Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2649/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2649
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanții -, -, --IA-, -, și, împotriva Sentinței civile nr. 261/CA din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați COMUNA - prin PRIMAR și PRIMARUL COMUNEI -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - suplimentul postului 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25%.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul este declarat în termen, pricina se află la al 2-lea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.261 pronunțată la data de 15.05.2009 în dosar nr- al tribunalului Bistrița -N a fost respinsă ca prematur formulată acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâtului Primarul comunei Bârgăului.
Pentru a dispune astfel a reținut că în art.31 al.188/1999, modificată, legiuitorul a prevăzut că salariul are patru componente principale printre care suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Datorită lipsei unui sistem unitar de reglementare în materia salarizării pentru funcționarii publici, s-a procedat la emiterea unor ordonanțe de urgență prin care s-a reglementat anual acordarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, astfel că începând cu anul 2004 și până în 2006 inclusiv, s-a dispus suspendarea acordării suplimentului de post și suplimentului corespunzător treptei de salarizare. Începând cu 1 ianuarie 2007 nu s-au mai suspendat acordarea drepturilor în discuție.
Dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999 constituie norme de principiu care enumeră componentele salariului funcționarilor publici, astfel că acestea nu pot fi aplicate în mod direct și imediat de către angajatorii cu care au raporturi de serviciu funcționarii publici.
În ce privește cuantumul drepturilor în discuție solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul constată că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art.31 al.1 lit.c din Legea nr.188/1999.
În raport de împrejurarea că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
De asemenea tribunalul nu poate nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
În prezent, prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 nu sunt abrogate sau suspendate, dar nu pot fi aplicate, pentru motivele anterior arătate. Este necesar să se stabilească în ce măsură un text legal în vigoare care prevede drepturi salariale recunoscute la nivel de principiu - drepturi care totuși nu sunt actuale - poate constitui temei pentru admiterea sau respingerea acțiunii formulate, astfel încât să nu se impieteze în vreun mod asupra drepturilor salariale.
Într-o ipoteză, ar exista temeiuri de respingere a acțiunii formulate ca inadmisibilă, cât timp nu este posibilă acordarea sporurilor respective datorită necuantificării legale celor două componente ale salariului funcționarilor publici, cunoscut fiind că atribuțiunile de reglementare revin în acest caz legiuitorului și că instanța nu se poate substitui acestuia. În același context, este de subliniat că ne aflăm în prezența unui drept virtual, iar obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, ori eventuala cuantificare de către instanță a suplimentelor în raport de diverse criterii reprezintă o nesocotire a legii, după cum s-a evidențiat și prin Decizia Curții Constituționale nr.820/2008. În sfârșit, în aceeași ordine de idei, dacă s-ar admite acțiunea în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar menționa - pentru că nu are cum - suma la care urmează să fie obligată pârâta, ar rezulta o hotărâre nesusceptibilă de executare.
Pe de altă parte, într-o altă ipoteză, pe care prezenta instanță a adoptat-o, față de imposibilitatea cuantificării suplimentelor pretinse, pentru a nu impieta asupra drepturilor salariale recunoscute în plan legislativ la nivel de principiu, drepturi ce nu sunt actuale deoarece nu sunt determinate, iar motivul pentru care acțiunea a fost respinsă a fost acela de prematuritate a acesteia, așa încât funcționarii publici să-și poată valorifica drepturile în discuție în urma unei eventuale reglementări legislative care va cuantifica drepturile salariale în discuție.
Împotriva soluției menționate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului și în principal casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe iar îîn subsidiar a fi modificată.
În motivare s-a arătat că soluția a fost pronunțată cu depășirea cadrului procesual cu care a fost investită și este eronată. Astfel în dezvoltarea argumentelor aduse se arată că inițial prin cererea introductivă s-a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata celor două sporuri și la înscrierea acestora în carnetele de muncă însă după redeschiderea dezbaterilor acțiunea a fost modificată doar cu privire la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare și cu toate acestea instanța nu s-a pronunțat pe acțiunea modificată ci pe cererea inițială astfel că a avut în vedere o altă cerere nepronunțându-se pe cele solicitate.
Totodată arată recurenții că pe fond acțiunea era întemeiată dat fiind incidența dispozițiilor art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999. În acest context recurenta invocă și statuările din jurisprudența CEDO.
Analizând recursul declarat Curtea reține că nu este fondat.
Astfel, argumentul constând în aceea că instanța nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut ulterior nu poate fi reținut câtă vreme solicitarea recurenților se fundamentează pe incidența dispozițiilor legii privind statutul funcționarilor publici iar aceste dispoziții au fost avute în vedere de către instanță așa cum rezultă din considerentele soluției pronunțate.
Nici argumentele constând în aceea că fiind funcționari publici există îndreptățirea la acordarea suplimentelor nu pot fi primite ca motiv de admitere a recursului. În acest sens se reține că demersul introductiv de instanță și respectiv modificat de recurenți s-a fundamentat pe incidența art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 și în considerarea că în calitate de funcționari sunt îndreptățiți la acordarea/recunoașterea drepturilor solicitate.
Pentru a fi posibilă acordarea sporurilor solicitate de recurent este absolut necesar ca în primul rând aceste drepturi să poată fi cuantificate, ca părți ale salariului acordat funcționarilor publici. Pentru cuantificarea acestor drepturi este necesară adoptarea unor dispoziții legale care să pună în aplicare dispozițiile art. 31 alin 1 lit c și d din Legea nr. 188/1999, printr-un act normativ emis de parlament sau de guvern. Este cert că un astfel de act normativ nu există, iar practica judecătorească este în sensul că cererea de chemare în judecată prin care s-ar solicita obligarea guvernului să emită un act normativ cu un anumit conținut este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în condițiile în care nu este reglementată o modalitate de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (a treptei de salarizare) nu se poate vorbi de un drept cert ci numai de unul virtual. Aceasta presupune că acordarea lor ar însemna obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat sau o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii. Aceasta din urmă ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 potrivit căreia "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Rezultă că, instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului pentru acordarea efectivă a unui drept care în prezent nu este susceptibil de exercitare efectivă.
În caz contrar, respectiv prin admiterea recursului și respectiv a acțiunii, în condițiile în care nu se poate identifica suma ce trebuie acordată pentru că nu sunt elemente prevăzute în lege pentru a fi calculate, autoritatea intimată ar fi obligată, prin hotărâre, la obligații imposibil de executat.
Curtea are în vedere și practica constantă a ÎCCJ -Secția de contencios administrativ și fiscal care, prin soluțiile de principiu, a stabilit în mod constant și unitar că nu pot fi acordate drepturile reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei atâta timp cât nu este reglementare legală cu privire la modul de calcul al acestora.
Nu în ultimul rând se are în vedere și soluția pronunțată la 21 septembrie 2009 de ICCJ în recursul în interesul legii vizând această problemă, statuând în sensul că aceste drepturi nu pot fi acordate.
Prin urmare, în raport de cele reținute anterior, Curtea apreciază că toate motivele invocate în recurs, apar ca nefondate astfel că, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții-, -, --IA-, -, șiîmpotriva sentinței civile nr.261 din 15.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
11 ex./03.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
