Anulare act administrativ . Sentința 526/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.526/2009

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta - SRL C-N, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect anulare act administrativ - decizie de respingere a cererii de finanțare prin schema de ajutor de stat, emisă de pârâtă.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 9 iunie 2009, formulată de reclamanta - SRL C-N a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, solicitând în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare cu titlu "FABRICA DE PRODUSE ALIMENTARE prin schema de ajutor de stat /123A/2008-Comuna nr.247/A, jud.C" înregistrată cu nr.- depusă la licitația de proiectare -05/08-19.12.2008, pe care o consideră neîntemeiată; obligarea pârâtului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru remedierea situației generată de hotărârea de respingere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, în data de 19.12.2008 a depus cererea de finanțare cu titlu FABRICA DE PRODUSE ALIMENTARE prin schema de ajutor de stat /123A/2008-Comuna nr.247/A, jud.C" înregistrată cu nr.-, că în data de 22.04.2008 Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit-Centrul Regional de Plăți S M, prin Notificare nr.2803/22.04.2009 i s- comunicat decizia de respingere a cererii de finanțare cu titlu "FABRICA DE PRODUSE ALIMENTARE prin schema de ajutor de stat /123A/2008-Comuna nr.247/A, jud. C" iar ulterior, respectiv la data de 27-04-2009 la notificarea primita a formulat o contestație prin care a contestat decizia de respingerea a cererii de finanțare și că la contestația formulată nu a primit nici un răspuns oficial din partea agenției.

Prin prezenta acțiune contestă decizia de respingere a cererii de finanțare, pe care o consideră neîntemeiată, afirmând că acțiunea îndeplinește toate condițiile de formă și de fond a acțiunii în contencios administrativ, îndeplinindu-se în cauză toate condițiile esențiale ale unei acțiuni în contencios administrativ, repsectiv:

actul atacat sa fie un act administrativ;

actul sa vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim;

actul atacat sa emane de la o autoritate publica;

procedura administrativa prealabila;

introducerea acțiunii într-un anumit termen prevăzut de lege;

1. Condiția ca actul atacat sa fie un act administrativ Legea nr. 554/2004 oferă o definiție extensiva a noțiunii de act administrativ, introducând în sfera acestei noțiuni, alături de manifestarea unilaterala expresa de voința (actul administrativ tipic) și tăcerea, respectiv refuzul nejustificat (acte administrative atipice). Actele administrative atipice sunt prevăzute la alineatul 2 din același articol: "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului În termenul legal".

Astfel referitor la notificarea privind neeligibilitatea cererii de finanțare cu titlul IIFabrica de Produse Alimentareprin schema de ajutor de stat /123A/2008- Comuna Nr. 247/A, jud. C" înregistrata cu nr. - depusa la licitația de proiecte -0S/0819.12.2008, formulat o contestație în care a arătat faptul că decizia de declarare a proiectului ca fiind neeligibil nu sunt justificate in conformitate cu conținutul documentației depuse. Contestația introdusă În termenul legal de 30 zile nu a fost soluționată în termenul legal a unei cereri - autoritatea vizată nu a formulat nici un răspuns la contestația formulată în termen de 30 de zile de la Înregistrarea acesteia.

2. Condiția ca actul sa vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim.

Art. 21 alin. 1 din Constituție specifică faptul că interesul legitim apare ca o alternativa la dreptul subiectiv, ca temei al unei acțiuni în justiție de sine stătătoare si nu ca temei al acțiunii care are ca obiect dreptul subiectiv însuși:.orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor a libertăților si a intereselor sale legitime".

Conform definiției de la art. 2 alin. 1, lit. o) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin interes legitim se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat.

Rezultă fără echivoc faptul că tăcerea autorității, precum și decizia de declarare a proiectului ca fiind neeligibil aduce atingere drepturilor subiective și a intereselor legitime conscrate în Constituție și în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și principiilor fundamentale al Uniunii Europene.

