Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2680/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2680/2009
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Radu Rareș
GREFIER
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței civile nr. 179/CA/01.04.2009 pronunțate de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe intimatul-reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - BIROUL TERITORIAL DIN B-N PENTRU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) supliment pentru normă hrană.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluțiuonare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului,
Reține că prin sentința civilă nr. 179/CA/2009 pronunțată la 01.04.2009, Tribunalul Bistrița Na respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative-Biroul Teritorial din IPJ BNp entru împotriva pârâților Inspectoratul Județean de Poliție B N și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a obligat pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție B N să plătească reclamantului valoarea normei de hrană 12B pentru perioada 01.11.2005-01.11.2006, pentru un număr de 252 zile lucrate în schimburi, sumă ce se va indexa cu rata inflației la data plății efective, a respins acțiunea pentru perioada ulterioară, respectiv 01.01.2007-31.12.2008 și a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului stabilite prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut instanța de fond, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, că aceasta este nefondată, în condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamantul nu a solicitat obligarea acestuia la plata drepturilor ce reprezintă norma de hrană 12B, ci la alocarea de fonduri bănești în vederea acordării drepturilor solicitate în calitate de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, a reținut instanța de fond reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul IPJ B N, că în perioada solicitată a realizat activitate în schimburi în numărul de zile comunicat de către instituția pârâtă, situație în care, potrivit dispozițiilor HG nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, art. 28 lit. c din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acțiunea a fost admisă în parte.
Împotriva aceste sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu el ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din HG nr. 65/2003, normele de aplicare a prezentei hotărâri precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor. În baza și executarea acestui act normativ, a fost emis Ordinul MAI nr. 440/2003 privind hrănirea efectivelor MAI în timp de, prin care a fost reglementată procedura de alocare/scoatere a personalului instituției căruia i se aplică Statutul polițistului la/de la drepturile instituite de HG nr. 65/2003. Potrivit dispozițiilor art. 24 din acest ordin, alocarea (scoaterea) de (de la) drepturi de hrană ale personalului Ministerului Administrației și Internelor care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității. Ministerul Administrației și Internelor avea obligația de a stabili, la nivel de act normativ intern, normele de aplicare a HG nr. 65/2003 precum și structura normelor de hrană, obligație care a fost îndeplinită. Atribuțiunile de alocare/scoatere a membrilor intimatului reclamant de la drepturile pretinse revin șefului Inspectoratului de Poliție al jud. B N și nu Ministerului Administrației și Internelor. Reclamantul fiind membru al IPJ B N, drepturile sale sunt achitate de către Inspectoratul de Poliție al jud. B Raporturile de serviciu ale reclamantului se desfășoară în cadrul Inspectoratului de Poliție al jud. B N, unitate de poliție cu personalitate juridică, al cărei conducător este direct răspunzător de alocarea/nealocarea la norma de hrană pretinsă a personalului din subordine.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, în considerarea faptului că recurentul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite și nu în calitate de angajator.
Analizând recursul formulat în cauză, Curtea constată că acesta este nefundat, din următoarele considerente:
Susținerile recurentului referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, este real că potrivit dispozițiilor art. 24 din Ordinul MAI nr. 440/2003 alocarea (scoaterea) la (de la) drepturi de hrană a personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative care beneficiază de norme de hrană se face prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității. Curtea observă însă că recurentul nu a fost chemat în judecată pentru a achita reclamantului valoarea normei de hrană, ci pentru a aloca fondurile necesare plății drepturilor bănești ale acestuia.
Or, având calitatea de ordonator principal de credite, în acord și cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 218/2002, recurentul a fost în mod corect obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor reclamantului. Inspectoratul Județean de Poliție B-N, în calitate de ordonator secundar de credite, în lipsa alocării sumelor necesare de către ordonatorul principal de credite, în speță recurentul, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor solicitate.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, Curtea va aprecia că recursul formulat este nefondat și în conformitate cu prevederile art.312 pr.civ.îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 179/CA/2009 din 01.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red./Dact. /
10.11.2009/5 ex.
Jud. fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu, Radu Rareș