietatea privată este în mod legal ocrotită de lege, indiferent de titular, exercitarea prerogativelor acestora fiind limitată numai de cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, printre care nu se numără speța de față.
Recurentul invocă limitarea dreptului de dispoziție al unității administrativ teritoriale, de nevoile colectivității locale fără a indica temeiul de drept al acestei limitări și fără a justifica proporționalitatea îngrădirii cu scopul urmărit.
Instanța de fond a reținut în mod corect că pârâtul a acționat în limitele atribuțiilor conferite de dispozițiile legale în calitate de administrator al imobilului, dreptul său de dispoziție nefiind limitat în vreun mod de interdicții legale sau convenționale.
În ceea ce privește îndeplinirea obligației legale instituite de art. 36 al. 6 lit. a pct. 1 din Lg. 215/2001 R în sarcina Consiliului local, respectiv de a asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciului public privind educația, aceasta se poate executa și în altă modalitate decât prelungirea contractului de închiriere având ca obiect imobilul pe care îl ocupă în prezent recurentul.
este supusă principiului libertății contractuale, astfel că în lipsa consimțământului pârâtului de a prelungi contractul sau a unei dispoziții legale care să-l oblige la prelungirea acestuia, contractul încetează la termenul convenit de părți.
Din considerentele expuse și în raport de art. 3041. și art. 312 al. 1. Curtea va resăinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 693 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local al comunei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/16.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