3. O condiție necesara pentru ca un act sa poată fi atacat la instanța de contencios administrativ este ca acel act sa provină de la o autoritate publica.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ: autoritatea publica este "orice organ de stat sau al unitarilor administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publica. pentru satisfacerea unui interes public: sunt asimilate autoritarilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public". care pot fi grupate în următoarele categorii:

organe ale administrației de stat: (Parlament, Președintele României, Guvern, Curtea de Conturi, ministere, agenții. prefecturi, etc.) si structuri subordonate acestora;

organe ale administrației publice locale: (Consiliul județean, Consiliul local, Primar) si structuri subordonate acestora;

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13 din 27 februarie 2006, este o agenție, astfel deciziile acestei agenții pot fi atacate În contencios administrative conform Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4. Procedura administrativa prealabila.

Procedura prealabila introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ este reglementata în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. ART. 7. A (1) "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Din analiza textului de lege putem tragem următoarele concluzii:

a) Procedura prealabila consta într-o cerere pe care persoana care se considera vătămata într-un drept al sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, individual sau normativ, cerere prin care sa solicite revocarea, în tot sau în parte, a actului respectiv.

b) Cererea poate fi adresata autoritarii emitente (recurs administrativ grațios) si/sau, la alegere, organului ierarhic superior, daca acesta exista (recursul administrativ ierarhic).

c) Termenul de depunere al cererii este de 30 de zile de la data comunicarii actului.

Înainte de a se adresa instanței am solicitat autoritarii emitente in termenul de 30 de zile de la data comunicării actului. Astfel procedura administrativa prealabila a fost îndeplinita.

II. Netemeinicia deciziei de respingere

Deciziei de respingere a cererii de finanțare cu titlul " FABRICA DE PRODUSE ALIMENTARE prin schema de ajutor de stat /123A/2008 - Comuna nr. 247/ A, judo C" înregistrata cu nr. - depusa la licitația de proiecte -0S/08-19.12.2008" este neîntemeiată din următoarele motive:

1). solicitantului

1.3 Codul al solicitantului pentru activitatea desfășurata prin proiect corespunde sectoarelor finanțate prin schema de ajutor de stat;

Menționează ca in conformitate cu Ordinul nr. 211 din - (Ordin 211/2008) privind aprobarea schemelor de ajutor de stat "Stimularea -urilor care procesează produse agricole în vederea obținerii unor produse alimentare, altele decât cele prevăzute în anexa 1 la Tratatul CE, precum și a celor care desfășoară activități de procesare a produselor agricole în vederea obținerii și utilizării surselor de energie regenerabilă și a biocombustibililor" și "Stimularea microîntreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere lemnoase și nelemnoase" Publicat în Monitorul Oficial nr. 267 din -, precum si cu precizările din solicitatului pentru accesarea schemei de ajutor de stat menționata mai sus, printre sectoarele din industria alimentara eligibile prin de ajutor de stat este si:Sector preparate alimentare omogenizate si alimente dietetice: produselor alimentare pentru utilizări nutriționale speciale (directivele Consiliului, JO,30.06.1989): lapte pentru; lapte si alte alimente pentru copii mici; alimente pentru; alimente cu conținut redus de calorii pentru controlul greutății; alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale; alimente cu conținut redus de sodiu, exclusiv sare si sare fără sodiu; alimente fără gluten; alimente recomandate in efortul muscular intens, in special pentru sportivi; alimente pentru persoane ce suferă de dereglări ale metabolismului carbohidraților (diabet).

Codul corespunzător acestui sector este: 1086- preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice, cod pe care societatea îl are înregistrat la activitatea secundare conform certificat ORC atașat si care conform ui solicitantului este eligibil chiar daca activitate a este secundara.

Activitatea care se va desfășura prin proiect este Producția de produse alimentare dietetice pentru scopuri medicale speciale, alimente cu conținut redus de sodiu, alimente cu conținut redus de calorii, cod 1086 si nu prepararea de mâncăruri calde cum se menționează in notificare, așa cum sunt definite in directivele Consiliului, JO L 186, 30.06.1989, respectiv: DIRECTIVA CONSILIULUI din 3 mai 1989 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele alimentare destinate unei alimentații speciale

Articolul 1: (1) Prezenta directiva se refera la produsele alimentare destinate unei alimentații speciale.

(2) (a) Produsele alimentare destinate unei alimentații speciale sunt produsele alimentare care, datorita compoziției lor speciale sau a procesului de fabricație, se pot distinge ușor de produsele alimentare destinate consumului normat care sunt corespunzătoare obiectivului nutrițional indicat si comercializate astfel încât sa indice ca răspund acestui obiectiv.

(b) O alimentație speciala trebuie sa răspundă nevoilor nutriționale specia le:

- ale anumitor categorii de persoane al căror proces de asimilare sau metabolism este perturbat;

- ale anumitor categorii de persoane care sunt intr-o stare fiziologica speciala si care, din acest motiv pot obține beneficii speciale din consumul controlat al anumitor substanțe din aceste alimente

- ale /or sau copiilor de vârsta, in stare buna de sănătate

Articolul Il

Produsele menționate la articolul 1 alineatul 2 litera b pot fi caracterizate prin calificativele "dietetice" sau "pentru regim"

Articolul

(1) Natura sau compoziția produselor menționate la articolul 1 trebuie sa fie astfel încât aceste produse sa fie adecvate obiectivului nutrițional special căruia ii sunt destinate.

(2) Produsele menționate la articolul 1 trebuie de asemenea sa respecte toate dispozițiile obligatorii aplicabile produselor alimentare destinate consumului normal, cu excepția modificărilor aduse acestor produse pentru a se asigura conformitatea lor cu definițiile prevăzute la articolul.

Articolul IV

Normele prin care etichetarea, prezentarea si publicitatea pot face referire la un regim sau la o categorie de persoane căreia ii este destinat unul dintre produsele menționate la articolul 1 pot fi adoptate in conformitate cu procedura prevăzuta la articolul 1 3

(1) si metodele de etichetare utilizate, prezentarea si publicitatea produselor menționate la articolul 1 nu trebuie sa "a trib uite acestor produse proprietăți legale de prevenirea, tratamentul sau vindecarea bolilor umane si nu trebuie sa implice existenta acestor proprietăți.

ANEXA

de produse alimentare destinate unei alimentații speciale pentru care vor fi stabilite prevederi speciale prin directive speciale

1. Preparate pentru

2. Lapte de continuare si alte alimente pentru vârste mici

3. pentru copii mici

4. produse alimentare cu valoare energetica scăzuta si redusa destinate controlului greutății

5. dietetice destinate unor scopuri medicale specia le

6. cu conținut scăzut de sodiu, inclusiv săruri dietetice cu conținut scăzut de sodiu sau fără sodiu

7. fără gluten

8. care trebuie sa compenseze consumul in urma efortului muscular intens, destinate in special sportivi/or

9. pentru persoanele care suferă de disfuncții metabolice ale hidraților de carbon (diabetici).

enționează ca in conținutul studiului de fezabilitate nu este descrisa activitatea de catering si nici de preparare a mâncărurilor calde, dimpotrivă exista un capitol distinct in descrierea fluxului tehnologic privind ambalarea, etichetarea refrigerarea si livrarea produselor către magazinele de produse alimentare. De asemenea la capitolele care vizează piața este descrisa piața produselor dietetice livrate prin hipermarcheturi si magazine alimentare. esențiala fata de catering este ca preparatele nu sunt

destinate consumului imediat, nu sunt calde, sunt etichetate si ambalate conform cerințelor directivelor Consiliului, JO L 186, 30.06.1989 si sunt livrate magazinelor si nu diverșilor clienți ocazional. De altfel in conformitate cu" - Note explicative " la secțiunea " si restaurante" unde se include activitatea de catering se explica: citat:" Din aceasta secțiune se exlude pregătirea meselor care nu sunt pentru consumul imediat, sau neplanificate a fi consumate imediat, sau din alimente preparate care nu se considera a fi o masa calda (vezi; Industria alimentara si a băuturilor)".

Produsele alimentare dietetice sunt prelucrate din materii prime proaspete, majoritatea de la furnizori din județul C atât cele de origine animala cit si cele vegetale pe baza rețetelor de fabricație pe care le vom atașa acestei contestații alături de extrasul din de fezbilitate care vizează ambalarea, stocarea si livrarea produselor.

De asemenea pentru activitatea de catering nu se eliberează licențe de fabricație, insa pentru activitatea de produse alimentare se eliberează, in conformitate cu Ordinul 357/2003. Atașam in acest sens adresa de la DADR C prin care ni se comunica modalitatea de eliberare a licențelor de fabricație la punerea in funcțiune a fabricii de produse alimentare dietetice.

In notificare se menționează si Avizul DSVSA C nr. 11497 din 27.11.2008 care este eliberat pentru fabricarea produselor dietetice si nu a mâncărurilor gătite si livrate diverșilor clienți.

Notificarea face referire si la codul 1089 - altor produse alimentare, corespunzator "Sector alte produse alimentare " mentionat in ordinul 211/2008 si in solicitatului ca fiind eligibil, care se refera si la fabricarea supelor si ciorbelor, care in conformitate cu " NOTE LA SISTEMUL ARMONIZAT " grupa cuprinde:

4) Supele, ciorbele si supele crema pentru consum, după o simpla reîncălzire.

Se prezintă in general sub forma de tablete, cuburi, pudra, sau in stare lichida" si nu numai sub forma de sau compoziție mărunțita cum se menționează in notificare. Insa obiectul proiectului este producția de produse dietetice care vor fi vândute cu amânuntul, vor fi ambalate in recipiente sub 250 9 si vor conține in compoziție mai mult de o substanța de baza, in conformitate si cu "Note explicative la sistemul armonizat capitolul "Preparate alimentare compuse omogenizate".

II. Criteriul de eligibilitate EG 1

Notificarea face referire la prepararea de mâncăruri calde si distribuția acestora sub forma de catering, insa in tot conținutul proiectului nu se face referire nici la mâncăruri calde nici la livrarea sub forma de catering, fiind descris procesul de producție pentru produsele dietetice care cuprinde spatii si dotări speciale pentru, ambalare, etichetare si refrigerare in scopul livrării magazinelor cu amânuntul.

Astfel proiectul respecta conformitatea cu obiectivul general al prezentei scheme deoarece prin natura investiției sunt reflectate cerințele obiectivelor de introducere si dezvolta tehnologii si procedee pentru obținerea de produse alimentare altele decât cele prevăzute la Anexa Iat ratatul CE.

Menționează ca in scopul încadrării proiectului in conformitate cu obiectivul general al schemei si cu cel puțin unul din obiectivele specifice, am analizat si respectat cerințele din solicitantului si din legislația la care ghidul face referire (Directivele consiliului JO 1 186/1989, regulamentul CE 1810/2004, Ordinul președintelui 337/2007 și ordinul 357/2003). În același scop a consultat și departamentele de specialitate din cadrul B, răspuns pe care îl atașează prezentei contestații.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT B, solicită anularea Notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare -, notificare înregistrată cu nr.2803/22.04.2009 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține în fapt și în drept următoarele:

În cadrul măsurilor luate de către pârâtă în vederea executării Programului Național de Dezvoltare Rurala () 2007aprobat în cadrul Comitetului de Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene din 20 februarie 2008 pârâta a derulat, între altele, Măsura 123 "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere", în cadrul căreia s-a adoptat schema de ajutor de stat nr. XS 13/123F/2008 pentru stimularea microîntreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul activității de procesare a produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare, altele decât acelea prevăzute în Anexa Ia T ratatului CE. În acest sens s-a emis Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 211/25.03.2008.

În cadrul sesiunii de depunere și evaluare a proiectelor desfășurată în perioada noiembrie - decembrie 2008, respectiv la data de 19.12.2008 reclamanta a depus cererea de finanțare cu titlul "Fabrica de produse alimentare dietetice prin schema de ajutor de stat /123A/2008 - Comuna nr. 247/A, jud. C", cerere înregistrată cu nr. -.

În urma analizei acestei cereri pârâta a comunicat la data de 22 aprilie 2009 printr-o notificare nr. 2803/2.0.42009 decizia de respingere a cererii de finanțare, iar apoi la data de 27 aprilie 2009 reclamanta a formulat o contestație pe cale administrativă împotriva acestei decizii la care ulterior nu a primit nici un răspuns.

Curtea reține că prin notificarea nr. 2803/22.- solicitantul, reclamant în prezenta cauză, a fost informat că tipul de investiție astfel cum este descrisă în cererea de finanțare nu este eligibilă, deoarece codul al acestuia aferent activității propuse prin cererea de finanțare nu corespunde sectoarelor finanțate prin schema de ajutor de stat, aceasta fiind un criteriu care trebuia îndeplinit de beneficiar, iar pe de altă parte proiectul propus nu respectă, simultan, conformitatea cu obiectivul general al schemei și cu cel puțin unul dintre obiectivele specifice ale aceleiași scheme.

Ulterior, pârâta, prin Comisia de contestații, a formulat un răspuns contestației formulate de reclamant, întârzierea rezolvării acesteia fiind justificată de pârâtă prin aceea că procedura de soluționare a contestațiilor este complexă, aceasta presupunând centralizarea tuturor contestațiilor depuse la nivelul fiecărui Oficiu județean, cât și constituirea unei Comisii, în a cărei componență nominală nu sunt incluse persoane care au fost implicate în analizarea conformității ori eligibilității proiectului.

Deși respinge contestația Comisia nu reține în justificarea acestuia decât concluzia privind analiza celei de a doua critici formulate pe calea contestației, primul motiv nefiind analizat.

Astfel, aceasta reține că proiectul nu respectă conformitatea cu obiectivul general al schemei, precum și cu cel puțin unul dintre obiectivele specifice, pe motivul că proiectul prezintă produse alimentare de consum curent și activitate de prestări servicii de alimentație tip catering, produsele obținute fiind de tip mâncăruri porționate și nu de tip preparate.

Analizând cele două acte administrative respectiv notificarea nr. 2803 din 22.04.2009 și notificarea nr. 4541/22.06.2009, Curtea reține că în ceea ce privește prima critică referitoare la neconformitatea obiectului de activitate al solicitantului, exprimat în codul, cu programul de finanțare, s-a demonstrat în cauză că o atare aserțiune nu este întemeiată.

Astfel, reclamanta în calitate de societate comercială are înscris în actul constitutiv codul 1086 - preparatelor alimentare omogenizate și dietetice iar conform copiei adresei nr. 79722 din 30.07.2009 emisă de Direcția Generală de Dezvoltare Rurală se încadrează în sectoarele de activitate finanțate prin schema de ajutor de stat ( 315, vol. II).

Prin urmare, activitatea desfășurată de reclamantă sub codul mai sus arătat se înscrie în lista activităților eligibile prin de ajutor de stat.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamantă și care se regăsește în conținutul celor două acte administrative ca fundament al respingerii cererii de accesare a ajutorului de stat, Curtea reține că motivarea autorității privind respingerea cererii pe considerentul că prin schema de ajutor de stat nu se finanțează prepararea mâncărurilor calde și distribuite sub formă de catering este nefundată.

Astfel, așa cum se desprinde din analiza mai sus efectuată, activitatea propriu-zisă de catering nu face parte din obiectul de activitate al societății reclamante, codul pentru o atare activitate fiind 5621.

Din documentația anexată cererii de finanțare se desprinde concluzia că reclamanta a solicitat finanțare pentru activitate de alimentație publică, mai precis pentru Fabrica de produse alimentare dietetice, astfel că produsul alimentar finit urmează a fi ambalat în regim termic de refrigerare și congelare, produsele nefiind destinate consumului imediat ca în regimul de catering, ci fac obiectul distribuției prin rețelele de magazine alimentare.

Așadar, se poate reține u temei că activitatea propusă a fi desfășurată de reclamantă și care stă la baza cererii de finanțare prin schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 123 derulată de pârâtă este compatibilă cu programul de finanțare.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 urmează a admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă și ca o consecință se vor anula cele două acte administrative contestate. Totodată, în baza acelorași dispoziții legale se va dispune obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri privind aprobarea proiectului de finanțare înregistrat de reclamantă.

În temeiul art. 274.pr.civ. fiind căzută în pretenții și astfel găsită în culpă procesuală, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 3574,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial ( 320-322 vol.II, 21-22, vol.I).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite acțiunea e contencios administrativ formulată de către reclamanta - SRL C-N în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT B și în consecință:

1). Anulează actele administrative: Notificarea solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare nr. 2803/22.04.2009 și Notificarea solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare nr. 4541/22.06.2009.

2). Dispune emiterea unei hotărâri privind aprobarea proiectului privind finanțarea cu titlul "Fabrica de produse dietetice diabetice prin schema de ajutor de stat /123A/2008 - comuna nr.247/A, jud. C, înregistrat sub nr. -.

3). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3574,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicae.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.U/Dact.//4 ex./18.11.2009

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 526/2009. Curtea de Apel Cluj